Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 4 (134), Aprilie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Unirea  Basarabiei  cu România (27 martie / 9 aprilie  1918)
în  notele politice ale lui  Alexandru Marghiloman

Primit pentru publicare: 03 Apr. 2020
Autor: Prof. D-r Dan PRODAN, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 04 Apr.  2020
© Dan Prodan, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Unirea  Basarabiei  cu România (27 martie / 9 aprilie  1918)
în  notele politice ale lui  Alexandru Marghiloman

La 27 martie st.v. / 9 aprilie st.n. 1918 Basarabia, teritoriu românesc dintre Prut – Nistru –  litoralul NV al Mării Negre, stat independent de la 24 ianuarie st.v. 1918, s-a unit cu Regatul României (cuprinzând atunci doar Moldova între Carpații Orientali și Prut), ca urmare a voinței parlamentare liber și independent exprimate de Sfatul Țării (instituția legislativă basarabeană) de la Chișinău, prin votul pozitiv a 86 de membri, cu 3 voturi împotrivă și 36 de abțineri. Au lipsit 13 parlamentari. Cu un procent de 62,32% pentru reîntruparea la Moldova (în 1918 la România!), de unde fusese ruptă brutal în 1812 de către ruși și alipită marelui Imperiu Țarist tricontinental. După discuții politice – administrative – teritoriale – agrare – legislative –  financiare etc. purtate la Iași și Chișinău, Unirea s-a făcut condiționat, pe următoarele baze, acceptate şi îndeplinite de către guvernul conservator condus de Alexandru Marghiloman:                                      

1. Sfatul Ţării va aplica reforma agrară în Basarabia, acceptată fără obiecţii de guvernul român;
2. Autonomia Basarabiei, cu propriul său Sfat al Ţării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Ţării va vota şi va administra bugetul local, va controla consiliile zemstvelor şi oraşelor şi va desemna funcţionarii administraţiei locale;
4. Recrutările militare vor fi făcute pe criterii teritoriale;
5. Legile locale şi forma de administrare din Basarabia vor putea fi schimbate numai cu acordul reprezentanţilor locali basarabeni;
6. Drepturile minorităţilor din Basarabia vor fi garantate prin lege specifică şi respectate în Regatul României;
7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor face parte din guvernul central român de la Bucureşti;
8. Basarabia va trimite în Parlamentul României un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia provinciei;
9. Toate alegerile locale, regionale, parlamentare vor fi organizate democratic, bazate pe votul direct, egal, secret, universal;
10. Noua Constituţie a României va garanta libertatea cuvântului şi a religiei;
11. Va fi declarată o amnistie generală pentru toate persoanele care au comis infracţiuni politice în perioada 1917 – 1918. 

Dar de ce o Unire condiţionată a Basarabiei cu România la 27 martie / 9 aprilie 1918? A răspuns parlamentarul basarabean și Directorul (ministrul) Justiției Ion Pelivan: „Înainte de toate noi am zis ca Sfatul Ţării să hotărască el însuşi marea reformă agrară, aşteptată de atâta amar de vreme de ţărănime. Al doilea, ca basarabenii să-şi păstreze sufragiul universal pe care l-au câştigat prin jertfele revoluţiunii, şi ultima condiţie serioasă a fost ca Basarabia să-şi păstreze organizaţia şi legislaţia sa aşa cum le-a moştenit de la Rusia (…). Bineînţeles că nu puteam noi să renunţăm la drepturile cari erau câştigate prin revoluţiune şi nu puteam să ne alipim fără condiţiuni la România, cari în această privinţă prezenta condiţiuni inferioare. Dar, d-lor, când a venit momentul, noi am ştiut să renunţăm şi la aceste condiţiuni de unire. (…) De aceea, ca să zădărnicim acţiunea duşmanilor noştri la conferinţa păcii, am găsit de cuviinţă să renunţăm la condiţiunile pactului din 27 martie 1918”. Sfatul Ţării de la Chişinău a proclamat, la 27 noiembrie / 10 decembrie 1918, Unirea necondiţionată a Basarabiei cu România („a doua Unire de la Chişinău”). 

