Autor: Nicolae IOSUB
Primit pentru publicare: 22 Apr. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Nicolae Iosub, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

Se știe că Mihai Eminescu a debutat în revista ,,Familia” din Oradea, cu poezia ,,De-ași avea”, pe 6 februarie 1866, fiind primit cu bucurie în rândul colaboratorilor acestei reviste culturale românești din Transilvania.  Aici, Eminescu a publicat, în timpul vieții sale un număr de 19 poezii, din care 12 poezii de început, creații care i-au marcat cariera literară, fiindu-i schimbat și numele din Eminovici în Eminescu, de către Iosif Vulcan, responsabilul publicației.

      După anul 1872, când Mihai Eminescu și Veronica Micle s-au cunoscut la Viena, ea a început să scrie poezii, fiind inspirată de talentul și frumusețea poetului. Poeziile Veronicăi Micle de factură eminesciană, sunt inspirate de afecțiunea ce i-o purta poetului, fiind publicate în diverse publicații: Curierul Român, Columna lui Traian și apoi în Convorbiri literare, Universul literar și, chiar, în Literatorul lui Macedonski.

      În perioada 1880- 1882, cât Eminescu și Veronica Micle erau certați, poeta a încercat o colaborare și cu revista Familia, trimițând poezia ,,Soarta mea”, poezie ce apare în nr.45 din iulie 1881, cu o prezentare elogioasă a redactorului șef, Iosif Vulcan:,,O plăcută surprindere se prezintă onorab. Nostru public cetitor prin poezia din nr. presinte. Cununa colaboratorilor noștri iarși s-a împodobit cu un nume frumos. D-na Veronica Micle văduva învățatului decan al Universității din Iași, Șt. Micle cunoscută din armonioasele sale inspirațiuni poetice publicate în revista ,,Convorbiri literare”, ni-a făcut și nouă plăcerea de-a oferi cetitorilor noștri câteva din poeziile inedite ale D- sale. Gentila poetă ni le-a trimis însoțite de aceste cuvinte ,,Vă rog, domnule redactor, să primiți ca un tribut adus țării mele natale, care e Transilvania, aceste versuri”. Cu bucurie transmitem confraților noștri acest delicat tribut, publicând una din poesii în nr. presinte” (Familia nr.45, 21 iunie 1881- O plăcută surprindere).

,,Aș vrea să vin la tine,
Dar urma ți-am pierdut,
Și nu mai am de cine
Să-ntreb ce te-ai făcut.

Ș-aș vrea măcar odată
Să pot să-ți mai șoptesc
Cu inima sfărâmată
Că încă te iubesc”.

     Acestea sunt versuri din care se observă că Veronica suferea după Eminescu și căuta să se apropie, din nou, de poet, publicând poezii dedicate lui, atât în Familia cât și în Convorbiri literare.

     Până la moartea Veronicăi Micle, cât și după aceea, în revista Familia s-au publicat 17 poezii ale poetei, publicate apoi și în volumul său de ,,Poesii” din 1887.

     După debut, Veronica Micle a continuat să publice și alte poezii în revista Familia, după cum urmează:,,Dorești”, în nr.50 din 1881; ,,Prevestiri”, în nr.58, 1881; ,,Răpită”, în nr.84 din 1881; ,,Am plecat”, în nr. 38 din 1888; ,,Să pot întinde”, în nr.8 din 1883; ,,Că te-am iubit”, în nr.48 din 1883, ,,La un portret”, în nr.25 din 1887, ,,Ca astăzi” , în nr.34, 1887, ,,S-a stins”, în nr.31 din 1887; ,,Singură”, dedicată prietenei sale Smaranda Gârbea, în nr.33 din 1888; scrisă când poetul era bolnav la Botoșani și cei doi se întâlneau frecvent. 

      În ziua morții lui Mihai Eminescu, Veronica Micle scrie pe 15 iunie 1889, poezia ,,Raze de lună, Lui”, publicată în revista Familia nr. 26 din 1889. Celelalte poezii s-au publicat după moartea poetei: ,,Lac- oglindă”, în nr. 34 din 1889; ,,De dorul tău”, în nr. 49 din 1893; ,,M-am gândit”, în nr. 15 din 1894.

