Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Spicuiri din trecutul artelor plastice la Botoşani

Median,MuzeuPrimit pentru publicare: 29 dec.2014.
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor Rev. ,,Luceafărul”.
Publicat: 30 dec.2014.

           Spicuiri din trecutul artelor plastice la Botoşani

 

Între manifestările artistice cărora Botoşanii le-au fost gazdă de-a lungul timpului, se numără şi cele de artă plastică. Deşi, ca număr, comparativ cu cele teatrale şi muzicale, acestea sunt, de departe, în netă inferioritate, faptul că au avut loc într-un timp în care, în localităţi mult mai importante, expoziţiile de artă plastică nici nu puteau fi concepute, vine să argumenteze, odată în plus, vocaţia culturală a oraşului, locul său, cu totul special, în rândul centrelor culturale ale României.

Numărul mic al expoziţiilor de artă plastică, este uşor de înţeles, dacă ţinem cont de faptul că Botoşanii, asemenea tuturor oraşelor de provincie, nu aveau un public educat în sensul receptării operelor de artă şi nici o sală adecvată, în care creaţiile artiştilor plastici locali sau veniţi din alte localităţi ale ţării să-şi poată expune lucrările. Cu toate acestea, la Botoşani, sunt semnalate preocupări expoziţionale încă din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea.

Iniţiatorul primei activităţi de promovare a artelor plastice a fost Teodor Boian, fost primar al oraşului, care, în anul 1883, a amenajat în locuinţa sa, situată în bariera Curteştilor, o adevărată pinacotecă, pe care a pus-o gratuit, la dispoziţia locuitorilor oraşului. (Vladimir Şardin, „Figuri dispărute”, Botoşani, Tipografia Saidman, 1929, p. 22). E de presupus însă că numărul celor care au trecut pragul somptuoasei locuinţa a lui Teodor Boian nu a fost prea mare, aşa încât, ecoul şi efectele iniţiativei sale, nu s-au putut constata, cel puţin în perioada imediat următoare.

Mai aproape de marele public au fost, în perioada la care ne referim, expoziţiile şcolare, organizate la sfârşit de an şcolar de cele mai importante şcoli ale oraşului, anunţate şi comentate şi de presa locală. Desprindem dintre acestea, pe cea organizată în luna iunie a anului 1881 la Liceul Laurian, tratată de presă, ca un adevărat eveniment artistic : „ Expoziţia este aranjată în aula liceului, ocupând tuspatru pereţi de sus şi până jos şi compunându-se din vreo 30 de tablouri în ulei, peisaje, figuri alegorice şi portrete de-o perfectă asemănare, apoi din vreo 400 de tablouri în cretă neagră lucrate cu foarte multă fineţe şi exactitate ; în fine din vreo 200 acuarele, planuri topografice, hărţi şi desene cu peniţa. Este atâta talent şi atâta muncă conştiincioasă în aceste lucrări, încât nu credem să poată concura sub nici un aspect, nici un alt liceu din ţară cu Liceul Laurian.” („Curierul Român” an IV, nr. 22, 28 iunie, 1891).

De la expoziţiile şcolare, până la primele expoziţii publice de artă plastică organizate la Botoşani, a trebuit să treacă aproape două decenii, timp în care, viaţa spirituală a oraşului, a cunoscut o remarcabilă înflorire. Numeroasele manifestări muzicale, susţinute de Societatea Muzicală „Armonia”, înfiinţată în anul 1883, conferinţele organizate de filiala din localitate a Ateneului Român, fondată în anul 1889, spectacolele teatrale sau muzicale prezentate de cele mai renumite trupe de teatru din ţară, precum şi de artişti străini aflaţi în turneu în România, au transformat oraşul într-unul dintre cele mai efervescente centre culturale ale ţării. Ca atare, deschiderea primelor expoziţii de artă plastică nu putea să mai întârzie şi drept consecinţă, în anul 1908, în saloanele Intim-Clubului, este vernisată prima expoziţie de pictură organizată în Botoşani, cu lucrări aparţinând pictorului Voinescu. Cuprinzând „pasteluri, flori şi peisaje”, expoziţia a fost prezentată de presa locală ca „un eveniment artistic nemaivăzut până acum” („Gazeta Botoşanilor”, an I, nr. 33, 7 iunie 1908), apreciere care era mai mult decât o invitaţie pentru botoşăneni, de a-i trece pragul.

