Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Tragism și speranțe în vara anului 1940 în România, exprimate în presă prin cuvânt și imagine. Studii de caz: ziarele Timpul și Curentul

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.6 (138), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Tragism și speranțe în vara anului 1940 în România, exprimate în presă prin cuvânt și imagine.
Studii de caz: ziarele Timpul și Curentul

Primit pentru publicare: 29 Iun. 2020
Autor: Dan PRODAN, redactor, Revista Luceafărul
Publicat: 29 Iun.  2020

© Dan Prodan, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Tragism și speranțe în vara anului 1940 în România,
exprimate în presă prin cuvânt și imagine.
Studii de caz: ziarele Timpul și Curentul

 

Drama și dispariția României Mari în iunie – septembrie 1940 au fost prompt și tragic relatate în presa centrală și locală românească a lunilor respective. Dispariția României Mari, prin rapturile teritoriale de la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 1940 (ocuparea samavolnică a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța de către Rusia comunistă stalinistă), de la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie 1940 (al doilea Diktat de la Viena și ocuparea NE Transilvaniei de către Ungaria hortystă, cu evidenta complicitate criminală a lui Adolf Hitler și Benito Musolinni), de la începutul lunii septembrie 1940 (cedarea Cadrilaterului – Dobrogea de Sud, Bulgariei revizioniste) au generat o uriașă psihoză, mânie și tristețe națională, puternice luări de atitidine, căutarea vinovaților direcți și indirecți, schimbări majore la vârful conducerii și a clasei politice românești, împerativul național al eliberării și reîntregirii României[1].

Dreptul forței” a învins forța dreptului! România Mare a pierdut 1/3 din teritoriu și din populație, rămânând ciuntită, cu o deschisă și sângerândă rană națională[2].

Ziarele centrale și locale au descris acele evenimente tragice, în funcție de sursele lor interne și externe de informații. Din multitudinea cotidienelor și săptămânalelor, am ales cele mai reprezentative ziare centrale, care, prin cuvânt și imagine, au transmis românilor tragismul evenimentelor, dar și speranțele acelor zile negre de viitoare reîntrupare teritorială națională.

Astfel, în cotidianul Timpul de miercuri 3 iulie 1940 au fost înserate pe prima pagină Pastorala IPSS Patriarhului României, către popor[3] și Chemarea către Români[4], asumată de Ernest Urdăreanu și Victor Moldovan. Primul era șeful de Stat Major al Partidului Națiunii, artificială și efemeră alcătuire politică carlistă, iar al doilea era Secretarul Gerneral al aceleiași formațiuni politice. Ambele mesaje au apărut poate la îndemnul lui Carol al II-lea, dar sigur cu aprobarea sa tacită și a Serviciului Cenzura presei. IPSS Patriarhul Nicodim a poruncit preoțimii ortodoxe române să se roage puternic și neîncetat pentru românii basarabeni, bucovineni și herțani, pe de o parte, să-i ajute material pe frații refugiați din teritoriile abuziv ocupate de către rușii comuniști, pe de altă parte.

Chemarea către români, semnată de cei doi oficiali ai Partidului Națiunii, dezvoltă ”sentimentul unanim de îndărătnică hotărâre, călit prin lovitura ce s-a dat unității românești”[5]. Autorii i-au îndemnat pe români ”Să nu ne lăsăm răpuși de durerea pe care o simțim pentru frații de dincolo de Prut, ci să ne dedicăm gândurile toate salvării Patriei. Așa, vom ști că nimic nu se mai poate întâmpla. E ceasul liniștei și a hotărârilor definitive”[6]. Adâncirea tragediei României Mari, prin cedarea Transilvaniei de NE, încă nu se prefigura la orizont. Inducerea unui fals, mincinos și periculos sentiment de siguranță cetățenească internă s-a încercat prin paragraful: ”Regele se află la post. Armata e la datorie. Cu aceste mari certitudini bine înfipte în suflet, poporul e liniștit și așteaptă cu neclintită încredere în puterile lui vii și veșnice, desfășurarea întâmplărilor ce vor veni”[7], în condițiile în care armata s-a retras dincolo de linia trasată de Stalin cu morbidul său creion cu vârf gros, fără a trage un singur foc de armă!

Sub textul Pastoralei patriarhale, o fotografie, care poate echivala cu o poveste tristă cu o mie de cuvinte, cu o explicație sugestivă: ”O clipă de răgaz și tatăl refugiat din Basarabia cu trei copii, va fi încartiruit”[8]. Tatăl deznădăjduit privește ocrotitor către copiii săi, doi băieți și o fetiță, fiecare întrebându-se, potrivit vârstei fiecăruia, ”de ce ni se întâmplă toate astea?”. Reprezentativă pentru drama refugiaților, fotografia induce direct cititorilor ziarului compasiune, solidaritate, atitudine critică împotriva cotropitorilor sovietici  bolșevici și, în egală măsură, a conducătorilor români, civili și militari, care nu au putut preveni, evita tragedia raptului teritorial românesc, apoi angajament cetățenesc de ajutor și, nu în cele din urmă, acceași întrebare formulată de către dezrădăcinații basarabeni, bucovineni, herțani: De ce?

