Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Un muzician al poeziei şi un poet al muzicii

    Primit pentru publicare: 17 mai 2017
    Autor: Mircea DAROȘI
    publicat: 17 mai 2017
    Editor: Ion ISTRATE

     

    Un muzician al poeziei şi un poet al muzicii

     

    Numele lui George Enescu stă alături de cel al marelui nostru poet, Mihai Eminescu, iar poporul român îi priveşte ca pe doi zei, deopotrivă de strălucitori şi magnifici, identificându-i cu esenţa artei în care au excelat.

    Aproape că şi înfăţişarea lor fizică îi apropie unul de altul, iar glasul aceluiaşi pământ natal le-a dat putere să creeze frumuseţi nepieritoare. Mihai Eminescu este un muzician al poeziei, iar George Enescu este un poet al muzicii.

    Pentru multe generaţii, numele lui Enescu a aparţinut legendei şi mitului. ,,Înainte de a-i înţelege opera, înainte de a cunoaşte adevăratele dimensiuni ale personalităţii sale originale şi copleşitoare, am fost vrăjiţi de ceea ce ni se povestea despre copilul minune care, la 5 ani şi-a întrecut profesorul, la 15 ani era cunoscut în ţări străine şi la 20 cucerise faima pe meleagurile îndepărtate’’, spune Valeriu Râpeanu.

    În mâinile lui Enescu, vioara scotea sunete unice, coardele tremurau sub apăsarea degetelor, iar cântecul care îl executa, devenea încântare. De aceea se vorbeşte despre el că, nu cânta, ci încânta, răspândind în inimile celor care îl ascultau fiori de puternice trăiri interioare.

    El însuşi mărturisea în amintirile sale : ,,în artă, important e să vibrezi tu însuţi şi să-i faci şi pe alţii să vibreze’’. Acest crez al său i-a dus faima în lumea întreagă. Toţi cei care l-au cunoscut pe George Enescu, au rămas cu cele mai frumoase amintiri despre creatorul de geniu al muzicii româneşti.

    La fel ca şi Eminescu, copilul minune din Liveni, a fost cuprins de acelaşi farmec al naturii pe care îl va exprima cu ajutorul  sunetelor. Dacă poetul nemuririi noastre a reuşit ca nimeni altul să evoce anii copilăriei şi farmecul de neuitat al peisajului natal în poeziile : ,,Din străinătate’’, ,,O, rămâi’’, ,,Sara pe deal’’, muindu-şi pana în lacrimile nostalgiei, George Enescu pune pe portativ aceleaşi imagini în ,,Suita sătească’’ şi în ,,Impresii din copilărie’’, pe care le auzim născându-se din prelungi suspine.

    Şi unul şi altul au avut contact direct cu poezia şi muzica noastră populară. Eminescu definea folclorul drept ,,o artă a cuvântului, un izvor pururea reîntineritor’’, iar George Enescu spunea că este ,,sublim…e mai melodios decât orice melodie savantă’’.

    Având aceste opinii, era firesc ca cei doi artişti de geniu să pornească în făurirea unor capodopere de la creaţia literară şi muzicală a autorilor anonimi. Eminescu a scris ,,Luceafărul’’, iar Enescu ,,Poema română’’ şi ,,Oedip’’ care, prin profunzimea temei şi perfecţiunea formei, au valoare universală. Amândoi au fost atraşi de farmecul dorului ,,acel ceva care nu se poate stinge niciodată’’din sufletul românesc.

    Unul a rămas ,,poetul nepereche’’, deşi a fost prozator, ziarist şi întâmplător profesor, iar celălalt ,,Luceafărul muzicii româneşti’’, adică, cel care cuprindea cinci mari calităţi : compozitor, dirijor, violonist, pianist şi profesor.

    ***

    Împăcare

     

    Eu clipa din mine n-o vând
    Şi traista pe umăr mi-o ţin,
    Sunt slobod ca pasărea-n vânt
    Şi-n vorbă port cerul senin.

    Cu viforul vieţii mă lupt,
    S-alung neputinţa din loc,
    Iubirea mi-e taină şi scut
    Şi-mi poartă în toate noroc.

    Cu lumea nu vreau să mă cert
    Că mâine e poate târziu,
    Iertare să-mi cer, ori să iert
    Şi vreau împăcat să mă ştiu.

     

    Copilărie

     

    Mă caut pe dealul
    Unde soarele râde
    Ca un copil
    Şi luna îşi pune
    Sprâncene de-argint.
    Acolo, lumina respiră
    Printre ierburi
    Şi cireşii
    Îmi pun cercei la ureche.
    Mă caut pe dealul,
    Unde timpul
    Se teme de infinit
    Şi Cerul
    Îşi oglindeşte faţa
    În ochiul pământului.
    Mă caut în umbra
    Care mă ţine de mână
    Şi-mi poartă  haina
    Copilăriei.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5