Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

„TÂRGUL DOAMNEI”

constantin adam„TÂRGUL  DOAMNEI”
(Fragment din  cartea LA CUMPĂNA DINTRE MILENII, autor Constantin Adam, Editura Agata, 2013)

Statornicit de veacuri pe platoul unui deal, precum şaua pe spinarea unui cal, o şa de piele veritabilă, preţioasă, cu bun gust meşteşugită, împodobită cu ornamente scumpe, cu scăriţă de aur şi cravaşă de mătase, închingată pe un armăsar care îţi inspiră încredere, dar şi siguranţa că plecând la drum cu el, vei învinge… târgul acesta, ca o „fata morgana”, ce se zăreşte de la mare depărtare, dar care cu cât te apropii de el, apare şi dispare, după cum şoseaua, urcă sau coboară dealurile pe care treci… m-a vrăjit şi m-a făcut prizonier…

… A intrat în sufletul meu târziu, spre sfârşitul adolescenţei, o adolescenţă nu foarte liniştită, în care trăisem deopotrivă şi agonia şi extazul tinereţii, după ce cunoscusem bine Iaşiul, Clujul şi chiar Bucureştiul, oraşe care mă fascinaseră prin statutul lor de mari centre culturale şi de învăţământ. „Apanaj al Doamnei Elena Despotana, soţia a doua a lui Petru Rareş şi fiica lui Despot, Craiul sârbesc”, Botoşaniul cunoaşte o înflorire uimitoare, devenind important târg pentru negoţul cu cereale şi cu animale. Prin poziţia lui geografică încântătoare, tot mai mulţi dintre moşierii zonei îşi construiesc reşedinţe de iarnă, contribuind astfel la dezvoltarea şi împodobirea lui cu superbe vile, înconjurate cu adevărate mici parcuri, atribuindu-i-se pe drept supranumele de „oraş al livezilor”.

Ştiam câte ceva despre el. Citisem şi Monografia lui Artur Gorovei pe care o aveam în familie. Păstram în memorie imaginile unor impresionante clădiri de certă valoare arhitectonică, prezentate în carte: Palatul Administrativ, azi Muzeul Judeţean, clădire de la începutul secolului al XX-lea, opera arhitectului Petre Antonescu, ce tezaurizează mari valori de istorie locală; Primăria, fosta Casă Codrescu-Başotă, în care a văzut lumina zilei Domnitorul Grigore Alexandru Ghica la 1851, clădire dăruită de acesta pentru a fi sediul ocârmuirii oraşului, cu turnul ei ca de catedrală gotică din care orologiul brăzdează cu acordurile lui din „Rapsodia Română” infinitatea spaţiului şi timpului anunţând ora exactă. Aici a funcţionat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea Tribunalul de Botoşani, unde junele Eminescu a fost copist. Zidirea de astăzi este rezultatul intervenţiei realizate de constructorii italieni Gambara şi Vignali înaintea Primului Război Mondial; Palatul Justiţiei, impozant imobil al aceluiaşi început de secol unde în perioada interbelică
s-a judecat procesul celebrului „haiduc” Coroi, cel care pusese pe jar inimile multor ibovnice din zonă; Biserica „Sf. Nicolae”-Popăuţi, minune ştefaniană ridicată la 1496, în preajma unei curţi domneşti; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”-Uspenia, ctitoria Doamnei Elena Rareş de la 1552. Situată chiar în inima oraşului, pe „Uliţa Domnească”, biserica aceasta a servit drept Catedrală. Aici a fost încreştinat marele nostru poet Mihai Eminescu, care s-a născut într-o casă din apropiere. Mai erau acolo imagini cu Bisericile Armeneşti, Biserica Lipovenească, Biserica Catolică, ş.a… Crescusem în casă cu volumele lui Eminescu, Alecsandri, Creangă, Sadoveanu, Ispirescu, Tiberiu Crudu, Artur Gorovei, dar şi cu Biblia, lângă o mamă care devora cărţile, vorbindu-mi deseori despre personalităţile lui de odinioară, care „spărseseră gheaţa” în cultura românească devenind „capi de serie” în specialităţile lor: Poetul Naţional Mihai Eminescu, istoricul Nicolae Iorga, geograful Ion Simionescu, matematicianul Octav Onicescu, biologul Grigore Antipa, pictorul Octav Băncilă, lingvistul Alexandru Graur, pe care îl ascultam la radio susţinând emisiuni de cultura limbii, scriitorii Mihail Sevastos şi Ioan Missir, (aveam romanul „Fata moartă”), profesorii Tiberiu Crudu şi Gheorghe Mihalciuc, Mihail Posluşnicu, Olga Savinescu, Gabriela Leonardescu, Nicolae N. Răutu şi mulţi, mulţi alţii. Întâlnirea cu el a fost fascinantă, fermecătoare…

