Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MARGARETA MIHALACHE:Cămaşa de sărbătoare din colecţia muzeală Conceşti

MARGARETA MIHALACHE:
Cămaşa de sărbătoare din colecţia muzeală Conceşti

Editura Agata a avut prilejul de a edita în anul 2009 lucrarea Cămașa de sărbătoare din Colecția Muzeală Concești, rod al unei munci de cercetare îndelungată a Margaretei Mihalache, referent etnograf la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoșani, un vector în descoperirea și conservarea tradițiile moștenite de neamul românesc şi punerea în valoare a pieselor din tezaurul etnografic național.
Lucrarea a prezentat un deosebit interes în mediul cultural botoşănean şi nu numai, întrucât acest eveniment a fost îndelung comentate de Marcel Lutic şi Eva Giosanu – cercetători etnografi din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iaşi şi etnolog Steliana Băltuţă – Muzeul Etnografic Botoșani.
De curând, această lucrarea a constitut şi subiectul unei cronici a Prof. Avram Cristea, membru al comitetului de redacţie al Revistei ,,Gând Românesc”, publicaţie lunară de cultură, ştiinţă şi artă, Anul III, Nr.4(16), decembrie 2009, Editată de Asociaţia Culturală Gând Românesc, Gând European şi Editura Gens Latina, Alba Iulia, cronică pe care o redăm în cele ce urmează. (N.R.)

Fără a fi un cunoscător al portului popular românesc ci doar un împătimit de tradiţia populară l-am admirat întotdeauna pentru simplitatea şi adecvarea la împrejurări, pentru trăinicia materialelor, şi nu în ultimul rând pentru eleganţa veşmintelor de sărbătoare. Numai cine a trăit în mijlocul ţăranilor şi i-a văzut îmbrăcaţi în toate ipostazele: la lucru, la joc, la nunţi şi sărbători, la înmormântare etc. poate realiza cât rafinament s-a cizelat în vremi la costumul de sărbătoare. Pentru părinţii mei purtarea hainelor de duminică presupunea un adevărat ceremonial. Erau scoase cu grijă din ladă, cercetate amănunţit să nu fie pătate sau rupte, erau călcate în aşa fel ca pliurile să respecte croiala, se urmărea ca nici un fir să nu atârne sau să ştirbească modelul s.a.m.d. Îmbrăcatul avea ordinea bine stabilită şi după ce omul îşi punea toate piesele după anotimp era atent cercetat din cap până în picioare ca totul să fie în ordine. Am apucat timpul în care femeile în vârstă lăsau cu ,,limbă de moarte” precizări privind veşmintele cu care să fie îmbrăcate după ce-şi dădeau sufletul. Iată de ce m-a impresionat albumul însoţit de studiul şi explicaţiile de rigoare despre cămaşa de sărbătoare publicat în condiţii excelente de Margareta Mihalache care a valorificat cu inteligenţă şi pasiune piesele aflate în colecţia muzeală Conceşti din comuna cu acelaşi nume aflată în nord-estul judeţului Botoşani.
Veşmintele de sărbătoare nu se făceau decât în ocazii speciale, într-un singur exemplar cum este cazul cămăşii de mire sau cămăşii de soacră. Ornamentaţia şi funcţia specială a acestor piese trimit la categoria sacrului într-o viziune ancestrală a săteanului. Ca toate cele de pe pământ în timpuri imemoriale şi veşmintele erau mai simple. Etnografa Margareta Mihalache sesizează faptul că chiar dacă portul popular se diferenţiază decorativ şi cromatic de la o zonă la alta sub aspectul tiparului acesta a păstrat elemente din străvechime: Vechea formă a cămăşii tradiţionale era cămaşa lungă cu stanii împreună cu poale, acestea din urmă fiind croite de la început odată cu partea superioară, apoi s-a ajuns la poale lungi până la glezne, foarte largi (uneori de câte 4 laţi de pânză sau foi), desprinse de stani şi aplicate în cazul cămăşilor de sărbătoare. Margareta Mihalache citează în acest sens pe Elena Secoşan care găsea similitudini între cămăşile româneşti şi cele de pe monumentele de la Adamclisi şi Columna lui Traian. Iconografia celor două monumente amintite ar permite cu mai multă îndreptăţire să fie numit tipul dacic, transmis direct urmaşilor daci pe întreg spaţiul românesc.
Fixarea albumului doar pe o singură piesă din veşmântul popular – camaşa – dă posibilitate cercetătorului să prezinte toate variantele semnificative existente din colecţia de la Conceşti.
Albumul cuprinde fotografiile color a 20 de piese cu precizarea elementelor specifice de croi, material, modul de încheiere, decorul, cromatica, vechimea şi provenienţa. Toate piesele sunt donaţii şi au fost confecţionate în prima parte a secolului al XX-lea drept cămăşi de mire, mireasă sau cămaşa soacrei. Impresionează diversitatea decorului şi a cromaticii, eleganţa în simplitate, rafinamentul fiecărei cămăşi în parte. Detaliile ornamentelor sunt edificatoare pentru migala şi gustul estetic al celor care le-au cusut şi care au pus în ele ceva din sufletul lor.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5