Primit pentru publicare: 22 iunie 20116
Autori: JANE MARGARETA & TUDOR ŞERBAN (18 Iunie 2016, Constanţa)

Gânduri şi impresii după prima lectură a volumului

 „Trăiri. Eseuri pe verticală”

 de Ion N. Oprea

 Impresionează coperta volumului, care te invită să citeşti, te încântă ca aspect.

Temele abordate sunt diverse: comentarii politice, tragedii naţionale, viaţa de fiecare zi, familia, obârşia, presa, legile cu „bunele şi relele”, prietenii – prieteniile, respectul, curicula şcolară, personalităţi, înaintaşi…  Nu dă soluţii, doar comentează, prezintă cu nostalgie, cu drag, adresându-se timpului trecut trăit, celor dragi din viaţa sa, din lumea sa…

Cu îngrijorare înţelege că în fiecare zi slăbim, ne facem mai mici, mai nevoiaşi, devenim altcineva şi totuşi „NOI”, cât timp gândim şi ne mişcăm.
Tot ce-l înconjoară îl preocupă, nu-i „scapă” nimic, îl interesează, sesizează, îl doare, doreşte mai bine, dar nu finalizează spre sfaturi, soluţii…
Să nu mai aşteptăm nimic de nicăieri, să înţelegem că noi putem să schimbăm totul prin muncă, strădanie, dăruire, unire, zi de zi, ceas de ceas…
Să ne „scuturăm” de starea de disperare în care ne împing, milimetru cu milimetru, ştirile, cei ce cu aceasta se ocupă, ne manipulează…
Noi unde am fost? Ce am făcut? Ce facem? Ce dăm? Cum ne creştem copiii? Aşteptăm, ne lamentăm, de ce, cum?… Unde-i românul adevărat?…    Pentru „ce face” fiecare dintre noi „să dăm socoteală”, „şi aici”, nu numai când plecăm în nefiinţă!
Presa face minuni, „trezeşte” cu cele ştiri adevărate… şi ce te faci când este aservită? INO nu dezvoltă ideile, totdeauna, până la final…

La pagina 86 recunoaşte că cei bolnavi, bătrâni, cu dificultăţi de sănătate, „erau”… aveau un loc unde să fie adăpostiţi, nu ca acum, când sunt atâţia oameni ai străzii… Ce semeni, aceea culegi!…
Îi sunt în gând familia, respectarea datinilor, sărbătorirea celor dragi. Totul este un strigăt de durere, de frământare, de dorinţă…
Tratează cu respect prietenii, prieteniile din anii de tinereţe şi cele de acum, de la anii cei mulţi.
Ne spune că Biblia este cartea de căpătâi a omenirii, a bunului mers, a adevărului, a timpului, care trebuie citită…
Nu trece cu vederea, nu uită incorectitudinea celor de pe scaune înalte, care-şi tot votează salarii, pensii tot mai mari…
Nu înţelege de ce cercetătorii, medicii, profesorii sunt mereu „uitaţi”, de ce „ne temem” să apreciem cum se cuvine pe cei care, în condiţii grele, au făcut ceva pentru acest popor, pentru ţară!?
Evidenţiază munca celor ce au lucrat ogorul şi ne-au dat pâinea, „mămăliga”, truda lor de ani şi ani.
Discută idei cu prietenii, le rostuieşte, le îndreaptă şi află adevărul, evidenţiindu-le.
Aduce la lumină, din pagini uitate, din scrieri vechi, unele personalităţi, prezentându-le în medalion, evocându-le. Descrie vieţi obscure şi celebre.
Pledează pentru familia creştină, între un „El” şi o „Ea”, după datina străbună.
Se miră cum pot scrie opere ştiinţifice persoane care în viaţa lor nu au putut scrie „măcar o scrisoare”, unii fiind analfabeţi…?!
Educarea în familie, în şcoală, în societate, a celor mari şi mici, folosind „Mersi. Pardon. Scuzaţi” – acum bunele maniere, bunul simţ, „şapte ani de acasă” -, sunt uitate….
Tineretul zilelor noastre, când este la volan, în mijloacele de transport în comun… se adresează nepoliticos celor în vârstă.
„Cuvintele de împrumut” nu îmbunătăţesc limba română, nici „arhitectura de împrumut, adusă din străinătate” nu se armonizează cu a noastră, strămoşească.
„Eseurile verticale” sunt scrise cu sinceritate, cu părere de rău pentru tot „urâtul” ce se petrece acum.
Nu uită grava greşeală ce s-a făcut, de a se reduce sau elimina orele de istorie, precum şi trunchierea unor capitole ale altor obiecte.
Mă aşteptam ca fiecăruia din noi să-i ceară să ne „trezim”, să ne unim, să ne organizăm, să muncim, să vrem, că putem şi suntem un popor cu rezerve de toate naturile, că ştim ce-i de făcut, să folosim timpul, astfel să progresăm…