Repetăm ce am mai scris nu doar în Luceafărul-Botoşani, după pensionare,în 2010, la 84 de ani, mediculVirgil Ene din Timişoara a scris şi publicat cartea „Previziuni științifice în viața și opera lui Mihai Eminescu”, volumul „Eminescu versus Einstein în 2012. „Nebănuitele enigme ale nuvelei Sărmanul Dionis” în 2014, iar în 2017  volumul „Nouă de la Râm ni se Trage sau Urmările Războaielor Daco-Romane”. Ultimul volum apărut în 2019 este intitulat „Mihai Eminescu între geniu și nebunie. O psiho-patografie adevărată”, cu o prefaţă consistentă semnată de Ion N. Oprea, pusă de editură alături de a unor oameni  de ştiinţă.  Actualul volum, al şaselea despre  Eminescu, cum am spus,  cu titlul „Eminescu + Luceafărul + Hyperion (o triplă întrupare) geniu poetic + geniu științific”, aflat la tipografie, prezintă, cum spune autorul,  „pe lângă sursele adevărate ce au influențat crearea poemului „Luceafărul”, în prima parte și în partea a doua conține numeroase documente și referiri științifice asupra personajului Hyperion, care este de fapt încarnat atât în Luceafărul cât și în Mihai Eminescu. Așa încât toate referințele aparțin lui Eminescu, contribuind la susținerea celui de al doilea titlu al lui de om de știință și inclusiv de geniu științific”.

Despre contribuţia lui Ion N. Oprea ca bibliograf, autorul, ca de obicei, se dovedeşte a fi un darnic, iată redate doar două referiri cum îl ajută cercetătorul INO pe autor, dar şi pe cititori în înţelegerea poetului: …” Dăm cuvântul mai întâi unei mai vechi cunoștințe citată ultima în cartea Mihai Eminescu între geniu și nebunie, Șerbu Melania³⁹, care mi-a fost prezentată de prietenul meu, marele scriitor de la Iași Ion N. Oprea. Domnișoara Melania, româncă din Brașov, de etnie evreică, este absolventă a unui gimnaziu comercial. Era în vârstă de 18 ani, când, în 1928 a aflat că marele fizician Albert Einstein din Berlin, a descoperit Teoria relativității. Cunoscând Sărmanul Dionis, nuvela scrisă de Mihai Eminescu în 1870 și citită la Junimea la 1 septembrie 1872, a făcut imediat legătura antologică dintre ei, și i-a scris cu curaj lui Einstein.

Destinatar: „Pentru Profesorul Albert Einstein, descoperitorul Teoriei relativității, Berlin, Germania”.
Iar la Expeditor: „Melania Serbu, Breitfer Bach (Valea Largă), 2, Brașov, România”.

Scrisoarea deși nu era bine adresată, poșta germană l-a găsit pe Einstein. În scrisoare, Melania i-a transmis traduceri de la începutul nuvelei. Einstein i-a răspuns prompt, și legătura lor a durat 20 de ani, între 1928 și 1948.

În răspunsul său, „Mult stimată domnișoară Șerbu”, îi  scrie că „fără cunoștințe de fizică, teoria relativității nu poate fi înțeleasă”. Einstein îi va expedia cărți de matematică și fizică, și pentru că nu avea bacalaureatul, îi va scrie lui Nicolae Iorga, pe atunci Prim-ministru, să intervină. Iorga, fiind o mare personalitate, a intervenit, astfel că, și alți pretendenți au putut să susțină bacalaureatul.

E totuși de mirare cum a auzit Melania de Einstein în 1928, când subsemnatul am terminat un liceu teoretic secția real în 1944, și nimeni nu ne-a vorbit despre așa ceva. Iar că Eminescu în nuvela Sărmanul Dionis a descoperit teoria relativității, când până-n 2014, toți eminescologii și oamenii de știință, în unanimitate, deci timp de 142 de ani a fost considerată ca o enigmă? Subsemnatul în 2014, am scris cartea Mihai Eminescu. Nebănuitele enigme ale nuvelei Sărmanul Dionis, în care am decriptat 27 de enigme și 15 previziuni științifice. Datorită acestui fapt, am susținut că această nuvelă este laboratorul științific al lui Eminescu. Problema e că Einstein, fie n-a înțeles bine traducerea, fie n-a vrut să o înțeleagă, fiindcă e clar, Eminescu a avut prioritate în privința gândirii acestei teorii, și acest fapt reiese chiar din gândirea lui Einstein, când a răspuns la întrebarea „Vă încredeți mai mult în imaginație decât în cunoaștere”? Iată răspunsul luat dintr-un interviu cu G.G. Vicrek, Saturday Evering Post, 26 oct. 1922: „Imaginea este mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea este limitată, imaginația face ocolul lumii”. Deci imaginația lui Eminescu  a fost cu cel puțin 35 de ani înaintea Relativității Generale.

