Autor: Ioan  GRĂDINARU 
Primit pentru publicare: 6 Mart. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Ioan Grădinaru, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

                                Începând cu vara anului 1917, România și mai ales Basarabia au avut de suportat comportamentul inuman, devastator și agresiv al trupelor aliate, contaminate de bolșevism și urmare a vestitului pricaz ( ordin ) nr.1, din 2 martie 1917 al Sovietului din Petrograd, părăseau frontul în debandadă, plecând spre țară.

          După revoluția din februarie 1917 de la Petrograd, țarul Nicolae al II-lea abdică, iar în  Rusia a luat naștere un sistem de putere dual prin Duma de Stat cu guvernul provizoriu condus de A. Kerenski și Sovietul soldaților, a cărui  autoritate crescândă a elaborat  Ordinul nr. 1 care prevedea : armamentul și muniția nu trebuiau distribuite ofițerilor; soldații nu mai erau obligați să se instruiască , nici să-i salute pe ofițeri, ale căror grade nu mai erau recunoscute etc.

          S-a creat în armata rusă o stare de pasivitate totală, ceea ce a periclitat perspectiva continuării războiului de către România, iar destituirea sau uciderea comandanților a fost una din urmările ordinului nr. 1. Dispozițiile de ,, democratizare a armatei ruse” s-au extins aproape pretutindeni. Trupele conduse de simpli soldați, deoarece ofițerii au părăsit frontul, au săvârșit jafuri și omoruri.
          Un martor ocular consemnează că ,, întreaga Basarabie era împănată de trupe  răzlețe, de soldați dezertori… Populația rurală molipsită de teoriile care propovăduiau  desființarea proprietății, … au trecut la devastarea tuturor moșiilor și luarea pământurilor”.  Ion Inculeț, viitorul președinte al Sfatului Țării consemna  că ,, Marea revoluție rusă a adus cu dânsa și anarhia”.
           Guvernul Kerenski a dat la 25 septembrie 1917 , un manifest prin care  recunoștea dreptul la autodeterminare al popoarelor, act de care a  profitat și Basarabia.  Astfel, delegația Comitetului Central  ostășesc condusă de sublocotenentul Gherman Pântea a reușit să obțină, după multe intervenții, aprobarea din partea M.C.G. rus ( stavca ) desfășurarea la Chișinău  a unui Congres general ostășesc în perioada 20 – 27 octombrie 1917.

          Congresul a hotărât  înființarea Sfatului Țării, format din 120 de deputați, 84 de locuri ocupate de moldoveni, din care 44 de locuri repartizate armatei, ca deputați. Ca organism legislativ politic suprem în stat, Sfatul Țării a adoptat pe 2 decembrie 1917,  Declarația prin care provincia devine ,, de azi înainte, Republică Democrată Moldovenească,  care va intra in alcătuirea Federației Ruse, ca părtaș cu aceleași drepturi”.
          Procesul de deșteptare a conștiinței naționale și-a găsit împlinirea deplină la 24 ianuarie 1918, când Sfatul Țării a proclamat  INDEPENDENȚA  Republicii Moldovenești față de Federația Rusă și a numit un nou guvern, condus de dr. Daniel Ciugureanu.
          În același timp, în Basarabia s-a creat o situație critică, la limită.  Bolșevicii au devenit deosebit de agresivi, amenințând fățiș cu distrugerea noilor structuri de stat și cu arestarea fruntașilor patrioți. În acest scop, Petrogradul a înființat la Chișinău, în ianuarie 1918 , un organism politico – militar intitulat  Front – Otdel (Comitetul de Front ) , cu detașamente militare, toate conduse de  ,, moldoveni – neaoși” ( Katovski, Rajcov etc. ).

