SPRE VIAŢA DE DINCOLO

I.P.S. BARTOLOMEU ANANIA ÎN LUMEA MARILOR SCRIITORI ROMÂNI

 Dincolo de istoria cărţii în sine, dincolo de istoria unei cărţi anume chiar procurarea unei cărţi are istoria sa. În cazul de faţă, la sfatul prietenului Lucian Valea, totodată coleg la Muzeul Judeţean Botoşani, mi-am procurat cartea „Rotonda plopilor aprinşi” a lui Valeriu Anania, numele de mirean al I.P.S. Bartolomeu, din zilele noastre, încetat recent din viaţă.

Cartea scriitorului Valeriu Anania (1921-2011) este Rotonda marilor săi prieteni. Include evocări grele, începând cu Tudor Arghezi, pentru care „cel mai mare poet al lumii e omul care a inventat hârtia”, continuând cu Gala Galaction, al cărui suflet „era un roi de fluturi scânteietori, născuţi noaptea dintr-o flacără înaltă şi rotiţi apoi, până la mistuire şi regenerare, în jurul stâlpului de foc”, cu profesorul său Anton Holban, despre care chiar şi cei mai mici elevi ai săi „ştiau că profesorul era obsedat de ideea morţii şi că purta în el o pustiitoare spaimă de neant”, cu Victor Papilian, decan al Facultăţii de Medicină din Cluj, mutate la Sibiu, datorită ocupaţiei hortyste şi care îl întâmpină pe Anania, ca salut, cu propriile sale versuri, dintr-o poezie apărută în „Gândirea” – „Mă joc cu imaginile/ Ca vremea cu paginile / Când şi-ntoarce filele / Peste toate zilele…”, cu Lucian Blaga, care l-a întrebat odată – „-Ştii că am fost propus pentru Premiul Nobel? / -Cine v-a propus? / -Prietenii mei din Occident. / -Şi pentru ce anume? / -Pentru toată opera mea”, cu dramaturgul Ion Luca, la care „infirmitatea capitală nu era însă neurastenia, ci orgoliul”, cu Marin Preda, de altfel multe cărţi ale părintelui Anania văzând lumina tiparului la „Cartea românească”, cu marele poet Vasile Voiculescu, care într-un „Adaos la o poezie a părintelui Anania” i se adresa, poetic, evident – „De ce mă cerţi, frăţâne Ananie, / Că la fereastra ta am lepădat / Veşmânt cârpit, sandală, sărăcie / Şi-nfăţişez cerească măreţie / În purpură şi aur de-mpărat? /… Şi-n năruiri de spaţii şi de timpi, / (Când fulgeră în tine veşnicia, / Să te primesc, diacone-Anania, / Tot cu cunună culpeşă de ghimpi? / Şi îmbrăcat mereu cu sărăcia? / (Când doar c-o rugăciune, c-un avânt, / Poţi să le scuturi chiar de pe pământ!) / Să-ţi spun acum, ci nu pentru vreo caină, / Această sfântă, -nfricoşată taină: „Oricând gândeşti la mine cu iubire, / E-o clipă din a doua Mea Venire”. / Hai! Chiuie de-naltă bucurie, / Cum mi-eşti tu drag, poete, Ananie!” (V.V., Duminică 2 oct. 1955, Bucureşti). În fond, conchide Valeriu Anania – „Dacă Shakespeare ne-a lăsat poezia unui geniu, Voiculescu ne-a dăruit pe aceea a unui harismatic”.

Acum, în „Rotonda plopilor aprinşi” s-a aşezat, spre a continua să ardă, I.P.S. Bartolomeu Anania, în compania unor mari scriitori români, prietenii săi.