ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 29 Aug. 2018
Autor: Prof. Dr. Dan PRODAN, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 31 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Un combatant și un analist al Războiului pentru Întregirea Națională românească

Colonelul Alexandru I. Lupașcu – Stejar

Primul Război Mondial, Marele Război, a generat, printre altele, și o istoriografie specifică pe măsură, cu câteva mii de titluri. Încă din a doua jumătate a anului 1918, în lume și în România, contribuții punctuale sau lucrări generale au încercat să descrie, să explice, să justifice, să identifice cauze, motive, tabere în luptă, strategii, tactici, planuri de campanie, atacuri, contra-atacuri, arme, acuzații, armistiții, tratate de pace, urmări ale conflagrației mondiale. Primul deceniu interbelic a fost, așadar, și un timp al manifestărilor istoriografice ale Primului Război Mondial, cu valori științifice – morale – cetățenești inegale, de la tipărituri cu câteva pagini la monografii și sinteze, valabile încă și astăzi, în linii generale, după un secol de la încheierea conflagrației.

Din această categorie de contribuții face parte și lucrarea colonelului Alexandru I. Lupașcu – Stejar, Din războiul României. Divizia a 9-a și regimentul 3 artilerie în Dobrogea – 1916. Divizia a 10-a și regimentul 3 artilerie la Mărășești – 1917. În lumina adevărului. Lucrare critică științifico – morală, București, Tipografia Serviciului Geografic al Armatei, 1921, 415 p. Ea poate fi încadrată în grupa lucrărilor care descriu traseul de luptă al unei mari unități (divizie și regiment de artilerie atașat) în anii 1916 – 1918, scrisă, în acest caz, de comandantul regimentului. Astfel, viziunea se conturează de la “mic”  la “mare”, de la colonelul artilerist către generalul infanterist, de la sprijinul acordat de tunar pedestrașului care atacă, contra-atacă sau se apără cu baioneta la modul cum înțelege infanteristul să-l integreze pe artilerist în planul general de acțiune militară în sectorul de front stabilit. Valul de tipărituri, apărute uneori chiar în târguri de provincie, la tipografii obscure, expun propriile puncte de vedere ale autorilor, ofițeri și generali de carieră, referitoare la evenimentele militare la care au participat direct, în prima sau în a doua linie de luptă. Găsim în ele pagini de fină și obiectivă analiză strategică, tactică, psihologică, dar și paragrafe pline de subiectivism, invidie, dușmănie, ură.

Autorul nu era un anonim în istoriografia militară; a scris și alte contribuții de specialitate, dar cu valoare științifică inegală:
– România și Neamul românesc, în legătură cu statele și popoarele vecine sau conlocuitoare, București, 1908;
– Studiu asupra soldelor în armată, în Revista Armatei, 1908;
– Pentru sufletul și inima soldaților noștri, ed. I, 1911, ed. II, 1913;
– Forța morală,1913;
– Spre forța morală?, 1913;
– Din fugă la Constantinopol, 1913;
– Barbarii…, Sălbatecii…, Bestiile umane…, 1914;
– “Răspunderile” D-lui General Averescu, 1919;
– Înaintările și comandele în armată înainte, în timpul și după războiu, 1919;
– Nevinovat. Cazul Colonelului Sterea Constantin din Geandarmeriea Rurală, în fața Curții Marțiale a Corpului 2 armată, 1921.

Motto-ul cărții dezvoltă concepția autorului despre adevăr, moralitate, civism, minciună, datorie, egoism, regăsită în Cuvântul – înainte, desprinsă parcă din învățămintele cronicarilor moldoveni din evul mediu: “Când descrii faptele de războiu, menite să treacă în istorie, spune adevărul și numai adevărul! 1). Pentru că din aceste fapte, armata și țara trebuie să tragă învățăminte bune și solide pentru viitor. 2). Pentru că e mare păcat și mare primejdie, ca prin descrierea neadevărată a faptelor de războiu, să se ridice incapabilii și lașii, în locul celor bravi și capabili, care prin jertfa sănătăței și a sângelui lor și-au făcut complect și sublim datoria; iar păcatul este și mai mare pentru acela care spune neadevărul intenționat și cu scopul egoist de a se ridica pe sine și pe ai săi!”.

Dedicația cărții este emoționantă, civică, mobilizatoare, cu deplină recunoștință la adresa eroilor români ai Războiului de Întregire Națională. Observăm deja un tipar al disciplinei naționale recuperatorii și al cultului eroilor, în continuă consolidare sub înalt patronaj regal: “Memoriei eroilor regimentului 3 artilerie de câmp; ai diviziilor a 9-a și a 10-a, din care a făcut parte în timpul războiului acest glorios regiment și ai întregei armate române – ofițeri și trupe – morți pe câmpurile de luptă și pe zonele de refacere în anii 1916 – 1917/18, precum și în dureroasa captivitate, vărsându-și sângele lor scump și generos, pentru dezrobirea și întregirea neamului românesc și întemeierea României Mari – închin cu admirațiune și respect această lucrare”.   

Divizia 9 Infanterie (D. 9 I.) și Regimentul 3 Artilerie de câmp (R. 3 A.), subordonat primeia, au participat la campania militară din Dobrogea, din august – decembrie 1916. Ulterior, în 1917, Divizia 10 Infanterie (D. 10 I.) și R. 3 A., atașat marii unități, au luptat la Mărășești, în vara crucială a Războiului de Întregire Națională românească. Campania militară a anului 1916 a fost dezastruoasă pentru armata română. Această realitate tragică a avut multiple cauze. Una dintre ele a fost incapacitatea de comandă, clacarea și retragerea nejustificată din fața inamicului a unor ofițeri superiori, la nivel de batalion, divizion sau regiment. Din acest punct de vedere, cartea este și un rechizitoriu militar, tactic, la adresa colonelului Condeescu Nicolae, comandantul de jure a R. 3 A., și a altora ca el. Acesta a fost caracterizat de autor ca fiind incapabil pentru exercitarea funcției, fricos, laș, superficial profesional, intrigant, întotdeauna în spatele frontului și niciodată în prima linie, acolo unde prezența personală a comandantului este un puternic imbold la organizarea și desfășurarea fluentă a unei apărări / ofensive / contra-atac și a obținerii unei victorii locale tactice.

A urmat o binemeritată, necesară și urgentă perioadă de refacere a R. 3 A. în iarna foarte grea și geroasă 1916 – 1917 și în primăvara capricioasă care a urmat, într-un orizont existential caracterizat prin lipsuri, foamete, nesiguranță, tifos, incertitudine, orgolii, eșecuri, resentimente … Dar speranța moare ultima … Iar în cazul României limitată teritorial la Moldova dintre Carpații Orientali și Prut, cu o capitală de război la Iași supra – aglomerată, agitată, instabilă, flămândă, bolnavă de tifos, speranța nu a murit!

Cu ajutorul Misiunii militare franceze în România, condusă de bonomul, clarvăzătorul, hotărâtul, energicul general Henri Mathias Berthelot, armata română a renăscut, cu uriașe eforturi, sacrificii, jertfe, renunțări, sudoare, sânge, din propria-i cenușă! Asemenea R. 3 A., comandat de lt. col. Lupașcu Alexandru, de la 23 ianuarie 1917, numit cu ordinul de zi nr. 490 al Marelui Cartier General. R. 3 A. a fost reorganizat în 3 divizioane cu câte 3 baterii de 75 mm fiecare, plus o baterie de 53 mm. Total, 10 baterii, în cadrul D. 10 I. condusă de colonelul, ulterior generalul Henric Cihoski, din Corpul 5 I., comandat de generalul Ioan Istrati, în componența Armatei I, sub ordinele generalului Constantin Cristescu.

Dar au fost și clipe mărețe, de împlinire sufletească, profesională, care au compensat momentele și zilele triste, amare, tragice din lunile războiului: “Pe la începutul lunei aprilie 1917, fusesem chemat la Palatul Regal din Iași, pentru a primi din mâna M. Sale Regelui, ordinal militar “Mihai Viteazul”. În momentul în care, plin de o părintească bunătate, îmi prindea cruciulița lui “Mihai Viteazul” pe piept, M.S. Regele – surâzând, cu un surâs ce trăda o mâhnire ascunsă – îmi spuse: – D-ta n-ai perdut tunurile pe câmpul de luptă! (…) La începutul lunei iunie <1917>, ofițerii regimentului <3 A.> (…) au asistat la o aplicațiune cu arme combinate și focuri de artilerie reale (…). În ziua de 19 iunie <1917> și-a executat și regimental 3 artilerie tragerile de războiu, care au constituit coronamentul instrucțiunei noastre în regiment.  Tragerile s-au executat la perfecțiune, în prezența generalului Berthelot. (…) În prezența M.S. Regelui, a A.S.R. Principele Carol și cu toate onorurile cuvenite, Generalul Scerbacev, comandantul trupelor ruse de pe frontal român, a decorat personal câțiva ofițeri români, între cari m-a decorat și pe mine cu ordinal “Sf. Vladimir”, cl. a IV-a, cu spade și fundă. (…) ”.

Colonelul Lupașcu a polemizat în cartea sa cu generalul Cihoski Henric, care a editat 2  broșuri de justificare a comportamentului D. 10 I. în luptele de pe front, în perioada 24 iulie – 6 august 1917. Comandantul R. 3 A. a analizat critic, pe baza documentelor accesibile și a propriei experiențe de luptă, evoluția confruntărilor militare, urmările acestora, implicații tactice etc.. Polemica rupea însă firul logic – cronologic al povestirii de război, dând impresia de discontinuitate a expunerii.

În ziua de 6 august s-a desfășurat una dintre cele mai crâncene, sângeroase dar și mai importante lupte de pe frontal românesc din anul 1917, de la Mărășești – Răzoare. Autorul, ofițer de carieră, a analizat obiectiv, pe baza informațiilor deținute și a propriei experiențe de luptă din zilele de 6 – 7 august 1917, criza provocată de ruperea frontului românesc de către germani, caracterul, riscul și consecințele ordinului gen. Popescu Ioan de contra-atac cu rezerva D. 13 I., pe de o parte, ne-susținerea contra-atacului de la Răzoare de către unitățile militare vecine, care ar fi determinat, după părerea colonelului Lupașcu, retragerea precipitată a germanilor la sud de Focșani, ocuparea orașului de către armata română și fixarea acestui sector de front pe râul Milcov, pe de altă parte.

La 1 septembrie 1917 lt. col. Lupașcu a fost avansat la excepțional, la recomandarea gen. Eremia Grigorescu, la gradul de colonel. Merită să reproduc aici propunerea de avansare scrisă de gen. Eremia Grigorescu, care dovedește spiritul fin de observație, obiectivitatea și criteriile profesionale de evaluare ale comandantului Armatei I:

“15 / IX / 1917
De când mă găsesc pe frontal de luptă, am avut ca bază pentru notarea ofițerilor, în prima linie capacitatea de a-și conduce trupa în fața vrăjmașului, curajul, inițiativa și ca curonament al acestor calități, randamentul în urma luptelor.
N-am considerat detaliile de conducere administrative a unităței, ca un factor hotărâtor al aprecierei.
Locot. Colonel Lupașcu a dovedit pe câmpul de bătaie toate calitățile enumerate mai sus, și-l cunosc și ca un artillerist de frunte, de care avem mare nevoie astăzi mai ales și de aceea îl propun cu insistență a fi înaintat la rândul său, evitând astfel a deprima un element de nădejde, un excelent commandant de regiment, destoinic a comanda în perfecte condițiuni o brigadă.
Comandantul Armatei I-a,
General Grigorescu”

Lucrarea lui Al. Lupașcu este o carte de memorii / jurnal de război a/al autorului. Ea este, de asemenea, o istorie a R. 3 A. și, colateral, a D. 9 I. / D. 10 I. între 1916 – 1918. Scrierea este, într-un orizont geo – temporal mai larg, o contribuție la istoria participării armatei române la Primul Război Mondial. Reamintind atitudinea autorului că “Nu stă în educațiunea, caracterul și obiceiurile mele de a mă lăuda pe mine însu-mi, dar stă în caracterul și obiceiul meu de a-mi reclama drepturile morale, atunci când sunt convins că le am”, cartea colonelui Al. Lupașcu este o lucrare polemică împotriva ofițerilor superiori și a generalilor care nu s-au ridicat la nivelul comandamentului vremii, nu au fost în mijlocul trupelor pe front, în fruntea subordonaților în luptă, incompetenți, nehotărâți, fricoși, depășiți de evenimente, slugarnici cu superiorii, ranchiunoși, nedrepți și duri cu subalternii.

Autorul a folosit, la elaborarea cărții, documente din arhiva personală, arhivele de brigăzi, divizii, corpuri, armata I: ordine, solicitări – informații militare, propuneri de avansare în grad / decorare cu ordine și medalii, ordine de zi ale comandanților de regimente, brigăzi, divizii, corpuri, armata I, declarații ale martorilor la diverse evenimente militare, contribuții – broșuri ale unor generali referitoare la participarea unor mari unități la lupte în diferite faze ale războiului, schițe, desene, crochiuri.

Stilul textului cărții este cel al unui autor ofițer superior educat, cu studii universitare, cu achiziții profesionale – științifice – culturale la nivel înalt, cu exprimări cazone, împletite uneori cu expresii literare de efect.