          În ziua de 6 ianuarie 1918, bolșevicii din Chișinău, conduși de Front-Otdel au hotărât lichidarea  prin arestare a Sfatului Țări, a guvernului și a moldovenilor patrioți , care  trebuiau expulzați la Odessa, unde-i aștepta Cristian Racovski, apropiat a lui Lenin, spre a fi judecați  și executați. Din fericire nu s-a reușit aplicarea  în practică  a  acestui  plan.
          Liderii  Front – Otdelului împreuna cu o adunătură de bolșevici, i-a surprins în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1918 în gara Chișinău , pe cei aproximativ 1000 de voluntari  ardeleni și bucovineni, veniți de la Darnița, Kiev, cu aprobarea guvernului român și la cererea premierului Erhan și a ministrului de război Gherman Pântea, pentru a ajuta guvernul să restabilească liniștea în Basarabia. Spre dimineață când trenul a ajuns în gară, trupele bolșevice au atacat detașamentul de voluntari, care a depus armele și s-a predat. Soldații și ofițerii arestați cu acest prilej au fost eliberați, grație implicării trupelor moldovenești, pe 9 ianuarie, după ce au fost bătuți, batjocoriți și scuipați pe străzile orașului Chișinău.

          Toate acestea demonstrau că la începutul anului 1918, în Basarabia a existat o  DUALITATE A PUTERII : pe de o parte organismele oficiale de stat ale republicii, insuficient consolidate, cu o armată proprie insuficientă și debusolată, iar pe de altă parte Front-Odelul care executa ordinile devastatoare ale imperialismului sovietic de la Petrograd.
          Aceasta fiind situația, nemaivăzând altă ieșire în luna ianuarie 1918, la date diferite, trei delegații formate din lideri politici și militari patrioți au sosit la Iași pentru a solicita sprijinul armatei române.
          În aceste condiții deosebit de complexe, guvernul român a hotărât să dea curs  cererilor venite din partea Sfatului Țării și ale altor instituții din Basarabia, ca armata română să treacă Prutul și să contribuie la rezolvarea acestor probleme.
          În noaptea de 10/23 ianuarie 1918 , sub comanda generalului Ernest Broșteanu,  Divizia 11-a Infanterie și Regimentul 2 Roșiori au pătruns în Basarabia. În drumul său, Divizia 11-a n-a întâmpinat nici o rezistență notabila, liderii Front-Odelului și ceilalți bolșevici înarmați au fugit spre Nistru. 

          Dar trecerea armatei române peste Prut a produs o derută și reacții negative, surprinzătoare chiar și la unele personalități de vârf ale structurii de stat. Președintele Sfatului Țării Ion Inculeț a întâmpinat armata română la Călărași, în fruntea unei delegații, unde i-a cerut generalului Broșteanu explicații în legătura cu motivele intrării trupelor sale în Basarabia. Generalul le-a prezentat  cu răbdare cauzele pașnice și i-a asigurat că armata română nu se va amesteca în treburile interne, ci doar va izgoni pe bolșevici din țară.
          Revenit la Chișinău, președintele a făcut un expozeu în fața Sfatului Țării, care a hotărât să primească armata româna și misiunea sa. Concomitent Ion Inculeț a difuzat un  Apel către populație , în care s-a explicat rosturile venirii armatei române și a cerut ca toți locuitorii să aibă o comportare pașnică.

           Pe unde a trecut armata română, reprezentanții populației se prezentau și mulțumeau pentru noaptea liniștită petrecută. Desigur, sunt informații care se contrazic, le-am prezentat pentru a fi cunoscute cât mai multe și variate opinii privind complexitatea situației politice din Basarabia. Clătinarea poziției președintelui Ion Inculeț, conținutul unor declarații și acțiuni au evidențiat teamă, confuzie și derută la Chișinău.
          După luna februarie 1918 teoriile bolșevice au susținut că Basarabia nu trebuia să se unească cu România, condusă de un monarh și de instituții burghezo – imperialiste.  Cu toată situația potrivnică existentă, partidul Blocul Moldovenesc și-a intensificat activitatea unionistă și delegația alcătuită din Ion Inculeț, dr. Daniel Ciugureanu, prim-ministru și Pan Halipa, vicepreședintele Sfatului Țării s-au deplasat la 20 martie la Iași, spre a discuta cum vedeau ei unirea cu România, cu respectarea unor condiții (păstrarea instituțiilor de stat existente, țăranii proprietari  pe moșiile ocupate etc.).