       ,,Ce n-ar da un mort în groapă pentr-un răsărit de lună!
         Ai zis tu și eu atunci, când  pe-a dorului aripe
         Duși de al iubirii farmec, – privind cerul împreună-
         Noi visăm eternitate în durata unei clipe

         Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
         A sa liniște eternă, eu aș da de voie bună
         Toate razele de lună, toate razele de soare
         Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare”.
                         (V. Micle- Raze de lună. Lui)

     În revista Familia nr. 25 din 25 iunie 1887, când Eminescu era la Botoșani, la sora lui Harieta, Veronica publică poezia ,,La un portret”, ce apare pe prima pagină a revistei. Poeta se întâlnise cu Eminescu, venit de la mănăstirea Neamț și îl ajută să treacă peste clipele grele de suferință:

,,Me pierd uitându-me la tine,
Cuprinsă ca de-un farmec sfânt
Și`n sufletul meu er revine
Dorul ce-avui p`acest pământ”.     

      În numărul 34 din 23 august 1887, pe a doua pagină, este publicată poezia ,,Că astăzi…”, în care poeta dorește ca ,,roabă ca să-ți fiu în veci”, întâlnirile cu poetul la Botoșani făcând-o să nu mai fie stăpână ,,Pe mine, pe sufletul meu”. Pe ultima pagină a revistei este anunțat apariția  ,,Almanahul României June”, pe anul 1888, unde se vor publica și trei poezii ale lui Eminescu.

      Numărul 17 al revistei, ce apare pe 26 aprilie 1887, are pe ultima pagină, anunțul: ,,Dna Veronica Micle a publicat la București, în editura librăriei Heimann, un frumos volum, care cuprinde poesiile cunoscutei poete. Volumul intitulat ,,Poesii” are multe pagini drăgălașe, cari vor fi cetite cu plăcere de inimele tinere, căci poeta cântă impresiuni și sentimente de iubire!  Prețul trei lei”.

       La moartea lui Mihai Eminescu, Iosif Vulcan îi dedică un nr. al revistei poetului- nr.26 din 25 iunie 1889- în care apare și poezia Veronicăi Micle ,,Raze de lună Lui” (București, 16/28 iunie 1889) și poezia lui Alexandru Vlahuță, intitulată ,,Lui Eminescu”.

     După moartea Veronicăi Micle, revista Familia îi dedică un număr special- nr. 34 din 1889- în care prezintă un frumos elogiu adus poetei și se dau informații cu privire la înmormântare, însoțite de o gravură de Th. Mayerhofer pe copertă.

     Totuși, Veronica Micle a publicat puțin în Familia, majoritatea poeziilor sale fiind publicate de revista junimistă ieșeană ,,Convorbiri literare”, unde a publicat un număr de 55 de poezii. Veronica colaborează la revista junimistă la sfatul lui Mihai Eminescu, care vede talentul poetei și sensibilitatea poeziilor sale, bine primite de public.

      La 16 noiembrie 1875, Eminescu o sfătuiește pe Veronica Micle să trimită  lui Iacob Negruzzi, redactorul ,,Convorbirilor literare”, câteva poezii spre publicare. Veronica trimite patru poezii, însoțite de o scrisoare, în care spune. ,,Onorabile Domn Redactor, Ertați-mi Vă rog îndrăzneala care o iau, aceea de a supune savantei Domniei- Voastre aprecieri, câteva din micile mele încercări poetice. În cazul, dacă le veți găsi prea slabe pentru a putea fi publicate, cu respect Vă rog, a mi le înapoi. Primiți, Vă rog Domnule Redactor, cu această ocasiune asigurarea prea distinsei mele Considerații. Veronica Micle”.

     Veronica a trimis pentru publicare în revista junimistă ,,Convorbiri literare” poeziile:Fugi îți zic, Ah! Du-te, În zadar privesc și Drag mi-ai fost, publicate în 1 decembrie 1875, poezii citite în ședința Junimii de Miron Pompiliu. Revista Convorbiri literare a publicat aproape toate poeziile trimise de Veronica, deși Maiorescu și Iacob Negruzzi aveau rezerve în privința talentului ei poetic. Ultimele două poezii, Galathea și Albăstrele, trimise pentru publicare în 1888, au apărut în Convorbiri literare de abia în 1892, prima și 1924, cea de-a doua.

