Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

„TOT MAI CITESC MĂREAŢA-ŢI CARTE…”

Primit pentru publicare de la autor, Constantin ADAM, 16 iunie 2014.
Editor: Ana Maria Maluș, 16 iunie 2014.

 

   „TOT MAI CITESC MĂREAŢA-ŢI CARTE…

 

                                                    „… A vorbi de poet este ca şi cum ai striga
                                           într-o peşteră vastă… Nu poate să ajungă vorba
                                           până la el  fără să-i supere tăcerea.”
                                                                                               (T.Arghezi)
                                                 „Când neamul nostru nu va fi decât pulbere
                                           geologică pe pământul altor milenii, tot luna    
                                                    lui Eminescu îi va însenina cenuşa cu lumina
                                                    ei fecioară”.                     
                                                                                              (Garabet Ibrăileanu)

                 În fiecare an, de multe decenii, la 15 ianuarie şi la 15 iunie, gândurile noastre, gândurile bunilor români, se concentrează cu smerenie şi consideraţie spre Eminescu… “Eminescu – suma lirică de voievozi” (Petre Ţuţea). Despre El „omul deplin al culturii româneşti”, cum îl definea Constantin Noica, au curs fluvii de cerneală, s-au consumat tone de hârtie, s-au scris sute de mii de pagini, s-a vorbit mult şi s-au enunţat numeroase păreri… Niciodată suficient, niciodată nu tot… Dar oare va şti cineva vreodată totul despre El? Vor reuşi eminescologii să dezlege toate secretele gândurilor ascunse în rândurile manuscriselor Sale?… Greu de crezut… Mereu noi şi noi întrebări se vor naşte, noi şi noi necunoscute se vor ivi şi ne vor urmări. Pentru moment găsim răspunsul, suntem mulţumiţi de el, dar constatăm nu peste mult timp că nu mai este actual, şi alte şi alte enigme se cer dezlegate…

Unele dintre posibilele întrebări ne frământă mereu, opera şi viaţa poetului fiind prilej de comparaţie, de meditaţie şi de căutare, de imbold şi de competiţie între noi. Am încercat, atât cât mă pricep, să-mi lămuresc unele chestiuni cu ajutorul constatărilor făcute de către eminescologi, cercetători ori istorici literari, oameni aplecaţi serios asupra studiului operei eminesciene, fără a avea pretenţia unei limpeziri de specialist, ci doar mulţumirea satisfacerii curiozităţii preocupărilor unui novice îndrăgostit de opera Marelui Poet. Dăruiesc din tot sufletul şi cu plăcere tot ceea ce am considerat că poate fi un punct de plecare în abordarea unui studiu pertinent în elucidarea unora dintre misterele enigmaticei opere şi ale autorului ei, aducând astfel puţinul meu prinos ca omagiu celui care a ars ca o torţă, a irupt ca un vulcan şi a strălucit ca un astru…

Opera eminesciană a avut încă de la primele poezii un ecou diferit între contemporanii săi, stimulând un efect de redirecţionare a gândirii poetice de la noi. Pentru început s-a observat o scurtă perioadă de rezervă şi de neînţelegere faţă de valoarea şi noutatea ei în raport cu tot ce se scrisese până atunci – limbaj artistic, tehnică a versificaţiei, artă poetică, teme abordate, etc. Confraţii sinceri au recunoscut în El pe precursorul modernismului, pe reprezentantul, promotorul noii generaţii de poeţi, un poet cu mari şi diversificate disponibilităţi artistice, cu o potenţă nemăsurată de exprimare trăgându-şi sursa de inspiraţie din imensitatea universului înconjurător şi din vasta cultură acumulată. El era admirat şi invidiat în aceeaşi timp, creaţia Lui cunoscând strălucirile succesului precum şi umbrele dispreţului, un dispreţ nefondat şi care n-a rezistat, ca drept dovadă, apariţia unei pleiade  de epigoni, scrisul Lui influenţând dominator asupra universului liricii româneşti şi asupra limbajului poetic. Maiorescu, încă din 1871, în „Direcţia nouă în poezia şi proza română” îl plasează pe Eminescu al doilea după Alecsandri, creând mari animozităţi. Printre cei mai vehemenţi contestatari s-au numărat B.P. Haşdeu, A. Densuşianu, Al. Macedonski, ş.a. Atitudinea aceasta se va schimba favorabil odată cu creşterea nivelului de înţelegere artistică, un rol important avându-l revista „Convorbiri literare”, care s-a impus prin calitatea colaboratorilor, revistă care a publicat aproape tot ce se cunoştea din opera poetului. Cele mai multe dintre părerile formulate atunci sunt valabile şi astăzi, opera Lui fiind un şantier de lucru permanent, o mină din care preţiosul filon de aur se lasă anevoios explorat chiar de cei mai buni specialişti, păstrând mereu o rezervă şi acceptând cu greu ingerinţe străine… Mai sunt şi astăzi „mititei” care la umbra binefăcătoare a operei Sale poetice se lustruiesc punându-se în valoare, aruncând cu noroi în binefăcător…

