Valeriu Penișoară s-a născut la 26 septembrie 1950, în satul Duda, comuna Duda, raionul Huși, regiunea Bârlad (astăzi, în comuna Duda-Epureni, județul Vaslui).

• A urmat clasele I-IV la Școala Generală din Duda (1957-1961), V-VI la Școala Populară de Artă din Iași (1961-1963) și VII-VIII la Școala Generală nr. 2 din Huși (1964-1966), iar anii I-II la Liceul Pedagogic Alexandru Vlahuță din Bârlad (1966-1968) și III-V la Liceul Pedagogic Vasile Lupu din Iași (1969-1972).
• Din anul 1972, a susținut recitaluri prilejuite de diverse evenimente la Huși, Bârlad, Vaslui, Negrești, Iași (unde a colaborat cu Muzeul Unirii și Palatul Culturii) și în alte localități din țară și din Basarabia.
• A fost învățător la Școala Generală din Duda (1972, 1974-2004), secretarul școlii (1974-1978) și directorul căminului cultural local (1976-1980).
• Și-a satisfăcut stagiul militar la Sighetu Marmației (1972-1974), făcând parte din fanfara unității.
• În iarna anului 1973, a debutat la Cenaclul literar-muzical Nicolae Labiș al Căminului Cultural din Duda.
• A fost membru de bază al cenaclurilor Flacăra (1976, Vălenii de Munte-1985, Ploiești) și Totuși, iubirea (1990-1997), în cadrul cărora a susținut sute de recitaluri; piesa Cuvântul lui Ion Roată la Divan a ajuns pe locul 10 într-un top al Cenaclului Flacăra de la sfârșitul anului 1976.
• S-a căsătorit la 25 septembrie 1976, la Duda, cu profesoara Cecilia Droașcă și a avut o fiică, Mădălina.
• În anul 1977, a luat parte la un turneu pentru ajutorarea sinistraților cutremurului din acel an.
• A efectuat turnee în Basarabia, participând la aproximativ 20 de spectacole la Chișinău, Ialoveni, Hâncești, Leușeni, Leova și în alte localități (1978, 1990-1994).
• A compus și interpretat 44 de cântece, are editate două albume proprii şi a apărut pe patru discuri colective și într-un film documentar.
• A fost prezent în emisiuni de radio – la Radio Iași (unde a debutat radiofonic în luna decembrie 1974) și Radio România 1 (Radiocenaclul „Flacăra” – valori ale muzicii tinere, 1979-1985) sau în programe de televiziune – la TVR 1 (Antena vă aparține, 1976-1980; Viața satului, 1976-1977; Drum de glorii, 1977), TVR Iași (după anul 1991), Antena 1 (1998-1999) și Tele 7 abc (2000), fiind menționat în diverse surse tipărite (volume, publicații, programe) și electronice (rețele sociale, site-uri, bloguri).
• A făcut parte din juriile mai multor festivaluri și concursuri de muzică folk pentru copii, tineret și adulți.
• A fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională al comunei Duda-Epureni (1990-1992), viceprimarul comunei (1992-1994), membru al consiliului local al comunei (1994-1996) și membru al Consiliului Județean Vaslui (1996-2000).
• A murit în urma unei boli incurabile la 11 mai 2004, la Duda, fiind înmormântat în Cimitirul Novaci din satul natal.
• Din anul 2005, Centrul Cultural din Duda îi poartă numele, găzduind spectacole comemorative în anii 2005-2008.
• Între 8 și 11 mai 2008, la Vaslui s-a desfășurat ediția I a Festivalului Național de Muzică Folk Valeriu Penișoară.
• În anul 2010, ulița din proximitatea locuinței artistului a primit, în memoria sa, denumirea Strada Chitarei.
• Din anul 2012, premiul de creație și interpretare al Festivalului-Concurs Național pentru Tineret Fălticeni Folk poartă numele său.
• În anul 2016, Ion Gheorghe Pricop i-a dedicat volumul Cânta la Duda o chitară (prin viață, muzică și poezie… cu Valeriu Penișoară), reeditat în anul 2017.
• Distincții:
• – Premiul I la Festivalul-Concurs Imn vârstelor de aur (Târgu Jiu, 1971)
• – Premiul de popularitate al Cenaclului Flacăra (1976)
• – Premiul I la Festivalul Național Cântarea României (Deva, 7 iulie 1979)
• – Premiul pentru creație al Cenaclului Flacăra (18 februarie 1983)
• – Premiul pentru compoziție al Cenaclului Flacăra (28 decembrie 1983)
• – Marele premiu al Cenaclului Flacăra (28 decembrie 1983)
• – Mențiune de participare a Cenaclului Flacăra (decembrie 1984)

Valeriu,
Să scriu despre tine rânduri pe care nu le vei putea citi niciodată e, deopotrivă, şi anevoie, şi la îndemână. Mi-e greu, pentru că e prima oară când îţi vorbesc fără să mă auzi, spunându-ţi cuvinte pe care nu am apucat să ţi le rostesc niciodată; mi-e şi uşor, pentru că ştiu cu câtă sfială îngăduiai preţuirile.
Cu tine am avut nu atât multe, cât apropiate destăinuiri; semănam, eram şi deschişi unul cu celălalt, şi amândoi „de-acasă”, aşa încât puntea care s-a întins atunci între noi ne leagă şi acum, ca un pod suspendat peste o mare de amintiri.
Dacă ar fi să aleg doar un cuvânt care să te zugrăvească, m-aş opri, neîndoielnic, la „iubire”; căci la răutăţile spuse pe seama ta sau a celor pe care i-ai îndrăgit, răspundeai, invariabil, fie cu un zâmbet trist, fie cu un gest de împăcare, fie cu binecuvântarea iertării. Ştiindu-te un om care numai călcat în picioare nu te lăsai, reacţiile tale m-au surprins; cu timpul, am înţeles că bunătatea ta proverbială putea sta liniştit alături cu demnitatea şi mândria ta de ţăran adevărat.
Dar cel mai mult ne-ai iubit prin cântec; iar acum, ne ierţi prin tăcere.
Prin tine, în altarul sufletului omenesc se accede printr-un tunel de lumină.
De aceea, aparent paradoxal, absenţa ta mă ajută azi să te iubesc şi mai mult…

Florin Bălănescu