În legătură cu înțelegerea Relativității, Einstein pune condiția că „oricine trebuie să fie de acord, că timpul Relativității pune capăt ideii de „Timp Absolut”. Aristotel și Newton considerau că timpul este absolut cu condiția să ai ceasuri normale.

Eminescu îndeplinea și această condiție când spunea „O, acest blestemat de timp, care e când lung, când scurt” Și chiar l-a pus în practică când tot în Sărmanul Dionis, îi spune Mariei: „mergem în lună, că acolo o zi e cât un veac pe pământ”.

Chiar și exprimările populare ale Relativității sunt identice în fond. La Eminescu avem: Dar timpul?  O, acest blestemat de timp, care e când lung, când scurt fiind cu toate acestea același cel puțin remontoriul o spune când așteaptă cineva iarna la porțile unui zăplaz pe drăguța lui… și ea nu vine… și așteaptă… și ea tot nu vine… ce-i timpul? O eternitate. Și când cineva citește o carte frumoasă… mii de tablouri se desfășoară pe dinaintea ochilor… Ce-i timpul? Un minut”.

La această cugetare Einstein va răspunde cu o alta, asemănătoare în conținut. Când într-o zi Hellen Ducas, secretara lui, îl roagă să-i spună cum să-i lămurească pe reporteri ce vor să știe în ce constă Relativitatea, Einstein îi dă următoarea explicație: „o oră petrecută în parc, pe o bancă alături de o ființă drăguță, trece ca un minut, dar un minut pe o plită înroșită, pare o oră”.

Deci gândirea lui Eminescu despre Relativitatea Timpului și Spațiului e nu numai totală dar și originală, îi lipsea numai formula, pe care o prevedea și el în Scrisoarea I.

„Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr”

În 1940, în România au venit legionarii la putere, aliați cu germanii unde fasciștii îi persecutau pe evrei. Melania Serbu s-a temut de acest pericol și l-a rugat pe Einstein s-o ajute să ajungă în America.

Einstein a refuzat-o diplomatic, spunându-i că e mai bine să rămână în România. Părerea noastră, e că refuzul a avut alt substrat. Ea era singura persoană care cunoștea secretul lui Eminescu despre Relativitate și în America, presa fiind liberă, secretul putea deveni public, accidental și….?

În caz că admitea acest lucru, poate că recunoașterea lui Eminescu ca om de știință devenea o certitudine de atunci, fapt ce ne-ar fi scutit pe noi, să scriem un adevăr fără succes la public.

Şerbu Melania a ajuns în Israel ca profesoară de fizică. Pentru interesul depus pentru Eminescu, îi aducem noi mulțumirile noastre postume”.

În încheiere citim:

 …”O ultimă idee care-l scoate pe Eminescu cel mai mare astrofizician al timpului său. Mă repet puțin dar se merită.

Din Biblie se știe că, în ziua a patra Iahve a făcut luminători mari: soarele pentru zi și luna pentru noapte și stelele pe care le-a fixat în înaltul cerului;

Ptolomeu a descoperit geocentrismul. Grecii susțineau că Anteu ține cerul pe umăr, Pământul e fix ca și stelele. Din anul 1600 a apărut heliocentrismul: soarele e fix împreună cu stelele,iar sistemul solar cu pământul se învârt în jurul soarelui, situație care durează până în 1930.

În acest timp Eminescu e singurul care susține mișcarea întregului univers, inclusiv a soarelui și stelelor, și nu numai mișcarea ci și faptul că „sorii se sting și stele pică”, sau că există „colonii de lumi” și cea mai deosebită „icoana stelei ce-a murit/încet pe cer se suie/era pe când nu s-a zărit,/azi o vedem și nu e”.