1 decembrie, constantin adam, targul doamneiBine şi sănătos conceput, urbea aceasta are un centru de târg, unitar închegat, cu clădiri pe două niveluri înfrumuseţate de o centură, ca un şerpar la brâul unui flăcău gata de însurat de balcoane de fier forjat de o încântătoare meştereală, atârnate unor ziduri precum catrinţele unor mândre fete ieşite la joc, întrecându-se în frumuseţe, una mai împodobită ca cealaltă, făcând horă în jurul monumentului din Centrul vechi. Nu se putea să nu te îndrăgosteşti de el de la prima vedere. Dar să mai amintim aici Teatrul, palat monumental în stilul eclectismului de şcoală franceză, de o zvelteţe şi o eleganţă aparte, agresat până la mutilare, prin restaurarea din perioada comunistă, ce merită o revenire la vechea compoziţie arhitectonică; Liceul „Laurian”, liceu de băieţi, împortantă instituţie şcolărească, înfiinţată în 1859, ce a format în băncile lui o pleiadă de mari personalităţi, cunoscute şi recunoscute ca făcând parte din „Galaxia Laurianului”; Casa Manole, azi Casa Corpului Didactic, fostul liceu de fete „Carmen Sylva”; Şcolile Normale de învăţători „Mihai Eminescu” pentru băieţi şi „Despina Doamna” pentru fete, cotate ca fiind printre cele mai bune din ţară; Casa Sofian unul dintre cele mai frumoase şi interesante mici palate din România, cu arhitectură Secession de la 1900; Casa Isăcescu în stilul eclectismului de şcoală franceză situată în faţa Muzeului  de Istorie; Casa Silion, fostul sediu ITA; Casa Summer, prevăzută cu o sală de teatru unde a jucat şi trupa Vlădicescu-Tardini când Eminescu era sufleur, şi de unde se pare l-a „convins” căminarul să se despartă de „dragii lui pribegi” trimiţându-l la studii la Viena; Casa Ciomac-Cantemir, azi Muzeul „Ştefan Luchian”; Casa Prasa; Casa Ventura, construcţie cu elemente clasiciste româneşti, sediu al Muzeului de Etnografie; Casa Antipa, cu aspect de factură rococo, locul unde au copilărit marii biologi Nicolae Leon şi Grigore Antipa (fostul Comisariat); Casa Ursian-Fişer, azi Casa de Asigurări de Sănătate; Casa Manolache Iorga, de arhitectură medievală tradiţională de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea (fostul Muzeu de Etnografie); Casa Vamei  şi Uzina Electrică, construcţii proiectate de Anghel Saligny; Palatul Poştelor; Halele de carne şi peşte, care prin volumetria şi arhitectura lor, ne arată mărimea şi importanţa oraşului; … apoi încântătoarea Grădină Publică (fostă Vârnav) ca un mic Cişmigiu pe aleile căreia şi-a purtat paşii, pentru ultima dată în urbea natală, Eminescu în vara lui 1888, când bolnav a locuit la sora lui Henrieta. Aici este şi primul bust ridicat Poetului în anul 1892, bust care s-a aflat în faţa Şcolii Nr. 1 de băieţi „Marchian”. În chioşcurile japoneze din parc, duminica şi în zilele de sărbătoare, instrumentiştii Fanfarei Militare sau ai Filarmonicii, interpretează muzică de promenadă. „Bulevardul”, împodobit cu tei ce te îmbată cu parfumul florilor lor la început de vară, şi care în perioada comunistă, când s-a numit „Lenin”(!), mai păstra ca mărturie a nedreptăţii ce i s-a făcut, pe stâlpul de la intrarea în parc, o tăbliţă indicator pe care scria „Bd. Eminescu!”