Victor Foca – un artist proteic
Întâlnirea mea cu artistul Victor Foca s-a produs sub semnul Destinului. M-a invitat să-i prezint o expoziție la București, fără a ști prea multe despre creația sa. Am acceptat invitația ca pe o provocare a necunoscutului. Acest lucru se petrecea în anul 1999. Ajungând la sală am avut un veritabil șoc, deoarece lucrările lui Victor Foca nu semănau deloc cu lucrările de șevalet sau grafica unor congeneri. După prezentarea artistului și a operei sale am simțit că publicul restrâns și select a făcut din uimire o formă de admirație. Era, pentru toți cred, o surpriză venită din Botoșani, oraș a cărui notorietate în plan artistic era bine apreciat de privitori și cunoscători ai domeniului, mai ales.
Succesul expoziției se baza pe surpriza bucureștenilor, deoarece acest fel de pictură avea o dimensiune de surpriză și, evident, de valoare. Cei câțiva confrați de breaslă l-au felicitat cu răceală, surprinși de exponatele de pe simezele de la Galeria Ministerului Lucrărilor Publice și amenajării teritoriului. De față era și poeta Ana Blandiana și soțul acesteia. Pictorul, emoționat și plin de speranță, aștepta comentariile amicale ale privitorilor. Complezențele nu au lipsit și artistul a fost fericit, deși a realizat că propunerile sale ieșeau cu mult din tiparele unor vernisaje de salon. Criticul a făcut din uimire un elogiu al surprizei, al ceva ce nu semăna cu pictura clasică de șevalet. Atmosfera oscila între admirație și nedumerire. Pentagramele imaginate de artist, atât de vechi ca expresie și simbol, fuseseră desigur uitate și surpriza a înlocuit felicitările convenționale. În București, prin destin, intrase un artist care a fost ales de divinitate să zidească altfel de temple himerice. Unii s-au uimit fără să știe de ce, alții au socotit că așa ceva nu există. Doar artistul Foca ar fi putut mărturisi câte ceva despre conceptele pe care le-a transformat în imagini, în forme, unde steaua cu cinci colțuri era interpretată în plan expresiv și simbolic. Cred că Victor Foca se pregătea în sufletul său de o victorie memorabilă. Tăcut și interiorizat, artistul a plecat la Botoșani la fel de fericit sau nefericit cum venise.
În ani, prietenia noastră a evoluat și astăzi încerc să reconstitui parcursul statornic al artistului, cel care nu are nimic în comun cu ceea ce vedem de obicei pe simeze. Nu urmărește câștiguri materiale și nici beneficii de imagine. El știe că are o misiune de îndeplinit, aceea de a ridica vălul de pe lucruri care trimit la sacralitate și destin. Proiectul său artistic și plastic surprinde prin consecvență și continuitate, fiind, aproape la fel cu artistul care a pictat toată viața același motiv.
În această pauză de respirație trebuie configurat, succint, parcursul uman și artistic al lui Victor Foca. Victor, conține virtual dimensiunea Victoriei. S-a născut la București și s-a fixat, fizic, la Botoșani. De fapt, cred că Victor Foca este din totdeauna și pentru totdeauna. Ființa lui fizică este doar o întâmplare de care a luat act doar din starea civilă, el fiind, cum spuneam, de pretutindeni. A studiat la Liceul Octav Băncilă din Iași, capitală culturală, nu-i așa, Facultatea cu Dan Hatmanu, promoția 1966, a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici, al altor prestigioase Asociații ce vor fi consemnate în C.V. A expus la Botoșani de câte ori a vrut să spună ceva concitadinilor, la Zurich, Budapesta s.a. A realizat monumentul Mihai Eminescu, amplasat în localitatea cu același nume. Participă la expoziții din spațiul cultural al Moldovei și, de fiecare dată, surprinde publicul prin viziunile sale mai puțin frecventate de alții. Si-a conturat un concept și stăruie cu obstinație să spună oamenilor câte ceva despre misterele universului și despre enigmele timpului. Actualmente de devotează realizării unor picturi murale în școlile din Botoșani și, pentru acestea, nu-i mulțumesc decât puțini sau doar formal. Pare absent uneori, dar nu este. Are atâtea himere în jurul său încât nu este singur niciodată. Dacă ar fi, probabil că ar abandona proiectele sale tulburătoare prin idei și desăvârșite prin calitatea picturii. În anii din urmă, descoperind calculatorul, multe dintre imaginile create de el beneficiază de tehnologiile momentului așteptând clipa în care doar gândind o imagine ea va apărea spontan pe o pânză care așteaptă a fi colorată cu eresuri.
