Primit pentru publicare: 08 Nov. 2017
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 08 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

     Despre un fel de parlament literar. Jaleluia!

    Nu înțeleg  ,,în ruptul capului” goana după premii literare. Asist siderat la o competiție mai rea decât cea politică. Am primit, în activitatea mea literară, zeci de premii. Premii nesemnificative, diplome, bani puțini, atenție trecătoare. Am o părere foarte medievală despre juriile concursurilor literare, chiar dacă, în ultimele două decenii, am făcut parte din mai multe jurii. Valoarea concurenților nu poate fi apreciată decât subiectiv. Încă nu s-a născut ”calculatorul” care să jurizeze la rece inclusiv opera cibernecitianului care l-a conceput pe el însuși. De câteva ori, am fost în situația de a renunța politicos la niște premii. Și nu am pierdut nimic, dimpotrivă, am avut sentimentul că sunt mai în regulă morală decât marii câștigători de premii literare într-o țară în care valoarea în bani a premiilor respective e un fel de ajutor social camuflat. Mie nu-mi place nici zgomotul ceferistic, de șină de fier,  din jurul Premiului Nobel. Mă refer la Nobelul literar. Premiile literare sunt credibile, când dă trenul norocului peste tine până pe la vreo 5o de ani. După aceea, Dumnezeu cu mila, totul devine o dependență de propria ta vanitate. Recent, am primit un premiu literar la un concurs la care ”nu m-am înscris”. Din politețe, nu am refuzat această băgare în seamă. Nu m-am putut duce la festivitatea de premiere, pentru că, în acea zi, am făcut pur și simplu pomana de un an al unui poet local, un fost prieten al lui Nichita Stănescu. Pur și simplu. Nu înțeleg ce înseamnă premii literare pe bandă, cum se zice. Mă uit la vârful scrisului, la concursurile clasice și văd una și aceeași imagine, una mult mai rea decât în politică: avem deputați și senatori ai pricipalelor premii literare naționale. Un fel de parlament votat de câte 5-6 inși, nu de o breaslă sau de un popor de cititori. E jale mare. Mă întreb cum pot dormi premianții ăștia cu capul pe pernă, cu conștiința împăcată, când ei înșiși, din motive astronomice, sunt departe de chimirul eternității. Nu bat șaua, nu fac apropouri, nu mă refer la o entitate anume. Peste tot e la fel, jaleluia, ca să zic așa. Tot un fel de Aleluia.