Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Studiu de cercetare: Cămăşi de sărbătoare

Studiu de cercetare
Cămaşa de sărbătoare din Colecţia Muzeală Conceşti şi Cămaşa de sărbătoare din Colecţia Muzeală Ungureni – sat Mihai Viteazu, două cărți apărute la Editura Agata, 2009.
Muzeograf Eva Giosanu,
Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi
Cărțile de etnografie sunt adevărate cărți de povești, dar ale unor povești adevărate despre oameni de poveste: frumoși, buni și inventivi. Și sunt puține. Margareta Mihalache vine și ea cu două povești din sate botoșănene: Concești și Mihai Viteazu (Ungureni). Dar, pentru că trăiește minunea intrării în poveste autoarea manifestă o oarecare reținere, prezentând vedetele colecțiilor muzeale, fără interpretări proprii. Ea se trage în umbra exponatelor și, de acolo, povestește.
Cărțile prezintă cămașa femeiască și bărbătească de sărbătoare interbelică și postbelică din Concești și Ungureni (sat Mihai Viteazu). Cămășile femeiești tezaurizate în cele două colecții muzeale prezentate de autoare se înscriu în tipurile canonice identificate de Emilia Pavel în Moldova: cămașa cu mâneca din gât (cămașa încrețită la gât) și cămașa cu mâneca din umăr. La cămașa încrețită la gât altița era în primul rând funcțională, ea reprezentând o soluție a croiului cămășii din bucăți drepte de pânză. Cămeșile încrețite la gât din cele două colecții, Ungureni și Concești, reprezintă o variantă târzie, altița fiind marcată doar ornamental. Cămășile cu mânecă din umăr prezentate în cele două volume se încadrează fie tipului canonic, fie variantelor: cămașa cu platcă, cămașă cu spătuială.
Margareta Mihalache se apropie cu deferență de obiectul etnografic și tratează cu respectul cuvenit pe creatorul acestuia. Este exact atitudinea potrivită pentru un cercetător al mediului etnografic, căci, dacă nu ai intuiția valorilor și nu respecți oamenii satului nu trebuie să te apropii de aceste lucruri. Autoarea precizează de fiecare dată meșterul și donatorul obiectului, așa încât cartea dumneaei devine un aide memoire. Nume care altfel se păstrează doar pe crucile din cimitir devin nume publice și, în mod sigur, nu vor fi uitate, tocmai pentru generozitatea, pentru altruismul lor manifestat atunci când în lada de zestre a neamului și-au pus propriile cămăși. Prezentarea materialului etnografic este făcută cu atenție, autoarea insistând asupra detaliilor de broderie, foarte importante atunci când sunt prezentate textilele populare.
Tehnic vorbind, autoarea abordează corect realitatea etnografică care, tradusă, ar suna așa: fiecare comunitate are lada ei de zestre și în ea se adună lucrurile prețioase realizate de membrii comunității. Margareta Mihalache a intuit corect existența unei mărci culturale proprii fiecărei comunități, de aceea a abordat cămașa de sărbătoare specifică fiecăreia, lucru ce face posibilă pentru cercetător identificarea acelor elemente ce diferențiază între două fonduri culturale similare. Merită remarcat și faptul că abordarea autoarei este corectă, căci se orientează către un anume segment al creației populare analizându-l la comunități diferite, tocmai pentru că știe că fiecare comunitate sătească are o personalitate bine definită și aceasta se manifestă inclusiv la nivel vestimentar.
Așteptările noastre față de autoarea cărților sunt justificate: interpretarea materialelor etnografice vine firesc în urma cercetării atunci când și cercetătorul se dovedește capabil să o facă. Suntem siguri că în viitoarele studii ale Margaretei Mihalache vom citi pertinente interpretări ale faptelor de cultură populară pe care ni le va prezenta. Autoarea manifestă interes constant față de cultura populară, mai ales față de costumul popular, și se apropie cu deferență de comunitatea sătească, manifestând acel respect necesar și o înțelegere fină față de creatorii populari și față de obiectul pe care-l studiază. Sunt date esențiale pentru un cercetător pe domeniu etnografic. Atitudinea cercetătorului unui domeniu sensibil precum etnografia, ce vizează comunitățile tradiționale și faptele de cultură ce determină specificitatea culturii unui popor, respectiv cultura populară, trebuie să fie bine adaptată: deschidere maximă, respect și foarte mult tact în orientarea interviurilor cu subiecții, interviuri ce trebuie să semene nu cu interogatoriile seci, ci mai degrabă cu taifasul pe îndelete.
Cărțile au o ținută grafică deosebită, acuratețea imaginii venind în sprijinul cercetătorului, care poate deosebi atât tipul de urzeală al pânzei cât și tehnicile de brodat, lucru deosebit de important atunci când nu ai prilejul de a studia obiectul ca atare. Rar albumele de fotografie te servesc așa de bine precum imaginile din cărțile Margaretei Mihalache, iar meritul este al editorului care, și el, mărturisește astfel dragostea de frumos și atașamentul față de moștenirea neamului său.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5