Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

VERONICA MICLE, 170 ani de la naștere

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 4 (134), Aprilie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


VERONICA MICLE
170 ani de la naștere

Primit pentru publicare: 20 Apr. 2020
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 20 Apr.  2020

© Nicolae Iosub, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


VERONICA MICLE

170 ani de la naștere

      La 22 aprilie 2020, se împlinesc 170 de ani de la nașterea poetei Veronica Micle, ,,muza inspiratoare” a lui Mihai Eminescu, cea care i-a influențat viața și activitatea și care a constituit un important izvor de inspirație, în multe dintre poeziile sale.
      Născuți în același an, Eminescu și Veronica Micle s-au cunoscut la Viena, în martie 1872, unde aceasta venise, însoțită de rectorul universității ieșene și soțul ei, Ștefan Micle, pentru un tratament medical. 

Ştefan Micle îi face cunoştinţă cu studentul Mihai Eminescu, cu intenţia de o ajuta pe Veronica în cunoaşterea Vienei, recomandându-l drept călăuză:,,Şase luni cât am stat în capitala austriacă, mi s-a părut şase zile. Îţi aduci aminte când te-am cunoscut pentru întâia oară la doamna Lowenbach, gazda mea, recomandat de Micle, care îţi făcuse cunoştinţă tot din îndemnul meu!”(Scrisoare a Veronicăi Micle către M. Eminescu din 20 august 1879- Volumul George Sanda- Veronica Micle).

I-a rămas în minte şi în suflet studentul cu ochi visători, frunte înaltă, plete pe umăr şi zâmbet pe buze, ceea ce a făcut-o pe Veronica să-i poarte un adânc respect şi afecţiune:,,Cunoscându-te la Viena, modestia şi mai ales darul de a povesti unele întâmplări din viaţa marilor gânditori m-au făcut să-ţi port respect…Erai timid şi vecinic priveai în pământ. Laudele mele pentru frumoasele tale poezii păreau că te măgulesc, şi atunci ai îndreptat priviri întrebătoare spre mine…Am devenit prieteni”.   

                După stabilirea lui Mihai Eminescu la Iași, ca director la Biblioteca Centrală Universitară, relațiile sale cu Veronica Micle au devenit mai apropiate, poetul participând la seratele literare organizate în casa din strada Sf. Atanasie, împreună cu tinerii junimiști: Miron Pompiliu, Vasile Burlă, Samson Bodnărescu și alții.

În această perioadă relațiile dintre cei doi erau de strânsă prietenie, de respect, lucru ce va fi apreciat și de Ștefan Micle, văzând în aceste serate literare un frumos act de cultură, ceea ce-l bucura și pe el, mult mai în vârstă decât ei.

Poeziile din această perioadă, numită ,,veroniană”, sunt inspirate de puternicele sentimente de dragoste a lui Eminescu pentru Veronica și sunt cele mai frumoase poezii de dragoste scrise de poet. La rândul ei Veronica Micle, inspirată de Eminescu și de poezia s-a, compune o serie de poezii de inspirație eminesciană.

Deși au trecut 170 de ani de la moartea Veronicăi Micle și peste 130 de ani de la moartea ei, nici până astăzi, opera ei nu a fost publicată în întregime, deși, acest lucru se impunea.

Veronica Micle a început, încă din adolescență, să scrie și să publice în ,,Curierul Român”, unde redactor era Ioniță Scipione Bădescu, primele sale foiletoane, traduceri și primele sale încercări poetice.

Opera literară a Veronicăi Micle cuprinde: poezii, foiletoane, nuvele, fabule, aforisme și traduceri:

1. Ilusiile mele- 26 decembrie 1869
2. Cronică romanţată a Iaşilor-  foileton cu pseudonimul Eugenia-în ,,Curierul Român”
3. Rendez- vous- nuvelă publicată în foileton în 13, 15, 17, 19 februarie 1872- pseudonimul Corina- în ,,Curierul Românu” (Noul Curier Român)
4. Moda de primăvară- cu pseudonimul Eugenia- ,,Curierul Român” nr.40 din 25 martie 1872
5. Plimbare de maiu în Iaşi- serial- cu pseudonimul Corina- în ,,Curierul Român” nr.54 din 2 mai 1872
6. Soarele şi Crivăţul- fabulă
7. Ramură de liliac- traducere din Quida- publicată în Timpul, în ianuarie 1880.
8. Morella – traducere din E.A.Poe-  publicată în Timpul, în 1881
9. Traducere din Theophile Gautier şi Lamartine
10. Aforisme
11.Veronica Micle- Poezii- Editura I.G. Haimann, Bucureşti, 1887- 75 poezii, volum trimis lui Mihai Eminescu cu dedicație

