Miercuri, 14 decembrie 2022, ora 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, va avea loc Concertul de colinde tradiționale românești și balcanice al Ansamblului „Floralia”, dirijor Irina Zamfira Bucescu-Dănilă. “Ansamblul vocal-instrumental Floralia al Specializării Muzică Religioasă din cadrul Facultăţii de Interpretare, Compoziţie și Studii Muzicale Teoretice a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași are ca obiectiv principal promovarea, în țară și peste hotare, a muzicii vechi, a folclorului românesc autentic, cu certă valoare de patrimoniu național și universal. Formaţia s-a remarcat prin participări la festivaluri naționale și internaționale (Ucraina și Republica Moldova).
Spectacolul este organizat în cadrul stagiunii Filarmonicii „Moldova” și va fi susținut în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. Repertoriul concertului este unul deosebit, constând în colinde tradiționale preluate din culegeri de folclor românesc, dar și din tezaurul folcloric al popoarelor ortodoxe din vecinătate: Bulgaria, Serbia, Macedonia de Nord, Ucraina și Grecia.
Biletele se pot procura de la casa de bilete a Filarmonicii „Moldova” din Iași, program luni-vineri: 10-13; 17-19”, informează Biroul de Relații artistice și de Cercetare al UNAGE Iași.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania