(  SUMAR  )
DESPRE PRIZONIERI ROMÂNI VOLUNTARI DIN SIBERIA ȘI JERTFA LOR PENTRU CAUZA SFÂNTĂ A NEAMULUI
                       COL.( R ) PROF. IOAN GRĂDINARU DE CORDĂRENI – DOROHOI 

                               O pagină deosebită de patriotism și de jertfă au înscris-o în lupta pentru înfrângerea Puterilor Centrale și la făurirea statului național-unitar, prizonierii români voluntari  proveniți din armata austro-ungară, adică din Transilvania, Crișana,Maramureș, Banat și Bucovina.

          Românii ardeleni și bucovineni au fost înrolați în primul război mondial în armata austro-ungară și trimiși în primele rânduri împotriva rușilor. 

          Până la intrarea României în război, august 1916, zeci de mii de prizonieri erau răspândiți în Rusia, dar mai ales în Siberia. Dintre ei, situația cea mai grea o aveau românii, deoarece în lagăre, închisori condițiile de viață erau deosebit de grele și erau trimiși la diferite munci în gospodării, pe moșii, în fabrici etc.    

           În timp, cei mai mulți dintre ei au hotărât să scape din captivitate, au cerut  să fie înrolați în armata română și au fost deplasați spre vestul Rusiei, la Kiev.

          Aici, în localitatea Darnița, unde s-au adunat tot mai mulți prizonieri români, au hotărât să se înroleze în armata română spre a participa la război.

          La 23 februarie 1917, Ministerul de Război,prin ordinul 1191, a hotărât inființarea unui corp de voluntari români din prizonierii aflați la Darnița,Ucraina. 

          Primul Corp de Voluntari a fost înființat ca efect al cooperării româno-ruse și a funcționat în perioada martie 1917- februarie 1918.Scopul său declarat și îndeplinit a fost acela de a sprijini lupta națională.         

           Ofițerii și soldații de la Darnița au redactat și  adoptat in ziua de 16 aprilie 1917, un Memoriu-manifest al voluntarilor, în care se consemna ,, suntem gata să intrăm în luptă… pentru a uni teritoriul românesc, din monarhia austro-ungară în una și nedespărțită Românie, liberă și independent”.         

          Ziarul ,, România” din 14 mai 1917, din Iași aprecia că a fost primul document care, în timpul războiului a exprimat clar și ferm voința ardelenilor și bucovinenilor de a scutura jugul austro-ungar.,, Darnița este prima Alba Iulia a Ardealului”, scria în 1922 ,la Timișoara, Petru Nemoianu, fost prizonier voluntar.             

             Ucraina care făcea parte din Rusia a fost ocupată de trupele Puterilor Centrale, iar la 9 februarie 1918 s-a încheiat pacea de la Brest Litovsk, prin care era recunoscută existența R.P.Ucrainene, iar aceasta a acceptat protectoratul de facto al Germaniei și Austriei.         

               Revoluția bolșevică din octombrie 1917, negocierile dintre noul guvern comunist și Puterile Centrale încheiate tot prin pacea de la Brest Litovsk, dar la 3 martie 1918, a marcat ieșirea Rusiei din primul război mondial, dar și trădarea aliaților, trecerea sovieticilor în tabăra inamică.          

            Preluarea puterii de către bolșevici și ocuparea Ucrainei de către austro-germani a complicat extrem de mult situația prizonierilor români. Lagărul de la Darnița a fost desființat iar autoritățile germane din Ucraina au interzis trecere spre țară a prizonierilor români.

          Cu toate cererile germane de demobilizare a voluntarilor, aceștia au fost transferarați în aprilie 1918 din Ucraina în Siberia.          

          Pe măsură ce prizonierii români se deplasau spre Siberia, iar numărul lor a crescut, s-au adunat tot mai mulți în centrele principale: Samara, pe Volga, Celiabinsc, Irkuțk și Vladivostok, din extremul Orient, port la Marea Japoniei.

          La 3 august 1918, la Celiabinsc s-a desfășurat Conferința reprezentanților voluntarilor români ardeleni și bucovineni, sub președinția dr. VOICU NIȚESCU. Aceasta a adoptat două hotării: a) s-a creat Comitetul Național Român din Rusia, organ suprem de conducere al voluntarilor; b) de asemenea, s-a creat cel de-al doilea corp de voluntari români.         

           Al doilea Corp de Voluntari a fost constituit în Siberia, în urma cooperării dintre români, francezi și cehoslovaci și a existat în perioada august 1918-august 1920. A reprezentat un corp expediționar ale cărui misiuni au fost de sprijinire indirectă a unității naționale române și de luptă împotriva regimului bolșevic rus.

           Este impresionantă acțiunea și adeziunea totală a eroilor prizonieri români voluntari din Ucraina, de a fi de acord să plece de la granița de nord a României.           

          Nu aveau nici o șansă să ajungă în țară, nu aveau nici o scăpare, deveneau prizonierii  Germaniei și Austro-Ungariei, pe când plecând în estul Rusiei erau oșteni români liberi și sperau să ajungă la Vladivostok.            