            Alte articole și rubrici[9] redau drama, tragismul și provocările revărsate asupra unei țări ciuntite teritorial și psihic, a refugiaților din teritoriile cedate, a operațiunilor de cazare administrativă – medicală și de integrare socială a dizlocaților din stânga Prutului: În toată țara e liniște și ordine. Operațiile de evacuare, asistență și încartiruire a refugiaților continuă în ordine; Cum decurg operațiunile de evacuare a Basarabiei; Corespondențe venite prin Biroul de informațiuni al refugiaților din Bucovina și Basarabia; Apelul ”Ligii Culturale” pentru refugiații basarabeni; Veniți în ajutorul refugiaților!; Bucureștii au luat aspectul trist al cetății care a primit pe băjenari. Să fim cu sufletul lângă ei; Activitatea Străjii Țării pentru ajutorarea refugiaților. Colectele Străjii Țării pentru refugiați; Înființarea unui Comitet de propagandă al refugiaților bucovineni; Acțiunea Ministerului Muncii pentru ajutorarea refugiaților.

Un alt cotidian, Curentul, de joi 4 iulie 1940, cu subtitlul Astăzi, ziua de doliu a națiunii, a inclus articolul de fond, cu titlul semnificativ și realist, Nația se încruntă, semnat de Pamfil Șeicaru, directorul ziarului. Plecând de la premizele istorice că ”Nația este profund serioasă” și că ”Din senin nu vine nimic, fiecare nenorocire are un început, – fiecare catastrofă derivă dintr-o cauză, mai îndepărtată sau mai apropiată”[10], incisivul autor a precizat că, referitor la cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, ”Nația a luat evenimentele pe rând, le-a căutat o explicație, s-a trudit să le afle înlănțuirea cauzală, a cântărit oameni, cuvinte, discursuri, fapte, și a tras unele concluzii. Sunt concluzii lapidar formulate, sunt concluzii echivalente cu drama pe care o trăim”[11].

Care erau consecințele, urmările?  ”Peste aceste concluzii să nu-și închipuie nimeni că se va mai putea trece, prin ajustări ideologice, prin potriveli de persoane, prin acea metodă îndelung practicată de a amăgi ideile, de a șmecheri situațiile, de a înșela oamenii”[12]. În aceste condiții, opinează ritos Pamfil Șeicaru, ”Nația își vrea hainele date la etuvă. Este unicul mijloc de a ne salva”[13]. Și că ”În politică nu există fatalitate, ci concluzia pedepsitoare a greșelilor săvârșite”[14]. Ca urmare imediată, ”Și începând de la cel mai umil grad, oricine poate oferi explicații; Nația înregistrează doar faptul mutilării țării. De aici pornesc judecățile, de aici pornesc acele încruntări cumplite ale Nației”[15]. Criza națională – teritorială – identitară – diplomatică declanșată în iunie – iulie 1940, ”(…) ne constrânge să ne regăsim profunzimile serioase ale sufletului, să dăm la o parte tot ce este de suprafață – lintița paraziților. În fața acestui suflet al Nației, șmecherii să se dea la o parte! Și repede!…”[16], a conchis realist și dur autorul. Pe scurt, renașterea Națiunii române în noile, tragicele și primejdioasele condiții geo – politice internaționale din iunie – iulie 1940 și pregătirea pentru prevenirea unor alte potențiale crize politico – teritoriale majore.

Citind cu atenție printre rânduri, identificăm vinovații pe care îi acuză direct, dar fără nominalizări, Pamfil Șeicaru: Carol al II-lea, camarila regală, diverși oameni politici corupți și  incompetenți, unii generali carliști slugarnici, afaceriștii veroși care au prejudiciat înzestrarea armatei române cu armament modern în deceniul regal. Identificăm și soluții: igienizarea clasei politice românești prin îndepărtarea lui Carol al II-lea și a camarilei sale regale corupte, tragerea lor la răspundere pentru începutul dezastrului României Mari, formarea unui guvern de unitate națională care să conducă țara ciuntită în atmosfera internațională toxică, otrăvitoare, din vara anului 1940. Editorialul lui Pamfil Șeicaru a fost subliminal anticarlist, cu mesajul că ”peștele de la cap se împute” și că trebuie urgent aruncat la gunoiul… istoriei!

Pe aceeași pagină nr. 1 a Curentului, au fost reproduse foto Actul Unirii Basarabiei cu România de la 27 martie / 9 aprilie 1918 și fațada Palatului în care Sfatul Țării de la Chișinău a votat, cu majoritate de voturi, faptul istoric amintit. Mesajul imaginilor este foarte clar: Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabiei) cu Regatul României a fost legală, conform dreptului internațional al timpului, votată de Parlamentul (Sfatul Țării) de la Chișinău, format din delegații locuitorilor dintre Prut și Nistru[17]; raptul ilegal rusesc stalinist nu trebuie să fie acceptat ci, în unitate națională, depuse eforturi supreme pentru reîntruparea teritorială, administrativă, politică, economică etc. a țării.