Succesul expoziţiei pictorului Voinescu, a făcut ca, un an mai târziu, un alt artist, să fie tentat să-şi prezinte lucrările în faţa publicului botoşănean. Este vorba de pictorul Calustd, care în luna ianuarie a anului 1909, expune într-una din sălile Hotelului „Moldavia”, un mare număr de tablouri în ulei, reprezentând „marine, orientale, peisaje şi studii” ( „Gazeta Botoşanilor”, an II, nr. 14, 24 ianuarie 1908). Deschisă pentru doar câteva zile, fără plată, expoziţia a prilejuit botoşănenilor nu numai ocazia de a lua contact cu operele unui artist talentat, ci si să le cumpere, întrucât era cu vânzare.

Anul 1910 consemnează un alt eveniment expoziţional: la începutul lunii noiembrie, în saloanele Clubului Comercial, a fost vernisată expoziţia pictorului N. Gropeanu, cea mai amplă expoziţie de pictură organizată până la acea dată în oraş. Dând importanţa cuvenită evenimentului, presa locală a scos în evidenţă personalitatea artistului, pe care „ critica franceză, germană şi română, l-a clasat definitiv … printre cei mai talentaţi pictori moderni, şi ale cărui pânze, expuse în mare parte la Salonul din Paris, apoi la Ateneul Român din Bucureşti, au făcut admiraţia tuturor”. Totodată, publicul amator de artă, era îndemnat „să viziteze şi să admire pânzele acestui talentat artist, şi mai cu seamă să reţină unele tablouri ce fac o adevărată podoabă în casa oricui.” („Gazeta Botoşanilor”, an IV, nr. 4, 14 noiembrie 1910).

Anii celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea, marcaţi de importante evenimente politice, economice sau militare, între care prima conflagraţie mondială, au consemnat un regres cultural în întreaga ţară, fapt resimţit şi la Botoşani. Aici, manifestările artistice devin din ce în ce mai puţine, iar cele expoziţionale încetează cu totul.

Viaţa culturală şi-a intrat în cursul firesc deabia la începutul deceniului al treilea, când reapar şi expoziţiile de artă plastică. Prima dintre ele, vernisată în foierul Teatrului „Eminescu”, în vara anului în anul 1923, a aparţinut pictoriţei Valeria cpt. Florescu, din Brăila.

Deşi expusese anterior la Focşani, Bacău şi Iaşi, iar în anul 1921, la Ateneul Român, artista nu s-a bucurat, la Botoşani, de succesul scontat. Remarcând acest fapt, un cronicar local era de părere că un asemenea fapt nu trebuie considerat o surpriză, deoarece: „ În provincie e cu totul altceva (decât în oraşele mari, n. n. ). Aici nu-s vizitatori, nu-s nici cumpărători, nici critici de artă. De aceea, pictorii, cu drept cuvânt nici nu se gândesc vreodată să-şi expună lucrările în oraşele noastre. Ar risca să stea cu tablourile întinse pe pereţi zile întregi, fără ca nimeni să le treacă pragul camerei, cum a păţit d-na Valeria cpt. Florescu la noi la Botoşani.” („Revista Moldovei”, an III, nr. 2-4, iulie-august 1923. p. 36).

Datorită unei asemenea stări de fapt, nu numai artiştii din alte oraşe ale ţării, ci şi cei originari din judeţul Botoşani, vor ocoli oraşul, expunându-şi lucrările în centrele urbane mai importante. Astfel procedează pictorul Aurel Bordenache, care în anul 1922 expune la Ateneul Român ( Idem, an II, nr. 2, 1 iulie 1922) şi sculptorul George Dimitriu, care în anul 1926 expune la Căminul Artelor din Bucureşti   („Revista Moldovei”, an V, nr. 4, 1926).

Au fost însă, în acest segment de timp, şi pictori care şi-au asumat riscul de a expune la Botoşani, unul dintre aceştia fiind Marcel Olinescu.

