Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Solilocvii despre o solitudine străină

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Solilocvii despre o solitudine străină

    Primit pentru publicare: 15 Iun. 2019
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 23 Iun. 2019
    © Nicolae Cornescian, © Revista Luceafărul

    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


    Solilocvii despre o solitudine străină

    ***
    ca şi cum ai veni de niciunde
    te opreşti într-un loc pustiit
    lucind a amurg precum apa
    golită de văzduh revărsat
    peste malurile depărtării
    simţi că nu mai trăieşti pentru tine
    dacă tot ce-ţi aminteşti
    din surghiunul trecut
    ai putea povesti într-o singură oră
    oricărui străin
    ştii că ţi se permite să visezi
    tot ce n-ai ştiut niciodată
    n-ai perceput şi nu ai pozat
    spaţii existente şi-n această lume
    cât timp crezi că le vezi
    le străbaţi ca şi cum ai ocoli nişte străzi reale
    din dorinţă de a nu te mai întâlni cu nimeni
    jinduind ca acest vis să dureze chiar şi atunci
    când nici n-ai să mai ştii că nu mai trăieşti
    când apa golită de aer
    îţi va purta umbra haşurată cu nuanţele cerului
    undeva înspre hăul nemărginirii
    lipsite de maluri
    ***
    eşti prea străin pentru această lume
    în care niciodată nu va mai fi altfel
    în proximitatea neantului
    cel mai bine definit de consfinţirea morţii
    celor pe care nu i-ai cunoscut
    nici până în ziua de azi
    ce nu mai e la fel ca şi cea de ieri
    ca cele ce vor urma repetând cu stăruinţă
    acelaşi ritual al obişnuinţei
    un fel de miracol implacabil
    ce te face să înţelegi
    că n-ai să poţi să schimbi nimic
    nici măcar propriul gând că în unele cazuri
    ai putea să gândeşti diferit
    dacă ai izbuti să te depărtezi
    chiar şi de propriul timp
    dacă ai uita de propria persoană
    şi nu te-ai mai uita îndărăt
    în clipa în care cobori scările pasajului
    din centrul oraşului
    mai apoi dai de nişte trepte în spirală
    ce te aduc într-o casă pustie
    fără uşi şi ferestre
    între ziduri de piatră eternă
    unde lumina zilei
    nu pătrunsese încă niciodată
    unde constaţi că interiorul e potopit
    de clarobscurul de aceeaşi intensitate
    izvorând de nu se ştie de unde
    ca şi cum ar emana tocmai din ochii tăi
    ***
    obscuritatea de aici diferă de cea de dincolo
    lasă urme de umbră în privirile celor care
    nu au cunoscut timpul tău
    aveau alt trecut
    trăit mai degrabă pentru alţii
    decât pentru propriile amintiri
    scurs mult prea repede spre a putea fi
    repetat de cei ce urmau să vină
    lipsit de însemnătate
    asemenea negurii diluate
    între două siluete de văzduh
    căutându-se neîncetat
    uitând că şi tu ai putea uita faptul că
    moartea durează mai mult decât viaţa
    întrucât până când nimic nu mai rămâne
    din cel ce a fost cândva viu
    ar trebui să treacă o perioadă
    de aproape trei vieţi
    ca şi ultimul os să devină ţărână
    în acest întuneric ce diferă
    de cel ce se poate privi
    în oraşul în care vezi
    cum două siluete de văzduh
    se ating în treacăt
    pentru a lăsa în urmă doar
    o dâră de lumină
    ivită ca din nimic
    dăinuind chiar şi peste noapte
    tremurând până când
    din pământ se înalţă alt pământ
    de nuanţa malurilor
    din apropierea abisului
    ***
    poate tocmai de aceea
    nu te mai visezi
    în tuşul penumbrelor plumbuind
    apropierea tangibilă
    în locul tău apare altcineva
    cel care-ţi seamănă
    şi care ar putea fi confundat
    cu cel ce încerci să pari
    în anumite conjuncturi
    pe străzi pierdute în bezna îngroşată
    de cealaltă parte a realului
    pe splaiul apusului amintit
    acolo de unde se poate privi tot ce nu se vede
    de niciunde altundeva
    se poate atinge când nu te mai recunoşti
    în nici un vis
    chiar dacă ştii că ar trebui să-ţi întâlneşti
    cel puţin răsfrângerea
    ca să poţi să-ţi aminteşti că eşti mereu acelaşi
    chiar şi atunci când nu mai ştii dacă
    cel care-ţi seamănă e celălalt
    cel confundat cu oricine
    doar pentru că pare un străin oarecare
    capabil de a-şi părăsi chiar şi propriul vis
    de dragul de a se regăsi în trupul realităţii tale

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5