Col. dr. Constantin MOȘINCAT
Țesutul, avea o sporită importanță economică pentru industria casnică, prin care se asigura îmbrăcămintea populației rurale. Înainte de a se furișa în „Raiul viselor” – mărturisea Ana Moșincat – umpleam cam două fuse cu tort, din câlții rămași de la surorile mai mari, resturi care reveneau începătorilor, apoi, de pe fus, firul era descărcat pe rășchitor și după ceea pe urzoi, până să ajungă în război și țesut, în funcție de calitatea selectată și nevoile casnice ale familiaie: haine, saci, lipideu (cearceaf), cenușer (pătură transpot fân, paie), ș.a. De când eram în „clasa a 2-3-a, am început să torc”. Și explica mama, apoi de ce nu aveau acces cele mici, la început, decât la câlți (calitatea cea mai slabă de la cânepă), ce rezulta din greabănul prin care era trecut, după melițat, fuiorul – firul mai fin, întins, al cânepii fiind destinat hainelor, prosoapelor, alte pânzeturi de calitate superioară.
Zicala din sat, spusă cu șarm, de nana Țărloaia: „cine n-a rupt noaptea-n două, n-o purtat cămeșe nouă” era cunoscută și prețuită în rândul fetelor de măritat, dar repetată și de mame cu scopul de a le stârnii interesul. Zicala avea ca tâlc, munca fecioarelor la torsul caierului, „seară de seară, în habă (șezătoare) petrecută pe rând, la toate casele în care se adunau fete și feciori, iar fetele torceau din caierele de fuior, până târziu după miezul nopții, cântau și corindau (în postul Crăciunului), și mâncau grăunțe fierte, ori spărgeau semințe de floarea soarelui sau dovleac, după cum cinstea gazda pe cei veniți în „habă”, ori la sfărmatul porumbului (lucru isprăvit de către feciori) căci în special iarna se întâmplau toate evenimentele satului.
Vara, ziua era lungă, aproape de miezul nopții înceta lucru în câmp, pentru că se crăpa de ziuă pe la 3-4 dimineața, când se pornea din nou munca la câmp „să nu te lovească soarele în moalele capului”, cum ziceau băștinașii, căci toți feciorii-și lăsau coasa în iarbă și grâul pe miriște ca să poată dovedi dogoarea miezii, iar brazdele cu cânepă erau legate mănunchi pentru a se usca.
Și cultivarea cânepii era o adevărată industrie odinioară. Sămânța așezată în brazdă, de regulă pe suprafețe mici, căci pământul era puțin primit din reforma agrară (1921), de numai 6 hectare/ familie de colonist, fără utilaje, într-un câmp, ce nu avea nici măcar un plop pentru umbră, pe valea Ierului. Când ajungea la maturitate, adică se desprindea firul (coaja) în fâșii de pe tulpină, atunci se smulgea, lega în „mănunchi”, cu iarba crescută printre cînepă, se clădeau „pupi” pentru uscare, apoi se bătea sămânța.
Odată uscată cânepa se punea la topit, priponită cu un specific anume în valea Ierului, să nu fie dusă de viitura apei, sau în tăul de la marginea satului. Se scotea apoi și se resfira prin curte, în grămezi mai mici, sau pe lângă gard, întinsă la soare pentru uscat. Începea apoi melițatul, o muncă mai dificilă, practicată, în special, de feciori și bărbați. Adunatul puzderiilor (partea lemnoasă din cânepă) revenea copiilor. Până și acele resturi vegetale erau folosite pentru ațâțat focul, sau așternut la animale. Până toamna fuiorul era gata de tors.
Mamele, sau surorile mai mari, inițiau fetele mai mici în „taina” muncilor casnice, a țesutului și cusutului. Am țesut, la început – zicea cu fală mama – saci pentru făină, grâu și porumb. Straițele pentru făina fină erau trecute prin „spata deasă”, în două ițe iar, sacii în patru ițe, cu fir gros, rezistent.
Pentru a le deosebii, de a altora, le țeseam o vargă (dungă) colorată, cu modelul propriu. Lipideauăle (cearceafurile) și fețele de masă era țesute în două ițe, cu fir subțire de misir (bumbac) în care era bătut firul subțire de tort, în care se crea modelul din ițe și pedale, după petrecerea printre ele a suveicii. Pentru a face ornamente, alegeam firele și le separam cu vergelele, apoi petreceam suveica prin fire și băteam culoarea potrivită pentru flori, în relief, sau negativ. Totul se lucra concomitent din mâini și picioare la războiul de țesut. (detaliu de pe țesături realizate de femei din Rădulești).
Torsul se făcea fie cu fusul sau cu furca de tors, cu roată. Furca putea să fie şi un băţ subţire şi lung, pe care se lega caierul fuior de cânepă. Și se mândrea mama cu „bățul” ei cu talpă, făcut anume ca să fie stabil, confecționat din „bota de steag” pe care atârnase tata baticurile fetelor, când o fost chemător la nunta prietenului său Grigore Cristea, și pe care scrijelise motive geometrice și data. În furca de tors lega mama caierul, cât mai mare, ca să ajungă toată seara, și „gata eram de mers în habă”, după cum era rândul din seara anterioară stabilit.
La lumina palidă de lampă sau lămpaș, atârnat în grindă, la lumânare sau feștilă, ori pur și simplu la lumina flăcărilor din sobă, după ce era dată la o parte o rotiță, de pe plită, depinde ce sursă de iluminat avea gazda la îndemână, se derula toată povestea „habei”. Rânduite pe lădoi (o ladă de lemn cu piciare și spătar de lemn) sau lavițe, fetele torceau la focul întreținut de băieți, care sfărmau câte o coșarcă de știuleți de porumb, în folosul gazdei, și în tărăboiul făcut de copii gazdei, care se jucau cu cocenii, făcând „fântâni”, prin așezarea pe rând a cocenilor, în formă pătrate sau triunghi, unii peste alții, în înălțime, până se dărâma construcția, moment în care era stabilit și câștigătorul. Așa se desfășura „habă” odată.
Munca era îmbinată cu plăcutul căci în postul Crăciunului toți „hăbașii” colindau, ori cântau în cealaltă vreme de peste an. Feciorii mai obișnuiau și să fure fusul fetelor, care picoteau, iar recompensa de înapoiere era un sărut, care producea mare veselie în habă, și chiar bârfă pe seama celor doi, care desigur se plăceau. Așa se cam știau și simpatiile dintre viitoarele cupluri, dacă nu se iveau chestiunile de nepotrivire și neînțelegere între părinți pe seama „zestrea fetei”.
Șteguri (prosop) și abroase (față de masă) țesut și cusute de Silvia Buboi
Mama, dar și alte femei din sat, torcea folosind ambele mâini. Cu mâna stângă, de exemplu, răsucea firul, smulgând din caier fuiorul (câlţii), iar cu mâna dreaptă îl răsucea pe fus, învârtindu-l. Când obosea schimba rolul mâinilor. Firele toarse erau depănate ghem, iar pe socală se făceau țevile pentru suveici, de unde ajungeau pe rășchitori, apoi în jurăbii spălate şi albite. Ca să devină alb tortul, astfel obținut prin tors, era ţinut în leşie (apă de ploaie cu cenușă și săpun) 2-3 zile. Tortul se spăla și era lăut (bătut) cu maiul (bătător de lemn) bine, bine, apoi urma ultima fază de lucru, după ce se limpezea mult şi se lăsa la uscat, era prelucrat pentru războiul de țesut. Doar că mai întâi, din jurăbii firele ajungeau pe vârtelniță, spre a face firele bune pentru războiul de țasut. La sfârșit firele obţinute erau moi şi albe pregătite să fie ţesute cu războiul de ţesut.
Ţeseau în sat doar femeile care aveau războiul propriu de ţesut, cine nu avea trebuia să aștepte până putea împrumuta, sau plăteau ţesutul. Firele de cânepă nu se vopseau. Firele de cânepă, mai subţiri sau mai dure, erau ţesute pentru îmbrăcăminte sau pentru lenjerie de pat și/ori saci pentru făină, griș, mălai, cereale. Așa ajungea cânepa să fie folosită „de la gaci, la saci”, după cum zicea mama, pentru a mă face a înțelege că totul era valorificat cu randament maxim. Până și banalele puzderii și halduri își găseau întrebuințare la aprins focul în cuptor sau sobe, ori pentru a delimita ocol pentru păsări, ori gard provizoriu.
Uneltele specifice pentru prelucrarea cânepii, făceau parte din inventarul gospodăriei: meliţa, piaptănul (grebănul), vârtelnița și socala (pentru țevi), rășchitorul, fusul, furca cu roată, războiul de ţesut (cu suveica, întinzător, vergele, ițe, spată, brâgla (drigla), toate piesele făcute din lemn.
Războiul de țesut, furca și roata de tors se aflau în casă lângă sobă, celelalte unelte erau păstrate în şură sau în pod, agățate în grindă, după nevoi. Munca cu cânepa ocupa pactic tot timpul femeilor dintre două semănături.
Galerie de modele
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania