Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

UN POPAS CU EPIGRAMA

UN POPAS CU EPIGRAMA

Motto: „Catren sprinţar, străin mâniei.
O-mpunsătură de tăun,
Ascunsă sarjă – a ironiei
Sub coada-i mândră de păun”
( VASILE LANGA )

Micul dicţionar îndrumător în terminologia literară ( autori: C. Fierăscu şi Gh. Ghiţă, Editura „Ion Creangă”, 1979), defineşte astfel epigrama: „Specie a poeziei lirice, caracteristică prin scurtimea ei, de obicei un catren, şi prin satirizarea defectelor unei persoane sau ale unui grup de persoane, încheindu-se totdeauna printr-o poantă”.
Ca şi epigraful şi epitaful, la vechii greci, epigrama desemna acele scurte inscripţii de pe pietrele funerare sau de pe alte opere de artă, avându-şi originile încă în lirica antică.
În literatura universală, s-au afirmat în domeniul epigramei, scriitori ca: Simonide din Keos, în literatura greacă; Marţial, în literatura latină; Voltaire, Piron, Cl. Marot, în literatura franceză; Lessing, în literatura germană; Puşkin, Antioh Cantemir, în literatura rusă ş.a.
În literatura noastră, epigramişti de talent au fost: Cincinat Pavelescu, George Topârceanu, G. Ranetti, R. Rosetti, Al. O. Teodoreanu şi foarte mulţi mai tineri, ale căror creaţii au fost şi continuă să fie răspândite în diferite publicaţii literare, multe dintre ele fiind demne de a fi asimilate de tezaurul nostru literar.
Într-un succint studiu de prin anii `80 asupra acestei specii literare, criticul şi istoricul literar Şerban Cioculescu, invocând „superstiţia ierarhiei genurilor literare în vremile mai vechi sau mai noi ale clasicismului”, potrivit căreia pe treapta cea mai înaltă trona epopeea, îi urmau tragedia, apoi comedia, fabula şi, la coadă, epigrama”, stăruie asupra celei din urmă, „altfel înţeleasă în antichitate decât în literatura secolelor precedente zilelor noastre, când şi-a precizat ţinta satirică” şi-i subsumează epitaful (care, după cum se ştie, nu-i decât o epigramă pe seama unui defunct) şi madrigalul ( dimpotrivă, măgulitor), ambele pivotând pe poantă, ca şi epigrama. Tustrele forme ale epigramei moderne sunt creaţii ale inteligenţei spumoase, echivocând asupra polisemiei verbale, adică a înţelesurilor diferite ce le eu unele cuvinte. Epigramistului i se cere, aşadar, pe lângă spirit, cunoaşterea sensibilităţilor limbajului, cu alte cuvinte, şi o certă vocaţie filologică.
„Epigramistul – subliniază autorul studiului -, dublat de un poet sau provenind din lirică, adaugă prin câte o imagine sau o metaforă un farmec deosebit catrenelor sale, muşcătoare sau omagiale”.
Aceste elementare precizări au fost făcute de publicaţia Clubului epigramiştilor „Cincinat Pavelescu” cu titlul „15 ani de epigramă”. Cartea, cu o desăvârşită prezentare grafică, a apărut la finele anului 1979, în regie proprie, la Editura „Litera”, prefaţată de preşedintele Clubului, Mircea Trifu, şi ilustrată cu portretele celor 126 de antologaţi, de către spiritualul epigramist şi caricaturist Al. Clenciu. În intervalul de 15 ani de experienţă a Clubului, acesta este a XIII-a antologie de epigrame, prima, cea din 1970, apărută sub egida Casei Creaţiei Populare a municipiului Bucureşti, iar penultima, „cascada epigramelor”, a fost distinsă cu premiul I pe ţară, în cadrul Festivalului Naţional „Cântarea României”.
Tematica încercaţilor epigramişti ai Clubului „Cincinat Pavelescu” e foarte variată, atacând fie moravurile omului de totdeauna, fie acelea legate de actualitate, adăugând agrementului spiritual şi valoarea de document. Dar studiul se limitează a ilustra nivelul literar atins de membrii clubului, în numai două teme: definiţia plastică a epigramei şi participarea acesteia la lupta pentru pace.
Pentru prima temă sunt citate câteva epigrame, începând cu cea preferată ca moto la acest articol, subliniindu-i-se somptuozitatea finalului, care-i asigură valoarea poetică. Apoi, spre a atrage atenţia asupra unui mod empiric de privire a epigramei, este menţionat Laurian Ionică din Craiova, care, sub titlul „Epigramistul şi soţia”, imaginează o chemare casnică las ordine: „Când construim catrene bătăioase, / Un glas strident cuprinse coridorul: / – În viaţă sunt şi lucruri serioase! / Şi-aduse lângă mine-aspiratorul.”
Participarea activă a soţului la gospodărie e unul din fenomenele curente ale diviziunii muncii, nu-i aşa?

Din dinastia de epigramişti din a doua generaţie la vremea aceea -, Nelu Ionescu – Quintus, prezent în ambele teme, consacră epigramei această definiţie: După sens şi parametri, / Epigrama e un meci / Cu un unsprezece metri / În minutul 90!” Cu alte cuvinte, un „penalti”!
„Unui epigramist” (nenominalizat), îi relevă ineficacitatea: „Din diverse variante / În volum a selectat / Sumedenie de poante / Cu efect… întârziat!”
În „Efectele epigramei”, Sorin George Vidoe, din Craiova, îi dezvăluie acesteia forţa destructivă: „În domeniul moral / Doar cu poanta se mai poate / Ca, în mod paradoxal, / S-anulezi o …nulitate!”
Mare lucru! Se ştie că există şi nulităţi importante.
Cu rară modestie şi autoironie, Constantin Aurel Drăgan, din Bucureşti, se mortifică: „Încerc şi eu să-mi fac reclamă / Cu poante tot mai epatante. / Ce-i drept, întrec în …epigramă / Şi pe Virgiliu şi pe Dante!” Cititorul cultivat va sesiza uşor motivul. Îl lăsăm să-l găsească singur.
Constatând „Aglomeraţie la Clubul epigramiştilor”, Nicolae Ghiţescu, din Bucureşti, a găsit o soluţie: „Observ o vreme că la noi / Apar epigramişti puhoi. / De-aceea-mi pare evidentă / Mutarea la … Polivalentă!”
Iată şi cum îşi defineşte „Epitaful” Ionel Iacob – Bencei, din Timişoara: „Vorbe tari, dar cu măsură, / Spuse de un om cuminte; / Ultima împunsătură / Pentru cel ce n-o mai simte.”
„Epitaful minciunii” e semnat de Mircea Ionescu – Quintus: „E-ngropată sub ţărână / Unde-ncep hârtoapele, / Hăt departe de fântână / Să nu-ngheţe apele.”
Lui Mircea Ionescu –Quintus îi aparţine şi „uvertura” la cea de a doua temă a studiului, în „Război şi pace”: „Nu-i opera lui Lev Tolstoi / Ci drama zilelor dincoace; / Pe cei ce vor un nou război / Cum să-i putem lăsa în pace?”
Nici Nelu Ionescu Quintus nu se lasă mai prejos: „Azi popoarele unite / Prin voinţa lor tenace / Dintre lupte vor admite / Numai lupta pentru pace!
Partizan parcă al filozofiei ficţionaliste a lui „ca şi cum”, Eugen Pop consemnează zvonul optimist de „La redacţie”: „Ştirile în trombă / Vin de-o vreme-ncoace: / Peste tot e pace! / (Asta da, e-o bombă…)” De-ar fi aşa!
Amintindu-şi de simbolica tradiţie a triburilor de piei-roşii din trecut, la încheierea păcii, Zeno Turdeanu din Cluj-Napoca recomandă „Marilor puteri”: „Deşi duşman tutunului pe faţă, / C-un gând curat excepţie aş face / Şi v-aş ruga, din dragoste de viaţă, / Fumaţi şi voi o pipă pentru pace!”
Mica antologie la cea mare, de faţă, se încheie cu câte o epigramă a coordonatorului şi a ilustratorului frumosului volum: „Soţiei mele, la 30 de ani de la căsătorie”, de Mircea Trifu: „ 30 de ani de lupte necurmate / Purtate calm, cu săbiile-n teci / Mă-ndeamnă să-ţi declar, de se mai poate, / Un nou război, măcar de 20.” Amin, îi zic, cu regretul că nu voi putea participa la încheierea „războiului paşnic”, altminteri zis, la festivitatea nunţii lor de aur… decât ca oală sau ulcică de toast.
„Unor frumoase” le dedică, la mod cominatoriu, Al. Clenciu, acest madrigal: „Pride sângele să-mi fiarbă / Când mă aflu-n preajma voastră; / De-aş avea, ca alţii, barbă, / Cred c-ar deveni albastră.”
Autorul se purta ras… Ce păcat! Şi spectacolul epigramistic a continuat, fără pauză, până astăzi.

Gheorghe BURAC



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5