Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Tristețele mele (2). ,,Copiii la înaintare…”

Recent, fiind mai atent la unele activități ale administrației locale, fiindcă, vorba aceea, se apropie Anul Copiii-in-CentrulVechiNou și Sărbătorilor de Iarnă li s-au dat deja startul, am constat cum toate cele din jur-împrejurul meu îmi provoacă mulțumirea: că încă e bine și se mai face ceva.

În general, cu toții: bunici, părinți, familii, comunități sociale de rang (orașe, sate) etc., se încearcă, după puterile proprii, ca atmosfera din aceste momente să fie cât mai plăcută și, în special, să provoace bucurii copiilor noștri, al căror viitor depinde de modul cum educația și instruirea se realizează, acum, pentru a corespunde sensului dat de dictonul ,,cei șapte ani de acasă”. Mă bucură când văd osteneala și efortul material pe care le consumă autoritățile locale, în această perioadă, după cum sunt sensibilizat de forfota și grija părinților, a celor maturi, mai cu seamă, pentru a facilita și a crea momente vesele și plăcute pentru copii și tineri.
Dar, nu înțeleg, de ce unii încearcă să otrăvească această atmosferă de sărbătoare care, încet, încet, începe să se contureze în ambianța și sufletele noastre.

Mai concret, am văzut zilele trecute, la o întâlnire a responsabililor aleși de noi, cei care cu toții trăim în aceste locuri, cum anumite persoane provoacă stări neplăcute, chiar triste pentru mine, nu pentru faptul că sunt păreri contradictorii referitoare la unele aspecte ale managementului local, fiindcă așa e normal, ci pentru faptul că se folosesc expresii neadecvate într-un limbaj de dispută. Ba mai mult acestea sunt preluate și amplificate, prin diferite forme și mijloace de exprimare, în presa online locală.

Ce s-a vrut folosind sintagma ,,copiii la înaintare”? Cine și de ce își permite să măcelărească valorile morale consfințite prin Constituțiile statelor lumii? A pornit cumva această expresie, ,,copiii la înaintare”, de la cineva care este ales, este demnitar? Copiii au protecție specială!

Autoritățile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a copiilor și a tinerilor la viața socială, economică, culturală şi sportivă a comunității în care trăiesc. Pentru aceasta, s-a înscris un articol special în Constituția României!

Expresia de care am pomenit induce clar la o atitudine de abuz asupra copiilor din municipiu, fiind o acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, din autoritatea locală, prin care se provoacă o anumită stare de discriminare, cu efecte asupra dezvoltării spirituale, morale, sociale sau psihice a copiilor noștri. Acest lucru contravine cu normele legale în vigoare (Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).

De ce copiii să fie subiecții unor dispute politice? Sau de ce să se folosească un conținut cu un limbaj violent prin care să se regăsescă expresii referitoare direct la copii.

,,Copii la înaintare” folosite de x și y, pentru a stârni reacții și atitudini, este un act de violență asupra copiilor botoșăneni și reprezintă o noxiam forma produsă de o persoană aflată într-o poziţie de răspundere căpătată prin votul nostru.

O complicaţie socială poate veni, în mod cert, de la asemenea imbolduri iresponsabile!

Și zic aceasta, pentru că am văzut pe site-urile locale/presa online unele comentarii ale cititorilor, unde conținutul limbajului violent a preluat expresia la care mă refer, dar nu am văzut intevenția redacțiilor. (Recent CEDO a decis că intervenția redacțiilor asupra comentariilor neadecvate este o restricţie justificată în raport cu proporţionalitatea libertăţii de exprimare, dacă postările în cauză sunt deosebit de ofensatoare sau discriminatorii și site-urile trebuie să împiedice şi să nu permită autorilor să rămână anonimi.)

Și deci, văzând toate aceste din tristețele mele, mă întreb: nu e nevoie oare ca autoritățile cu răspunderi să se autosesize? Cred că aici ne întâlnim cu situații care scot în evidență și ridică suspiciuni ale unui act de violență discriminatorie asupra copiilor și în consecință Direcția pentru Protecția Copilului ar trebui în mod urgent să înceapă procedurile folosite în mod normal pentru astfel de situații!

Atâta doar! Dar e trist!

P.S.
Astăzi, înainte de a trimite spre redacție acest articol, am întâlnit  o situație înlăcrimată:
Căruțul, în care mi-am adus cumpărăturile dintr-un supermarket, l-a preluat un copil nevoiaș, căruia i-am dat drept recompensă ,,un ban”, urmând ca acest copilaș firav să recupereze încă 0,5 lei după cuplarea coșului la circuitul complexului. Dar stupoare! Un angajat (cu salariu lunar garantat, bineînțeles), mai încolo, l-a acostat pe micuțul protejat, oarecum de mine, prin ceea ce i-am oferit instantaneu, și nu cunosc ce i-a spus, dar copilul a părăsit incinta, iar respectivul, probabil un adept al  sintagmei ,,copiii la înaintare”, și-a însușit un bun ce imi aparținea și la care am renunțat în favoarea unui copil. Sigur, acest micuț este lipsit de mijloace de existență!
Așa că, tristețele mele s-au amplificat!

Halal, societate!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5