Primit pentru publicare: 15 iulie 2016
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 15 iulie 2016
Editor: Ion ISTRATE

 STAREŢA OLIMPIADA IURAŞCU 

MĂTUŞA LUI MIHAI EMINESCU

 Olimpiada Iuraşcu, una dintre surorile Ralucăi Iuraşcu, mama poetului Mihai Eminescu, s-a născut în anul 1827 şi se presupune că se călugăreşte la schitul Orăşeni în 1840, odată cu Sofia şi apoi trece la Mănăstirea Agafton. Olimpiada Iuraşcu, era apreciată de celelalte maici, ceea ce denotă o bună pregătire culturală şi spirituală, ea studiind, probabil, la Iaşi, ajutată de fratele ei Iachint, îndeplinind funcţia de stareţă mănăstirii Agafton, timp de 15 ani.

     Se pune întrebarea:de ce au fost date la mănăstire cele trei fete ale stolnicului Vasile Iuraşcu: Fevronia, Sofia şi Olimpiada?. Explicaţia este simplă. În 1834  moare într-un accident de trăsură Paraschiva Iuraşcu, soţia stolnicului şi acesta rămâne să-şi crească singur cele trei fete şi cei trei băieţi pe care-i avea. În luna iunie 1840, Raluca, fiica lui cea mai mare, în vârsta de 24 de ani, care fiind şi cea mai mare în casă, ţinea şi loc de mamă pentru surorile sale mai mici, se mărită cu Gheorghe Eminovici şi părăseşte casa părintească.

    Stolnicul Vasile Iuraşcu neputând să aibă grijă de casă şi de copii, el fiind arendaş de moşie, mereu plecat de acasă, se hotărăşte să ducă la mănăstire şi celelalte două fete ale sale, Sofia şi Olimpiada care aveau 16 şi respectiv 13 ani. O avea la mănăstire pe Fevronia, care putea să le aibă în grijă şi să le asigure educaţia necesară. Deci, în anul 1840, Vasile Iuraşcu, rezolvă problema fetelor sale în acest fel. Băieţii lui erau mai mari şi umblau la şcoli.

    Maicile Olimpiada, Fevronia şi Sofia Iuraşcu au avut un rol important în cadrul mănăstirii Agafton, ele contribuind la construirea bisericii noi cu Hramul ,,Pogorârea Duhului Sfânt”, donând obiecte de cult mănăstirii şi cu sprijinul părintelui lor, Vasile Iuraşcu, şi-au construit case în incinta mănăstirii, adevărate gospodării ţărăneşti, cu tot ceea ce trebuia pentru un trai decent. Datorită culturii, priceperii şi comportării lor în cadrul mănăstirii, maica Olimpiada este aleasă stareţa mănăstirii, iar maica Fevronia face parte din consiliul spiritual. Surorile Iuraşcu şi-au ajutat mult sora lor, Raluca Iuraşcu, în creşterea şi educarea copiilor şi, mai ales, pe cel mai iubit dintre ei, viitorul poet- Mihai Eminescu.

    Într-o Statistică a monahiilor de la Mănăstirea Agafton pe anul 1867-1868, sunt prezentate şi fetele lui Vasile Iuraşcu: Nr.48. Olimbiada Iuraşcu de 30 de ani. De 27 a intrat în schit. În sobor era ,,tipicăriţă adică citea la ,,tipic”. Nu avea altă avere decât 165 lei pe an ,,după buget şi producte”.Trăia din leafa ce o primea şi ajutorul de la fraţi. Locuia la un loc în chilia cu maica Sofia Iuraşcu, arătată la nr.47. Olimpiada este descrisă astfel:,,Olimbiada Iuraşc– locul naşterii: Dumbrăveni, Botoşani; părul sur, ochii căprui, nasul mare, statura mare, faţa smadă; semne de fript la piciorul drept”. Observăm că toate cele trei surori Iuraşcu semănau fizic între ele, având statură mare, faţa smadă şi ochii căprui.

     Descrierea maicilor în condică era făcută ca într-un buletin de identitate sau paşaport, deşi aceste documente nu existau pe acele vremuri. Sunt descrise în amănunt pentru uşoara identificare de către autorităţi şi, probabil, aşa se cerea de către autoritatea superioară- Mitropolia Moldovei şi Sucevei. (Gh. Ungureanu- Eminescu în documente de familie, 1977).

     Olimpiada avea doar 13 ani când s-a închinoviat în Schitul Orăşeni, iar apoi a plecat la Agafton, unde a dovedit o iscusinţă nativă şi pricepere administrativă, ,,înţeleptul Mitropolit Iosif Naniescu a aşezat-o în scaunul stăreţesc al chinoviei botoşănene, preţuindu-i smerenia şi cumsecădenia”.