Primul-ministru conservator pro-german Alexandru Marghiloman a avut un rol important în valorificarea șansei începutului făuririi României Mari și la finalizarea actului Unirii de la Chișinău. Aceste aspecte se regăsesc în paginile de însemnări zilnice ale premierului conservator, dublat de un atent, fin și pătrunzător memorialist (Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. III, România și Primul Război Mondial (1914-1919). Războiul (1918-1919). România politică după întregire (1920-1924). Addenda (1897-1911), Ediție și introducere de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, București, 1995, pp. 122 – 127). Meritele lui Marghiloman în actul istoric de la Chișinău i-au fost ignorate, minimalizate, chiar în zilele respective, ulterior acoperite de către dușmanii politici interni liberali, în primii ani ai României Mari, realitate recunoscută cu durere și resemnare de către memorialist. 

5 aprilie [1918 st. n.]. – la ora 11 Consiliu de Miniștri, la care iau parte Inculeț, Ciugureanu și Halippa. Stere sosit dimineața, scăpând de un accident grav în gara Pașcani, asistă la ședință. Recapitulez ceea ce expusesem delegației: neputința pentru un Stat mic în formare de a păstra integritatea sa între Ucraina, Austria și România și condițiile ce le consimt în cazul Unirii proclamate de ei. – Inculeț, după ce reaminti amenințarea lui Arion: că dacă nu e unire, va fi anexiune, întreabă dacă este siguranță pentru Basarabia ca să nu sufere vreo amputare în caz de unire. – Vorbesc de asigurările verbale, confirmate din partea lui Kühlmann, de a avea ”mână liberă”, în caz că dăm vasele noastre. Discuție aprinsă: ceilalți delegați (Ciugureanu și Halippa – compl. DP) nu spun nimic înțelept, Stere vorbește mult, dar cu căldură și bun simț. Inculeț se apără ca un slav, viclean și liniștit. Nu știi cum să-l apuci. La sfârșit, pune întrebări: ”Se va păstra Sfatul Țării? Se va păstra un Guvern? Care va fi administrația?”. Și Halippa adaugă: ”Care va fi dreptul electoral, și dacă femeile își vor păstra votul?”. Răspund: ”Sfatul va fi dizolvat, căci Camera și Senatul, din care ei vor face parte, reprezintă Națiunea”. Nu va fi Guvern, fiindcă delegații Basarabiei vor face parte din Consiliul de Miniștri, ca miniștri români. Dacă se cere un comitet consultativ, un fel de Consiliu de Stat, îl vom da. Regimul agrar stabilit de ei va fi respectat până la Constituantă și chiar nu se va atinge de el nimeni, dacă primesc indemnitate (despăgubire – compl. DP) prealabilă pentru pământurile expropriate. Regimul provincial neatins, și admit ca pentru consiliile județene femeile să-și păstreze votul. 

Strângeri de mână. Felicitări. Dar nu s-a fixat nimic ca program; și Inculeț e tot nedumerit. – Stere pleacă mâine cu ei. [vol. III, p. 121] […]

– În depeșa sa de azi, Tantilov are mișelia să-mi reamintească, ca o condiție, declarația lui Toncev privitor la Basarabia. 

– Scurtă vizită a lui Marincovici. Recunoaște că am lovit de moarte pe Brătianu declarând că la 2 ianuarie (1918 – compl. DP) i-am înștiințat că trebuie să se alipească la conferința de la Brest-Litovsk.

6 aprilie [1918 st. n.]. – […] – Regele semnează decretul de dizolvare, – prin anticipare (a Parlamentului României, ales în mai-iunie 1914 – compl. DP). – Generalul Hârjeu, foarte nemulțumit de starea de spirit a Regelui, – ca și Mehedinți, căruia Regele i-a spus că un asemenea tratat (de pace între Puterile Centrale – România – compl. DP) nu poate fi ratificat (!?)  […]. [vol. III, p. 122] […]