.(Această tăbliţă a fost dată de câteva ori jos de zeloşii slujbaşi ai partidului, dar de fiecare dată, s-a găsit câte un „român” să pună o alta asemănătoare la loc!) „Calea Naţională”, altădată cu un traseu contorsionat şi gâtuit, azi, lărgită şi estetizată, prevăzută şi cu pistă pentru ciclişti, constituie o adevărată „cale vitală” a oraşului, acum cu mai multe benzi de circulaţie şi linie de tramvai, şi-a îndreptat cursul străbătând centrul urbei! De o parte şi de alta a ei, ca şi pe alte străzi, străjuiesc mari şiruri de blocuri, cu mai multe etaje. Întreaga tramă stradală a oraşului, este în mare refăcută şi modernizată, cu largi trotuare pentru pietoni, semnalizată cu semafoare, fluentizată prin sensuri giratorii în marile intersecţii. Fosta stradă „Belvedere”, acum „Unirii” care pleacă din Piaţa Primăriei şi se opreşte în bulevard la parc, este un pietonal cochet, o adevărată esplanadă de promenadă, devenind neîncăpătoare în zilele de sărbătoare pentru amatorii de plimbare. Mai multe posturi locale de radio (Meridian, Botoşani FM) şi televiziune (Somax, Tele M) transmit zilnic ştiri din viaţa comunităţii şi nu numai, programe cultural-sportive, anunţuri sau preiau emisiuni de la studiourile naţionale. Câteva publicaţii locale pot fi găsite zilnic la chioşcurile de ziare ori on-line: Monitorul de Botoşani, Jurnalul de Botoşani, Viaţa Botoşanilor, Hyperion, Luceafărul, etc, câteva tipografii şi edituri (Axa, Agata, Geea, Quadrat, Ria) scot anual de sub teascurile lor zeci de titluri, cărţi ale celor aplecaţi spre scris, botoşăneni sau din alte locuri. Anual la Botoşani au loc manifestări naţionale „Eminescu”, „Luchian”, „Iorga”, „Enescu”, ocazie cu care se decernează şi importante premii de recunoaştere incontestabilă; lunar la Galeriile de artă are loc vernisajul expoziţiei unui artist plastic; săptămânal Filarmonica susţine concert simfonic, iar de 2-3 ori pe săptămână, cele două teatre ies la rampă în faţa publicului cu spectacolele lor. Muzeele au uşile deschise 5 zile pe săptămână. Manifestările folclorice şi tradiţionale sunt susţinute de Orchestra profesionistă „Rapsozii Botoşanilor”. Un „centru financiar”, conturat între „Centrul istoric” – „Laurian” – ,,Primărie”, atrage clienţii prin împrumuturi avantajoase. Sedii de bănci (filiale), unul mai impunător decât celălalt –BCR, Bancpost, B.Transilvania, CEC, AlfaBank, BRD, Raiffeisen B, Unicredit Ţiriac, etc, concură în lux şi opulenţă… În noile cartiere ori în cvartalele suprapopulate s-au zidit zeci de biserici, la început din lemn sau în „vagon de tramvai(!)”, azi impunătoare şi durabile lăcaşuri de cult ortodox: „Sf. Vasile”, „Sf. Petru şi Pavel”, „Sf. Ştefan”, „Sf. Andrei”, „Înălţarea Sf. Cruci”, „Sf. Antonie”, „Izvorul Tămăduirii”, „Sf. Treime”, etc. sau ale cultelor neoprotestante Adventistă, Penticostală, Evanghelică, Martorii lui Iehova, ş.a. Sfârşitul de mileniu a îmbogăţit Botoşaniul cu câteva noi unităţi spitaliceşti, indispensabile pentru păstrarea sănătăţii; Spitalul Judeţean de Urgenţe „Mavromati”, Maternitatea, Spitalul de copii „Cuvioasa Parascheva”. Pe lângă teatrele profesioniste „Vasilache”  şi „M. Eminescu”  s-au ridicat Casa de Cultură a Sindicatelor şi Casa de Cultură a Tineretului, în care se poate petrece util timpul liber, participând la realizarea spectacolelor de amatori. Şcolarii beneficiază şi ei de un Palat al Copiilor, într-o frumoasă şi elegantă clădire de patrimoniu. Un Stadion modern, o Sală a sporturilor polivalentă alături de altele pe la diferite licee, creează condiţii prielnice dezvoltării unui corp sănătos şi consumării energiei juvenile într-un mod civilizat. Numărul şcolilor gimnaziale şi al liceelor depăşeşte acum 30 de unităţi. În cartierul Gării şi în Zona industrială s-au concentrat mari societăţi comerciale: Dedeman, Carrefour, Kaufland, Praktiker, etc, iar în cartierele oraşului supermarket-uri: Plus, Pita, Fidelio, Portas, ş.a. La intersecţia Căii Naţionale cu Str. Griviţa un imens Mall „Uvertura” e dispus a-şi primi clienţii multe ore pe zi. Transportul urban ca şi cel interurban au cunoscut o largă diversificare şi dezvoltare a traseelor acoperind toate cartierele oraşului şi înlesnind legături cu mai toate localităţile judeţului sau cu marile destinaţii de interes ale ţării. Suprafaţa urbană s-a mărit mult, la periferie apărând cartiere noi: „Primăverii”, „Bucovina”, „Cişmea”, „Hudum”, „Alfaland”, „Cătămărăşti”, „Rediu” ş.a. Locurile de muncă productivă încă sunt în regres, marile unităţi industriale restrângându-şi activitatea… Doar din când în când mai apare câte o mică intreprindere… Locaţiile de agrement atrag vara iubitorii de natură şi drumeţie la „Lebăda”, „Rediu”, „Stejarul”, „Ipoteşti”, „Agafton”, iar mai recent la „Cornişa”, „Trei coline”… Abundenta verdeaţă ce dă impresia unei staţiuni de odihnă şi celelalte obiective şi puncte de interes cultural-artistic, fac  din vieţuirea aici, un dar dumnezeiesc. Pe lângă Hotelul „Rareş”, cu superba lui arhitectură, venit din secole trecute, s-au construit moderne spaţii de cazare: Hotel „Rapsodia”, Hotel „Belvedere”, Hotel „Maria”, Hotel „Premier”, Hotel „Orizont”, Hotel „Europa”, Popasul „Cucorăni”, Pensiunea ,,Olimp”, ş.a. În parc şi în scuaruri au apărut zeci de busturi şi alte opere sculpturale, imortalizând chipurile marilor personalităţi locale ori momente memorabile. Oameni ospitalieri şi paşnici, sentimentali şi iubitori de artă, botoşănenii înţeleg şi acceptă sacrificiile. Poate de aceea manifes-tările culturale sunt de consistenţă, reprezentând un mod util şi civilizat de existenţă. Nu avem bogăţii subterane, nu ţinem comori ascunse. Averea noastă, este la vedere, ea constă în moştenirea trecutului şi în urmaşii noştri, cei care ne reprezintă, se impun în întreceri şi duc mai departe mândria de a aparţine acestui loc şi acestui neam, precum şi faptul că s-au instruit şi s-au ridicat de pe băncile şcolii botoşănene.

De vrednicia noastră, a celor de azi, de măreţele noastre năzuinţe atârnă prosperitatea şi dezvoltarea pe mai departe a acestui oraş, care se poate mândri că e pe unul din primele locuri în ţară, în ce priveşte numărul iluştrilor înaintaşi…

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5