Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

VIITORUL ÎNTR-O ECUAŢIE DE MIRCEA BĂDUŢ

G-Manole-0201Primit pentru publicare: 22 mai 2015
Autor: Georgică MANOLE, redactor șef
Publicat: 22 mai 2015

VIITORUL  ÎNTR-O  ECUAŢIE  DE  MIRCEA  BĂDUŢ 


Încă o carte „specială”, cu un titlu clar, trimite în lumea mare a cititorilor Mircea Băduţ. Este o carte care conduce pe cărări limpezi cititorul  interesat de interdisciplinaritate  ( „DonQuijotisme AntropoLexice”, eseuri, Editura „EuroPress Group”,  Bucureşti, 2015). Inventatorul teatrului intruziunii, scriitorul George Astaloş, găseşte două filoane psihologice unnamedale omului modern. Unul este cel hamletian prin care omul  „se refugiază în el însuşi, trăindu-şi prezentul în marginea unui discurs anterior”, exact  cel în care, la modul declarat, Mircea Băduţ nu s-ar încadra, cu toate că  în text am întâlnit multe situaţii care l-ar contrazice. Celălalt este donquijotistul, omul „răvăşit de ambiţia singularizării, care ignoră sistematic realitatea prezentului, proiectându-se într-un viitor nebulos, alimentat de fantasmele unei ipotetici deveniri”.  Cititorul cărţii poate stabili care este tipologia  în care poate fi încadrat autorul, dar un  aspect e limpede: Mircea Băduţ este o alcătuire hamletiano-donquijotistă, adică una  „dilematică”. Risc şi  o formulă procentuală: 35% – 65%.

Subintitulată  „fals tratat de antropologie”, autorul pune accent pe originea omului modern şi transformarea lui în „om recent” sub influenţa condiţiilor social-culturale.

Din această perspectivă, cartea este, în primul rând, un îndemn la conştientizarea  efectelor globalizării (oare când a început aceasta, se întreabă undeva autorul?):  1. „globalizarea devine un fenomen masiv, o avalanşă ce ne provoacă firea şi stirpea”; 2. „în ciuda faptului că ştiinţa şi tehnica au fost mult timp factori de evoluţie (…), se pare că tocmai iureşul tehnologic – atât stârnit în telecomunicaţii şi în informatizare- ar putea sădi niscaiva seminţe decadente ce deja le cam vedem încolţind ca efecte secundare ale globalizării”;        3. „superficialitatea s-a insinuat pe mai toată orizontala şi chiar pe verticala societăţii umane”; 4. „există un revers al progresului: câştigăm eficienţă, dar pierdem esenţe, evităm profunzimi”; 5. „ieftinirea comunicării şi a stocării pe web aduce avantaje practice, dar poartă subliminal şi un pic de suicid”;  6. „un alt exemplu îngrijorător: dispariţia publicaţiilor periodice tipărite”; 7. „infiltrarea tehnologiei moderne în instruirea copiilor / tinerilor îi dotează mai degrabă cu versatilitate decât cu intelect puternic”; 8. „globalizarea aduce omenirii un cumul greu digerabil, într-o supralicitare lipsită de răgazul asimilării” etc.

Dintr-o altă  perspectivă, cea  psiho-sociologică, Mircea Băduţ  consideră că globalizarea nu mai dă nicio şansă prieteniei: „De asemenea, dinamica vremurilor – acea globalizare (despre care odinioară avansam ideea că ar fi început nu în modernitate, ci odată cu tiparul) accelerată acum de internet, de telecomunicaţii şi de mass-media – nu prea mai lasă loc (de resurse, adică iar facem o buclişoară la ideea energetică) decât pentru relaţii superficiale. Fenomenul Facebook pare a pune „dislike” definiţiei din dicţionar. N-ar fi de mirare să zicem în curând: „Prietenia? Obsoleted. Overrated”.  Şi stilurile comunicaţionale au început să fie diferite între „a vorbi” şi  „a scrie”. Oamenii au început să nu mai fie „egali în vorbă şi-n cuvânt”.

