Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143),  Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Un patriarh hărăzit de Dumnezeu, Justinian Marina

Primit pentru publicare: 18 Nov. 2020
Autor: Zenovia ZAMFIR, Cluj     
Publicat: 18 Nov.  2020
©Zenovia Zamfir  , © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

         Un patriarh hărăzit de Dumnezeu
                                        Justinian Marina

Bucuria regăsirii şi trăirii credinţei strămoşeşti, a spiritualităţii şi a identităţii româneşti , a întăririi în comuniunea dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se împleteşte cu nevoia cunoaşterii trecutului, a înaintaşilor, a strămoşilor.  Sfântului Apostol Pavel, îndeamnă zicând: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13, 7). S-a vorbit și s-a scris mult despre fericitul întru pomenire Patriarh Justinian Marina în anul când Sfântul Sinod a declarat ”Anul  2017 ca Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.   Istoria Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist a fost profund marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. Cu priliejul comemorării a  40 ani de la trecerea în veşnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, Patriarhul Daniel a evidenţiat jertfelnicia părintelui Patriarh Justinian şi a evocat virtuţile şi eforturile sale care l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toţi slujitorii Bisericii lui Hristos.

”Aducem prinos de recunoştinţă memoriei acestui vrednic arhipăstor al Ortodoxiei Româneşti care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti”, a spus Preafericirea Sa.

… Justinian Marina, era originar din localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.
Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. „Preoţia mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată”, …Justinian Marina un” Apostol al Bisericii şi al neamului românesc”.În anul 2009 cu sprijinul doamnei Liliana Frăţilă , l-am cunoscut pe domnul Gheorghe Vasilescu la Biblioteca Sfântului Sinod , înființată în anul 1958 de către Patriarhul Justinian Marina care i-a destinat ca spațiu de existență, fostul Palat al Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim din București.

Pentru că a fost mult timp în preajma patriarhului, însemnările sale publicate în Almanahul Bisericescdin anul 2001, pag. 46-60 sunt valoroase, sunt sincere și reale, cităm…”Cine l-a cunoscut, l-a văzut, a stat de vorbă cu el şi s-a bucurat de grija şi ocrotirea sa părintească nu poate uita niciodată privirea lui vie şi scrutătoare, ochii săi negri care îţi dădeau impresia că te citesc până în străfundurile gândurilor tale, ca laserul, dar şi zâmbetul său, râsul acela sănătos şi natural, molipsitor şi încurajator de părinte adevărat, luminat sufleteşte de dragostea pentru copiii şi fiii săi duhovniceşti. Despre acest patriarh providenţial, chemat de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă dintre cele mai grele şi mai dure din istoria poporului român, s-a scris mult şi se va mai scrie, pe măsură ce timpul va da un nou şi tot mai bogat sens şi valoare operei sale fără egal în istoria Bisericii noastre, cu atât mai mult cu cât contextul istoric şi politic în care a activat nu a fost favorabil unei desfăşurări normale a vieţii bisericeşti. Cu cât va trece timpul, cu atât statura sa va creşte, iar faptele şi realizările sale, apreciate la justa lor valoare şi ţinând cont de contextul în care au fost realizate, îi vor situa chipul tot mai impozant pe soclul zidit din aceste inegalabile înfăptuiri…

La 24 mai 1948 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat la 6 iunie 1948. Justinian Marina, “…s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare)”.

Una dintre cele mai mari realizari ale ” Vrednicului de pomenire- Patriarhul Justinian Marina” ce se înscrie la loc de cinste în cununa împlinirilor arhieriei sale, este Canonizarea unor sfinţi români .
…”După lucrări pregătitoare, desfăşurate cu implicarea directă a Patriarhului Justinian, constând din studierea amănunţită a propunerilor de canonizare, întocmirea tomosurilor sinodale şi stabilirea rânduielilor tipiconale, Sfântul Sinod, în şedinţa sa din 28 februarie 1950, a hotărât canonizarea unor mucenici, mărturisitori şi cuvioşi români, precum şi generalizarea în întreaga Biserică a cultului unor sfinţi care s-au bucurat până atunci de cinstire locală. Apoi, în perioada 10-23 octombrie 1955, în cadrul marilor serbări religioase dedicate aniversării a 70 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, la care au participat şi delegaţi ai unor Biserici ortodoxe surori, a avut loc proclamarea solemnă a sfinţilor români canonizaţi prin hotărârea sinodală din 1950: Sf. Ierarh Calinic de Cernica (11 aprilie), Sf. Ierarhi şi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava, Mitropoliţii Transilvaniei (24 aprilie), Cuvioşii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Mucenicul Oprea din Sălişte (21 octombrie). Un an mai târziu, în 1956, s-a procedat şi la canonizarea solemnă a Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie). Tot acum s-a proclamat şi generalizarea în întreaga Biserică Ortodoxă Română a cultului Sf. Mucenic Ioan Valahul, de neam român, canonizat de Patriarhia Ecumenică încă din anul 1662, de la sfârşitul său martiric, şi înscris în calendar la 12 mai, precum şi a cultului unor sfinţi de neam străin, cu cinstire locală şi cu moaşte în ţara noastră: Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie), Sf. Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi (14 octombrie), Sf. Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş (7 decembrie), Sf. Grigorie Decapolitul de le Bistriţa-Vâlcea (20 noiembrie), Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou din Bucureşti (27 octombrie) şi Sf. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (26 decembrie). Actul proclamării solemne a canonizării unor sfinţi români şi generalizarea cultului sfinţilor cu cinstire locală, pe care l-a săvârşit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1955 şi 1956, la iniţiativa Patriarhului Justinian, a avut un puternic ecou în conştiinţa credincioşilor şi a înviorat evlavia străbună. A fost un prilej de rară bucurie duhovnicească pentru credincioşi ortodocşi români să-i vadă preţuiţi de Biserică pe cei din neamul lor care s-au învrednicit de cinstea cea mare a sfinţeniei. …” Gheorghe Vasilescu – Almanah Bisericesc.

În cadrul Simpozionului Naţional „Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), mărturisitor al dreptei credințe și apărător al Bisericii strămoșești”, desfăşurat la Arhiepiscopia Râmnicului în data de 22 martie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie , în cuvântul de binecuvântare intitulat Justinian Marina – patriarhul providenţial al Bisericii noastre, a subliniat că …”Cârmuitor în vremuri tulburi, Preafericitul Părinte Justinian a avut dificila misiune de a conduce corabia Bisericii în vremuri tulburi. ..Confruntat cu presiunile politice tot mai intense, Patriarhul Justinian a reuşit să administreze cu multă inteligenţă Biserica noastră strămoşească, astfel încât să nu fie subjugată cu totul autorităţii comuniste. A iubit neamul românesc şi Biserica Ortodoxă, apărându-le deopotrivă”.  În toamna anului 2010, la Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc îmi spunea despre Patriarhul Justinian Marina că:” a fost cel mai tânăr, cel mai longeviv şi hărăzit de Dumnezeu să conducă Biserica Ortodoxă Română în acele vremuri grele”.Patriarhul Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ  ”Apostolat social” (București 1948-1976) cu toate pastoralele, cuvântările și articolele sale. În perioada păstoririi sale s-au editat noi periodice bisericești ori și-au continuat apariția cele vechi: ”Biserica Ortodoxă   Română” , ”Ortodoxia”, ”Studii Teologice” , ”Glasul Bisericii” , ”Mitropolia Moldovei și Sucevei” , ”Mitropolia Ardealului” , ”Mitropolia Olteniei” , ”Mitropolia Banatului” și o serie de periodice editate de comunitățile ortodoxe române de peste hotare. S-au reeditat ”Biblia sinodală”, în două ediții (1968 și 1975), ”Noul Testament”, toate cărțile de cult, fiecare în mai multe ediții, aproape toate manualele necesare pentru învățământul teologic superior și seminarial, o serie de lucrări cu caracter teologic și istoric, scrise de ierarhi, preoți și profesori de teologie, și teze de doctorat.

În perioada Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 de biserici, dintre care 999 au fost monumente istorice, iar dintre acestea 128 au fost mănăstiri, schituri și alte așezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite, care au fost împodobite cu picturi, în alte 271 de biserici, pictura a fost restaurată.Despre  viaţa şi activitatea sa pe  “ogorul Domnului” se va mai scrie multă vreme, astăzi în satul natal al părintelui Patriarh se ridică mândră în soare spre Slava lui Dumnezeu , mănăstirea Sfântul Mc. Gheorghe – Suieşti , întru pomenirea sa veşnică, ca loc de nevoinţă şi folos duhovnicesc al vieţuitorilor .Decizia de înfiinţare a  mănăstiri în satul Suești, din comuna Stănești, unde, la 22 februarie 1901, s-a născut Patriarhul Justinian Marina, a fost luată în toamna anului 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie în urma demersurilor realizate de fii localităţii Stăneşti: Lucian Zmaranda, Alin Pavelescu,Ionel Michiu,primar şi Zenovia Zamfir . Patriarhul Justinian Marina a închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din Bucureşti, între elevii Seminarului de el ctitorit acolo. Pe crucea încastrată în zid, a cerut meşterului să sape inscripţia: „M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea”. Iar la sfârşitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris:

„Binecuvintez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât,
pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut,
rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora,
ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu”.

Prin ceea ce a realizat ca ”Apostol al neamului românesc” , Patriarhul Justinian rămâne un vrednic model, un chip luminos