Primele încercări literare ale Veronicăi Micle, sunt două nuvele publicate în ziarul ,,Noul Curier Român”, ziar condus de Th. Codrescu şi redactor Ioniţă Scipione Bădescu. Aceste două nuvele sunt publicate sub pseudonimul Corina, poreclă dată de colegele de şcoală.
În ,,Noul Curier Român” anul I, Nr.54 din 2 mai 1872, se publică, în foileton ,,Plimbarea  de Mai în Iaşi”, unde Veronica descrie lumea elegantă din Iaşii acelor timpuri, ce-și petreceau timpul liber în promenadă pe aleile din grădina Copou.
Serialul Plimbare de maiu în Iaşi, publicat sub pseudonimul Corina, descrie viața și mai ales modul de a se distra a protipendadei Iașului, în a doua juătate a secolului al XIX- lea:,,….în grădina Primăriei, care înzestrată de o musică foarte bună, e frequentată totdeauna de o lume numeroasă dar amestecată, gustul şi eleganţa în îmbrăcăminte şi în maniere nu se poate bine distinge din cauza desimei. Plecându spre strada Copou, vedem unu lanţu de trăsuri, cari pe întrecute se îndreaptă spre şosea…”
Autoarea încheie articolul cu o doză serioasă de pesimism:,,Şi ce este viaţa aceasta, decât o plimbare continuă, a căreia ţintă este fericirea, care fiind pururea relativă, o tot căutăm şi dorimu.
Să ne plimbăm dar până ne este cu putinţă, căci adevărul e, că:
În toată viaţa tainicu şi dulce
Prin lumi de visuri călătorim,
Odată însă lângă o cruce
Pentru vecie noi ne oprim!”
(Corina)
O ală nuvelă intitulată ,,Rendez-vous”, este publicată în foileton, în Noul Curier Român”, anul I, Nr. 22, 23, 24 şi 25 din februarie 1872”.

Veronica Micle a căutat să facă și o serie de traduceri, rămânând de la ea Ramură de liliac de Quida și Morella a lui Edgar Allan Poe, publicată de Eminescu în ziarul Timpul.

În 17 ianuarie 1880, Veronica Micle scria din Iaşi redactorului de la „Timpul” că „a sfârşit de tradus ,,Ramura de liliac”, exprimând speranţa că i se va face cinstea de a fi publicată în foileton.

Veronica Micle a tradus nuvela Ramură de liliac de Quida, a fost publicată de Mihai Eminescu în ziarul Timpul, în ianuarie 1880. Personajul nuvelei e un romantic, viața de țigan este idializată, cu acuze la adresa oamenilor bogați care vor să audă povești ca să se distreze.

O altă traducere a Veronicăi Micle a fost povestirea Morella a lui Edgar Allan Poe, din 1835, traducere făcută la îndemnul lui Eminescu. Augustin Z. N. Pop spune că „Eminescu dăduse, în Curierul de Iaşi nr. 111, din 8 oct. 1876, o versiune luminoasă a nuvelei”. Tema povestirii și obsesia morții în textul lui Poe, ar fi determinat-o pe Veronica să traducă această lucrare, pe care Eminescu i-ar fi pus manuscrisul pe foc, spunând că „aceasta e soarta tuturor manuscriselor câte se tipăresc”, ceea ce a supărat-o rău pe autoare: ,,Pauvre Morella! Vous l’avez mis au feu? Et pourqoi cela? Vous-a-te-elle jamais fait quelque mal? Mais j’oublie, ce sont toujours les innocents qui subisent le martyre!” (Sărmana Morella! Aţi  pus-o pe foc? Şi pentru ce? V-a făcut ea vreun rău ? Dar uit – nevinovaţii sunt mereu cei care îndură martiriul!”).

Veronica Micle a început să scrie primele sale poezii, influențată de poeziile lui Mihai Eminescu, devenind prima poetă de inspirație eminesciană.

Ilusiile mele este una din poeziile de început ale Veronicăi Micle, în care adolescenta începătoare în poezie constată că după anii copilăriei, fără griji și probleme, când totul era frumos și plăcut, începe viața adevărată cu a ei neîmpliniri și greutăți, realitate care o va lovi și pe ea în viață:
,,Realitatea în astă lume,
Nu este alta de cât de dureri,
Pe care ilusia blând le ascunde,
Sub a sa mantie de mângâieri”.
Relațiile de prietenie cu Mihai Eminescu a inspirat-o în multe din poeziile sale, din perioada cât poetul a locuit la Iași, poezii ce erau publicate în revista junimistă ,,Convorbiri Literare”, ,,Columna lui Traian” și în alte publicații. De fiecare dată, aștepta cu nerăbdare părerea lui Eminescu despre creația ei.

Mai târziu, Veronica Micle se hotărăște să-și publice poeziile într-un volum, apărut la Editura I. Haimann din București, în 1887, când Eminescu era internat la Mănăstirea Neamț, unde îi trimite un exemplar cu o frumoasă dedicație:,,Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neștearsă dragoste- București 6 februarie 1887- Veronica Micle”.