    La moartea Veronicăi Micle, revista Familia nr.34 din 1889, publică un interesant material dedicat poetei, pe care o apreciază ca fiind o poetă cu talent și aduce o serie de informații privind înmormântarea sa: ,,Literatura română erăș are doliu. Cunoscuta poetă lirică, Veronica Micle, care a colaborat și la ,,Familia”, a încetat din vieță, la 4/16 august ac.c. în sfânta mănăstire Varatic în România, unde s-a făcut și înmormântarea. Pe cât de neașteptată a fost șcirea aceasta, pe atâta este de mare și durerea ce simțim, căci pierdurăm o colaboratoare cu talent, a cărei moarte toată literatura română o jelește”. Despre înmormântarea poetei se descrie tabloul trist al ceremoniei, participarea numeroasă, cuvântările rostite și se deplânge pierderea suferită de literatura română:,,Pe la 3 ore, în fața întregului sobor și a tuturor vizitatorilor mănăstirei, după terminarea serviciului religios, dl. Theodor G. Emandi, student al facultăței juridice din Iași, în numele studenților universitari rosti o frumoasă cuvântare, care umplu de lacrimi ochii asistenților. Dsa schiță meritele literare ale poetei caracterizând tot- odată nobilele însușiri a sufletului ei, numerând- o cu multă dreptate între cele întâi poete a Românilor, arată asemenea pierderea ce literatura lirică, încerca prin moartea Veronicăi Micle care cu maturitatea vârstei ar mai fi îmbogățit literatura. Apoi dl. Humulescu, student în teologie, rosti al doilea discurs bine simțit. Mai multe coroane au fost depuse pe mormântul regretatei Veronica Micle. Întreaga mănăstire era cuprinsă de doliu”. Este publicată, în continuare, poezia ,,Lac- oglindă”, dedicat fiicei sale Valeria, cunoscută artistă lirică.

     Pe coperta revistei este prezentată imaginea poetei, după fotografia din 1885, grafică realizată de pictorul austriac, Theodor Mayerhofer (Colecția Revistei Familia a d-lui ing. Victor Miuțescu, Arad).

      Revista Familia nr. 40 din 6 octombrie 1891, are prima și a doua pagină dedicate Veronicăi Micle, unde se prezintă conferința Smarandei Gheorghiu intitulată ,,Veronica Micle. Vieața și operele sale”,  conferință ținută la Ateneul Român din București, în seara de 13 decembrie 1890, când va prezenta bustul de marmură al poetei, donat Ateneului. 

      Prietena Veronicăi Micle, Smaranda Gheorghiu (maica Smara), organizează o serie de conferințe în țară, despre viața și activitatea poetei, în urma cărora strânge fonduri pentru realizarea bustului, sculptor I. Valbudea. La predarea bustului Ateneului Român, Smara ține o conferință, unde spune:,,Bustul ce avem înaintea noastră și căruia rog pe domnul președinte al Ateneului Român a-i da aici locul ce i se cuvine, înfățișează pe poeta Veronica Micle, femeia care lucrând a lăsat o urmă după dânsa în omenire și despre a cărei vieță și opere me veți îngădui a spune câteva cuvinte…Veduvind încă foarte tineră, Veronica Micle, avu a lupta cu multe prejudecăți sociale, cu multe neajunsuri până ce crescu pe cele două fiice ale sale Valeria și Virginia Micle, pensia ce-i remăsese de la soțul său fiind mică, iar mijloacele ei foarte restrânse. Spre a le completa educațiunea, ea trebui să vendă până și cuibul seu, casa ce avea și la 1888 să se mute la București”.

     Pe prima pagină,  în prim plan, este redată imaginea Veronicăi, gravură de Theodor Mayerhofer din Viena, după fotografia poetei din 1885. În continuare este publicată poezia ,,La un portret” și câteva aforisme:

,,Cu cât cugeți mai puțin, vorbeșci mai mult”.
,,Cei săraci nu se ajută cu ochii care plâng, ci cu mânile care dau”.
,,Bărbații sânt mângâiați de primul amor, iar femeile de cel din urmă”.
,,Tutunul, alcoolul și cărțile sunt cele trei flagele ale societății moderne”.
,,Vecinic femeia va abdica de la rațiunea ei, ca să fie pe placul modei”.

Bibliografie:
1.Colecția Revistei Familia- 1882- 1891- Colecția Victor Miuțescu, Arad;
2.George Sanda– Veronica Micle. Destinul unei mari iubiri- Editura George Sanda, 1994;

     V.Micle- Th. Mayerhofer , Eminescu- Veronica Micle- pictură M. Cătrună  Poesii- V. Micle 1887,Plic filatelic (FDC) Cupluri celebre- Eminescu – Veronica Micle