Expoziţia deschisă de acesta, în luna aprilie a anului 1927, într-unul dintre saloanele Casei Văsescu, s-a bucurat de un deosebit succes, fiind comentată pe larg în presa locală. Astfel, în comentariul pe marginea acesteia, cronicarul ziarului „Informatorul”, aprecia că „ … elementele de bază ale expoziţiei sunt : culoare, formă, efect de lumină … redate într-un conglomerat, scoţându-se bine în evidenţă sinteza picturală”(„Informatorul”, an II, nr. 29, 24 aprilie, 1927). În continuare, cronicarul evidenţia câteva tablouri, între care „Biserică de lemn” şi „Stradă de iarnă”, pentru ,, … puterea constructivă, sinteza şi simţul de expresie”, „Flori”, pentru armonizarea culorilor, „Apus pe Criş”, „Izvorul” şi „Noapte de iarnă”, pentru „ … reuşita concentrare artistică care scoate în relief personalitatea artistului”, concluzionând că, în întregul ei, expoziţia evidenţiază „ … tehnica, temperamentul şi concepţia aparte a artistului”.

O expoziţie de mai mare amploare, reunind lucrările a şase pictori români, a fost vernisată în luna aprilie a anului 1929 în foierul Teatrului „Mihai Eminescu”. Comentând-o, o gazetă locală nota faptul că „ … pentru vizitatorul deprins cu masacrul artei, comis cu atâta lipsă de pudicitate de cei ce au aranjat până în prezent – cu onorabile excepţii – similare expoziţii … cea de faţă constituie o adevărată revelaţie. ( „Vestea”, an IV, nr. 68, 21 aprilie 1929). Erau remarcate tablourile pictorului Raţiu, în care „veţi găsi cu religiozitate momente din viaţă”, acuarelele lui Bednarik, între care cele intitulate „Ţigancă cu flori”, „Idilă” şi „Ursarul”„ … care-ţi amintesc de August Pierre Cott”, dar şi cele semnate de pictorii Doboşariu, Rădulescu, Nagel şi Coteliu, pentru „ … naturalitate în expresie şi culoare ce plac ochiului”.

Tot în anul 1929, într-o sală de la parterul Camerei de Comerţ şi Industrie, s-a deschis expoziţia de caricaturi a pictorului Stanetti. Tablourile expuse „… peste 100 de caricaturi admirabil reuşite, colecţie de tipuri caracteristice şi binecunoscute din localitate, reproducţii groteşti în desen şi o mulţime de persoane care cu toată exagerarea trăsăturilor specifice fiecăreia din ele, păstrează neştirbită asemănarea şi expresia modelului” („Informatorul”, an IV, nr. 136, 7 iunie 1929), au atras un mare număr de vizitatori, care, la vernisaj, au umplut sala până la refuz.

Dacă expoziţia pictorului Stanetti s-a bucurat de succes, o alta, organizată un an mai târziu, în iunie 1930, într-o cameră modestă din Strada Mare, de un grup de pictori români şi italieni, a trecut aproape neobservată. Lucrările pictorilor Gorschi, Giardiello, Giordano, Leone etc. înfăţişând peisaje, marine, şi portrete, nu s-a bucurat de atenţia publicului, fapt amendat de presa locală. Pe o asemenea poziţie s-a situat cronicarul ziarului „Vestea”, care notând numele expozanţilor, incrimina atitudinea nepăsătoare a localnicilor afirmând că „ … snobismul botoşănean, adesea prin propriile lui păcate binefăcător, s-a arătat ingrat faţă de ei. Niciun tablou nu s-a cumpărat până azi, deşi este aproape o lună de când au venit în localitate.” („Vestea”, an IV, nr. 106, 13 iunie 1930).

Anul 1931, consemnează un eveniment artistic deosebit pentru Botoşani – expoziţia pictorului Victor Galin şi a fiului său Rafael, elev în anul al IV-lea al Şcolii de Belle Arte din Iaşi. Dintre comentariile pe marginea acestei expoziţii, s-a detaşat cel publicat în numărul din 13 iunie al ziarului „Ştirea”, din care desprindem câteva rânduri. Referindu-se la profesorul Galin, despre care nota că „ … rămâne acelaşi apostol al clasicului prin timbrul care-l imprimă ansamblului de tablouri ce ni-l oferă”, dintre care le amintea pe cele intitulate „Baia din ţigănime”, „Casa profesorului N. Iorga”, „Şatră de ţigani”, „Prefectura”, „Primăria”, cronicarul dădea o deosebită apreciere tânărului Rafael Galin, prezentat „ … ca un adevărat geniu caricatural”, exemplificând afirmaţia cu trimiteri la portretele profesorului N. Răutu şi institutorului C. V. Ficşinescu. Toate tablourile tânărului artist îndreptăţeau credinţa cronicarului că „ … trebuie să ne punem mari nădejdi în viitorul d-sale, pe care-l dorim cât mai repede rodnic.”

