TIBERIU  VINȚAN: ”Îmi place în egală măsură să scriu la ziar, să vorbesc la radio și să realizez emisiuni la TV”

____________

IOAN  VASIU: – De ce  ai  ales  jurnalismul  și   nu altă  profesie ?

TIBERIU  VINȚAN: – Sincer să fiu, de cele mai multe ori mă gândesc dacă eu sunt cel care a ales această profesie sau dacă, mai degrabă, ea este cea care m-a ales pe mine. Interacțiunea mea cu jurnalismul a stat, de la bun început sub semnul providenței, al șansei, pentru că am avut parte de acțiuni potrivite și de oameni potriviți care mi-au îndrumat calea către și în această excepțională profesie. Nu știu dacă a fost vorba despre noroc sau destin, dar cert este că dacă nu aș fi profesat în acest domeniu, nu văd ce altceva aș fi putut face în viață.

I.V.: -Nu este greu să practici jurnalismul într-o zonă cu multe probleme, așa cum e Valea Jiului?

T.V.: – Răspunsul la întrebarea dumneavoastră comportă mai multe aspecte. În primul rând, atunci când vrei să faci jurnalism de calitate sau, cum se spune ”ca la carte”, este destul de greu să o faci oriunde, nu doar în Valea Jiului. Pe de altă parte, nu doar Valea Jiului este o zonă cu probleme, ci România întreagă este una cu probleme multiple și dacă ne uităm mai departe, la ceea ce se întâmplă în Europa și în întreaga lume, puține mai sunt astăzi locurile în care nu există probleme. Jurnalismul, atunci când îl faci cu pasiune și responsabilitate, poți să îl faci însă, oriunde. Poți să îl faci la fel de bine și la Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Uricani sau Aninoasa așa cum poți să îl faci la Deva, la București, la Paris sau la New York. De-a lungul anilor și mie mi s-au deschis o serie de oportunități de a-mi continua cariera în orașe mari, în țară și dincolo de granițele acesteia, dar am preferat să nu ”trădez” locul în care m-am născut, în care trăiesc și unde aproape nimic din ceea ce se întâmplă nu-mi este nici străin și nici indiferent. Poate și de aceea nu-mi este deloc greu să practic jurnalismul în această zonă, cu multe probleme ce-i drept, dar și cu multe repere deosebit de valoroase.

I.V.: – De câți ani lucrezi în presă? 

T.V.: – Cu ”carte de muncă”, de mai bine de trei decenii. Altfel, cred că de când mă știu! Distinsul meu profesor de lingvistică de la Facultatea de Jurnalism, Ioan Haineș spunea că nu poți fi un bun realizator de presă, înainte de a fi un bun consumator de presă. Eu mi-am început această a doua ”specializare” încă din școala primară când părinții mi-au făcut primul abonament la o revistă: ”Arici-Pogonici”. De atunci, n-am mai renunțat la a fi un bun consumator de presă. Dacă între timp, am devenit și un bun realizator de presă, asta doar cititorii, auditorii și telespectatorii pot să o decidă. Primul articol l-am publicat în ziarul local când încă nu aveam 14 ani, pe un subiect al succesului colegilor mei de la Liceul din Vulcan la o olimpiadă națională. Apoi, după 1989, am fost invitat de valorosul jurnalist Mircea Bujorescu să fac parte din echipa ziarului ”Zori noi” din Valea Jiului. 

I.V.: – Ce te atrage mai mult, presa scrisă, radioul sau televiziunea ?

T.V.: – Eu fac parte din categoria celor care ”mănâncă jurnalism pe pâine”, de aceea gusturile mele în materie se întrepătrund inevitabil. Am avut ocazia să experimentez, la toate nivelurile, fiecare capitol formal al profesiei de jurnalist. Lucrez de 32 de ani la ziar, dar am condus și un post de radio și am lucrat în toate posturile TV din Valea Jiului, de după 1990. Am colaborat și cu presa națională și am avut colaborări și cu media internațională. Îmi place în egală măsură să scriu la ziar, să vorbesc la radio și să realizez emisiuni la TV. Cu modele și mentori precum Mircea Bujorescu (în presa scrisă), Paul Grigoriu (în radio) sau Cristian Țopescu (în televiziune) nu ai cum să faci diferențe între aceste mijloace de media. Totul mă atrage: presa scrisă, radioul , televiziunea, fotografia, websitul, rețelele de socializare.

I.V.: – Am asistat în ultimii ani la apariția multor publicații online. Crezi că acest tip de presă ar putea duce,la un moment dat,la dispariția presei tipărite ?

