Ființa umană nu are asemănare între toate celelalte care îl completează și îi servesc, prin frumusețea și profunzimea cugetării despre sine și lumea în care viețuiește. În multitudinea de întrebări ce par să ne copleșească, una este de cea mai mare înălțime intelectuală, dar și de cea mai mare complexitate:
Noi, lumea și Universul întreg, acest CEVA,  al cui rezultat suntem? Suntem din veșnicie astfel? Sunt cumva viețile noastre o iluzie, cum cugeta Arthur Schopenhauer și alții? O generare „spontanee”? Sau creația unei forțe de supremă înălțime morală și intelectuală și autoexistente?

• Răspunsul la acea unică interogație de mai sus, asupra acestui CEVA,  este  plin de consecințe inestimabile, fiindcă generează fiecare -afirmativ sau negativ- un anumit tip de oameni.
• Se pune întrebarea: EXISTĂ un argument logic, filosofic, de neclintit, că  realitatea proximă și îndepărtată este creată de Ceva autoexistent?
• Da, iată acest argument filosofic Unic și Imbatabil, formulat:
•   PENTRU CE există CEVA (oameni, lume, Univers), în loc să nu existe nimic?
• Nimicul, inexistența, sunt starea de normalitate. Existența a CEVA, naște implicit interogații. Nimicul nu cere să ne spargem capul de stânca întrebărilor., dar existența a „Ceva”  vine cu întrebări. De unde este? Pentru ce există? Cât va dura? Ce va fi după?
• Problema nu se termină însă acest punct fierbinte, fiindcă de aici apar patru dileme mari, legate de existența acestui „CEVA” (Om, lume, Univers:)

1. Și dacă Lumea și Universul  întreg sunt o iluzie?

• 2 Realitatea este autocreată?(S-a creat pe sine?)

3. Este Realitatea  autoexistentă, este eternă?
4. Este Realitatea  creată de ceva (cineva) autoexistent?

• Le vom lua în ordine, spre a le verifica viabilitatea.
• 1.Ideea, gândul că tot și toate sunt doar o iluzie a noastră, au spus-o  și oameni simpli, dar și filosofi și poeți de renume. Uneori ca o zicere vană, fără dovezi, așa ca o presimțire.
• Urme ale acestei cugetări aflăm la hinduși, la persani, la greci și iudeo-creștini.
• Ne pipăim, simțim; ne dăm cu ciocanul peste dește când batem cuie și ne doare. Nu pare a fi iluzie, dar Seneca spune că „Așa ca o piesă de teatru este viața. Nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
• Iar Umberto Ecco: „ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?”
• Mihai Eminescu cugetă că „Vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi”.
• Pedro Calderon de la Barca are o frumoasă piesă de teatru: „La vida es suena”(Viața este vis), adevărat discurs dramatic despre poziția omului în lume, despre libertate și Cosmos.
• În pofida acestor îndoieli la care medităm, Lumea și Universul pot fi supuse la EXPERIMENTE. Cu iluziile nu putem face eperimente.
•           Rene Descartes, (celebrul iluminist, autorul maximei „Cogito, ergo sum” (Cuget, deci exist), spunea că însăși gândirea este  dovada realități evidente
• (În lume pot fi și iluzii autentice: vizuale,  auditive senzoriale. Profetul Mahomed mărturisea despre vedeniile sale cu îngerul Gabriel din peștera Hira, că acestea se  mișcau după cum întorcea el capul. Unde privea, într-acolo le vedea. Când o priveliște este adevărată, ea nu se întoarce când întoarcem noi capul.)
• 2.Realitatea ca una autocreată (de ea însăși). Conceptul mai este cunoscut sub numele de „generație spontanee”. El sfidează logica în care trăim. Creația presupune o cauză. Nimicul nu poate genera „ceva”, iar realitatea  nu se poate preceda pe sine însăși. În filosofie, afirmațiile analitic false sunt false chiar prin definiție.
• David Hume, ateu fervent ,accepta că „nimic nu poate apărea fără o cauză, fără un precedent al ei.”
• Invalidând aceste prime două ipoteze, rămânem  cu numai două posibilități:
• Avem  (3.) o Realitate eternă ?(Univers etern)
• sau

4. O  Realitate (Univers) creată de „Ceva” etern, Care  a precedat creația, ca autoexistent.

• 3.Legat de prima posibilitate, este o certitudine că trăim  într-u Univers perisabil, care a avut un început și va avea, cu aceeași certitudine, un final.
• Știau și filosofii și poeții latini acest lucru, fiindcă Marcus Manilius versifica astfel:
• „Pământu-ntreg e stăpânit de soartă 
• Și totu-și are neschimbate legi.
• De neschimbat curg secolii întregi.
• Pe cei născuți, spre moarte pașii-i poartă.
• Sfârșitul odihnește-n început.”(se află acolo)
• (Finis in incipens est.)
• Dacă este un început, acesta trebuie intrinsec să aibă o cauză. Dacă materia este veșnică, așa cum spun materialiști,  pentru ce nu a rezultat un Univers veșnic, nu unul care se îndreaptă spre un sfârșit? Existența Timpului (cu dovada  mișcării în tot ce există, adică a procesualității evolutive) este dovada că materia nu este eternă. Atât știința, precum și filosofia demontează ideea de Univers material etern.
• Este greu sau imposibil de aceptat că materia inertă poate explica existența unor ființe pline de personalitategenera conștiință, scop, morală, iubire… indiferent de evoluție sau orice re-voluție.
•  John Stuart Mill,  cândva ateu convins, spunea:
• „Este evident că doar mintea ppoate crea minte. Un Creator etern este responsabil pentru realitate. Nu poți obține ceva din nimic.”
• Fostul ateu Lee Strobel a comentat:
• „Pentru a rămâne ateu, ar trebui să cred că nimicul produce totul, nonviața produce viață, aleatoritatea produce finețe, haosul produce informație, inconștiența produce comștiință și nonrațiunea produce rațiune. Aceste salturi de rațiune erau prea mari pentru mine. Viziunea creștină explica mai bine dovezile asupra lumii decât ateismul.”
• x
• Dacă există așadar un Creator a toate, extern față de noi, care sunt caracteristicile sale?
• Le putem deduce din cele create: atotputernic și supranatural. etern, neschimbător, personal (numai ceva personal poate crea personalitate) A creat Timpul și Spațiul, e mai presus de ele, omniprezent, infinit și singular, divers, cu scop moral, inteligent, iubitor, protector.
• Este tocmai Cel pe care ni L-a revelat IISUS HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu venit între noi și prin care se oferă oamenilor mântuirea.
• „Iar tuturor acelora care L-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat dreptul să devină fii ai lui Dumnezeu.”(IN.1,12)
•                                              Prof. Vasile Găurean