În vara anului 1932, un alt elev al Şcolii de Belle Arte din Iaşi, Eugen Spiru, deschide o expoziţie personală la Botoşani. Cuprinzând lucrări redând studii, flori şi caricaturi, aceasta a atras atât atenţia publicului cât şi a criticii. S-a oprit asupra sa şi Scarlat Callimachi, care într-un scurt articol aprecia că „ … Dl. Spiru este unul din aceia care ştiu să realizeze, într-o linie sau două, imaginea unui trup cu toate punctele lui caracteristice. N-avem decât – nota cronicarul – să exprimăm caricaturile înfăţişând pe domnul Ciulei, preşedintele Tribunalului, pe d-nii Mihălţanu, Mănăstireanu etc. etc. pentru a ne da foarte uşor seama de ceea ce poate d. Spiru şi ceea ce se va realiza dacă îşi va urma drumul ales, cu dragoste şi stăruinţă”. În final, Scarlat Callimachi îşi exprima încrederea în tânărul plastician despre care afirma că „ … este un artist în plus şi o speranţă a generaţiilor de astăzi.” ( „Ştirea”, an V, nr. 193, 27 august 1932).

O ultimă expoziţie de artă plastică organizată la Botoşani, care a atras atenţia, a fost vernisată în luna martie a anului 1936, în Sala „Corso”, de lângă Cofetăria „Cantemir”. Reunind lucrările sculptorului danez Peer Merloe, ale soţiei acestuia, precum şi ale pictorului Dimitrie Loghin şi profesorilor Maria Pallady, de la Liceul de Fete „Carmen Sylva” şi Raoul Şorban, expoziţia s-a bucurat şi de atenţia presei, care a avut cuvinte de apreciere asupra lucrărilor expuse şi autorilor acestora. Astfel, ziarul „Ştirea”, într-un articol intitulat „Expoziţia celor cinci”, remarca sculpturile lui Peer Merloe „ … pentru emoţia artistică de înaltă tensiune” pe care o degajă, covoarele lucrate de soţia sa „ … adevărate sinteze ale celei mai pure şi mai autentice arte româneşti”, pânzele Mariei Pallady „ … foarte odihnitoare prin coloritul lor moderat cât şi prin tema gingaşă, oarecum sentimentală”, portretele lui Dimitrie Loghin, fost elev al lui Octav Băncilă şi a lui Ştefan Dimitrescu, precum şi tablourile lui Raoul Şorban, care „ … se disting prin desenul specific marilor lui înaintaşi ( Cezanne şi Matisse), cât şi prin coloritul original, care trădează o paletă subiectivă, arbitrară, dar neînchipuit de fascinantă.” ( „Ştirea”, an VI, nr. 284, 21 martie 1936).

„Expoziţia celor cinci” este ultima manifestare de acest gen organizată la Botoşani în deceniul al patrulea. Deşi le-a depăşit pe cele anterioare prin complexitate, ea nu s-a bucurat totuşi de succesul pe care l-ar fi meritat, prea puţini botoşăneni trecându-i pragul şi mai ales cumpărând lucrările oferite. Cu toate acestea, expoziţia a adus o notă luminoasă în viaţa spirituală a Botoşanilor, contribuind, ca şi cele anterioare, la cultivarea gustului pentru frumos, şi la educaţia artistică a locuitorilor oraşului.

Deşi n-au avut decât importanţă locală, expoziţiile organizate la Botoşani în perioada la care ne-am referit, au meritul de a fi animat viaţa oraşului, de a fi potenţat şi stimulat calitatea de autentic centru cultural al oraşului şi de a se fi constituit în argumente pentru înfiinţarea, peste ani, a unei pinacoteci, şi a veritabilului centru de propagare a artelor plastice din prezent, Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    ,,…cultivarea gustului pentru frumos, şi la educaţia artistică a locuitorilor oraşului…”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5