În prezent, Victor Foca exersează pictura murală și realizează pe cont propriu proiectul Slavă – ție, spre a ambienta mai multe școli din Botoșani. Cum se vede, artistul se dăruiește în felurite chipuri comunității, fără a aștepta vreun fel de recompense. Titlul de Cetățean de Onoare nu ar fi altceva decât un gest firesc și necesar. Este doar o firească sugestie pentru comunitatea botoșăneană…
Ar mai fi de adăugat în această firească, dar succintă evaluare faptul că artistul are, prin viziunile lui picturale, șansa de a comunica în orizonturile vaste ale inefabilului. Citez din câteva meditații ale pictorului spre a configura un profil uman deschis către umanismul din toate vremurile, privite ca o victorie asupra întunericului: Măsura este legea ce ține-n echilibru furia vieții, ce desparte iubirea de păcat… Din cap clătinând, cădelnița vremii împarte speranțe fierbinți în suflete moarte, iar când șerpii flămânzi din priviri înviate se-ntrec fluierând, când veninul din adâncul uitării zâmbește, șoptind repetat amenințările morții promise… Lumina sa și a operelor sale se extinde atât către trecut, către azi și, mai ales, către mâine…
Un confrate, Constantin Doroftei, un artist exponențial trecut din păcate în prematură uitare, a intuit cu vreme în urmă că Victor Foca este diferit de ceilalți și că viziunea lui este atipică, generatoare de interes. Tentativele de cuprindere a extrem de complexei probleme a culorii sunt deja numeroase. Combinațiile pigmentare sunt o reformulare personală a teoriei culorilor, Victor Foca stabilind că prin culoare definim universul, iar prin structuri îl raliem cu infinitul… În fizică s-a demonstrat experimental că roșul și violetul sunt două extreme ale spectrului vizibil, lor corespunzându-le unde electromagnetice cu lungimi limitate. Combinațiile pigmentare sunt experimentele artistului prin care sporește numărul de combinații posibile…
Artistul Victor Foca mărturisește cu modestie: – Sistemul meu a fost clasificat în anul 1975, după îndelungi căutări. Am experimentat combinațiile pigmentare mai bine de cinci ani, cu un număr mare de subiecți de vârste diferite din clasele primare și gimnaziale. Discurile combinațiilor pigmentare constituie un instrument de mare eficiență în înțelegerea activă a diversității amestecurilor de culori. Așadar, Combinațiile pigmentare au devenit un instrument de lucru în sensul organizării cromatice a suprafeței.
Aforismele lui Foca, profunde și colorate sunt imagini ale absolutului și ale drumului către el. Se dovedește că are o subtilă imaginație și, astfel, reprezentată de un cap de țap. Află corespondențe între imagine și cuvânt, culoare și armonie. Pare un enciclopedist însetat de cunoaștere, deschis cu generozitate către ceilalți prin simplul gest al creației artistice. Pictura lui este o metaforă a frumuseții lumii…
Înainte de a imagina și acredita la bursa valorii conceptul plastic armonic, Victor Foca, în felul său un cărturar enciclopedist, a explorat teritoriile conceptului Punctul plastic armonic, definit ca un element fundamental de comunicare prin imagini plastice armonice, unde identifică reprezentarea grafică a mișcării. În urmă cu ani, intere sat de expresia pentagramei a făcut documentări în privința simbolisticii pentagramei, folosită în structurile compoziționale. Steaua cu cinci colțuri sau cinci linii era cunoscută cu 3500 de ani înainte de Hristos în orașul Ur din Mesopotamia. Pentagrama simboliza puterea imperială, chiar dacă un simbol păgân.
Într-o variantă intens circulată latinescul pag anus era deseori folosit pentru țăranii needucați și trimitea la locuitorii din zonele rurale. Termenul de sătean era asimilat uneori cu satan. Păgânul a devenit păcătos. Cei vechi știau că lumea este duală, masculină și feminină, pentagrama simbolizând armonia și haosul. Pentagrama ca simbol al războiului se menține și astăzi, avioanele americane purtau pe fuzelaj simbolul pentagramei. Putem aminti în context zeița iubirii, Venus. Pentagrama se regăsește și cu semnificația spiritului, Focului purificator, Pământului, Apei. Cele cinci baghete ale lui Iisus reprezintă simbolul adevărului, dar și, mai ales, Imaginea pentagramei, pe care o regăsim mai târziu în timp ca simbolul suferinței omenești. Leonardo da Vinci în celebra compoziție Homo Quadratus a ilustrat-o… Cele cinci simțuri se referă la auz, gust, simțire,vedere, atingere… Dramatică este și interpretarea simbolului ca predestinare ca simbol al suferinței omenești. Perioada medievală a preluat simbolurile și a înăsprit pedepsele aplicate ereticilor. Inchiziția a descoperit arderea pe rug și tortura nemiloasă. Templierii au suferit și ei vitregiile vremii.
Punctul plastic armonic presupune a fi sau a nu fi în același timp. Reprezentarea grafică a mișcării era sugestiv controlată doar de Marele Creator. Punctul plastic armonic sugerează doar o singură curgere. Reprezentarea punctului plastic armonic se poate face printr-o structură sferică fără dimensiuni. Secțiunea de aur trimite la Divina proporție.
Predispus prin rigoare și fantezie să cerceteze și să experimenteze asemenea valori, Victor Foca se definește prin creativitate și măsură a lucrurilor. Imaginile rezultate din conceptul Punct plastic armonic generează o infinitate de imagini ceea ce ne duce cu gândul la divinitate. Într-o secțiune plană prin mijlocul sferelor aliniate, urmărește mișcarea uniform accelerată, a acestora prin care se observă nașterea unei spirale – Spirala armonică, care pleacă din infinitul mic și trimite la – Dumnezeu și crește ajungând în marele infinit – al aceluiași Dumnezeu…
Constant în cercetările sale, Victor Foca se singularizează ca viziune și deschide orizonturile posibilului. Expoziția recentă de la Botoșani reconfirmă o vocație și împlinește un destin de creator. Parcursul său actual certifică și impune o cercetare asiduă deschizând noi orizonturi estetice. Imaginile obținute pe calculator fac ca dialogul vizual să existe ca o alternativă la pictura tradițională. Victor Foca este un frenetic iscoditor al orizonturilor posibile. Rămâne ca timpul să confirme sau să infirme propunerile artistului interesat de o altă viziune asupra dialogului vizual… Cei care îndrăznesc, au deseori, șansa de a câștiga… (Valentin Ciucă)
Redactorul ediției: Ana FLORESCU
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Impecabile profiluri de oameni de arta…