          Românii au primint misiunea de a asigura paza celui mai periculos sector de Cale Ferată din Siberia, pe o distanță de aproximativ 1 000 km., în regiunea secularei păduri ,,Taiga”, unde erau cele mai agresive detașamente bolșevice.

          Vitejia și dârzenia voluntarilor români au impus respectul bolșevicilor care nu s-au apropiat prea des de sectorul lor. Ei supranumeau Legiunea Română ,,Dakaia divizia” adică Divizia sălbatică.

          Impresionat de disciplina și combativitatea voluntarilor români comandantul brigăzii ruse albe a declarat: ,, dacă Rusia ar dispune numai de două divizii românești, acestea ar valora mai mult de douăzeci de divizii ruse și regimul bolșevic ar aparține istoriei”.

          Armata Roșie a fost reorganizată de Lev Trotski (numele real Leon Davidovici Bronstein), care a început să aibă succes după succes în fața rușilor albi.         

           În aceste condiții frontul contra bolșevicilor a început să cedeze. Nici voluntarii de toate națiile nu mai aveau mare entuziasm, din moment ce în anul 1918  idealul lor național a fost împlinit.         

           În noaptea de 3 spre 4 februarie 1920, avangarda bolșevică cu două divizi, fiecare cu câte 9 batalioane, au atacat pozițiile românești întărite din gara SERAGUL. În Ordinul de zi pe unitate s-a consemnat: ,, … unitățile românești au luptat ireproșabil cauzând bolșevicilor pierderi foarte serioase…”. 

          În ziua următoare, un grup de bolșevici au încercat să se apropie solicitând armistițiu. Au primit următorul răspuns: ,, Legiunea Română de Voluntari este parte integrantă a armatei regale române … cu care sunteți în război pe Nistru…nu înțelegem să încheiem armistițiu. Adresați-vă cehoslovacilor !…”.

          Armistițiul încheiat prevedea printre altele, o distanță minimă de 50 km între voluntarii care se retrăgeau spre Sevastopol și bolșevici, iar voluntarii s-au angajat să nu mai distrugă calea ferată.

          La vremea aceea, generalul francez JANIN, comandantul suprem al trupelor aliate din Siberia, a telegrafiat să întrebe dacă nu mai există și alte trupe de voluntari români.

          Românii au realizat ceea ce nu au reușit 35 000 de cehoslovaci, 10 000 de polonezi sau alte trupe.

          CINCI  MII DE VOLUNTARI ROMÂNI au respins două divizii bolșevice silindu-le să ceară armistițiu, câștigând astfel calea liberă spre Sevastopol pentru întreg corpul de voluntari aliat, precum și RESPECTUL tuturor aliaților, chiar și al inamicilor.

           Au fost multe pierderi și din rândul  românilor, numărul morților și dispăruților îndeosebi în Siberia, nu poate fi stabilit nici măcar cu aproximație.

          În cursul anului 1919 s-a pus în țară problema trimiterii unei misiuni în Siberia, cu scopul de a evacua Legiunea Română și prizonierii de război.                   

          La Vladivostok în ziua de 10 mai 1920, în fața autorităților străine a fost sărbătorită vitejia eroilor prizonieri voluntari români. Mulți români voluntari au fost distinși cu ordine și medalii ale Aliaților: 30 de medalii franceze, 40 cruci de război cehoslovace, 7 decorații engleze și italiene.

           Acestora li s-au adăugat, cele românești: Crucea comemorativă a războiului—fiecărui voluntar, cu baretă specială ,,SIBERIA” și un însemnat număr de medalii Steaua României, Coroana României, Virtutea militară, Bărbăție și Credință.

           Peste câteva zile eroii voluntari români au fost îmbarcați pe două vapoare ale amiralității britanice, ,, TRAS-OS-MONTES” și  ,,HUNTSGREEN” și după șase săptămâni de călătorie au debarcat la Constanța. 

          În present trăiesc mulți români în Siberia, urmașii prizonierilor de război sau a celor deportați de regimul sovietic. Filmul artistic SIBERIA, MONAMUR (DRAGOSTEA MEA), regizor Vyacheslav Ross, difuzat pe TVR 2 în data de 23.02.2022, prezintă viața deosebit de grea din această zonă a Rusiei.                

          AU PLECAT DIN IMPERIUL AUSTRO-UNGAR ȘI S-AU ÎNTORS ÎN ROMÂNIA MARE, CU GÂNDUL DATORIEI ÎMPLINITE PENTRU NEAM ȘI ȚARĂ.

          O PIOASĂ AMINTIRE VOLUNTARILOR EROI, CARE S-AU JERTFIT PENTRU CAUZA SFÂNTĂ A NEAMULUI, AU SÂNGERAT ȘI CĂZUT DEPARTE DE CĂMINELE DRAGI ȘI DE GLIA SCUMPĂ A PATRIEI –  ROMÂNIA.

                      BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Voicu Nițescu, Douăzeci de luni în Rusia și Siberia, Tipografia  A. Mureșianu : Branisce &Comp , Brașov, 1926.
2. Elie Bufnea, Voluntarii români din Siberia, Tipografia A. Mureșianu : Branisce & Comp, Brașov, 1928.