Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143),  Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Surâzând biruitor în peșteri de granit

Primit pentru publicare: 02 Nov. 2020
Autor: Gruia COJOCARU, redactor la Revista Luceafărul    
Publicat: 04 Nov.  2020
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Surâzând biruitor în peșteri de granit

Motto: Nimic nu reușește în viață atât de plenar precum eșecul!
Legea lui Murphy       

Mi-e din ce în ce mai greu să desțelenesc cărări virgine în patria spiritului. M-am născut cam târziu, de vreme ce mi-a rămas fidelă cartea cea rugoasă din bibliotecă, ori cea catifelat-metalică din librărie. N-am eficiența lejeră a tinerilor de azi – fiică-mea, Despina, e un exemplu concret –, care parcurg esențele literare degajat, uzând natural de tehnologia digitală. Găsesc  totuși un bine aici, conservator, cei ca mine, achiziționând bunul de tipar, salvează într-o oarecare măsură industria cărții, prin recunoașterea onestă, vie, a secvențelor suverane ale patrimoniului cultural de valori. Acționează și aici feedback-ul, dacă ești vandabil pe piața literară, motivația explorării de noi orizonturi, întru potențarea rezervorului de creație, sporește, fără îndoială. Altfel, oricât de sigur ai fi în tabloul creativ pe care-l expui, intervine îndoiala, deruta, remodelarea atributului de a fi se cabrează nefast în peisajul gândului.

Îmi duc durata senin, așa se vede social, în croiala crudă de zâmbet înghețat… M-agăț încrâncenat în fiece dimineață de zgura vieții, căutând soluții pentru clipa care se încăpățânează să mi se dizolve în sânge. În aventura spirituală de care nu mă pot dezlega, simt, știu fatal că nu pot să scriu altceva decât platitudini când universul interior mi-e calm, relaxat, când nu mă macină îndoiala ori refuz să văd că eșecul stă, cel mai adesea, în suma biruințelor dobândite…

Abjecția ți-a devenit oceanul de fiecare zi, în care – lucios, păgân, feroce – plutești și trudești, flămând de-o făclie de stea! Totuși, dacă-ți rămâne constanta existenței în rădăcini pervertite, fracturate, frânte – atunci, DA, scrisul depășește granițele voluptății spirituale, marcă a evoluției naturii umane, salvată de spectrul înfometat al pântecului… argumentul supraviețuirii mentale, fără de care tu, omul secolului XXI, te rostogolești cremos în spațiul ofertant al clinicilor ce tratează lăptuos angoasa, anxietatea, depresia!…

Ai rămas, mai devreme ori mai târziu, o carcasă goală, aproape inutilizabilă, zâmbind tâmp la ipocrizia grobiană a lumii, constatând sec că utilitatea ta funcționează direct proporțional cu fluiditatea energiei cardului de care dispui… Dacă resursele vin lunar, cât de cât consistent – salariu acceptabil, pensie bunicică! – mai însemni ceva, o fărâmă de considerație tot ți se aruncă, grosier, în silă (nu foarte strident!), dar dacă ești din categoria zimbrilor, debordând de zurgălăi de diamant – marca Irinel Columbeanu, cel care în urmă cu mai bine de un deceniu în urmă dispunea de o avere estimată la 150 de milioane de euro! – și vrei trai de nabab, eșecul este garantat. De ce? Pentru că anvergura clubului în care te rostești e cu atât mai devoratoare cu cât prada, care-ai devenit prin intrarea în malaxorul luminii, asigură o anduranță a opulenței mai evidentă…

Marșezi, după naștere, într-un proiect al perpetuării sângelui. Inițial, când abia respiri social, părinții te ghidează suveran, apoi, aproape războinic, prinzi aripi, evadezi… drumul, cu sincope, rateuri stupide adeseori, își croiește surâzător albia. Ești tânăr, oh, Doamne, egalul zeilor, biruința vârstei strivește cu talpă de oțel orice gânganie a eșecului! Timpul contabilizează voluptuos, cel mai adesea, matricea succesului, chiar dacă, cu jumătatea fluidă în care gravitezi, stai într-o cămăruță obscură de cămin și mănânci cartofi prăjiți, de două ori pe zi… Fascinația clipei se dizolvă inexorabil doar când durata odăii indică metalic… INTERZIS!

Dar, evoluezi, expodezi socio-profesional, îți cumperi, îți construiești casă mare, confortabilă, lupți în transpirație de sclav pentru opulența legitimării statutului de mascul alfa/damă așișderea, în căminul interior ori al zonei, dacă se poate, capabil/ă să privești compătimitor-detașat suferința lumii. E bine, ai zice că e deja varianta ideală a ajungerii la succes prin ecuația individuală. Nu pretinzi favoruri de la nimeni, nu datorezi nimănui ceva! Sunt umerii tăi, ți-ai clădit fericirea, vrei mai mult?!?

Și totuși, ca-ntr-un film fără orizont, toate grinzile construcției tale intră – sunt și excepții, fără îndoială (sper) voi, care mă citiți! – în hora ratarii totale, a eșecului garantat. Cine-a orchestrat traseul spre… Stalingrad?! Patina timpului rostuit sub putința alternativelor, oricât de fast e tabloul diversității! Își închipuie cineva că, de pildă, o țărancă oarecare digera senin, acu’ 30 și ceva de ani, tabloul divorțului de al ei partener de viață – un individ cu oareșce manifestări mitocănești, uneori (să zicem!) – dacă, între timp, fascinația Vestului n-o captura în miez de căpșuni, sparanghel, măsline ori centură (nu) de castitate, de roșie catifea?!… O, da’ a scăpat de mitocan! Firește, notabilă realizare, în ecuația fiecărui destin există momente în care zăbala plonjării ingenue într-un univers obscur, pare că e alternativa optimistă a deranjului degajat, fără voie (poate), de construcția necizelată a firii! Procedăm astfel, grosier și abrupt, nu doar cu jumătățile în care ne rostuim și rostogolim existențele, ci și cu ai noștri părinți, pe care-i vedem, într-un moment decisiv al vieții noastre, ca pe cei mai devotați inamici…

Ok, nu-nțeleg, e ceva deprimant în joc?! Ți-a sugerat cineva că eșecul, temeinic ori de etapă, trebuie perceput ca finalitate a existenței?! Sumedenie de suiciduri ar trebui să ne înveșmânteze! Argument al ființării, oricât de limpede ar părea, rezolvarea, deși rezonabilă în abandonul ei decisiv (nu dulce!), stă într-o corabie fără alternativă: soluția fastă nu există! Și-atunci, ce-mi zici, să renunț la Viață, dacă-ți împărtășesc trăirile?!!! Nu, în niciun caz, trăiește-ți Viața intens, dar caută-ți un suflet cald – simplu, banal, chiar ieftin, care să-ți aparțină întrucâtva, mai ales când ți-e greu – pentru care să nu reprezinți voluptuos ori banal (doar) ecuația aritmetică a unui card!

…’Om mai vorbi… acu’, un Eric Clapton, cu Wonderful Tonight, dus sălbatic în mulatră stăpânind abisal concretețea, e un soi de rafinare a peșterii interioare…