Eminescu a fost încântat de volumul de versuri primit, îl citea mereu cu plăcere și spunea prietenilor săi:,,Cartea ei e veşnic nouă pentru mine…Ce frumoase versuri întâlneşti în cărticica asta. Citeşte-le, citeşte-le ş-o să vezi câtă dreptate am!”.


Poezia poetei Veronica Micle, a fost apreciată de cunoscători și criticii literari, din timpul său cât și după moartea poetei, deși, mulți au hulit-o și au acuzat-o că datorită ei Eminescu s-a îmbolnăvit și a murit de tânăr.

      Vasile Gramen Pop o prezintă pe Veronica Micle în ,,Conspectul asupra literaturii române şi scriitorilor ei de la început şi până astăzi”, din 1876, astfel:,,Ana Veronica Micle, soţia eruditului profesor de ştiinţe şi rectore al universităţii din Iaşi, Ştefan Micle, este un talent tânăr încă, dar deja bine format…Sunt abia 3 ani de când a debutat pe scena literaturii române cu nuvela originală Rendezvous, publicată sub pseudonimul Corina în foiletonul Curierului român din Iaşi; şi de atunci apariţiunea sa în publicitate mai întâi cu câteva traducţiuni din La Martine şi Alfred de Musset prea bine reuşite şi publicate în ,,Columna lui Traian” iar zilele din urmă prin câteva poezii originale, inspiraţiuni ale iubirii şi castităţii femeieşti, inserate în coloanele Convorbirilor literare, a justificat în mod desăvârşit speranţa că literatura româna este în drept să nutrească în privinţa vitalităţii şi a productivităţii distinsului ei talent”.

    Eminescologul Augustin Z. N. Pop, s-a aplecat cu atenţie şi interes, asupra vieţii şi operei poetei Veronica Micle, editându-i şi poeziile în anul 1967. Despre Veronica Micle ca poetă, Augustin Z. N. Pop spune: ,,Poemele Veronicăi Micle pornesc de la stimulentul lui Eminescu. Caracterizate prin delicateţea sentimentului, ele răspund în mare parte chemărilor lui, alte dăţi sunt solicitări de prietenie, de iubire, mărturisiri, comunicări de tristeţe şi însingurare- după plecarea poetului la Bucureşti- sau omagiu către geniul lui. Lirica Veronicăi Micle nu trece de experienţa biografică, nu participă la problematica umanităţii şi n-are viziune cosmică. Meritul sincerităţii şi contradicţiile din care se iveşte nu surprind prin afectivitatea comunicată. Poeziile ,,nobilei amice” au fost adresate aceluia care, înaintea splendorilor firii, înaintea destinului omenesc, înaintea propriei sale nefericiri şi a morţii, a găsit accente puternice şi patos artistic” (Augustin Z. N. Pop- MărturiiEminescu. Veronica Micle– Editua…).

      Scriitoarea Elena Vulcănescu, apreciază calitățile intelectuale și artistice ale Veronicăi Micle: ,,Declarată prima muză-poetă a literaturii române, Veronica Micle rîmâne unică, devansându-şi secolul prin copleşitoarea forţă a spiritului, a capacităţii de dăruire şi de sacrificiu. Năbădăioasa Doamnă Albă, regina elfilor cu straiul ud, impetuoasă ca un torent, candidă ca un vis de iubire, fascinanta desferecătoare a porţilor dintre viaţă şi moarte, poeta de dragul iubirii a fost înainte de toate un suflet de artist. Dăruită cu harul muzicii pe care nu şi l-a cultivat, a cântat din cuvinte, când muzica există, găseşte şi supapa silabei, a căutat replici potrivite chemate de melos, a fost însuşi geamătul din când în când al mâinii drepte din înfricoşătorul preludiu al doilea chopinian, în vreme ce mâna stângă bate lent cuvinte şi sexte, fără întrerupere,, (Elena Vulcănescu. Veronica Micle. Muza dintre Eminescu şi Caragiale– Ed. Convorbiri literare, Iaşi, 2012).

       Mihai Eminescu și Veronica Micle sunt un exemplu de prietenie și devotament între doi poeți, care s-au iubit, s-au sprijinit unul pe altul în clipe grele, s-au îndrăgit și urât, s-au împăcat de fiecare dată și au trecut în eternitate unul după altul, în vara anului 1889.

      Și așa, după cum spunea arhimandritul Bartolomeu Anania, posteritatea i-a unit întru eternitate: ,, Şi dacă oamenii şi împrejuririle nu le-au îngăduit împlinirea acestui vis (al căsătoriei), posteritatea i-au unit atât de strâns încât numele unuia nu mai poate fi despărţit de al celuilalt, întru logodna cea pururi fiitoare” (Arhimandrit Bartolomeu Valeriu Anania- Mănăstirea Văratic– Ed. Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, 1986, p. 168).

Nicolae Iosub- 20 aprilie 2020, Botoșani

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.601 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5