În ce priveşte receptarea operei poetului şi interesul pentru ea din partea istoriei şi criticii literare de-a lungul timpului, se observă câteva etape bine conturate. Până la începutul secolului al XX-lea se distinge o etapă a eminescianismului, în care în afară de ediţia Maiorescu, pot fi incluse şi contribuţiile dominant sociologice, dar şi analitice ale lui C. Dobrogeanu – Gherea şi reproducerea masivă a poeziilor antume. În această etapă apare studiul lui Maiorescu „Eminescu şi poezia lui” din 1889, în care arată că literatura din secolul al XX-lea se va dezvolta sub semnul lui Eminescu. Tot acum apar „Eminescu şi critica ştiinţifică” de M. Dragomirescu, studii de N. Iorga, C. Bogdan-Duică, G. Ibrăileanu, etc. Urmează o etapă care începe imediat după 1902 când Maiorescu predă Academiei Române cele peste 15000 de pagini de manuscris cu variante ale poeziilor, multe terminate. Asemănător unui aisberg, poetul începe să-şi arate şi cealaltă faţă, încă necunoscută. Ediţiile se înmulţesc, se publică intens poeziile postume, proză, roman, scrieri politice, traduceri, aforisme, etc. Aceasta poate fi numită etapa publicării postumelor, Eminescu căpătând astfel noi contururi, dezvăluind profunzimea orizontului său de cunosaştere, forţa creatoare unică în literatura naţională de adevărată dimensiune universală. Se tipăresc studii importante sub raport documentar, dar care se rezumă mai mult la comentarea ineditelor sau la precizarea unor amănunte, remarcabile fiind cele ale lui C. Bogdan – Duică, M. Djuvara, N. Zaharia, L. Morariu ş.a.. O poziţie aparte ocupă G. Ibrăileanu, cu articolele sale din „Lumea nouă”, „Evenimentul literar” sau „Viaţa românească”. După publicarea şi a postumelor cantitatea de material de studiu eminescian a crescut mult ceea ce face ca începând cu anii treizeci din secolul trecut să se publice un număr important calitativ şi cantitativ de exegeze eminesciene, de studii şi de sinteze. Sunt notabile „Poezia lui Eminescu” şi „Arta prozatorilor români” de T. Vianu, „Viaţa lui Eminescu”, „Opera lui Eminescu” şi „Istoria Literaturii române de la origini până în prezent” de G. Călinescu, în care dedică un capitol întreg poetului naţional, „Arta cuvântului la Eminescu” de D. Caracostea, ori cele ale lui E. Lovinescu, Ş. Cioculescu, D. Murăraşu, V. Streinu, Al. Dima, ş.a, atingând apogeul acestei etape a exegezelor în excepţionala ediţie critică a operei eminesciene îngrijite de Perpessicius. După prodigioasa, prolifica etapă din perioada interbelică, noii ciocoi, cu ajutorul unor trepăduşi politici, au încercat denigrarea marelui nostru Poet Naţional, opera lui căpătând conotaţii politice, noul partid cocoţat la putere considerându-l decadent! Decadent!? El? El, cel mai patriot dintre compatrioţi; El, cel mai mare vizionar dintre visători; El, cel mai luminat dintre români; El, cel mai strălucitor dintre aştri; El, cel mai rege între poeţi… Opera genialului ipoteştean suferă amputări şi interpretări eronate, nemeritate, făcute de tot felul de culturnici cu funcţii ideologice, formaţi în şcoli politice exacerbate, marii critici fiind obligaţi să tacă ori să facă pact cu diavolul… Este etapa cea mai puţin consistentă în adevărate şi serioase analize în care impostorii au triumfat!… Excepţie face doar ediţia omagială “Poezii” scoasă la o sută de ani de la naşterea Poetului, ca o replică la ediţia dedicată lui Puşkin apărută la Moscova la 150 de ani de la naştere. Dar impostura nu poate dura la nesfârşit, valoarea nu poate fi ţinută sub obroc, etapa ce urmează se deschide odată cu apariţia la sfârşitul anilor ’50 a ediţiei de lux „Poezii” îngrijită de Perpessiciusc, cel care cu o acribie de nedescris şi-a închinat toată viaţa genialului poet. La început timidă, aceasta se va încheia după decembrie 1989, când mult discutatul şi interzisul „Volum 10” din Opera omnia va apare după mulţi ani în librării la îndemâna publicului, încununând tipărirea în 16 volume, după mai bine de jumătate de secol a întregii opere eminesciene. Etapa aceasta, a restituirilor, impune o mare şi valoroasă pleiadă de critici şi cercetători: C. Noica, Z. Dumitrescu – Buşulenga, A. Z. N. Pop, D.Vatamaniuc, G. Muntean, E. Simion, E. Papu, E. Tudoran, I. Negoiţescu, St. Cazimir, ş.a. Tot în această perioadă apar tot mai multe traduceri în diverse limbi şi o serie de studii în străinătate: „Eminescu sau despre absolut” de Rosa del Conte, „Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu” de Alain Guillermou, „Eminescu şi India” de Amita Bhose, etc. Şi iată-ne ajunşi la ultima etapă, o perioadă în desfăşurare, a finisărilor şi finalizărilor, ce presupune o muncă de bijutier. Practic nu mai există text eminescian nepublicat. În anul 2000 a văzut lumina tiparului şi corespondenţa inedită dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle într-un volum de excepţie “Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”… sub îngrijirea d-nei Christina Zarifopol – Illias din Indiana, SUA.

Ce valabile sunt şi astăzi cuvintele lui Caragiale din 1892: „Lucrarea ce un mare artist ca Eminescu o lasă este, cu toate calităţile şi defectele ei, ceva sfânt, fiindcă-n ea se-ntrupează pipăit şi pentru o viaţă mai durabilă decât chiar a neamului său întreg, gândiri şi simţiri de veacuri ale acestuia, şi de aceea, fără teamă de exagerare, s-a putut zice că o aşa lucrare este patrimoniul omenirii întregi nu numai al unui neam”…

De 125 de ani, Poetul nu mai e printre noi. El s-a dus să se odihnească puţin… dar opera lui stârneşte în continuare interes cercetătorilor şi plăcere cititorilor, dând la iveală noi şi noi faţete ale aceluiaşi diamant…

“Prieteni ai luminii şi ai adevărului/ În numele limbii române/ care există/ Îndepărtez pentru o clipă/ Orice document istoric/ Şi vă zic vouă:/ – Maestru fără noroc – se poate./ Creştere fără iarbă – se poate./ Iubire fără cuvânt/ noapte fără hotar/ şi cetate fără voievod – se poate./ Şi încă se poate/ Coloană fără sfârşit… /Dar Luceafăr deasupra Carpaţilor/ Fără Eminescu/ Nu se poate.”(I.Cozmei)

Şi pentru că nu vreau să supăr tăcerea poetului, eu, nevrednicul, care mă apropii cu frică şi sfială de geniala-i operă, aş încheia cu un citat-îndemn din Mihail Sadoveanu: „Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu cel mai ales între scriitorii acestui neam… În viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi nebănuite, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică… A dat cuvintelor simple valori nouă, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit…” „Eminescu… este cerul… noi doar păsări călătoare sub văzduhul Lui”. (G.Vieru).

El este busola noastră de orientare. El este scala noastră de valori. El este punctul nostru cardinal de la care plecăm şi spre care ne întoarcem…

…EL ESTE FACLIA NOASTRA DE VEGHE…

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5