UN INTERESANT AUXILIAR DIDACTIC:
„ATITUDINEA ELEVILOR FAŢĂ DE TEMELE PENTRU ACASĂ”
(Autori: Georgică Manole (coordonator), Lucian Manole, Artemiza Damian, Viorica Teodorescu, Mihaela Manole – Ed. Agata, 2011, 60p.)

Motto: „Ai toată viaţa un şcolar pe care niciodată nu
trebuie să-l pierzi din ochi”

Şcoala „Teofil Vâlcu” din Hăneşti de mult nu mai este o unitate de învăţământ oarecare. În ultimele două decenii, personalitatea ei s-a afirmat, an de an, cu înfăptuiri tot mai prestigioase, circumscrise unui management competent şi eficient, asigurat de un colectiv didactic merituos, al cărui portdrapel este, de tot atâta vreme, profesorul de excepţie Georgică Manole, directorul şcolii.
Buna gospodărire a şcolii, şcolarizarea, calitatea procesului instructiv – educativ şi cuprinderea absolvenţilor ciclului gimnazial în licee de diferite profiluri sunt principalii indicatori care îi onorează pe cei care conduc destinul tinerelor generaţii din spaţiul comunei Hăneşti, aceiaşi promotori ai faptelor care situează şcoala pe cel dintâi loc în comunitatea locală şi prin care această comună s-a făcut cunoscută până departe: „Revista H”, ajunsă în al 14-lea an de la prima ei apariţie; Cenaclul literar „Luceafărul”; şapte cărţi de literatură şi alte două auxiliare şcolare; sute de pagini publicate în revista „Luceafărul” şi-n alte periodice şi cotidiene locale şi centrale, toate purtând marca aceluiaşi polivalent şi neobosit intelectual, Georgică Manole, a cărui strălucită prezenţă activă şi în diferite foruri culturale, la nivelul judeţului nostru şi nu numai – este bine cunoscută.
Acum, tot din iniţiativa şi cu contribuţia majoritară a lui Georgică Manole, a apărut auxiliarul didactic al cărui titlu l-am propus acestui articol, o carte de referinţă, utilă personalului didactic din toate ciclurile învăţământului general obligatoriu / preuniversitar.
Apărută recent, la Editura „Agata” din Botoşani ( ISBN: 978 – 606 – 8198 – 01 -9 ), cartea reprezintă rodul unui studiu desfăşurat pe parcursul anului şcolar trecut (2010 – 2011 ), asumat ca temă de cercetare al Şcolii Coordonatoare Hăneşti, un proiect la a cărui derulare au fost antrenaţi toţi învăţătorii şi profesorii din comună.
Lor le-a fost prezentat, la începutul anului şcolar, de către coordonatorul proiectului (şi al auxiliarului) „Demersul conceptual al cercetării” ( care avea să devină şi primul capitol al cărţii), cu referiri la părerile împărţite ale părinţilor, psihologilor, reprezentanţilor MECTS şi al profesorilor, privind volumul temelor pentru acasă şi dificultăţile pe care le întâmpină elevii în rezolvarea lor. Iar câteva idei capitale, în acest sens, semnalate de autorul capitolului, vin – cum era şi de aşteptat – dinspre şcoală: „…temele pentru acasă reprezintă un mod eficient pentru un elev de a-şi petrece timpul. Rezolvarea temelor pentru acasă va conferi elevului o creştere a nivelului de inteligenţă, ceea ce va duce la obţinerea de rezultate mai bune în şcoală şi viaţă. Tot în acest fel, copilul va căpăta mai multă încredere în modul său de a raţiona. De asemenea, impunerea temelor pentru acasă reprezintă o modalitate satisfăcătoare de a-l împiedica pe copil să se implice în alte activităţi care pot să nu fie benefice pentru condiţia lui”.
