Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Suflet călător…

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Suflet călător…

Primit pentru publicare: 06 Mai 2020
Autor: Dora Alina ROMANESCU, Mangalia
Publicat: 06 Mai  2020

© Dora Alina Romanescu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


                           Suflet călător…

  –  Ce faci?
–  Zbor prin lumea asta mare…  Tu ce faci?
–  Stau în casă, nu știi că nu am voie să ies afară?
–  De ce n-ai voie?
–  De parcă nu ai aflat că-i pandemie și trebuie să stăm izolați! Dar tu cine ești?
–  Chiar nu știi?
–  Nu-mi dau seama.
–  Dacă îți pui mintea la contribuție, știi cine sunt și nu lași impresia că faci parte dintre seniorii care au peste 65 de ani…
–  Vreau, nu vreau, sunt în rândul acestor seniori.
–  Vârsta este doar un număr, sufletul este cel ce îți stăpânește ființa.
–  De acord, dar, dacă trupul este greoi și picioarele se mișcă încetinel, mai poți  spune că totul este bine?
–  Poți, când ai un suflet călător care zboară prin locurile atât de dragi ție și te învăluie în bucuria amintirilor de altădată.
–  Să înțeleg că tu ești sufletul meu?
–  Dacă îți spun că ești grea de cap, te superi!
–  Te rog, fără jigniri!  Am intrat în vorbă cu tine, dar să știi că nu am de gând să te las să-mi spui tot ce vrei tu.
–  Nu vreau să te supăr, de fapt, am exprimat ceea ce am constatat.
– Adică?
– Crezi că nu știu că, seară de seară, mintea ta aleargă prin locul drag al copilăriei  și trăiești cu intensitate viața de atunci? Știu că aproape în fiecare noapte țopăi desculță prin colbul drumului, alergi prin roua dimineții, te urci în nucul mare și asculți fascinată ciripitul păsărelelor, privești uimită cum razele soarelui au ajuns la tine, deși te credeai ascunsă de coroana stufoasă a nucului pe care tatăl tău l-a plantat când te-ai născut tu. Te văd cum te bucuri de șoaptele tainice ale izvorului care vine din inima muntelui, te văd cât ești de uimită de măreția codrului, de clipocitul apei ce trece prin fața casei tale, de pajiștile verzi care îți mângâie  ochii cu frumusețea lor. Te văd alergând fericită, apoi adormi, umezindu-ți perna cu lacrimi de bucurie pentru ce ai retrăit în locul  magic unde ai văzut lumina zilei.
–  Doamne, ce clipe minunate au mai fost!
–  Erai slăbuță, mâncai doar ce îți plăcea, alergai cât era ziua de mare, nu stăteai locului nicio  clipă, parcă prevedeai ce o să ți se întâmple.
– Te referi la boala care m-a îngenuncheat fără milă și m-a țintuit la pat de la nouă ani până la șaptesprezece?
–  La acei ani mă refer…
–  Nu vreau să-mi încarc ființa cu amintirile dureroase de atunci. Promit să vorbim altă dată de acele vremuri. Acum doar la osânda care a venit peste pământ îmi este gândul.
– Tu zici că este osândă venită de la Cer?
–  Nu zic doar eu… Pământul este stăpânit de diavol, care l-a învăluit în întuneric, hohotind satisfăcut că are atât de mulți supuși.
–  Cine zici tu că sunt supușii  Întunericului?
–  Ooo! Peste tot în lume, este la ordinea zilei goana după bani, după înavuțire, banul a devenit principala preocupare a celor ce fac parte din suita „Întunecatului”. Ura este la putere, invidia, dezbinarea, violența, crima, traficul de carne vie, prostituția,  șantajul, toate sunt dirijate de  Minciună,  care  stă într-un jilț impunător și se bucură că poate să-i dea hrană necontenit diavolului.

–  Mă înfior de tot ce-mi spui.
–  Nu vreau să-ți opresc elanul, suflete călător, dar nu te pot lăsa să alergi prin lumea mare, așa cum ai spus tu, fără să știi cât de supărat este Dumnezeu pe pământeni.
– Dar există credință, sunt  mulți pământeni  credincioși, se roagă necontenit…
– Satana are mult mai mulți acoliți care calcă peste tot ce este sfânt, luptă împotriva binelui, a luminii, a credinței.
– Mi-ai luat din elan…
– Iartă-mă, în aceste zile triste, nu pot să nu mă gândesc la consecințele neascultării, ale orgoliului, ale necumpătării, ale împotrivirii, ale urii nemărginite care este prezentă la tot pasul,  începând de la cele mai înalte trepte ale societății în care trăim.
– Te rog, uită de tot și de toate și urmează-mă,  lasă-te în voia mea, zboară alături de mine.  Nu poți schimba tu singură lumea, iar dacă te lași învăluită în haina tristeții,  nu rezolvi nimic, mai ales  acum, când aceasta a acoperit omenirea precum o pânză de paianjen și o ține prizonieră departe de frumusețea și de tainele naturii, ale vieții. Ești gata de zbor? Hai să ne lăsăm mângâiați de briza mării… Pornim. Nu spune nimic, acum zburăm!  Voi lua aripile zorilor și te voi duce la marginea mării. Simți mângâierea răcoroasă a brizei? Dacă nu spui nimic, înseamnă că-ți place! Acum te-am așezat pe aripile pescărușului care planează fericit deasupra mării. Ne îndreptăm spre orizont, am tăiat deja prima linie și o vedem conturată pe următoarea. Simți căldura mângâietoare a razelor de soare? Nimic de pe pământ nu se poate compara cu  măreția astrului solar. Vrei să săruți cerul? De ce mă privești înspăimântată?  Privește-l! Are o culoare pe care doar penelul Creatorului o poate realiza. Este limpede ca apa cristalină a izvorului ce sfredelește  muntele. Apropie-ți buzele doar de un petic de cer, nu ai cum să-l cuprinzi în brațe, dar bucură-te de imensitatea lui, de limpezimea sa, de culoarea azurie fenomenală. Zâmbești? Aaa, înseamnă că îți place compania sufletului tău călător! Apropo: ce-ți place mai mult, marea sau muntele? Nu știu de ce te întreb când, de fapt, știu răspunsul. Amândouă. Fac parte din ființa ta, iar eu îmi împart zborul între ele.   Este atât de multă frumusețe dumnezeiască în aceste două locuri dragi ție, încât te cutremuri, rămâi fascinat, uimit de tainele prin care a fost împodobit pământul.   Ce păcat că mulți pământeni trec nepăsători pe lângă ele, le ignoră, iar când reușesc să le vadă, fie este prea târziu, fie nu se mai pot bucura de minunile lor! Nu-ți propun să zburăm spre munte, pe moment te văd fericită aici la țărm de mare, așa că hai să poposim  în livada cu pomi înfloriți ce se află în apropierea mării. Ai obosit? Uite ce minune dumnezeiască ne întâmpină!  Florile zâmbesc cu gingășie și se lasă mângâiate de razele soarelui. Simți parfumul lor? O, Doamne, cele mai gingaşe miresme le simți primăvara de la pomii care își înveşmântează coroanele în straiele diafane precum vălul mireselor sau de la florile care te îmbată cu parfumul lor suav.  Plângi? De ce? Ești fascinată de frumusețile fără de margini cu care suntem binecuvântați noi, pământenii? Ooo, săruți petalele florilor? Ce faci? De ce te așezi în genunchi? Aaa…, am înțeles!  Ai vrut să săruți pământul, să mângâi iarba verde care în fiecare primăvară ne dovedește că natura reînvie, renaște cu iubire pentru noi, pentru oameni, pentru speranță, pentru viață. Hei, cum te simți?  Am reușit să-ți fac o bucurie?  Te-ai convins  că ceea ce nu poți atinge cu mâinile, atingi cu sufletul?  Ce ai vrea să mai vezi? Știu că adori cerul înstelat, că te uiți vrăjită la regina nopții și-i admiri măreția, eleganța, strălucirea. Mult a fost, puțin a rămas! Vei fi  din nou liberă și atunci vreau să mă duci tu pe faleză și să ne bucurăm ziua și noaptea de minunile divine care ne învăluie ființa și sufletul la tot pasul. Trebuie doar să întindem mâinile spre Cer pentru a ne arăta calea pe care trebuie să umblăm, să ne lăsăm sufletul să se îmbrățișeze cu alte suflete, să ridicăm la rang înalt omenia, prietenia, iubirea, adevărul, cinstea, solidaritatea, iar, dacă vom continua să purtăm măști pentru binele nostru, să așezăm pe ele frumusețea sufletelor noastre, bunătatea, speranța și pentru nimic în lume să nu-i dăm diavolului hrană prin minciună.  Știi că tot ce vom cere în numele Domnului vom primi, dorințele și rugăciunile spuse din inimă înving toate ispitele, îl aruncă pe diavol într-un hău fără margini.  Astăzi, sufletul tău călător te-a purtat pe aripile lui magice, te-a scos din izolare, te-a făcut să zâmbești, să ai speranță, să trăiești clipe de bucurie, să știi că viața ta este o mică parte a simfoniei existenței! Și nu uita: credința și iubirea izvorăsc doar din frumusețea sufletelor calde, curate, sincere! 

 Mangalia, 28 aprilie 2020                                     Dora Alina Romanescu

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. cezara bolat spune:

    Foarte frumos! Felicitari!

  2. Despre ” D.A.R”, cuvânt frumos poziționat în Literatura Română, o doamnă cu suflet ales, ce are acest HAR DIVIN de a scrie, despre oameni și pentru oameni! Emoționant articol, emoționantă poveste, sincere felicitări, scumpă doamnă! Vă îmbrățișez cu drag și dor, din dulcea Bucovină!

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5