În al treilea rând, trebuie observat  că fărămiţarea universului material şi ideatic este una care, din considerentele autorului,  ar fi cheia salvării omenirii din ghearele  distrugătoare ale globalizării: există o infinitate de micro-decizii, cum există şi  „o bifurcare „miliardă” a realităţii”  în conformitate cu rezultanta  influenţelor simultane dinspre biologie, sociologie şi psihologie  asupra fiecăruia, aşa cum manifestările inteligente provin din cvasiinfinite acumulări şi concentrări la nivelul celulelor neuronale.  Până şi spaţiul de locuit se află într-un labirint aparţinând labirinturilor din ce în ce mai curinzătoare, între care există multiple relaţii reciproce”.  Autorul e convins că şi  „adevărul absolut” devine unul personalizat, fiecare văzându-l conform cu interesul său şi nu cu cel general, risipindu-se în mii de adevăruri mai mici. Filosofând pe seama actului suicidar, autorul nu cade în paradoxul cioranian, acela de a teoretiza sinuciderea fără însă să sfârşească în concretizarea  gestului.

Textele de bază ale cărţii sunt pline de întrebări şi idei cu tente SF-iste, unele  supuse unui veritabil paradox avangardist ( aduce obiecţii mondializării, în acelaşi timp apreciind formulele îndrăzneţe despre formele de viaţă şi inteligenţă  găsite în operele maeştrilor SF-ului).

Un stil ironic, „dilematic”, bine temperat, transpare din exemplele cu întâmplări neaoş româneşti, din calitatea de a fi „avocatul diavolului”  şi „procurorul” unor expresii precum „excepţia care întăreşte regula” sau „prima impresie contează”,  din eseul despre plante şi muzica oamenilor sau „Fot-Frumos şi Ileana-model”..  Raţionalist convins, Mircea Băduţ  asociază evoluţiei  către „omul recent”  unele concepte din domeniul ştiinţelor precum: punctul de inflexiune, derivata întâi, derivata a doua, alterarea curbei, modelul cibernetic al cercurilor, ecuaţia, sistemul cartezian, funcţia conservativă din fizică, limita din matematica drept sistem peratologic în filosofie etc.

Textura ştiinţifico-eseistică a cărţii este întreruptă de trei secvenţe  pur literare. Acestea o  separă pe  două paliere şi fac trimiteri la seria interpretărilor speculativ-antropologice  a trei mituri, balade  sau legende populare: „Monastirea Argeşului”  („Manoli”-p. 7), „Meşterul Manole” („Mănăstirea Anei” –p. 105) şi „Mioriţa” („Mioara-mică” –p. 196), pentru a pune în evidenţă schimbarea relaţiilor sociale în raport cu condiţiile naturale.

Conştient de efectele zvârcolirilor omenirii, Mircea Băduţ  formulează „ecuaţia viitorului nostru pe Pământ”: 1. „un procent tot mai mare din omenire se va mulţumi cu aparenţa omnipotenţei (substrat al „superficializării”; 2.” un procent tot mai mic va şti să facă”;  3. „ dacă şi când autosuficienţa se va fi infiltrat destul, atunci cursul civilizaţiei – cel dat de cumularea miriadelor de micro-decizii nu va mai fi decis de cei care ştiu (chiar să facă), ci de acea majoritate (devenită cvasi-totalitate) ce doar va crede că ştie”.

Soluţia ecuaţiei , pe care ne-o propune Mircea Băduţ, este una cu caracter mioritic. „..deocamdată, singura alternativă cinstită e doar să conştientizăm lucrurile. Şi, implicit, să ne obişnuim a coexista cu neliniştea. Să ponderăm progresul cu responsabilitate, fiind atenţi la propriile micro-decizii”.

O astfel de soluţie a adoptat şi Constantin Noica, acest  adept al donquijotismului, faţă de regimul comunist. Unii au zis c-a fost bine, alţii c-a fost rău.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Sincere aprecieri!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5