Şi pentru ca demersul metodologic al cercetării să fie cât mai cuprinzător, autorul „a considerat utilă ăi părerea elevului, în calitatea sa de candidat la umanitate”, invitat să participe la investigaţia concretă, întreprinsă în toate unităţile de învăţământ din comună, pornind de la următoarele argumente: 1. importanţa pe care a dovedit-o tema pentru acasă în practica şcolară; 2. rolul capital al temei pentru acasă în actul învăţării; 3. tema pentru acasă ca factor primordial în ideea îmbunătăţirii calitative a sistemului de evaluare; 4. contribuţia esenţială a temei pentru acasă la diminuarea şi eliminarea cauzelor eşecului şcolar; 5. convingerea că o reuşită a învăţării nu se produce dacă nu se formează la elevi o atitudine adecvată faţă de tema pentru acasă; 6. se impune şi o reevaluare a atitudinii faţă de timpul liber, aflat în strânsă legătură cu tema pentru acasă.
Sunt sugestive, apoi, în acest capitol „perspectivele din care trebuie urmărită atitudinea elevilor faţă de temele pentru acasă”: 1. ca obiectiv pedagogic al procesului de învăţământ, în sensul formării atitudinii pozitive a elevilor faţă de temele pentru acasă; 2. ca factor care influenţează calitatea învăţării, implicit a evaluării, cu efecte în corectitudinea şi obiectivitatea celei din urmă; 3. ca efect al tehnicilor de învăţare abordate de elev; 4. ca efect al metodelor folosite de învăţători şi profesori pentru eficientizarea actului învăţării”.
În finalul primului capitol, sunt reproduse scrisoarea unui elev şi câteva puncte de vedere ale unor psihologi şi profesori, care, indubitabil, pot înrâuri practica oamenilor de la catedră. Urmează alte şase diviziuni / capitolo ale cărţii, aflate într-o relaţie organică cu demersul conceptual.
Capitolul al II-lea, „Conceptul de atitudine” ( autor, Viorica Teodorescu) este o prezentare a noţiunii de atitudine, a câtorva definiţii ale atitudinii şi a trăsăturilor definitorii ale conceptului de atitudine, acestea din urmă după Elisabeta Voiculescu.
Capitolul al III-lea, „Temele pentru acasă – puncte de vedere” (autor, Lucian Manole), cel mai mare segment al cărţii în raport cu celelalte, însumând 34 de opinii cu privire la această fracţiune a activităţii de învăţare, subscrise de tot atâtea celebrităţi din domeniul cercetării psiho – pedagogice şi practicii şcolare, din ţară şi de peste hotare. Punctele de vedere se referă la scopul temei pentru acasă, la timpul zilnic necesar, la condiţiile care se impun temelor pentru acasă, sfaturi pentru părinţi etc. În alte puncte de vedere privind tema pentru acasă, aflăm propuneri pentru construirea împreună (profesori, elevi şi părinţi) a unor planuri de lucru, sfaturi pentru cei implicaţi, variante de teme, modele şi sugestii care îmbogăţesc acest capitol, situându-l, după cum uşor se poate observa, la cota de nucleu al cărţii.
Capitolul al IV-lea, „A învăţa să înveţi” (autor, Georgică Manole), pune într-o primă subdiviziune mnemotehnica (din gr. mneme =memorie, ţinere de minte şi techne = artă, meşteşug). Autorul propune un complex de reguli care au ca scop facilitarea însuşirii şi păstrării în memorie a informaţiilor transmise în cadrul diferitelor obiecte de învăţământ, invocând şi o aserţiune a prof. univ. dr. Constantin Dominte: „Limba se dovedeşte a fi nu numai un instrument de comunicare a ideilor, ci oferă şi posibilităţi de codificare şi stocare în memorie a tot felul de cunoştinţe”. A doua subdiviziune improvizează , mai întâi, un test administrat elevilor din clasa a VIII-a, pe baza câtorva întrebări privind învăţarea ( la anumite materii, la toate sau numai la câteva), pentru ca, apoi, să citeze scurte fragmente de memorialistică, pe tema învăţării, semnate de: Mircea Spătaru, rectorul Academiei Naţionale de Arte, N. Iorga, Lucian Blaga, Gavril Scridon şi Mircea Eliade, pretexte pentru a le sugera elevilor să aibă preocupări serioase la anumite obiecte fără a le neglija pe celelalte. În subcapitolul următor, autorul propune elevilor să-şi ţină fiecare un jurnal, oferindu-le modelul matematicianului Grigore Moisil. Urmează subcapitolul în care este prezentată, foarte sugestiv, relaţia dintre profesor, elev şi cunoştinţele de predat – învăţat (programa). Şi, în această relaţie, se proiectează „proful ideal”, cel care dă elevilor ce trebuie, dar când cere, acceptă şi punctele lor de vedere, şi „elevul ideal” care, pe lângă cunoştinţele predate în clasă, sunt capabili să-şi îmbogăţească informaţia, prin efort propriu, şi din alte surse. În subcapitolul al 5-lea, autorul continuă să dea sfaturi privind învăţarea (globală şi parţială) a lecţiilor, dar recomandă, ca mai productivă, metoda învăţării progresive, prezentând şi traseul acestei căi de învăţare (după renumitul psihopedagog Ioan Neacşu), fără să evite a menţiona şi avantajele aplicării alternative a celor trei metode, în funcţie de volumul şi complexitatea materialului învăţat. Ultima subdiviziune a capitolului cuprinde câteva consideraţii cu privire la procesul uitării, prezintă concluziile pe baza unor cercetări întreprinse de renumiţii pedagogi români Ioan Jinga şi Ioan Negreţ şi pe cele ale psihopedagogului Ioan Neacşu.