Un alt text important, Blestem în Țara de Sus…, semnat: Curentul, completează editorialul directorului Pamfil Șeicaru. După drama cotropirii teritoriilor românești dintre Prut și Nistru, autorul generic s-a întrebat: ”Încotro să se îndrepte mai întâi jalea noastră, mustrarea noastră?… Spre care țărână să îngenunchiem mai întâi, pentru legământ și pentru blestem?…”[18], în condițiile tragice în care ”Dincolo de Prut, fugarii dorm pe drumurile pribegiei, cu bolovanii drept perne la căpătâi”[19]. În veacurile trecute, «(…) Stă mărturie cronica – deopotrivă profetică și răzbunătoare,  – că după fiecare pustiire dinspre Răsărit s-a ivit la leat Voevodul cu călăuză de zimbri, care fugărind pe cotropitori ”au scos tot pleanul de la dânșii”»[20]. Autorul generic nu s-a întrebat direct, pentru că cenzura presei i-ar fi fi eliminat paragraful incendiar și insinuant, ci doar printre rânduri, dacă Carol al II-lea se poate ridica la înălțimea imperativului național de a-i alunga pe rușii comuniști staliniști pestre Nistru și de a reîntregi, a reîntrupa Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța la Patria – Mamă, pentru România Mare?

Suportul imagistic al amintitului articol este o altă fotografie, altă dramă cu o mie de cuvinte, tristă în conținut și mesaj, cu următoarea explicație a editorului: ”Bătrâna bucovineancă și-a părăsit gospodăria, pământul și s-a refugiat, cu ce a putut, la venirea cotropitorilor”[21]. Așezată de oboseală, boală, bătrânețe, pe un scaun improvizat, cu mâinile împreunate pe genunchi, ca pentru zilnica rugăciune către ultima ei speranță, nădejde și ajutor, Dumnezeu din Cer, privea transfigurată în zarea nedefinită, către un viitor încețoșat, neclar, tragic, zbuciumat, întrebându-se și ea: ”De ce?” drama, resemnarea și pribegia Bucovinei de Nord și a Herței?

Alte articole și rubrici[22] circumscrise derulării dramei teritoriilor românești dintre Prut și Nistru: În ziua de doliu național se va păstra un minut de reculegere; Cum au decurs eri operațiile de evacuare a Basarabiei și Bucovinei; Politica externă a României. Expunerile făcute eri în comisia de Externe a Parlamentului; Măsuri pentru ajutorarea refugiaților; Biroul dela ministerul cultelor și artelor.

Note:


[1] Gheorghe Buzatu, Petre Otu, Ioan Scurtu, Vasile Bogza, ”Triumful dreptului forței asupra forței dreptului. Sfărâmarea integrității teritoriale a României Mari”, în Academia Română, Istoria Românilor, vol. VIII, România Întregită (1918 – 1940), coordonator: prof. univ. d-r Ioan Scurtu, secretar: d-r Petre Otu, Editura Enciclopedică, București, 2003, pp. 565 – 575, cu bibliografia aferentă. Istoria României în date, coordonator: Dinu C. Giurescu, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Enciclopedică, București, 2003, pp. 444 – 446. Cum a căzut România în mâinile lui Hitler. Dosar, în Historia Special, an VIII, nr. 28, august 2019, București, 2019; Ana-Maria Șchiopu, ”1940. Sfârșitul României Mari, sfârșitul lui Nicolae Iorga”, în Historia, an XIX, nr. 214, noiembrie 2019, București, pp. 60 – 66. 27 iunie 1940. Cele 24 de ore în care am cedat Basarabia. Cine e de vină? Dosar, în  Historia, an XX, nr. 221, iunie  2020, București. Ion Giurcă, ”Cedarea Basarabiei și a părții de nord a Bucovinei”, în Magazin Istoric, anul LIII, s.n., nr. 6 (639), iunie 2020, București, pp. 9 – 14.
[2] Gheorghe Buzatu, Petre Otu, Ioan Scurtu, Vasile Bogza, op. cit., pp. 575 – 597; Istoria României în date, pp. 446 – 447.
[3] Timpul, an IV, nr. 1138 / miercuri 3 iulie 1940, București, p. 1.
[4] Idem, p. 1.
[5] Idem.
[6] Idem.
[7] Idem.
[8] Idem.
[9] Idem, pp. 2 – 8.
[10] Curentul, an XIII, nr. 4451 / joi, 4 iulie 1940, București, p. 1.
[11] Idem.
[12] Idem.
[13] Idem.
[14] Idem.
[15] Idem.
[16] Idem.
[17] Idem.
[18] Idem.
[19] Idem.
[20] Idem.
[21] Idem, p. 2.
[22] Idem, pp. 1 – 4.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.625 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5