T.V.: – Și în presă, ca în orice alt domeniu al activităților umane din mileniul al treilea, revoluția tehnologică este o realitate incontestabilă. Presa on-line este o realitate și o necesitate de netăgăduit. Bunăoară, sunt proprietar al unui cotidian online (www.ziarulexclusiv.ro) și colaborez cu multe altele, așa cum și eu utilizez în scop profesional rețelele sociale și aplicațiile smart. Dar, în același timp, am convingerea că presa tradițională poate conviețui cu noile forme mediatice din era digitală. Să ne aducem aminte că, atunci când Marconi a inventat radioul, s-a mai vorbit de finalul presei scrise, iar atunci când John Baird a realizat prima transmisie de imagini prin tubul catodic (acesta fiind pasul premergător apariției televiziunii), lumea cânta din nou prohodul presei scrise și chiar al radioului. Dar lumea a mers înainte, iar presa scrisă a rămas o formă importantă și relevantă de informare.Internetul și presa online sunt deja parte din viața noastră de câteva decenii, dar vedem că ziarele și revistele continuă să apară și se bucură de aprecierea publicului. Spre exemplu, ziarul meu, EXCLUSIV, apare în ediție tipărită, din anul 2000, iar din 2005 am intrat și în on-line, dar tirajul ziarului tipărit nu a scăzut deloc, iar acesta se bucură în continuare de un public fidel. Părerea mea este că așa cum plăcerea de a citi o carte nu a dispărut odată cu apariția e-Book-ului, nici plăcerea de a răsfoi un ziar nu a dispărut odată cu facilul și rapidul internet. Apoi, eu cred că apariția ziarului tipărit rămâne și o obligație editorială a redacțiilor care se respectă. Știți, se spune că ziarul este singurul care consemnează istoria contemporană pentru posteritate. Nici o bibliotecă din lume nu arhivează situri și articole on-line ori postări de pe facebook, ba nici măcar emisiuni de radio sau televiziune, ci doar ziare tipărite. Iar acesta este încă un motiv solid care mă face să cred că presa tipărită rămâne în continuare un pilon absolut necesar în comunicare, și astăzi, și mâine… Mereu.

I.V.: – În această perioadă care este tot mai frământată, se mai poate spune că presa este a patra putere în stat?

T.V.: – Că presa a fost sau este o putere în stat, cred că e doar un fel de a spune. În opinia mea, rolul mass-media nu este acela de a fi ea însăși o putere, ci tocmai acela de a veghea ca Puterile statului să nu ”o ia razna” și să confere cetățeanului puterea de a lua decizii în cunoștință de cauză. Eu cred că nu ”puterea” mea, ca jurnalist, în a-l face pe un om politic, un primar sau un judecător să ia o măsură conformă atributului pe care-l are este importantă, ci faptul că oamenii în a căror viață acești piloni ai Puterii au un rol determinant, au suficientă informație despre tot ceea ce le influențează viața, pentru a lua deciziile cele mai bune atunci când statutul lor în democrațiile sociale le conferă ”puterea” de a influența celelalte Puteri ale statului de drept. Nu presa este ”puterea”, ci informația este, cu adevărat, o Putere!

  I.V.: -Ce te nemulțumește în jurnalismul practicat astăzi în țara noastră? 

T.V.: – Deprofesionalizarea, superficialitatea, prostia. Trăim, din nefericire, vremuri în care orice imbecil cu un telefon mobil și acces la Internet se poate considera jurnalist, iar ceea ce este și mai grav e că există destui care ”le cântă în strună”. Apoi, goana aceasta după audiențe cu orice preț a coborât foarte mult ștacheta calității actului jurnalistic, chiar și în redacții mari, cu ”pretenții”. Superficialitatea și deprofesionalizarea nu sunt doar tare ale presei actuale, ci cauzele decredibilizării constante a presei românești. 

I.V: –  Care  sunt  satisfacțiile  pe  care  le-ai  trăit ca jurnalist ?

T.V.: – Farmecul acestei profesii este acela că îți oferă satisfacții în fiecare zi. Satisfacții legate de oamenii pe care-i întâlnești, de locurile pe care le vizitezi și de faptele pe care le relatezi. Uite, spre exemplu, astăzi, trăiesc satisfacția de a purta acest dialog deschis și sincer despre pasiunea și profesia noastră comună, cu valorosul confrate Ioan Vasiu și vă mulțumesc pentru această oportunitate. Apoi, o altă satisfacție este aceea că în toți acești ani m-am bucurat de aprecierea unor cititori încrezători în corectitudinea articolelor mele și în temele reportajelor mele. Și, în fine, cea mai mare satisfacție este aceea că Dumnezeu mi-a hărăzit șansa de a avea această profesie în care să pot face zi de zi ceea ce îmi place, ceea ce am învățat, fiind în același timp de folos comunității în care trăiesc și oamenilor, în general.   

                    Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR