Maria Mocanu (născută Ciorbă) a văzut pentru prima oară lumina zilei la 12 decembrie 1954, în satul Giurgiulești, raionul Cahul, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova). Este cercetător științific în domeniile folclorului și al etnografiei, profesor, editor, scriitor, jurnalist, realizator și prezentator de emisiuni de radio și de televiziune, cantautor de muzică folk și interpret de romanțe, colinde și muzică populară. Este căsătorită și are două fiice. A urmat școala medie din satul natal (1962-1972) și Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (1972-1976). În calitate de cercetător științific, a participat la mai multe conferințe și simpozioane de specialitate și a efectuat expediții folclorice în Republica Moldova, România, Serbia și Ucraina. A fost referent principal pentru cultură, învățământ, știință și culte în cadrul Președinției Republicii Moldova (2010-2012). A debutat ca solistă de muzică folk la Radio Moldova (1980) și a apărut în filmele „Mihai Eminescu – închinare” (1989) și „Din datină de țară” (1990). A fost prezentă în emisiuni de radio și televiziune din Austria, Elveția, Republica Moldova, România, Rusia și Ucraina. A susținut spectacole în mai multe țări, între care Austria, Elveția, Franța, Italia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Ucraina și Ungaria. Este autoarea volumelor „Giurgiulești. Monografie etnofolclorică” (1999), „Lin-pelin. Culegere de folclor” (2001), „Interviuri în do major” (2004), „Colinde din sudul Basarabiei” (2007), „Fața soarelui. Povestiri pentru copii” (2012), „Cum să rușinezi moartea. Poeme din Lunca Prutului” (2020) și „Dor de izvor. Interviuri în si bemol” (2023), precum și coautoarea lucrărilor „Calvarul deportărilor” (2000), „Memoria refugiului” (2000), „Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic” (2006), „Casa părintească nu se vinde. 100 de cântece din repertoriul lui Mihai Ciobanu” (2008) și „Folclor românesc de la est de Nistru, de Bug, din nordul Caucazului” (2009). A publicat peste 100 de articole în presa scrisă din Basarabia. A editat albumele „Spune-mi ceva” (1998), „Secunda care sunt eu” (2008) și „De n-ai fi tu, iubire” (2022) – muzică folk, „Sus, mai sus, pe lângă cer” (2000) și „Vă colind colindul mare” (2006) – colinde, „Ce să fac eu dorului?” (2004, reeditat în 2006) și „Dorul de mine s-a prins” (2006) – muzică populară. Este producătorul altor trei discuri și figurează pe mai multe compilații colective. A primit mai multe distincții în țară și peste hotare, fiind deținătoarea Marelui Premiu al Festivalului Internațional de Muzică Folk „Galbenă Gutuie” (1991), precum și laureat al Festivalului Republican de Folclor Tradițional „Tamara Ciobanu” (1991) și al Concursului Republican de Romanțe „Crizantema de Argint” (2004). A fost distinsă cu titlurile de Artist al Poporului (2011) și Cetățean de Onoare al localității Giurgiulești (2015). Este membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova (din 2004), al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova (din 2009) și al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 2014).

• Să scriu despre o personalitate atât de complexă e, într-un fel, o aventură, pentru că nu știu cu ce să încep și cu ce să termin; de aceea, mă voi mărgini doar la menirea de artist a celei mai reprezentative voci actuale din folkul basarabean.
• De mai bine de o jumătate de veac pe scenă, Maria Mocanu a fost dintotdeauna însuflețită de cântec, pe care, la rândul ei, l-a însuflețit. Vocea sa, deopotrivă profundă și sensibilă, vine din străfundurile ancestrale ale sunetului și poposește, grav și mângâietor, în ungherele cele mai adânci din suflet.
• Deși mi-era cunoscută mai de mult, am întâlnit-o pentru prima oară la începutul anilor ’90. Nici n-am știut ce să admir mai întâi: prezența tonică și firească, emoția din glas sau modestia care n-a încetat să o însoțească până astăzi. Mi-a vorbit despre ea și despre cariera sa în cuvinte care păreau a descrie un aspirant aflat la porțile afirmării. A cântat cum, probabil, numai ea știe să o facă; în rostirea ei, versurile păreau sculptate în cântec, iar muzica sa le înveșmânta în frumusețe.
• Maria e o statuie vie dintr-o arhitectură sonoră. Când o asculți, lumea întreagă încape în dimensiunile unui cântec, iar glasul său înalță un monument de emoție. Ea vine dintr-un tărâm binecuvântat cu haruri, dar încătușat într-un veac de suferință; de aceea, poate, strigătul ei șoptit are mângâierea unui murmur și freamătul răspicat al unei vuiri.
•  
• Auziți cum trece zimbrul
• Prin păduri, pe la hotare,
• El în coarne are cimbru,
• Floarea lui Ștefan cel Mare.
•  
• Și coboară-n Bucovina
• Pe la margini vechi de țară,
• Suflând foc la rădăcina
• Vetrei care dă să moară.
•  
• (Zimbrul de la hotare)
•  
• Maria (ce nume predestinat și sonor…) simte și vorbește românește, cântă și se înfruntă pentru români. Când e vorba de neam, pentru ea nu există jumătăți de măsură; nu a făcut nicicând concesii de limbă sau sânge și, nu o dată, s-a dezis de prieteniile viciate de șovăiri, duplicități ori trădări.
• Aceasta e, în câteva cuvinte, Maria Mocanu. Un român înstrăinat la porțile României și un suflet dăltuit în muzică.

Florin Bălănescu