Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Un autor botoşănean şi una dintre cele mai importante opere ale sale, pe nedrept uitaţi: preotul N. V. Hodoroabă şi cartea „Din războiul de reîntregire – Note şi impresii din campania 1916 – 1918”.

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Un autor botoşănean şi una dintre cele mai importante opere ale sale, pe nedrept uitaţi: preotul N. V. Hodoroabă şi cartea „Din războiul de reîntregire – Note şi impresii din campania 1916 – 1918”

Primit pentru publicare: 28 Febr. 2019
Autor: Gheorghe MEDIAN – istoric, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 28 Febr. 2019
© Gheorghe Median, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

                    Un autor botoşănean şi una dintre cele mai importante opere ale sale, pe nedrept uitaţi: preotul N. V. Hodoroabă şi cartea „Din războiul de reîntregire – Note şi impresii din campania 1916 – 1918”


     Preotul Nicolae Hodoroabă (1888 -1939),  se numără printre cei mai cunoscuţi intelectuali botoşăneni din primele decenii ale secolului al XX-lea. Preot misionar, învăţător, profesor de religie, scriitor, memorialist, folclorist, publicist, el a lăsat în urmă o operă de o deosebită diversitate, cu preţioase informaţii privind istoria şi cultura botoşăneană, asupra căreia, s-ar cuveni poate, ca cercetătorii de astăzi, să se aplece cu mai multă atenţie.

Născut la data de 17 februarie 1888 în localitatea Hânţeşti – Dorohoi, în familia agricultorilor Vasile şi Hareta Hodoroabă, Nicolae V. Hodoroabă urmează clasele primare în localitatea natală, apoi pe cele ale Seminarului teologic „Veniamin Costache” din Iaşi (1902  -1910), pentru ca între anii 1910 -1914 să se numere printre studenţii Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. În anul 1915 susţine examenul de licenţă la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

În anul 1911 este numit preot paroh la Biserica din Buhăceni – Truşeşti, între anii 1912 – 1918 deţine funcţia de preot paroh al Bisericii din Puieni, Tureatca – Dorohoi, din anul 1918 până în anul 1922 pe cea de preot paroh al Bisericii din Ibăneşti – Dorohoi, între 1922 – 1928, slujeşte ca preot la Biserica „Sf. Sava” din Iaşi, iar din 1929 până în 1939,  fost preot paroh al Bisericii „Sfinţii Anastasie şi Chiril” din acelaşi oraş. Totodată, preotul Nicolae V. Hodoroabă a deţinut mai multe funcţii ierarhice în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, între care cea de consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, în care a fost numit în anul 1928. În această calitate, el a coordonat editarea revistelor „Biserica Ortodoxă Română” şi „Mitropolia Moldovei”.

Deosebit de apreciat ca preot, Nicolae Hodoroabă a atras atenţia contemporanilor săi şi prin scrierile pe care le-a semnat – numeroase articole cu varii teme publicate în presa timpului,  culegeri de folclor, broşuri cu caracter moralizator pentru credincioşi şi despre istoria bisericii, unele dintre ele, răsplătite cu importante premii. Amintim, dintre acestea, pe cele intitulate „Din războiul de reîntregire – Note şi impresii din campania 1916 – 1918”, distinsă în anul 1923 cu premiile  Societăţii Scriitorilor Români şi al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi şi ,,Parabolele şi învăţăturile Domnului nostru Iisus Hristos”, premiată de Academia Română în anul 1931.

Deosebit de interesantă pentru informaţiile pe care le conţine şi pentru sinceritatea mesajului, care ni-l relevă pe preotul Nicolae V. Hodoroabă ca pe un adevărat patriot, este cartea „Din războiul de reîntregire – Note şi impresii din campania 1916 – 1918”   apărută la Editura „ H. Goldner” din Iaşi, în anul 1923. Este una din foarte puţinele lucrări de acest fel semnate de prelaţii care au însoţit unităţile militare în cei doi ani de război, şi dincolo de importanța sa memorialistică deosebită, are meritul de a marca apăsat, contribuţia botoşănenilor la prima mare conflagraţie mondială.

Cartea –  un jurnal cu consemnările preotului Nicolae V. Hodoroabă, care în cei doi ani de război a fost preot –  confesor în cadrul Regimentului 69 Infanterie din Dorohoi ( 15 august 1916 – 5 martie 1917 şi al Brigăzii a X-a Artilerie ( 15 martie 1917  – 12 aprilie 1918), ar fi meritat, credem, să fie retipărită în anul în care s-a sărbătorit Centenarul Marii Uniri. Cum un asemenea fapt nu s-a întâmplat,  ne considerăm datori, faţă de memoria luminatului prelat, să-i dedicăm câteva scurte consideraţii, cu speranţa că ea va trezi interesul cititorilor şi poate, într-o bună zi va fi reeditată.

În anul 1915, apropierea intrării României în război, a determinat autorităţile bisericeşti să se preocupe de încadrarea, în cadrul tuturor unităţilor militare care erau pregătite pentru acest moment, a unor preoţi militari. Cei 53 de preoţi militari care funcţionau în acel an pe lângă garnizoanele militare din ţară, erau prea puţini pentru a acoperi toate unităţile militare care urmau să participe la operaţiunile militare,  fapt pentru care s-a propus sporirea numărului acestora. În acest scop, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, a adoptat un document intitulat „Instrucţiuni pentru preoţii de armată în vreme de război”, care stabilea modalitate de încadrare a preoților în unitățile militare și statua faptul că cei aflați în această postură, urmau să primească gradul de locotenent, depinzând canonic de Biserică şi disciplinar de Armată.

În primele luni ale anului 1916, pe lângă  unităţile militare din ţară au fost concentraţi 252 preoţi, printre  aceştia numărându-se şi N. V. Hodoroabă, preot paroh al Bisericii din Puieni –Tureatca, Dorohoi. Intrarea sa  în rândul preoţilor militari nu a fost facilă, deoarece nu îndeplinea condiţiile instrucţiunilor Sinodului. El a solicitat însă şi a insistat  să fie încadrat în rândul preoţilor militari, pentru că, din această postură, înţelegea că-şi poate sluji patria în modul cel mai bun în care un preot se putea exprima şi în acelaşi timp, putea să fie direct implicat în acţiunile care aveau ca scop final făurirea României Mari.  Edificatoare sunt, în acest sens, rândurile notate în primele pagini ale jurnalului: „Deşi am fost numit preot la regiment neavând vârsta cerută de Instrucţiunile asupra atribuţiilor preoţilor din Armată în timp de război, cu toate acestea n-am căutat să scap de această înaltă datorie faţă de Patrie în ajunul războiului nostru pentru îndeplinirea idealului Naţional, ideal pe care l-am nutrit în seminar ca elev, la universitate ca student şi apoi ca preot la parohie, cultivându-l atât prin cuvânt cât şi prin scris.”

În cei aproape doi ani cât s-a aflat alături de combatanţii unităţilor militare amintite, preotul – confesor Nicolae V. Hodoroabă, a fost martorul celor mai semnificative momente din istoria participării armatei române la război: intrarea în Ardeal, retragerea în Muntenia şi apoi în Moldova, refacerea armatei române sub îndrumarea misiunii militare franceze conduse de generalul H. Berthelot şi încleştările eroice cu armatele invadatoare germane de la Mărăşti şi Mărăşeşti, din vara anului 1917. Martor ocular al acestor evenimente, el le-a notat în jurnalul său de consemnări zilnice, devenit, prin veridicitatea celor surprinse, un deosebit de valoros document probatoriu al întâmplărilor dramatice din timpul războiului.

Motivându-şi ideea de a scrie acest jurnal, în prefaţa cărţii apărute în anul 1923, Nicolae V. Hodoroabă nota faptul că „ … Pe lângă îndatoririle strict profesionale, de slujitor al celor sfinte şi de cuvântător, am crezut că aş putea îndeplini şi rolul unui modest observator şi de aceea, am încercat să fac un modest şi fidel istoric al faptelor mai însemnate petrecute la aceste unităţi. Am căutat să prind starea de spirit de la începutul campaniei la ofiţeri ţi trupă, cum şi în decursul luptelor; spiritul de camaraderie pe front şi în refacere; apoi manifestarea sentimentului religios la combatanţi şi civili, pe front ca şi în dosul frontului … Într-un cuvânt, am căutat să prind calităţile şi defectele atunci când le-am observat, iar mai presus de toate, dragostea de Tară, de Steag şi de Rege, spiritul de disciplină cum şi uimitoarea putere de rezistenţă şi de jertfă a ostaşului nostru, care însuşiri ar trebui să fie ca un puternic şi sfânt îndemn şi ca o lumină puternică şi vie şi drept călăuzitoare pentru generaţiile viitoare”.

Cartea surprinde momentele emoţionante ale plecării spre linia frontului, în ziua de 16 august 1916, a Regimentului 69 Infanterie din Dorohoi, salutat de oficialităţile judeţului, ale trecerii frontierei în Ardeal, ale primelor confruntări cu grănicerii unguri, dar şi pe cele dureroase, despre care nimeni în afară de el nu a amintit, precum ostilitatea cu care locuitorii oraşului Roman au primit trecerea prin oraş a regimentului dorohoian: „Niciodată în viaţa mea nu voi uita acea urâtă impresie pe care ne-au făcut-o la toţi, locuitorii Romanului. Se uitau la noi ca la un convoi de prizonieri străini. Eram oare cohortele romane învinse de Samniţi care au fost silite să treacă pe sub furcile caudine?”

