Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Ștefan Iordache, actorul, la 13 ani decând și-a luat zborul…omul și iubirile lui…

     

    Ștefan Iordache, actorul, la 13 ani decând și-a luat zborul…omul și iubirile lui…

                  Actorul Ștefan IORDACHE s-a stins din viață în 14 septembrie, pe un pat de spital din Viena, în 2008. Avea 67 de ani, suferea de leucemie. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu. A fost căsătorit 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog și profesor universitar. Nu a avut copii.

                 Mai mult de  40 de ani în teatru, a fost mereu o surpriză. După orice spectacol de teatru sau film, omul de rând rămânea multă vreme în minte cu imagini în mişcare care aveau în prim plan figura marelui actor. Ştefan Iordache a impus o aristocratică etichetă ce i-a atras definirile: „un actor uriaş”, „un actor al salturilor mortale”,” un actor utopic”, „un actor poet”, „un actor telegenic”, „un actor fotogenic”, „emblema unei generaţii”.

                   Avea un rictus fermecător şi ochii negri cu o privire hipnotică. Oricine întorcea capul după el pe stradă. Şoapta, zâmbetul, râsul, inflexiunea vocii dădeau startul intrării într-un mare rol în teatru şi în viaţă. Cu o privighetoare în glas, a ştiut să cânte pe toate registrele personajelor interpretate. Cu puţin timp înainte de a pleca dintre cei vii şi-a îndeplinit dorinţa de a scoate un disc imprimat cu piese muzicale, iar marele său regret era că lumea îl va ține minte că a cântat alături de Sanda Ladoși, nu că a jucat rolul Richard al III-lea.

                   O dată pe an, Ştefan Iordache pornea pe jos spre cartierul copilăriei. „Întotdeauna am trăit cu spaima că o să uit de unde am plecat. Şi, ca să mă mai trezesc din euforia pe care ţi-o dă meseria asta a mea, mă duc să-mi văd cartierul. O iau de pe Dorobanţi, pe jos, până în Rahova. Acolo aproape totul a fost dărâmat… E groaznic să nu mai găseşti locurile în care ai trăit şi ai copilărit!”

                    Revederea cartierului copilăriei însemna întâlnirea cu vechii prieteni „frumoşi, bătăuşi şi iubăreţi” cu biografii de penitenciar. Erau oamenii acelui loc, acelui timp. „Titi Mafoame comanda întotdeauna un metru de vin; Fane intrase şi el în rândul lumii: spărsese o brutărie. Titi Şobolanul făcuse puşcărie, mi-a mărturisit ca unui frate drag: «Îmi pleacă mâna înainte, fără voia mea, prin buzunare.»

                 Marin Ţăcală, un băiat extraordinar din cartier, patronul unui mic magazin de ştrasuri. Neuitându-i pe toţi aceşti vechi amici ai mei, am sentimentul că mă pot întoarce de unde am plecat. Ne băteam mereu, gaşca noastră, cu cei din Ferentari. Prietenii ăştia ai mei au fost întotdeauna miraţi de ce m-am încurcat eu cu teatrul. Puţini veniseră să mă vadă pe scenă, prieteni am rămas pe alte date, nu pe ce a ajuns fiecare. Ci pe nebuniile noastre frumoase de pe vremuri.”

                 Ştefan Iordache s-a născut în Bucureşti “acolo unde întorceau tramvaiele 7 şi 15, a treia staţie de la Sebastian, într-o căsuţă dintr-o fundătură. Era în ’41, în 3 februarie. În Rahova, un cartier muncitoresc unde a trăit amestecat cu derbedeii şi ţigani.”

               Jocul cu dragostea. „Stela, Irina, Liliana. „Frumosul din amintire vine de la tot ce-a fost. Fiecare m-a învăţat în felul ei, cum să iubesc. Stela exploda de viaţă, era debordantă; Irina, profundă, căutându-şi reazem pe visare; Liliana, obsedată de meseria noastră şi călăuzindu-mă spre un anume fel de a trăi în teatru. Şi în suflet port lumina. Ea vine de la soţia mea, Mihaela.

              La un bal, pe cheiul gârlei Facultăţii de Medicină am cunoscut o coafeză. M-a luat la ea, undeva pe 13 Septembrie, am descoperit taina… S-a descurcat cu mine, că avea şi un copil. Devenisem bărbat. Relaţia asta a durat vreo săptămână. Stela fusese una dintre iubirile mele din tinereţe… Viaţa te desparte de oameni fără explicaţii şi fără un motiv, evident.

              A urmat Irina Petrescu. Am iubit-o şi eu, atunci, pentru iubirea ei. Dar, ca într-o telenovelă caraghioasă, părinţii ei nu m-au vrut. Cu tatăl ei am avut câteva discuţii. Mi-a spus în faţă: «Cum îţi imaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?» Dădusem probe pentru filmul «Duminică la ora şase». Aveam parteneră pe Irina. După câteva zile m-a sunat asistentul regizorului să-mi spună că nu voi mai fi distribuit. Părinţii Irinei nu erau de acord. După moartea părinţilor în accident de maşină şi divorţul ei –a fost căsătorită două luni – a vrut să ne împăcam, dar eu eram cu Liliana Tomescu.

                   Totul a început la Mamaia la un festival de film. Irina mi-a prezentat-o pe Liliana. Am reîntâlnit-o la <<Nottara>>. Într-o zi, Mircea Anghelescu m-a anunţat că vrea să vorbească cineva cu mine. În teatru, era o scară care ducea la cabine. În faţa unui geam, stătea Liliana şi se uita lung. Mi-am aprins o ţigară. Tăceam şi eu. Într-un târziu mi-a spus doar atât:<<Trebuie să te fereşti de mine!>> A început să-mi tremure ţigara în mână. Zic: <<Bine, am înţeles>>, şi am plecat. Şi aşa a început o aventură care a durat cinci ani. Momentele noastre de calm şi bucurie se instalau întotdea una între două momente de iubire pătimaşă sau între două lecturi solitare.

              Pe soţia mea am cunoscut-o la Mamaia. Mi-a prezentat-o George Banu într-o cârciumă. Era nepoata marelui Tonitza, asistentă la Institutul de Teatru. Imaginaţi-vă scena: eu, ziua, cu chiloţi tetra atârnând, seara, îmbrăcat într-o cămăşuţă ca vai de mine cu nişte blugi strâmţi şi scurţi, croiţi de tata dintr-un material „antijeg”, discutând despre impresionişti.

                   Mihaela era cu mama sa, m-au invitat la hotel să fac un duş. Mi-au împrumutat nişte bani, că eu trebuia să plec şi ele rămâneau. După două-trei luni de plimbări m-am hotărât să o prezint lui tata-mare la Calafat. După ce s-a mirat el aşa, când Mihaela s-a dus în camera cealaltă să pregătească masa, tata-mare zice: <<Măi, Nică, mă, asta nu-i ţigancă?>> E olteancă. <<Fugi, bre de aici, că-i ţigancă. Ce oltean ai văzut tu aşa negru?>>Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Mihaela a fost şansa vieţii mele!”

    https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Iordache  -Wikipedia
    https://youtu.be/ButUCihIiio – Stefan Iordache si Elena Cristea
    https://youtu.be/T7ZPf0lzbd8  – Stefan Iordache si Sanda Ladosi
    https://youtu.be/8f2AERhZM0U- Intre noi mai e un pas

    Liana Tomescu, inca in viata, la 92 de ani

    30 aprilie 1970. „Totuşi, nu m-am măritat cu el pentru că era un actor important, m-am măritat cu el pentru că era un Om foarte important. Am ştiut întotdeauna că el era mai important decât mine, aşa că am trecut, firesc, pe planul doi”- Michaela Tonitza- Iordache ( teatrolog )

                       A murit  Mihaela Tonitza-Iordache,soţia actorului Ştefan Iordache s-a stins din viaţă, sâmbătă dimineaţă, scria Petre Dobrescu în Libertatea de sâmbătă 13 martie 2010.. Mihaela Tonitza a murit la Spitalul Elias din Bucureşti, după o săptămână de comă. „Nu mai am de ce să mai trăiesc!” spunea ea, după moartea lui Ştefan Iordache. După ce a încetat din viaţă sufletul ei pereche, Mihaela îşi pierduse dorinţa de a trăi. Ea a vrut să ajungă mai repede lângă soţul ei şi după un an şi jumătate de la moartea actorului, Mihaela Tonitza a devenit din ce în ce mai slăbită. În ultimele luni a stat numai în spitale şi a suferit operaţii crâncene. I-a fost extras un rinichi şi, se pare, că întreaga săptămână a stat în comă, anuţa Antena 3. Sâmbătă dimineaţă, Mihaela Tonitza Iordache a murit la spitalul Elias din Bucureşti. Cunoscuţii sunt convinşi că femeia îşi dorea să plece de pe lumea asta şi să se ducă la ceruri, la soţul ei. De altfel, la înmormântarea lui Ştefan Iordache, Michaela a venit cu o coroană pe care era scris “Aşteaptă-mă!”, iar la câteva zile după tristul eveniment dădea un anunţ şocant în presă, la rubrica “decese-comemorări”: “Sufletul şi viaţa mea nu m-au părăsit. Ne întâlnim curând… Ştefane, aşteaptă-mă. Fără tine n-am nici un rost. Te iubesc, Coco. Michaela”. Voia să fie incinerată Soţia marelui maestru îşi dorea să fie incinerată. “Aceasta a fost dorinţa ei şi nu o putem ignora. Vom încerca să respectăm toate cutumele şi să facem şi o slujbă religioasă aşa cum se cuvine”, declarase dr. Daniela Safta.

        O apropiată a familiei, medicul de la Elias a fost cel care a avut grijă în spital de Michaela Iordache până în ultima clipă. “I-am făcut o promisiune (n.r. – lui Ştefan Iordache). Ultima lui rugăminte a fost să am grijă de Michaela”, declara dr. Safta la câteva luni după moartea actorului.(Oana Timar).

               Mihaela Tonitza a fost profesoară la Universitatea de Teatru şi Film din Bucureşti şi a condus timp de 16 ani Teatrul Ţăndărică. Ea şi Ştefan Iordache s-au căsătorit în 1970.Trupul neînsufleţit al Michaelei Iordache a fost  depus pentru priveghere la Teatrul Țăndărică, în Sala Lahovary.

     Text adus în actualitate prin depistare, compilare și completare în redactare de George Mandicescu și Ion N.Oprea, membri ai Cenaclului literar la distanță, 20 septembrie 2021

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5