Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Un întreg unitar: autorii înfăptuirii și cei ai consemnării istoriei

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 19 Iul. 2018
Autor: Dorina RODU, redactor șef
Publicat: 20 Iul. 2018
Editor. Ion ISTRATE

 

 

 

Un întreg unitar: autorii înfăptuirii și cei ai consemnării istoriei

 

„Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul.” – Nicolae Bălcescu

Istoria unui popor este ca o oglindă care reflectă principiile și faptele unui neam. Noi, românii, avem o istorie seculară, plină de urcușuri și coborâșuri, din cele mai vechi timpuri; o istorie bogată atât în fapte consemnate, cât și neconsemnate. Cărțile de istorie, istoricii, cronicarii și scriitorii din toate timpurile care au surprins în scris întâmplările/ mișcările importante ce au avut loc pe teritoriul țării noastre au contribuit masiv la învățarea, înțelegerea și perpetuarea istoriei noastre, a principiilor care au ghidat de-a lungul timpului poporul român, dar au adus importanta lor contribuție și la dezvoltarea culturii române. Printre cei mai importanți semnatari ai istoriei se numără Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Radu Greceanu, Radu Popescu, Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu ș.a.

Cel dintâi portret al istoriei poporului nostru se conturează în cronici, astfel, ele punând bazele istoriografiei românești. Cronicile au apărut prima dată în limba slavonă (sfârșitul sec. al XV-lea), apoi cele în limba română (sec. XVII-XVIII). Ele reprezintă contribuția documentară cea mai vastă pentru istoria noastră medievală, transmițând idei fundamentale despre etnogeneza poporului român. Prin scrierea lor cronicarii au transpus limba din mijloc de comunicare directă într-unul de creație și transmitere a culturii

Cele mai importante cronici care au fost scrise au apărut în Moldova și Țara Românească: Letopisețul Țării Moldovei scris de Grigore Ureche (1359-1594), Miron Costin (1595-1661) și Ion Neculce (1661-1743); Letopisețul cantacuzinesc, Cronica Bălenilor – aceste două având mai întâi autori anonimi, apoi fiind continuate de Radu Greceanu (1688-1716) și de Radu Popescu (până în anul 1729). Cronicarii cei mai importanți fiind Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce.

Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-Vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat al lui Ion Neculce continuă „opera lui Grigore Ureche și al lui Miron Costin, povestind evenimentele petrecute în istoria Moldovei între anii 1661 și 1743, și este precedat de O samă de cuvinte, suită de istorioare și legende […]. Letopisețul… se referă, în general, la evenimente contemporane, cunoscute cronicarului din relatările altora, sau, cele mai multe, din experiență proprie, autorul fiind martor, uneori participant activ, ca mare dregător, la desfășurarea lor”[1].

Ion Neculce a scris Letopisețul Țării Moldovei în timpul „în care oamenii luminați din Moldova simțeau necesitatea unei istorii complete a țării lor. Așa se explică nu numai faptul că el continuă cronica lui Miron Costin […], ci și legătura pe care o face între opera sa și operele istorice anterioare, în sensul că toate la un loc […] urmau să alcătuiască (și chiar alcătuiau în realitate) o istorie completă a Moldovei, începînd cu obîrșia poporului romînesc, așa cum o înțelegeau ei (Italia, Roma, Imperiul roman), și terminînd cu ultimii ani ai vieții lui Neculce.”[2].

Cronicarul Ion Neculce fiind conștient de importanța, dar și de continuarea cronicilor lui Grigore Ureche și Miron Costin, face referiri la scrierile predecesorilor săi atât pentru faptul de a crea legătura operei sale de cele anterioare, cât și pentru a crea un întreg corp de cronici, astfel întâlnim chiar în Predoslovie trimiteri la letopisețele lui Grigore Ureche și Miron Costin: „Ca de la o vreme, de la descălecatul lui Dragoș-vodă, tîrziu s-au apucat Urechi vornicul de au scris din istoriile a doi istorici leșești. Și l-au scris până la domnia lui Aron-vodă. […]. Iară pre urma acestora s-au apucat dumnealui Miron Costin, vel-logofăt, de au făcut un letopisățŭ. Și cît n-au putut istovi Miron logofătul l-au istovit fiiu-său, Nicolai Costin”[3].

Importanța operei lui Ion Neculce constă și în atenția pe care o acordă atât evenimentelor care au loc în plan intern cât și extern, astfel cronicarul dându-și seama de legăturile care ar putea să existe între evenimentele din țara sa și cele din țările străine. „Dacă la Miron Costin prezentarea istoriei Moldovei împreună cu istoria altor țări este rezultatul unei concepții teoretice, […] în cazul lui Neculce trebuie să invocăm, probabil, exemplul eruditului său predecesor și, cu siguranță, experiența căpătată, fie și în condiții materiale puțin favorabile, de-a lungul celor nouă ani de exil petrecuți în Rusia și în Polonia”[4], probabil datorită acestui fapt Ion Neculce întinde mult povestirea întâmplărilor din Rusia din acea perioadă. Relatările cronicarului sunt ample și cuprind până și detaliile zilnice ale oamenilor acelor timpuri, cuprinzând astfel și întâmplări mărunte cum ar fi conflictele de interes individual, necazuri sau suferințe oamenilor obișnuiți, aceste detalii dau veridicitate operei lui Neculce, „dau cititorului impresia, corespunzătoare realității, că Neculce a trăit cu adevărat viața descrisă de dînsul și că această viață nu se rezumă la domn și la sfetnicii lui, ci îmbrățișează, în măsura posibilităților permise de condițiile istorice ale epocii, și mulțimile anonime, masele celor ce munceau, sufereau și, cîteodată, încercau să-și manifeste, prin acte violente, ura și revolta contra exploatatorilor”[5].

În Letopiseț…, Ion Neculce folosește pe lângă narațiune și descrierea, astfel, descriind atât evenimente cât și portrete ale personalităților din acea vreme, astfel Gheorghe Duca era un „om nu pre nalt şi gros, burduhos rumăn la faţă, buzat; barba îi era albă ca zăpada”, dând un plus de originalitate operei sale, dar și creând un stil artistic pe care, mai târziu, scriitori moderni ca Mihail Sadoveanu l-au luat ca model. Așadar în ca și în alte capitole, în cap. XXV al Letopisețului său, Neculce îl descrise pe Constantin-vodă: „După ce au vinit aici Constantin-vodă, ieșitu-i-au toată boierimea înainte cu multă bucurie, știindu-l din domnia dintăi că este om blînd și bun.”[6]. M. Sadoveanu afirma că Ion Neculce este „cel dintîi povestitor artist al nostru”, „El are darul evocării firești, al autenticității în descriere. Letopisețul… este de fapt o succesiune de povestiri, construind portrete și tablouri de epocă”[7].

Cronica lui Ion Neculce este străbătută de la un capăt la altul de dragostea față de țară, în operă fiind prezentă participarea afectivă a cronicarului: „Oh! Oh! Oh! Săracă țară a Moldovei, ce nărocire de stăpîni ca aceștia ai avut! Ce sorți de viață ți-au cădzut! Cum au mai rămas om trăitor în tine, de mirare este, cu atîtea spurcăciuni de obiceiuri ce să trag pînă astădzi în tine, Moldovă!…”; sentiment dezvoltat și datorită despărțirii de Moldova și de „pămînturile” sale din cauza exilului la care a fost supus, această suferință determinându-l să-l judece aspru pe D Cantemir deoarece nu-l lăsa să se întoarcă în țara sa natală, „o trăsătură fundamentală a concepției lui politice este dragostea fierbinte de țară și înțelegerea poporului ei asuprit. Această stare de spirit […] are aspecte multiple și variate. Cele mai izbitoare sînt: disprețul și ura față de jugul turcesc”[8].

Așadar Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-Vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat de Ion Neculce este o scriere ce ne poartă pașii gândului în epoca cronicarului, cu ajutorul parfumul arhaic al descrierilor evenimentelor și personalităților acelor timpuri, presărată cu dragostea față de țară a marelui cronicar. „Aceasta e cronica lui Ion Neculce: cea mai colorată, mai simplă şi mai fermecătoare în naivitatea ei din povestirile asupra trecutului românesc, opera unui suflet cinstit, a unei minţi cumpănite, în care bunul simţ natural şi înţelepciunea câştigată ajungeau să poată înlocui pe deplin însuşirile ce se capătă prin şcoală şi printr-o întinsă şi aleasă lectură.” (Nicolae Iorga – Istoria literaturii româneşti).

Cronica lui Ion Neculce, alături de celelalte două ale lui Grigore Ureche și Miron Costin, au contribuit la dezvoltarea literaturii, a limbii, dar și a istoriei poporului nostru, ele fiind temelia culturii noastre, astfel conturând umanismul și patriotismul de care au dat dovadă cronicarii români. Oamenii care au înfăptuit istoria și cei care au consemnat-o sunt precum o singură monedă: fața este o categorie dintre cele două, iar cealaltă categorie – reversul, însă ambele categorii au trăit realitățile istoriei, făcând parte din ea ca un tot unitar.

Note:
[1] Dicționar de Literatură Română (scriitori, reviste, curente) – coord. Dim. Păcurariu; Editura UNIVERS, București, 1979; pag. 270
[2] IORDAN, Iorgu: Introducere la Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-Vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat de Ion Neculce, ed. a II-a, revăzută, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959; pag. IX
[3] NECULCE, Ion: Predoslovie, Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-Vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, ed. a II-a, revăzută, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959; pag. 3
[4] IORDAN, Iorgu: Introducere la Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-Vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat de Ion Neculce, ed. a II-a, revăzută, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959; pag. XI
[5]  Ibidem; pag. XII
[6] NECULCE, Ion: Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-Vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, ed. a II-a, revăzută, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959; pag. 380
[7] Dicționar de Literatură Română (scriitori, reviste, curente) – coord. Dim. Păcurariu; Editura UNIVERS, București, 1979; pag. 271
[8] IORDAN, Iorgu: Introducere la Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-Vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat de Ion Neculce, ed. a II-a, revăzută, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959; pag. XXII

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5