Capitolul al V-lea, „Chestionar pentru elevi”, „Chestionar pentru părinţi” (autor, Artemiza Damian), cuprinde rezultatele la întrebările date celor 100 de elevi şi 100 de părinţi di comuna Hăneşti.. După opinia autorului, alegerile dominante de răspuns la primul chestionar, reflectă tendinţele generale ale atitudinii elevilor faşă de temele pentru acasă.. La chestionarul dat părinţilor, autorul concluzionează că alegerile dominante de răspuns „nu reflectă, în linii mari, tendinţele generale ale atitudinii părinţilor faţă de temele pentru acasă ale copiilor lor”.
Capitolul al VI-lea, „Consilierea părinţilor” (autor, Mihaela Manole), pleacă de la constatarea, aproape unanimă, a pedagogilor şi psihologilor că „În condiţiile social – economice actuale se manifestă două tendinţe contradictorii: părinţii sunt îngrijoraţi de viitorul copiilor lor, dar în acelaşi timp nu mai au timp şi răbdare să acorde atenţie problemelor acestora; relaţia lor cu şcoala este ignorată sau evitată, acţiunile educative ale celor două instituţii exercitându-se paralel” şi de la concluzia unui studiu INTUITEXT că „…părinţii nu mai au timp să se ocupe de temele copiilor”, coroborate cu realităţile din şcolile comunei Hăneşti, autorul acestui capitol vine în întâmpinarea părinţilor cu câteva iniţiative deloc lipsite de importanţă.
Motivate şi de rezultatele unui test pe care l-a administrat elevilor din clasa a V-a, la care este diriginte, care au relevat că 40% dintre copiii clasei nu sunt nici măcar întrebaţi de părinţi despre temele pentru acasă, 45 % îi întreabă fugitiv, 10% le acordă maximum 10 minute şi doar 5% sunt mai interesaţi, măsurile la care s-a gândit autoarea au fost organizate într-un proiect intitulat „Rolul părinţilor în organizarea temelor pentru acasă”, pe care l-a implementat în anul şcolar trecut în activitatea cu părinţii clasei.
Capitolul al VI-lea, „Repere de calitate în activitatea didactică” (autor, Mihaela Manole), aduce în atenţia cititorilor acestei cărţi cele două procese care se petrec în spaţiul educativ european, care au devenit deja de notorietate: Procesul Bologna şi Procesul Lisabona, care completează dimensiunea economică a calităţii în perspectiva unei imagini europene şi a unei culturi europene. Urmează amintite coordonatele locale şi naţionale ale calităţii. Din sfera acestor coordonate, autorul extrage, apoi, câteva aspecte ce vizează calitatea.
Cartea distinşilor colegi de la Şcoala Hăneşti este un frumos dar făcut în ajunul Sfintelor Sărbători de Crăciun şi Anul Nou, instructivă şi delectantă, totodată, care dă sfaturi, unindu-se cu noi printr-o familiaritate vie şi armonioasă. Iar locul acestei cărţi trebuie să fie în fiecare şcoală, la îndemâna tuturor celor care slujesc învăţământul cu vocaţie şi devotament.