În timp ce toți savanții lumii susțineau fixitatea stelelor, eternitatea și unicitatea cerului, Hubble, în 1930 cu un telescop, a constatat că Eminescu a avut dreptate, că stelele se mișcă. Nimeni din țară n-a făcut cunoscut lumii poziția veridică a lui Eminescu până astăzi.

Și totuși avem o mare surpriză, accentuează fostul profesor universitar din Timişoara, mare inovator în multe ale ştiinţei:  Prietenul nostru, marele scriitor de la Iași domnul Ion N. Oprea⁵⁸ mi-a trimis ultima carte scrisă de domnia sa, a câta, nu le mai știm numărul, dar titlul spune multe: istorii, comentarii, vol. 13, Ed. Armonii Culturale, Adjud, Vrancea, 2020, în care apar trei articole din ultima mea carte „Mihai Eminescu între Geniu și Nebunie. O psiho-patografie adevărată”, distribuite pe 34 de pagini din 500 câte are cartea, fapt care m-a bucurat foarte mult. Dar nu acesta e motivul pe care îl amintesc în această lucrare, ci pentru surpriza minunată de a găsi în cartea sa un subiect legat de această lucrare a mea. Și anume, la pag. 434-435, un titlu deosebit de important: Un sud coreean, Kim Ung-Yong, cel mai inteligent om din lume – despre Mihai Eminescu al românilor.

Am ținut să-l fac cunoscut pentru faptul că e singurul străin și om de știință care apreciază pe Eminescu ca om de știință și nu ca poet.

Kim Ung-Yong, este omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligență din lume, cu un IQ de 210 unități, fizicianul englez Stephen Hawking avea 160. Asiaticul, spun sursele documentare Google, a vorbit de la 6 luni, iar la 3 ani citea cursiv în japoneză, engleză și germană, la 4 ani rezolva integrale și calcule diferențiale, scria poezii și era un pictor format. A început cursurile universitare pentru fizică la 4 ani, iar în 1970 când avea 8 ani a fost invitat la NASA de USA, unde și-a terminat cursurile universitare și la 12 ani a început activitatea de cercetător la NASA, pe care a continuat-o până în 1978, când la 16 ani s-a întors în Coreea de Sud.

Acasă și-a echivalat studiile și s-a angajat ca asistent universitar la o facultate din provincie. Întrebat de jurnaliști de ce a făcut acest gest, Kim Ung-Yong a dat un răspuns ulterior, care, poate, echivalează cu cea mai mare descoperire pe care o pot face oamenii: „Poți avea o capacitate intelectuală mare, poți fi geniu la matematică și să ai calități lingvistice de necontestat, dacă eșuezi la capitolul inteligență emoțională, dacă nu iubești (…) și nu te iubește nimeni, nimic nu mai contează. Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimeni acolo. E pustiu. Întorceți-vă la lucrurile simple…”

Și a exemplificat: „În opera lui Mihai Eminescu Sărmanul Dionis, personajul principal dorește cunoașterea absolută a lucrurilor și, în definitiv, să dobândească nemurirea. Pentru aceasta sufletul lui călătorește departe de pământ, în spații greu accesibile, unde timpul se dilată, iar universul întreg capătă proporții necunoscute muritorilor. Destinul de veșnic sărman, al lui Dionis se transformă doar atunci când el găsește împlinirea în iubire, în iubirea pentru fată (…) Și totuși, ceea ce Eminescu a descris la nivel imaginar acum 150 de ani se petrece astăzi, păstrând proporțiile, desigur, în lumea noastră”.

Și domnul INO încheie: Vă aduceți aminte de scrisurile universitarului Virgil Ene din Timișoara, România, și cărțile lui despre Mihai Eminescu, despre care eu am scris în revista Luceafărul Botoșani?

Mulțumesc INO pentru această știre formidabilă care reiese din această expunere. Eminescu recunoscut ca om de știință genial de un alt geniu în fizică din altă țară și de pe alt continent. E un pas mic pentru ca Eminescu să fie cunoscut deplin ca om de știință și în esență ca OM TOTAL. Mă bucur că am trăit acest început. Sunt sigur că vor urma și alții. Vă aduceți aminte de Şerbu Melania, când i-a scris lui Einstein despre Eminescu dându-i exemplu tot Sărmanul Dionis? Un răspuns total invers. Are dreptate Kim Yong că acolo sus nu e nimic”…

Pentru conformitate, Ion N. Oprea, 15 iunie 2020