          După aceasta, noul prim-ministru român, Al. Marghiloman ( se număra printre cei mai mari moșieri ai țării ) a plecat la Chișinău, iar marți 27 martie 1918  delegația României a fost primită în ședință plenară a Sfatului Țarii, unde s-a prezentat Declarația guvernului român care detalia poziția României în cazul unirii Basarabiei cu Țara Mamă, apoi delegația venită din țară s-a retras, lăsându-i pe basarabeni să hotărască neinfluențați asupra viitorului provinciei.
            Supus la vot, ACTUL UNIRII A FOST ADOPTAT în modul următor: 86 de voturi pentru, 3  împotrivă și 36 abțineri.  La 27 noiembrie 1918 , Sfatul Țării ,, anulează acele condiții din actul unirii din 27 martie și declară  unirea necondiționată a Basarabiei cu România Mamă”.  Ca urmare Sfatul Țării s-a dizolvat  iar guvernul a demisionat.
          În noile condiții create in țară, bolșevicii ruși înarmați s-au organizat  pe alte principii și în numele revoluției au urmărit să ocupe întreaga Basarabie,  unde armata română, pentru a-i izgoni, a trebuit să ducă lupte grele și de durată. Înfruntările  militare de anvergură, din anul 1918 s-au desfășurat îndeosebi de-a lungul Nistrului, de la Hotin până la Cetatea Albă și a Dunării,  de la Prut la Nistru.

          Următoarea misiune importantă încredințată Diviziei a 11-a, după intrarea în Chișinău, a fost aceea de a alunga trupele sovietice din Bender ( Tighina ). Din capul locului  trebuie spus că, în executarea ei, s-au săvârșit unele greșeli, ceea ce a dus la o încleștare deosebită, precum și la executarea misiunii într-un timp îndelungat.
          Conform ordinului 6713 al M.C.G., din 16 ianuarie 1918, misiunea Diviziei a 11-a era de a asigura aprovizionarea  transporturilor pe calea ferată Bender—Socola ( Iași ).  Lupte grele s-au dus la Orghiev, unde grupe înarmate de sovietici prădau și devastau depozitele din acea localitate. Pe data de 25 ianuarie 1918 orașul Bender este reocupat de trupele noastre, iar cele bolșevice și sprijinitorii lor au fost respinși peste Nistru, s-au retras la Tiraspol.
          Desfășurarea operațiunii Bender a determinat M.C.G. să tragă concluzia că era necesară asigurarea efectivă a liniștii, a păcii sociale și politice în Basarabia, precum și de a se asigura că noul inamic nu va ataca dinspre est, în timp ce în țară guvernul României ducea tratative de pace cu Puterile Centrale ( Buftea , 20 februarie / 5 martie 1918  și la București, 24 aprilie / 7 mai 1918 ).

          Benderul ( Tighina ) a reprezentat un punct strategic militar de primă mărime pentru că, așa cum s-a arătat, de la el plecau căile de acces – ferate și rutiere – spre Chișinău și Iași, precum și spre sudul Basarabiei.
          Situația cea mai explozivă era în sudul Basarabiei de la Prut la Nistru, de-a lungul  Dunării și pe mare până la Cetatea Albă ( Akerman ).  Aici se aflau, în număr foarte  mare , bande de soldați ruso-sovietici înarmați, puși pe jaf, săvârșind acte de teroare, greu de imaginat.
          Ca urmare a politicii de deznaționalizare dusă de țarism,în Buceag (Cahul, Bolgrad și Ismail ) numărul românilor era destul de scăzut, în schimb  erau mulți bulgari, găgăuzi, ruși, cazaci. Această populație eterogenă a fost folosită de inamic pentru acțiuni antiromânești.
          Ciocniri importante între detașamente ale armatei române și grupuri înarmate de ruși, bulgari și găgăuzi s-au produs în ianuarie în zona Cahul.

          În aceste condiții, M.C.G. a hotărât să trimită în Basarabia încă trei divizii :
Divizia 13-a Infanterie, întărită cu Regimentul 5 Călărași , forțe concentrate în zona Bolgrad – Kazaclia – Sandaclia ;
Divizia 2 Cavalerie a fost concentrată în regiunea Gura Galbini – Cărbuna – Batior – Cimislia ;
Divizia 1 Cavalerie în zona  Bălți – Strâmba – Putigești, care trebuia să acopere flancul stâng al trupelor ce operau în zona Chișinău – Bender.

Misiunea acestor mari unități era de a asigura ordinea pe căile ferate și normala funcționare a trenurilor, de a pune populația și averea ei la adăpost de jafuri și distrugeri.
          Diviziile 2 și 13 au acționat la sfârșitul lunii ianuarie 1918, în zona localităților Cahul și Bolgrad, unde au întâmpinat o ușoară rezistență, după ce au fost avertizați cu mai multe proiectile, inamicul a depus armele. Divizia 1 Cavalerie a luptat în zona orașului Bălți, apărat de bolșevici bine înarmați, unde s-a trecut la dezarmarea dezertorilor ruși și la restabilirea ordinii.
          La Ismail trupele române au înfrânt cuiburile bolșevice de rezistență, au capturat depozite de armament și s-a dispersat un periculos centru de agitație antiromânească.
          În zona localităților Chilia Nouă și Vâlcov existau importante forțe de soldați și marinari bolșevici, care aveau în dotare tunuri și mitraliere.  Atacul împotriva Vâlcovului a fost conceput atât dinspre uscat, cât și dinspre apă, luptele s-au încheiat cu victoria trupelor române.

          Prin eliberarea orașului Cetatea Albă, armata română a luat în supraveghere și apărare partea de nord, de centru și sud a Basarabiei. Așadar, spre sfârșitul lunii februarie 1918, armata română și-a încheiat, în general, misiunea pacificatoare în Basarabia.
               În concluzie , putem afirma că datorită luptelor și victoriilor obținute de armata română, asupra unităților de bolșevici și a grupărilor de partizani de șoc sovietice, de la începutul anului 1918, în Basarabia s-a putut desfășura, în condiții de liniște relativă, procesul de pregătire și înfăptuirea unirii provinciei dintre Prut și Nistru cu România.
          Basarabia a hotărât UNIREA cu România la 27 martie 1918, prin voința și hotărârea organului său suprem legislativ, Sfatul Țării și nu prin ocuparea militară de către România.
          Fără a intra în detalii, am prezentat lupta armatei române contra bolșevicilor și nu împotriva românilor basarabeni, cum s-a prezentat fals în istoriografia română după cel de-al doilea război mondial.

          Să cinstim cum se cuvine eroismul și jertfa celor fără de care nu ar fi fost posibilă unirea Basarabiei  cu România.  UNITATE ROMÂNI !

                      BIBLIOGRAFIE  SELECTIVĂ :

1. Constantin Kirițescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României, 1916-1919, vol.2, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
2. Marin C. Stănescu,  1917 / 1918  România la un pas de prăbușire / România în situații limită, Editor coordonator Lucian Culda, Editura Licorna,București,1995.
3. Ion M. Oprea, România și Imperiul Rus 1900 –1924, Editor coordonator Lucian Culda,  Editura Licorna, București, 1995.

COL. (R) PROF.  IOAN  GRĂDINARU  DE CORDĂRENI – DOROHOI