Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Solilocvii despre o solitudine străină

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Solilocvii despre o solitudine străină

Primit pentru publicare: 15 Iun. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 23 Iun. 2019
© Nicolae Cornescian, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Solilocvii despre o solitudine străină

***
ca şi cum ai veni de niciunde
te opreşti într-un loc pustiit
lucind a amurg precum apa
golită de văzduh revărsat
peste malurile depărtării
simţi că nu mai trăieşti pentru tine
dacă tot ce-ţi aminteşti
din surghiunul trecut
ai putea povesti într-o singură oră
oricărui străin
ştii că ţi se permite să visezi
tot ce n-ai ştiut niciodată
n-ai perceput şi nu ai pozat
spaţii existente şi-n această lume
cât timp crezi că le vezi
le străbaţi ca şi cum ai ocoli nişte străzi reale
din dorinţă de a nu te mai întâlni cu nimeni
jinduind ca acest vis să dureze chiar şi atunci
când nici n-ai să mai ştii că nu mai trăieşti
când apa golită de aer
îţi va purta umbra haşurată cu nuanţele cerului
undeva înspre hăul nemărginirii
lipsite de maluri
***
eşti prea străin pentru această lume
în care niciodată nu va mai fi altfel
în proximitatea neantului
cel mai bine definit de consfinţirea morţii
celor pe care nu i-ai cunoscut
nici până în ziua de azi
ce nu mai e la fel ca şi cea de ieri
ca cele ce vor urma repetând cu stăruinţă
acelaşi ritual al obişnuinţei
un fel de miracol implacabil
ce te face să înţelegi
că n-ai să poţi să schimbi nimic
nici măcar propriul gând că în unele cazuri
ai putea să gândeşti diferit
dacă ai izbuti să te depărtezi
chiar şi de propriul timp
dacă ai uita de propria persoană
şi nu te-ai mai uita îndărăt
în clipa în care cobori scările pasajului
din centrul oraşului
mai apoi dai de nişte trepte în spirală
ce te aduc într-o casă pustie
fără uşi şi ferestre
între ziduri de piatră eternă
unde lumina zilei
nu pătrunsese încă niciodată
unde constaţi că interiorul e potopit
de clarobscurul de aceeaşi intensitate
izvorând de nu se ştie de unde
ca şi cum ar emana tocmai din ochii tăi
***
obscuritatea de aici diferă de cea de dincolo
lasă urme de umbră în privirile celor care
nu au cunoscut timpul tău
aveau alt trecut
trăit mai degrabă pentru alţii
decât pentru propriile amintiri
scurs mult prea repede spre a putea fi
repetat de cei ce urmau să vină
lipsit de însemnătate
asemenea negurii diluate
între două siluete de văzduh
căutându-se neîncetat
uitând că şi tu ai putea uita faptul că
moartea durează mai mult decât viaţa
întrucât până când nimic nu mai rămâne
din cel ce a fost cândva viu
ar trebui să treacă o perioadă
de aproape trei vieţi
ca şi ultimul os să devină ţărână
în acest întuneric ce diferă
de cel ce se poate privi
în oraşul în care vezi
cum două siluete de văzduh
se ating în treacăt
pentru a lăsa în urmă doar
o dâră de lumină
ivită ca din nimic
dăinuind chiar şi peste noapte
tremurând până când
din pământ se înalţă alt pământ
de nuanţa malurilor
din apropierea abisului
***
poate tocmai de aceea
nu te mai visezi
în tuşul penumbrelor plumbuind
apropierea tangibilă
în locul tău apare altcineva
cel care-ţi seamănă
şi care ar putea fi confundat
cu cel ce încerci să pari
în anumite conjuncturi
pe străzi pierdute în bezna îngroşată
de cealaltă parte a realului
pe splaiul apusului amintit
acolo de unde se poate privi tot ce nu se vede
de niciunde altundeva
se poate atinge când nu te mai recunoşti
în nici un vis
chiar dacă ştii că ar trebui să-ţi întâlneşti
cel puţin răsfrângerea
ca să poţi să-ţi aminteşti că eşti mereu acelaşi
chiar şi atunci când nu mai ştii dacă
cel care-ţi seamănă e celălalt
cel confundat cu oricine
doar pentru că pare un străin oarecare
capabil de a-şi părăsi chiar şi propriul vis
de dragul de a se regăsi în trupul realităţii tale

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.588 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5