Mihail Roller s-a născut la 6 mai 1908, în satul Buhuși, comuna cu același nume, plasa Bistrița, județul Neamț (astăzi, oraș în județul Bacău) și a murit la 21 iunie 1958, la București, unde a fost înmormântat, după care deshumat și incinerat la Crematoriul „Cenușa” din Capitală. A fost un pseudoistoric român de origine evreiască, unul dintre principalii ideologi ai stalinismului din România și marele falsificator al istoriei românești. Activist, instructor și propagandist comunist, era poreclit „Controller” și „Micul Stalin”. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A urmat ingineria la Universitatea Tehnică din Berlin și la Școala Națională Superioară de Mine din Paris, precum și Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moscova, fără a-și finaliza studiile. A fost membru al Partidului Comunist German, al Partidului Comunist Francez, al Partidului Comunist Român și al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. A fost arestat pentru activitate comunistă ilegală și eliberat, de fiecare dată, în anii 1933, 1934 și 1935. A fost deputat în Marea Adunare Națională (1948-1957), membru titular și vicepreședinte al Academiei Române (din 1948), figurând în nomenclatorul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (din 1955). Este autorul, coordonatorul și editorul a 49 de volume măsluite (1945-1960), dintre care „Istoria Republicii Populare Române” (1947, 1948, 1952 și 1956) este falsificată grosolan, profund antipatriotică și plină de de mistificări. A primit Ordinul Muncii, clasa I (1948), Ordinul „Apărarea Patriei”, clasa a III-a (1949), Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (1949) și Premiul de Stat, clasa I (1949).

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre cariera și rolul nefast al lui Mihail Roller în istoriografia română, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 23 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, vă rog să schițați principalele etape ale ascensiunii lui Mihail Roller.

– Falsificatorul istoriei românilor a făcut școala primară în târgul natal, Buhuși, după care a urmat Liceul de Băieţi (astăzi, Colegiul Național Ferdinand I) din Bacău. În timpul studiilor din Germania și Franța, a luat contact cu mișcarea comunistă din aceste țări, la care a aderat. La 18 ani, frecventa Partidul Comunist din România, dedicându-se mișcării muncitorești, publicisticii şi propagandei comuniste, iar, în anul 1931, a fost primit în partid. După cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică [28 iunie 1940], a plecat la Moscova pentru a studia istoria, dar a revenit în ţară fără diplomă, după 23 august 1944. Ulterior, ascensiunea sa în viața politică și științifică a fost uluitoare, biografia lui fiind senzațională. Toată intelectualitatea română tremura la auzul numelui său. Chiar și mersul, gesturile și vestimentația lui trădau amprenta sovietică; noul „proprietar al istoriei României” și despotul nedisputat al istoriografiei naţionale purta un costum cu croială moscovită și clasica șapcă proletară.

– Precizați cele mai sinistre lucrări ale sale și motivele pentru care acestea au fost repudiate ulterior.

– În anul 1937, a scos două cărți finanțate de la Moscova: Din istoria drepturilor omului (la Bucureşti) şi Contribuție la istoria socială a României (la Piatra Neamț), pentru care a primit banii, în anul 1944, de la Ana Pauker. În anul 1945, a publicat „studiul” intitulat Pagini ignorate din istoria României moderne. Pledoarie pentru cercetarea istoriei muncitorimii române, iar, după puțin timp, a scris: „Să învățăm limba lui Lenin și Stalin, pentru că numai limba rusă ajută știința și cultura să prospere în R.P.R.”! Apoi, a publicat mai multe alte volume şi a coordonat apariția, în anul 1947, a manualului de istorie destinat învățământului gimnazial. În același an, a editat Istoria Republicii Populare Române, în care a afirmat că influența slavă a fost predominantă în formarea etnică a românilor, Basarabia şi Nordul Bucovinei nu erau pământuri româneşti, limba română nu provenea din latină, jafurile ruseşti au fost acte de binefacere, trupele sovietice fuseseră eliberatoare, Ştefan cel Mare n-a fost mare, iar Mihai Viteazul n-a fost viteaz, amândoi fiind niște domni feudali care exploatau ţărănimea săracă, Nicolae Iorga fusese un om politic reacţionar și un istoric burghez etc. Iată un citat din această colecție de minciuni sfruntate, în care o singură frază cuprinde nu mai puțin de șapte falsificări: „La 27 iunie 1940, în urma unei înţelegeri (1) dintre Guvernul Uniunii Sovietice şi Guvernul Român, Basarabia şi Nordul Bucovinei [plus Ținutul Herța] (2) sunt eliberate (3) şi, astfel, se lichidează conflictul teritorial (4) care există între ambele guverne (5), conflict născut (6) în urma intervenţiei contrarevoluţionare a armatelor române împotriva sovietelor în 1918 (7).” Iată adevărurile istorice:
(1) N-a existat nicio înţelegere, ci doar un ultimatum;
(2) Ținutul Herța, „omis”, nu figura în ultimatum, fiind răpit tot atunci;
(3) Aceste teritorii nu au fost eliberate, ci furate ca-n codru;
(4) Nordul Bucovinei n-a făcut niciodată obiectul unui conflict teritorial;
(5) Conflictul n-a fost de ordin guvernamental, ci naţional;
(6) Nu atunci se născuse conflictul, ci în anul 1812;
(7) N-a fost intervenţie, armata fiind chemată de Sfatul Țării basarabean.

– Care au fost modalitățile prin care a falsificat adevărul istoric?

– Metodele sale de a opera cu minciuna crasă au fost diverse: ignorarea documentului în întregul său, omiterea unei părţi a acestuia şi anume a aceleia care nu servea punctului său de vedere și al partidului, înlocuirea documentului autentic cu unul fals, afirmaţii fără niciun fel de argumentare etc. Prin funcţiile-cheie pe care le-a deţinut şi prin atitudinea total antipatriotică şi antinaţională, el a contribuit enorm la instalarea comunismului stalinist şi a regimului de teroare în România.

Florin Bălănescu