    În anul 1873 se stinge din viaţă maica stareţă Suzana Pisoschi de la mănăstirea Agafton. Mitropolia Moldovei prin adresa nr.1062 din 22 ianuarie 1873, înştiinţează pe ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Cristian Tell, că ,,săvârşindu-se din viaţă stariţa mănăstirii Agafton, Suzana Pisoschi, pentru gerarea afacerilor şi menţinerea disciplinei în Monastire…am numit provizoriu de stariţă pe Maica Olimbiada Iuraşcu”, solicitând eliberarea mandatului de numire.

    Olimpiada Iuraşcu preia funcţia de stareţă în ziua de 27 ianuarie 1873 şi îndeplineşte această funcţie până la 1 aprilie 1873, dată când este aleasă ca stareţă maica Agafia Vârnav, căreia îi predă, în prezenţa delegatului Mitropoliei şi al Prefecturii Botoşani, inventarul averii mănăstirii. Olimpiada Iuraşcu nu a dorit să candideze la postul de stareţă, dar o va ajuta pe stareţa Agafia Vârnav în administrarea mănăstirii şi în rezolvarea unor conflicte dintre soborul mănăstirii şi autorităţile din Botoşani, care voiau  să pună stăpânire pe proprietăţile mănăstirii.

      În noiembrie 1887 moare şi stareţa Agafia Vârnav şi în 19 decembrie, soborul mănăstirii alege cu 101 voturi pe Olimpiada Iuraşcu ca stareţă. Avea vârsta de 60 de ani, când este aleasă în această funcţie de răspundere şi va sluji ca stareţă până la moartea sa, în anul 1902.

     Administrarea averii mănăstirii ea o realizează cu sprijinul ,,consiliului economic” al mănăstirii din care făceau parte maicile Agafia Gherghel şi Nimfodora Stamatopol.
Primea lunar un salariu de 105 lei şi 46 lei trimestrial pentru hrană şi îmbrăcăminte.

     Maica stareţă Olimpiada întâmpină mari greutăţi în administrarea mănăstirii,  deoarece multe maici erau în vârstă şi bolnave, aşa cum rezultă din raportul către ministrul Titu Maiorescu; la începutul anului 1889- din cele 128 de maici, existente atunci la Mănăstirea Agafton, 20 sunt ,,neputincioase” şi 48 ,,bătrâne”- neputând să întreţină şi să lucreze averea mănăstirii, solicitând un ajutor bănesc de la minister.

      Fiind o stareţă harnică şi meticuloasă, maica stareţă Olimpiada Iuraşcu, împreună cu cele din ,,consiliul economic”, ţine o evidenţă strictă şi corectă a tuturor bunurilor şi veniturilor mănăstirii, a cheltuielilor şi înaintează trimestrial rapoarte la Mitropolie şi minister, ajută cu medicamente pe maicile bolnave, se zbate pentru apărarea intereselor mănăstirii, mai ales cu autorităţile locale care voiau pământul şi pădurea din dotarea mănăstirii,  deplasându-se deseori la Iaşi sau la Bucureşti pentru a fi sprijinită. În anul 1892, când la insistenţa autorităţilor din Botoşani se hotărăşte arendarea pământului mănăstirii, arendaşului grec Năstase Panait, stareţa Olimbiada Iuraşcu se deplasează la Bucureşti, intervenind la guvern pentru a se reveni la hotărârea de arendare, ceea ce şi reuşeşte.

     Maica stareţă Olimpiada Iuraşcu, era bine cunoscută la Iaşi şi Bucureşti, primea deseori oaspeţi de seamă, pe care îi trata cu multă atenţie, ceremonios chiar, servindu-i cu cafea, rom, măsline şi alte gustări, obicei moştenit din familie, la fel ca şi maica Fevronia Iuraşcu, membră în ,,consiliul spiritual” al mănăstirii.

      La 14 octombrie 1901, maica stareţă Olimpiada Iuraşcu trimite pentru guvern un ,,Tablou de toate Monahiile aflătoare în Monastirea Agafton judeţul Botoşani, format dupe Ordinul Domnului Ministru şi om al Cultelor No 6592 seria C din anul 1901″, în care la nr.1 este trecută Olimbiada Iuraşcu- superioară, urmată de celelalte 132 de călugăriţe.

     La sfârşitul lunii ianuarie 1902, 13 călugăriţe, printre care şi Stareţa Olimpiada Iuraşcu sunt tăiate de pe tabel cu creion roşu, adăugându-se- ,,decedată”. Maica stareţă Olimpiada Iuraşcu a decedat la data de 27 ianuarie 1902, nu înainte de a-şi scrie testamentul, pe 21 ianuarie 1902:,,Olimpiada Iuraşcu, văzându-se slabă dar în deplină conştiinţă, ne-a declarat cu gura sfinţiei sale….că pentru înmormântare nu are decât 800 lei, cu care să-i poarte grijile până la 7 ani. Asemenea ne-a declarat că chiliile cu totul ce se află în ele rămân ucenicii sfinţiei sale, monahiei Olimpiada Schipor, fiindcă timp de 14 ani mi-a purtat neputinţa slăbăciunii” (Proces- verbal din 21 ianuarie 1902, încheiat de membrele din comitetul economic şi consiliul spiritual).

     O notiţă necrolog, apărută în presa vremii, arăta:,,Figura frumoasă şi senină a adormitei bătrâne înduioşată de lumina ochilor ei cuminţi, îţi reamintea cu drag unele capete de sfinte văzute în copilărie, în cărţile vechi de rugăciune. Bătrâna, datorită îngăduinţei şi bunătăţei ei de inimă, era iubită în chip deosebit de celelalte maici, lucru cam neobişnuit, pe la mănăstirile noastre. Bătrâna era inteligentă şi după cât se vedea cunoştea multă lume din Botoşani şi Iaşi. Cu prilejul vizitei mele, bătrâna zâmbind, vădind o sinceră mândrie mi-a spus că e mătuşa poetului Mihail Eminescu.,,Iaca am şi o carte frumoasă de poezii scrisă toată de dânsul…Mătuşa ţinea cartea genialului ei nepot, alături de cartea Vieţile Sfinţilor” (Ştefan Bujor-,,O mătuşă a lui M. Eminescu„-Evenimentul de Iaşi-nr. 295-1902 ).

     La 9 mai 1902, mitropolitul Moldovei trimite ministrului Cultelor o adresă în care spune:,,Postul de Superioară la Sfânta Monastire Agafton, judeţul Botoşani devenind vacant încă din luna Ianuarie a.c. prin încetarea din viaţă a titularei monahia Olimpiada Iuraşcu. Noi, aprobând alegerea de Superioară făcută de soborul zisei Monastiri, în persoana monahiei Epraxia Herescu, avem onoarea a Vă ruga să binevoiţi a mijloci către Majestatea sa Regele decretarea cuvenită”.

    Se observă că aprobarea unei stareţe de mănăstire se făcea prin decret regal, ceea ce dovedeşte importanţa funcţiei respective şi modul clar de numire a autorităţilor statului.

    Stareţa Olimpiada Iuraşcu a fost înmormântată în cimitirul mănăstirii, pe mormântul ei fiind amplasată o inscripţie comemorativă:,,Aici odihneşte întru nădejdea învierii, roaba lui Dumnezeu  monahia OLIMPIADA IURAŞCU, stareţă la Mănăstirea Agafton, între anii 1889-1902 (corect 1887-1902)– mătuşa poetului Mihai Eminescu. Veşnica ei pomenire”!

     Maica Olimpiada Iuraşcu a ţinut mult la nepotul ei Mihai, insuflându-i dragoste pentru cultură şi credinţa strămoşească, apreciindu-l mult ca poet, ajutându-l în perioada grea de boală (1887-1888), mândrindu-se cu orice prilej cu nepotul -poet şi păstrând cartea lui de Poezii, editată de T. Maiorescu, la loc de cinste, alături de ,,Vieţile Sfinţilor”.

BIBLIOGRAFIE:
1.Al. H. Simionescu –Mănăstirea Agafton– Ed. ,,Munca” Botoşani, 1929;
2.Gh. Ungureanu –Eminescu în documente de familie– Ed. ,,Minerva” Bucureşti, 1977;
3.Ion Roşu –Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu– Ed.,,Cartea Românească”, 1989;
4.I. D. Marin –Eminescu la Ipoteşti- Ed. ,,Junimea”, 1979;
5.Ştefan Ciubotaru-Istoria Bisericii Ortodoxe Botoşănene– Ed. ,,Axa” Botoşani, 2000;
6.Artur Gorovei-Monografia oraşului Botoşani-Ed. Institutul de Arte Grafice ,,M. Saidman” Fălticeni, 1926;
7.Ioanichie Bălan –Patericul românesc-Ed. Episcopiei Dunării de Jos, 1998.