ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 03 Mart. 2018
Autor: Georgeta BOLEA
Cenaclul DinOgor
Publicat: 05 Mart. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Sub lună… vise – Dorina Rodu

Poezie cu rol de artă poetică bacoviană

Tematica poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și artificială.

Lumea ostilă și stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecția universului interior, de un tragism asumat cu luciditate. Elementele naturii primordiale sunt în poezia Dorinei Rodu, frigul, ploaia, vântul, amurgul, răsăritul, care produc disoluția materiei și a ființei.

Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumscrie esteticii simbolistice. Impuritatea depășește puritatea când sufletul Dorinei Rodu obosit de spectacolul vieții ce o înconjoară, nu-și pierde nădejdea într-un viitor mai bun făurit de predecesori.

Chiar dacă nu descrie gingășia sentimentului de iubire, iubește fără de cuvinte, sentimentul fiind închis într-un dulce mister cu speranța că va fi înțeleasă. Rătăcește în dorințe, fiind atrasă de o mreajă cromatică de non-culori și se împotmolește în Misterul Destinului, într-un neant zelos ce-i întinde capcane, într-o diafană entitate, suflet candid și blând , parcă răul o atrage și mintea-i joacă feste când neantul zelos simbolizat printr-un împărat purtând cununa de diademe (Misterul Destinului), acesta împlinindu-și destinul prin emanarea prafului stelelor căzătoare.

În poezia Contele pierdut, în două variante, unde legile iubirii, captive-n viciu, condamnate la supliciu, contele ascuns în taverna sufletului departe de lumea modernă cugetă robia și trecutul său malign, „smolindu-și singur a vieții hartă. Artista Dorina Rodu ne spune în poezia Noul val: „un culcuș de frunze / pentru învierea unui nou val / de mute muze/ rătăcite-n într-un vers / ce se vrea a fi neo-modern / și totuși atât de tern / fără rimă, ritm și fler” și conchide „toate-s vechi / și / nouă toate”. Pentru artistă, totul este deșertăciune și în poezia cu același titlu se întreabă: „Oare nimeni nu va poate îneca, / Mișeilor, avida poftă de-a avea?!”. Trăim Prin al vremii labirint ca slugi năluce prin vremuri năuce și în finalul poeziei Binecuvântare sau blestem, artista se închină uitării, după un vis lucid, așa cum remarcă și dl. Ion Istrate în prefața acestei cărți.

Gama de culori este centrată pe câteva motive tipice simboliste: tristețea, urâtul, monotonia. Sentimentul de monotonie este dat de culoarea stacojie, care indică și doliul. Nevroza este sugerată de un verde crud în poezia Noapte de primăvară. Galbenul scripturilor, al dreptății și al ogoarelor și non-culorile sugerează dezolare pentru situația existentă a țării. Culorile intense, ca aurul relevă o stare crepusculară. Cadrul natural este trist, dar zgomotos, natura este dezlănțuită cu fulgere, tunete, inundații, un univers condamnat. Sunetul pământiu îngroapă liniștea, sălciile plâng și biciuiesc. Ploaia și ninsoarea au rezonanță în sufletul omului, aducând monotonie, chin și frig lăuntric; ea nu estompează aceste sentimente, ci le reliefează și le dezlănțuie.

Iubirea în opera artistei Dorina Rodu apare ca o izolare, ca o închidere în sine, căutându-și forțe noi pentru a lupta. Moartea nu-i provoacă panică. Ea este dorită și așteptată ca un remediu al iubirii de care suferă poeta. Artista dorește să noteze senzația sa, nemijlocită, ingenuă și dureroasă pentru că trăiește în Vremea Lupilor adunați în haite, sfâșiind văzduhul conduși de noi, iar sângele vărsat și fumul evaporat / Nicicând nu va fi uitat (aici, cel mai probabil făcând referire la incendiul de la Colectiv).

Era de așteptat de la o așa mare artistă să aibă grijă de caracterul peren al operei sale, scriind în poezia Scut cernit: „Ale Universului taine să le-mbrățișezi // La loc de cinste să le-așezi”, iar în poezia Speranța din neguri valurile tulburi, fremătânde vor luci mute și plăpânde.

Viziunea crepusculară, cromatica obsedantă dominată de non-culori, înlocuirea muzicalității simboliste cu principiul disonanței sau cu notarea sunetelor dizarmonice și a zgomotelor stridente, reluarea unor cuvinte-cheie, toate dovedesc o intuiție artistică excepțională.

Obscuritatea, atracția spre neant, spaima, înstrăinarea, grotescul și moartea sunt categorii negative ale liricei moderne roduiene.