Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Valeriu Penișoară, un simbol al autenticității în muzica folk

    Valeriu Penișoară s-a născut la 26 septembrie 1950 în satul Duda, comuna Duda-Epureni, județul Vaslui.

    A urmat clasele I-IV la Școala Generală din Duda (1957-1961), V-VI la Școala Populară de Artă din Iași (1961-1963) și VII-VIII la Școala Generală nr. 2 din Huși (1964-1966), anii I-II la Liceul Pedagogic Alexandru Vlahuță din Bârlad (1966-1968) și III-V la Liceul Pedagogic Vasile Lupu din Iași (1969-1972).
    Din anul 1972, a susținut recitaluri prilejuite de diverse evenimente la Huși, Bârlad, Vaslui, Negrești, Iași (unde a colaborat cu Muzeul Unirii și Palatul Culturii) și în alte localități din țară.
    A fost învățător la Școala Generală din Duda (1972, 1974-2004), secretarul școlii (1974-1978) și directorul căminului cultural local (1976-1980).
    Și-a satisfăcut stagiul militar la Sighetu Marmației (1972-1974), făcând parte din fanfara unității.
    În iarna anului 1973, a debutat la Cenaclul literar-muzical Nicolae Labiș al Căminului Cultural din Duda.
    A fost membru de bază al cenaclurilor Flacăra (1976, Vălenii de Munte-1985, Ploiești) și Totuși, iubirea (1990-1997), în cadrul cărora a susținut sute de recitaluri; piesa Cuvântul lui Ion Roată la Divan a ajuns pe locul 10 într-un top al Cenaclului Flacăra de la sfârșitul anului 1976.
    S-a căsătorit la 25 septembrie 1976, la Duda, cu profesoara Cecilia Droașcă și a avut o fiică, Mădălina.
    În anul 1977, a luat parte la un turneu pentru ajutorarea sinistraților cutremurului din acel an.
    A efectuat turnee în Republica Moldova, participând la aproximativ 20 de spectacole la Chișinău, Ialoveni, Hâncești, Leușeni, Leova și în alte localități (1978, 1990-1994).
    A compus și interpretat 44 de cântece, are editate două albume proprii şi a apărut pe patru discuri colective și într-un film documentar.
    A fost prezent în emisiuni de radio – la Radio Iași (unde a debutat radiofonic în anul 1974) și Radio România 1 (Radiocenaclul „Flacăra” – valori ale muzicii tinere, 1979-1985) sau în programe de televiziune – la TVR 1 (Viața satului, 1976-1977; Drum de glorii, 1977; Antena vă aparține, 1977-1980), TVR Iași (după anul 1991), Antena 1 (1998-1999) și Tele 7 abc (2000), fiind menționat în diverse surse tipărite (volume, publicații) și electronice.
    A făcut parte din juriile mai multor festivaluri și concursuri de muzică folk pentru copii, tineret și adulți.
    A fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională al comunei Duda-Epureni (1990-1992), viceprimarul comunei (1992-1994), membru al consiliului local al comunei (1994-1996) și membru al Consiliului Județean Vaslui (1996-2000).
    A murit în urma unei boli incurabile la 11 mai 2004, la Duda, fiind înmormântat în Cimitirul Novaci din satul natal.
    Din anul 2005, Centrul Cultural din Duda îi poartă numele, găzduind spectacole comemorative în anii 2005-2008.
    Între 8 și 11 mai 2008, la Vaslui s-a desfășurat ediția I a Festivalului Național de Muzică Folk Valeriu Penișoară.
    În anul 2010, ulița din proximitatea locuinței artistului a primit în memoria sa denumirea Strada Chitarei.

    Din anul 2012, premiul de creație și interpretare al Festivalului-Concurs Național pentru Tineret Fălticeni Folk poartă numele său.
    Distincții:
    – Premiul I la Festivalul-Concurs Imn vârstelor de aur (Târgu Jiu, 1971)
    – Premiul de popularitate al Cenaclului Flacăra (1976)
    – Premiul I la Festivalul Național Cântarea României (Deva, 7 iulie 1979)
    – Premiul pentru creație al Cenaclului Flacăra (18 februarie 1983)
    – Premiul pentru compoziție al Cenaclului Flacăra (28 decembrie 1983)
    – Marele premiu al Cenaclului Flacăra (28 decembrie 1983)
    – Mențiune de participare a Cenaclului Flacăra (decembrie 1984)

    Valeriu,
    Să scriu despre tine rânduri pe care nu le vei putea citi niciodată e, deopotrivă, şi anevoie, şi comod. Mi-e greu, pentru că e prima oară când îţi vorbesc fără să mă auzi, spunându-ţi cuvinte pe care nu am apucat să ţi le rostesc niciodată; mi-e şi uşor, pentru că ştiu cu câtă sfială îngăduiai preţuirile.
    Cu tine am avut nu atât multe, cât apropiate destăinuiri; semănam, eram şi deschişi unul cu celălalt, şi amândoi „de-acasă”, aşa încât puntea care s-a întins atunci între noi ne leagă şi acum, ca un pod suspendat peste o mare de amintiri.
    Dacă ar fi să aleg doar un cuvânt care să te zugrăvească, m-aş opri, neîndoielnic, la „iubire”; căci la răutăţile spuse pe seama ta sau a celor pe care i-ai îndrăgit răspundeai, invariabil, fie cu un zâmbet trist, fie cu un gest de împăcare, fie cu binecuvântarea iertării. Ştiindu-te un om care numai călcat în picioare nu te lăsai, reacţiile tale m-au surprins; cu timpul, am înţeles că bunătatea ta proverbială putea sta liniştit alături cu demnitatea şi mândria ta de ţăran adevărat.
    Dar cel mai mult ne-ai iubit prin cântec; iar acum, ne ierţi prin tăcere.
    Prin tine, în altarul sufletului omenesc se accede printr-un tunel de lumină.
    De aceea, aparent paradoxal, absenţa ta mă ajută azi să te iubesc şi mai mult…

    Florin Bălănescu



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5