• Depeșă de la Tantilov mulțumindu-mi pentru grâu, în care se află această frază: ”Hotărâre care va avea desigur cele mai bune urmări legate de numele dvs., pentru legăturile viitoare ale celor două țări vecine, ceea ce mă bucură cu deosebire”. În legătură cu telegrama precedentă, care se raporta la convorbirea cu Toncev, avem desigur teren curățat pentru Basarabia.
• Vizita d-lui Pruncu din Basarabia, membru al Radei din Kiev, foarte naționalist român, voind să organizeze o mișcare de apropiere printre cei 500.000 (?) de români de pe țărmul stâng al Nistrului, de opus pretențiilor ucrainiene asupra nordului Basarabiei. Disprețuitor pentru Inculeț și tovarășii săi, ”copii proști”, el recomandă pe Dimitrie Semigradov (fost membru al Consiliului de Stat din Petrograd), ca cel mai distins din basarabeni, Vladimir Herța, Gore, care a și fost la mine, generalul Cantacuzino, care e încă la Kiev și Sinadino, deși grec.  

8 aprilie [1918 st. n.]. – Chișinău. – Călătorie de noapte cu Hârjeu, Mitilineu, Corteanu, Gârleșteanu, colonel Condeescu, general Mircescu, alții. Oprire lungă în gara Ghidighiși (proprietatea lui Botezatu). Nu trebuie să sosim prea devreme ca să nu supărăm dulcile obiceiuri rusești. În gară (la Chișinău – compl. DP) la ora 10 companie de vânători cu drapel pe peron; pluton de husari basarabeni, trupa republicii; un veteran, generalul Brăiescu, se prezintă ca ministru de război. Miniștrii [vol. III, p. 123] locali, afară de Inculeț, care vine mai pe urmă. Explicație: viața începe la ora 11; se lucrează până la ora 3. Se prânzește lung, mult, încet, fumând; seara din nou cină târzie; culcare la ora 3 de dimineață. Am făcut experiența chiar în acea seară. 

Intrare în oraș cu automobilele în cortegiu, pluton de roșiori în frunte și în urmă, ofițeri lângă trăsuri. Cu mine am pe Inculeț; Hârjeu ia pe Ciugureanu. Puțină lume pe străzi; se adună numai în fața hotelului. Nepăsare? Ostilitate? Mi se explică că, înștiințat seara în ajun la ora 10 și surprins de ora matinală (?), Guvernul n-a putut să ia nici o măsură. De altfel primarul Schmidt, vrăjmaș al unirii, s-a încrucișat cu noi ducându-se la gară pe când noi o părăseam. 

Politicește am făcut un mare pas: Stere asigură că avem majoritatea. ”Am făcut 28 de discursuri, spune el, ei s-au făcut kilometri de vorbărie”. Constat că toată lumea se agită, dar nimeni nu face nimic lămurit și mai ales nu pare a înțelege că timpul e lucru de preț. Oare țarismul i-a făcut așa? Nici o voință și mai ales un tembelism mai mult decât oriental, dacă e cu putință.

Uniunea proprietarilor nu ia în seamă și disprețuiește tot ce e la putere. Trimit pe delegați la Sinadino, care pare-se trebuia să mă primească la el, dar Guvernul, cu drept cuvânt, s-a împotrivit. – Inculeț s-a hotărât, mi-a dat asigurare; dar Țiganko îi combate influența și divide grupul țăranilor (Partidului Țărănesc – compl. DP), al cărui leader nediscutat fusese până atunci Inculeț. 

Sosim la Hotel Londra, cartierul nostru general. Primesc pe miniștri (basarabeni – compl. DP); sosește apoi arhimandritul Gurie, viceministru pentru culte; a aflat că în Biserica din România se făcea multă politică și se arată îngrijorat; liniștesc temerile sale. – Cazacu și Cădere mă pun în curent cu tratativele; pentru ei e o boală a voinței care pricinuiește toate șovăielile. – Stere intră, iese, lucrează, vede diferitele partide și-mi spune: ”Trebuie să fac pe nebunul cu nebunii, și pentru unii revoluționari să mă arăt mai aprins ca ei. E un pas de trecut: îi vom pune în 6 luni la același nivel cu restul țării”.

Vizite oficiale. Seara la dl. Herța prânz cu 40 tacâmuri. Prințesele Trubețkoi și Cantacuzino, d-na Gore, d-na Istrati și fiica sa, multe doamne; după ora 12 (noaptea – compl. DP) concert Enescu, Barozzi, doamna Dicescu. Nici o vorbă de politică.

9 aprilie [1918 st. n.]. – Împotriva obiceiului de a se scula la ora 11, astăzi toți găsesc mijloc să fie matinali. – Un asalt puternic al lui Savenko în chestiunea proprietății: marii proprietari ar fi răspândit zvonul că le vom înapoia proprietățile. – Stere aduce formula unui compromis între grupuri; primesc clauzele, modificându-le puțin. Găsesc mai ales un articol final care lasă Constituantei grija să regleze tot. Acest compromis e privitor deci la perioada de tranziție. [vol. III, p. 124] – Vizitele lui Roman Dolivo – Dobrovolski, mare-mareșal al nobilimii din Basarabia, și a lui Pisarievski, mareșal al nobilimii din Bender, mă obligă să le spun că proprietarii trebuie să aibă răbdare și mai ales să se pregătească să ia parte la alegerile de Constituantă; Guvernul nu le va fi atunci ostil.

• În du-te – vino, dimineața trece repede. Iau masa în grabă, primind (oaspeți – compl. DP) în același timp. La ora 3½ ne ducem la Sfatul Țării: ar fi voit să mai întârzie un ceas, dar mă opun. Fără escortă și numai cu civilii, în plus Mircescu. Când intrăm, sala întreagă aclamă; câțiva îndărătnici stau nemișcați pe locurile lor dar fără să protesteze sau să manifeste. Pronunț un discurs vibrant, puternic aplaudat și dau citire condițiilor formulate; pentru a respecta suveranitatea lor declar că părăsesc palatul, dar îi rog să pășească la acte. 

Ne ducem la Cercul Militar; un ceai foarte bine servit. Toți generalii și ofițerii superiori prezenți. Așteptăm cu înfrigurare. Pe la ora 7 colonelul Condeescu vine să anunțe că putem merge la Sfat, căci se începe despuierea votului. Prin 80 de voturi se hotărâse că votul va avea loc prin apel nominal și deschis. Când urcăm scările, în mijlocul unei emoții de nedescris, ni se anunță că prin 86 de voturi, contra 3, plus 35 abțineri, Unirea a fost votată. Vreau să felicit pe Stere: o criză de lacrimi îl aruncă în brațele mele. Cazacu plânge. Generalii se îmbrățișează cu deputații. Hârjeu, cu ochii umezi, îmi spune că nu va uita niciodată că i-am permis să trăiască alături de mine această oră de neuitat. Toți sunt așa de mișcați încât nu pot vorbi. Eu însumi, amintindu-mi tot ce m-au făcut să îndur, nu pot să descleștez dinții. 

În sfârșit, sedința solemnă trebuie să înceapă. De data aceasta sosisem cu escortă de cavalerie și cu toți generalii. Înconjurați de ei intrăm în sală, luminată ca ziua și înțesată de lume. 

Inculeț proclamă votul și declară că Adunarea (nu lipseau decât 13 deputați) a adoptat decizia Blocului moldovenesc ca să se unească cu România. – Mă urc la tribună și declar că ”în numele poporului român și al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I (ovații!) iau act de hotărârea Sfatului (Țării – compl. DP) și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una și nedivizibilă”. (E o adevărată frenezie!). Adaug: ”Să ne înclinăm în fața geniului rasei noastre care a permis poporului Basarabiei să-și păstreze vie, printre veacuri, scânteia care la prima suflare a libertății a aprins inimile lor, și să salutăm adânc pe acești oameni (arătând pe cei de la Guvern), care fără preocupări egoiste, putând să rămână conducătorii unui Stat, au voit mai bine să fie servitorii unei națiuni”.

Ne ducem apoi la catedrală, unde Gurie, după ce a ținut o scurtă cuvântare și a proclamat pe Rege și pe Regină Suverani ai Țării, a slujit un Te-Deum. Foarte multă lume. [vol. III, p. 125] La ora 9 (seara – compl. DP) în sala Cazinoului dau un prânz de 220 tacâmuri (membrilor – compl. DP) Sfatului Țării și notabililor orașului. Toată lumea, inclusiv proprietarii mari, au primit cu grabă invitația mea.

Părăsesc Chișinău la ora 1 dimineața.

10 aprilie [1918 st. n.]. – Iași. – Sosesc la gară câteva minute înainte de trenul care aduce pe Regina și pe Prințul Carol dintr-o excursie pe front, făcută împreună cu Regele, care continuă cu Mehedinți și care se va înapoia mâine. Regina coboară foarte grăbită, îmi spune câteva cuvinte arătându-și mulțumirea de fericitul eveniment (unirea Basarabiei cu România – compl. DP). Prințul îmi exprimă părerea de rău de a mă fi văzut așa de puțin, apoi pleacă în goană. […]

11 aprilie [1918 st. n.]. – Mă duc la gară să primesc pe Rege. E mulțumit. Știam printr-un aviz telefonic al lui C. Stoianovici din Bârlad, că Regele era neliniștit de tăcerea mea și că depeșa mea din Chișinău l-a înveselit. – La ora 11 dau seama de ceea ce s-a petrecut (la Chișinău –  compl. DP). Nici un cuvânt de mulțumire! (subl. DP) – După două ceasuri, între altele, nemulțumit de paragraful din tratatul de pace privitor la demobilizare, îmi spune: ”Nu pot să semnez aceasta”. – Îi răspund liniștit că n-are de ales. La rândul meu spun: ”Cum experții noștri au putut să semneze aceasta?” Se pare că (generalul – compl. DP) Coandă i-ar fi insinuat că acest lucru fusese convenit cu mine! – Îmi vorbește iar de Prezan și îi explic motivele insistenței mele. 

Stabilim programul pentru a primi mâine delegația Basarabiei. […]

12 aprilie [1918 st. n.]. – Serbări în cinstea basarabenilor: Inculeț, miniștrii, Stere și Halippa. – La ora 10 primire la gară, mulțime mare, aclamații. – Cortegiu pentru a merge la Mitropolie: fiecare ministru ia în trăsura sa un coleg basarabean. La ora 11½ sosirea Curții; perechea regală în trăsură à la Daumont. Foarte frumos Te-Deum. Mulțime în biserică ca și afară; foarte bun cor. Liberalii au venit toți, chiar și Brătianu; foștii conservatori s-au abținut toți.  Doamna Dimitrie Greceanu s-a însărcinat, prin fața care mi-o arată, să anunțe această abținere. D-nealor se plâng că n-au primit invitații, care de altfel nu s-au trimis nimănui. [vol. III, p. 126]  

După un cerc ținut la Palatul Mitropolitan, trecerea în revistă a trupelor pe strada Ștefan cel Mare. Ce ținută măiastră și ce adevărată făptură de oameni erau acești soldați: ochiul viu, fața bronzată, înfățișare deșteaptă. La ora 1¼ dejun la Palat. Toastul Regelui. Mă întrebase dacă trebuie să-l țină și l-am încurajat cu tărie; atunci:”Haidem, je prends mon courage à deux mains”. – După aceea îmi spune: ”N-am moștenit darul cuvântului, dar ceea ce spun, spun din toată inima”. – Inculeț a avut voie să răspundă. A lăudat scrisoarea publicată în Monitor (ul Oficial – compl. DP) prin care Regele arendează moșiile sale obștilor țărănești și a dat Regelui titlul de Christianski-Karoli (”Regele țăranilor”).

După masă Regele decorează pe basarabeni. Stere e numit mare ofițer al ”Stelei”. Mulțumește călduros. Regele e de o rară veselie și foarte familiar. 

La ora 3½ manifestații. Se joacă Hora unirii. Principesele se coboară în stradă cu câțiva basarabeni și o joacă printre popor. 

La ora 8½ dau un prânz în sufrageria Mitropoliei. Meissner mă laudă în toastul lui. E prima oară că românii par a-și da seama că am luat parte cu ceva în marele act care s-a îndeplinit! (subl. DP)