Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018

Un debut întârziat

Un debut întârziat

Median,muz Articol scris de prof. Gheorghe Median

Cu puţine zile în urmă, un domn pe care nu-l mai văzusem până atunci, mi-a pus în mână un dosar îngălbenit de trecere timpului, rugându-mă să citesc filele pe care le cuprindea şi să mă pronunţ asupra conţinutului acestora. Obişnuit cu asemenea situaţii şi convins că în dosar se aflau acte vechi, probabil fără o prea mare valoare, l-am rugat să vină peste câteva zile şi m-am întors la treburile mele. Domnul însă a revenit chiar a doua zi, rugându-mă insistent să deschid dosarul, în care, mi-a spus, se află mai multe poezii, pe care doreşte să le publice. Firesc, i-am îndeplinit dorinţa şi cu surprindere, am constatat că aveam în faţă manuscrisele unor poezii scrise în urmă cu 30 de ani, unele având notate deasupra titlului, anii 1982 şi 1983. Dincolo de acest amănunt, am fost surprins de poeziile în sine, care dovedeau un autentic talent poetic şi am considerat că autorul poate fi recomandat Revistei “Luceafărul”, pentru ca cel puţin unele dintre acestea să poată fi publicate.

Trebuie spus că autorul poeziilor se numeşte Liviu Tanasă, şi îmi face plăcere să amintesc faptul că, discutând cu acesta, am aflat câteva lucruri interesante. Cel mai important dintre acestea este acela că, prin anii 80, a făcut parte din grupul de tineri poeţi din celebrul cenaclu condus de Lucian Valea, despre care aminteşte cu pioşenie, şi pe care, cu emoţie nedisimulată, îl numeşte “Maestru”. Vorbind despre relaţia cu Lucian Valea, Liviu Tanasă îşi aminteşte de clipele minunate petrecute alături de acesta, de îndrumările pe care le-a primit şi de atmosfera camaraderească ce domnea în cercul de tineri care-l acompaniau.
Mai tânăr şi mai timid decât ceilalţi cenaclişti, Liviu Tanasă n-a îndrăznit să-şi prezinte în faţa acestora niciuna dintre creaţiile sale, singurul care i le-a citit fiind Lucian Valea, care i-a apreciat talentul şi l-a sfătuit să continue să scrie.

A scris, păstrându-şi creaţiile în sertar, în speranţa că într-o zi, asemeni celorlalţi cenaclişti, îşi va vedea numele în paginile unei reviste literare, dar plecarea lui Lucian Valea din Botoşani i-a spulberat orice speranţă că acest fapt s-ar mai putea întâmpla. Prin urmare, a abandonat poezia, dedicându-se altor activităţi, până acum, când s-a decis să-şi facă debutul atâta vreme amânat.
Poeziile sunt cele de acum trei decenii, aşa cum le-a conceput, fără nicio intervenţie asupra lor, şi acesta, credem, constituie elementul care le face demne de interes. Ele ne dau măsura talentului unui tânăr abia ieşit din adolescenţă şi mai ales, ne fac să ne întrebăm, ce s-ar fi întâmplat cu acesta dacă ar fi debutat la timpul potrivit, şi ar fi continuat să scrie şi să publice, perfecţionându-şi stilul şi îmbogăţindu-şi mijloacele de expresie. În ce mă priveşte, cred că dacă soarta l-ar fi ajutat, numele său ar fi fost demult , cel puţin la fel de cunoscut ca cel al foştilor colegilor de cenaclu – Constantin Bojescu, Val Guraliuc, Dumitru Necşanu, George Luca sau Gellu Dorian.

Cu speranţa că cititorii revistei vor găsi interesant acest debut târziu, care, de altfel, se adaugă altora de acelaşi fel produse în paginile revistei “Luceafărul”, le propun câteva dintre poeziile lui Liviu Tanasă:

Sunt
Sunt prea tăcut iubito pentru tine
Şi hâd şi găunos într-ale tale,
Sunt un noroi al zilelor senine,
Prin care trec adâncuri infernale.

A mele cânturi, albe crizanteme
Au înflorit de-a pururi pentru tine,
Iar azi se sting şi fără să te cheme,
Pe lungi cărări cu flori diamantine.

Cireşii înfloriţi sunt plini de ziuă
Şi floarea lor se scutură în noapte,
Tu eşti un vals al timpului continuu,
Iar eu un chin al zilelor de Marte.

In ochii tăi au încolţit petunii
Şi veştejite stau brânduşe goale,
Eu sunt un spin de sub lumina lunii,
Şi hâd şi găunos într-ale tale.

Anotimp

E frig şi vânt şi crengi se zbat …
In ceaţă numai câinii bat.
Iar apa s-a prelins şuvoi,
Din alte lumi, din alte ploi.

E frig şi vânt şi cântă trist
Pianul fără pianist,
Viorile s-au rupt în vânt
Şi îngropate-s cu-a lor cânt.

E frig şi vânt şi nu mai cred.
A câta oară te întreb,
De vor cânta şi pentru noi,
Din alte lumi, din alte ploi.

Contemplare

Le-am cuprins pe toate-n vraja
Ăstui amorţit de seară
Nu era decât un cântec, desfătat în toată mreaja
Fumului de la ţigară.

Doar o umbră din lumină, întindea lumina-n umbră
Gândurile s-o culeagă
Amintirea arzătoare ce s-a stins atât de sumbră
A venit din nou să cadă.

Şi stau toate înşirate ca mărgelele pe sfoară
De nu ştii s-alegi din care
Întâlneşti în astă seară
Sau de câte-au fost uitare.

Amintiri

Bătea lumina în fereşti
Suna odată cornul
Acuma dulce nu mai eşti
Te-ai dus încet cu somnul.

Te-ai dus departe ca un schit,
Amarnică durere
Când vântul bate liniştit
Şi frunza-n adiere.

O lacrimă din ochiul tău
Îmi limpezeşte faţa
Cum nu mai ştie Dumnezeu
Că mi-a crescut mustaţa.

Şi un suspin se scurge-adânc
Din creţurile firii
Se ştie oare-n ce “mormânt”
Eşti dată nemuriri ?

Romanţă la ţară

În geam s-abate ploaia cu plescăit uscat
Când sus, ca-n vânt cenuşa, e cerul nourat.
Poveştile frumoase mai cântă din bătrâni…
Afară vântul suflă prin cuştile de câini.

E rece. Parcă astăzi e prima zi de toamnă
Şi nu-i decât un ultim contur de primăvară.
De verdele mătăsii noroiul se îngloadă…
Ce tristă-i iarba crudă călcată în ogradă.

Fântâna stă proptită cu scânduri de stejar
Iar lemnu-i alb şi putred, aproape ca de var
Plesneşte-n apa rece sărată de la ploi,
Ce umflă maluri triste lăsate înapoi.

E-atâta frig în casă şi parcă trec fiori
În trup şi la picioare, din care ies vapori.
Un fulger singuratec, în zori mai arde viu …
Bătrânul îşi opreşte povestea-ntr-un târziu.

Ies aburi din pământul nemărginit cu rouă
Şi-n glod mai sapă încă privirea l-amândouă.
Un soare palid cercul şi-arată din zenit…
Pământu-i trist şi singur. Demult a adormit.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 17 abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. redactor sef spune:

    Util si reconfortant gestul domnului Median de a recupera pe cei care s-au pierdut, ori au fost „ajutati” sa se piarda, pe cararile incalcite, strajuite de EUri exacerbate, ale vietii. Liviu Tanase e un talent care trebuie sa se exprime.

  2. Vasile spune:

    Da, Tanase e un talent! Tarziu, dar sansa lui se datoreaza, sigur, d-lui Median. Sunt sigur ca d-l Median isi va duce treaba pana la capat si va reda acestor locuri inca un dram de valoare.
    Felicitari mentorului, felicitari poetului!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5