Înaintării spre inima Transilvaniei, confruntărilor cu armata maghiară la Fulva, Ditro, Remetea, Lupşa, Gura Meşterei şi tributului de sânge plătit de soldaţii dorohoieni pentru fiecare metru pătrat de pământ ardelean eliberat, preotul – confesor Nicolae V. Hodoroabă,  le dedică pagini memorabile. Impresionează, din acest punct de vedere, numărul mare de soldaţi şi ofiţeri, morţi sau răniţi al căror nume îi consemnează, cu detalii asupra locului şi împrejurărilor în care aceştia au căzut, între care sublocotenenţii Gheorghe Olinescu şi C. Andrei (fost primar al Dorohoiului.

Retragerea în Muntenia, după declanşarea contraofensivei armatei austro-ungare de la sfârşitul lunii septembrie a anului 1916, îi prilejuieşte autorului zugrăvirea dezastrului care cuprinsese ţara în urma invadării acesteia de către armata germană. Un exemplu, în acest sens, îl oferă Ploieştii, înecat în fumul marilor depozite de petrol incendiate: „Ca nişte fulgere cereşti, ca nişte limbi mari de foc, flăcările se ridică la înălţimi de sute de metri, până hăt deasupra hogeagurilor fabricilor încercuite de focul mistuitor, ce cu-o sete nebună distruge bogăţii … Spectacolul e atât de groaznic şi de fioros încât nu se poate descrie. Aşa ceva nu mi-am putut închipui niciodată. Parcă ard oraşele biblice Sodoma şi Gomora asupra cărora Dumnezeu a pogorât foc din cer”.

Retragerea în Moldova, îi prilejuieşte preotului – confesor un ultim popas alături de combatanţii Regimentului 69 Infanterie, la Dorobanţi, lângă Botoşani. Din martie 1917, el este detaşat la Brigada a X-a Artilerie cantonată la Negreşti – Vaslui, alături de care se va afla în timpul confruntărilor cu armata germană de la Mărăşti şi Mărăşeşti, din vara aceluiaşi an.

Dintre evenimentele acestei perioade, jurnalul preotului – confesor Nicolae V. Hodoroabă îl reţine, ca pe unul cu totul deosebit,  pe cel din ziua de 19 iunie, când la Negreşti, trupele române refăcute, sunt trecute în revistă de generalii Henry Berthelot şi Eremia Grigorescu. „Te cuprinde un sentiment de mândrie  când priveşti aceşti soldaţi voinici şi bine echipaţi. Te minunezi cum a înviat armata noastră ca şi Phoenix din cenuşă”- consemnează el, cu nedisimulată mândrie acest moment.

Dramatismul luptelor de la Mărăşti şi Mărăşeşti, dintre armata română şi cea germană, este relevat de Nicolae V. Hodoroabă în numeroase consemnări, în care scoate în evidenţă, uriaşele pierderi umane,  dar şi infernul generat de bombardamentele germane. În mod deosebit, l-a impresionat cel din ziua de 6 august, despre care nota : „E atât de grozav bombardamentul că te-nfioară şi ţi se încrâncenă carnea … Se cutremură pământul sub picioare şi urletul de moarte umple tot văzduhul; e un iad de crezi că se prăbuşeşte totul în juru-ţi. E cel mai intens bombardament de care am auzit până acum de la începutul războiului.”

Dincolo de observator şi comentator al evenimentelor din anii 1916 – 1918, preotul – confesor Nicolae V. Hodoroabă a fost un preot militar exemplar. Deschis la fire, dedicat misiunii sale, el a fost tot timpul alături de soldaţii şi ofiţerii unităţilor militare al căror preot – confesor a fost numit.  A ţinut cu regularitate slujbele religioase obişnuite şi pe cele dedicate marilor sărbători din calendarul ortodox, uneori sub tirul artileriei inamice, a spovedit şi împărtăşit, a oficiat slujba de înmormântare a numeroşi combatanţi, a insuflat speranţă celor disperaţi şi a sădit în sufletele celor pe care-i păstorea credinţă că sacrificiul pe care-l fac pentru realizarea idealului naţional, nu va fi inutil. Multe dintre acestea, redate cu o sinceritate care te impresionează, sunt consemnate în jurnal.

În luna aprilie a anului 1918, preotul – confesor Nicolae V. Hodoroabă este demobilizat. Jurnalul său se încheie în aceeaşi lună, ultimele consemnări redând speranţa autorului  că sacrificiul făcut de Ţară şi de cei mai buni fii ai săi nu va rămâne fără răsplata cuvenită şi că idealul făuririi României Mari se va realiza. A exprimat-o în câteva rânduri, pe care le redăm în încheierea acestui mult prea scurt articol:” Din acest foc curăţitor al războiului, păşesc cu încredere în mijlocul unei societăţi purificate, într-o lume ce se va arăta pătrunsă de mai multă dreptate, cinste şi moralitate, într-o lume nouă, într-o lume ideală”.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.576 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5