Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Lui Mihai Eminescu un dublu Geniu- în poezie şi în ştiinţă!

Primit pentru publicare: 20 Dec. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru fondator de onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 20 Dec. 2019
© Ion N. Oprea, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Cunoscut şi respectat în lume, doar acasă este un neştiut care dacă ar avea titlul ştiinţific om de ştiinţă ar fi un total în lumea academică şi cea pământeană. M-am întrebat întotdeauna  când e vorba despre trecutul dacic, mă repet şi acum, în cazul de faţă, ce fac producătorii de master-doctorate, cei care decid şi dau titluri ştiinţifice, chiar şi post-mortem, Academia Română, Academia Oamenilor de Ştiinţă în special, lumea cercetătorilor citind cartea  „Mihai Eminescu între geniu şi nebunie. O psiho-patografie adevărată” de prof. dr. Virgil Ene, Editura Mirton, Timişoara, 2019. 

Surpriză, am primit cu autograf volumul arătat ,  autor prof. dr. Virgil Ene care la 80 de ani –(unde-i Bogdan Creţu şi dânsul universitar la 31 de ani care nu concepe ca un intelectual să mai poată lucra la o aşa vârstă, precum  Marcel Proust cu o sută de ani în urmă, în 1919, în bătălia 1iterară pentru premiul Goncourt la 48 de ani purta stigmatul articolului Faceţi loc bătrânilor lansat de L-Humanite ) – , în 2006 a debutat cu volumul „O viaţă de chirurg între  amintiri şi realizări”, ca apoi, în 2010, să scrie ”Previziuni ştiinţifice în viaţa şi opera lui Eminescu”, înşirând şi descretizând un număr de 35 previziuni ştiinţifice ale acestuia, care s-au şi realizat în mare parte în 140 de ani, în 2011 a lansat şi un DVD cu 20 de poezii recitate din opera  lui Eminescu, printre care Scrisoarea I, III şi Luceafărul, în 2012 al doilea volum „Eminescu versus Einstein” în care Eminescu îşi imaginează Relativitatea timpului şi spaţiului înaintea lui Einstein, cu aplicaţii practice, iar în 2014 a decriptat „Sărmanul Dionis”, carte considerată, timp de 143 ani,  de la 1 septembrie 1872 şi până în 2012, o „enigmă” iar literar drept o „capodoperă filozofică şi literară a literaturii române”, că în „Nebănuitele enigme ale nuvelei Sărmanul Dionis”, publicată la „Brumar” „enigmele” devin alte 27 descoperiri ştiinţifice şi 15 previziuni care se vor materializa, operă  care, Ion N. Oprea din Iaşi, în două articole în revista Pagini Medicale Bârlădene şi în Luceafărul-Botoşani atrăgea atenţia că cele patru cărţi nu doar trebuie citite, ci studiate, adâncite. De data aceasta , la volumul actual ieşeanul are un plus de relevanţă, ca referent ştiinţific – alături de erudiţii  Ioan –Aurel Pop, Acad. Profesor Universitar de Istorie, Rector al Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, omul cu „cea mai înaltă funcţie cultural-ştiinţifică din Ţară” o găseşte a fi „operă de excepţie”, Agela Ene (tiz), Profesor gradul I de limba română, Colegiul Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, Dr. Dan O. Marculescu, Md., PhD, Medic primar legal, Specialist anatomie patologică,Doctor în Ştiinţe medicale, Expert medico-legal, gradul I – „ocupă un loc de cinste” scrie autorul, 6 decembrie 2019, fiind prefaţatorul lucrării în calitate de jurnalist şi scriitor, cu titlul „Mihai Eminescu un dublu geniu  în poezie şi ştiinţă, un patriot nici astăzi destul de înţeles…”.

Să nu pierdem din vedere ce subliniază Virgil Ene, Eminescu, urmare a imaginaţiei sale şi a culturii vastee pe care o avea în toate domeniile, cu previziunile sale îşi întocmise un adevărat plan de dezvoltare ale fizicii şi astronomiei în  general, ca un adevărat om de ştiinţă, pe care astăzi lumea ştiinţifică îl materializează fără ca mulţi să ştie.

Dedicată  lui Matthias Alex. Ene, nepotului său,  cu Motto foarte semnificativ, aparţinând lui Mihai Eminescu: „Oare cine va găsi în viaţa şi opera mea un grăunte de adevăr, să explice posterităţii de ce am fost nefericit prin umilire şi sărăcie în  patria mea bogată”, prof. dr. Virgil Ene, autorul, argumentează: „ Dacă vrei să-l cunoşti pe Eminescu, citeşte această carte, în care vei afla ce nu s-a spus, ce nu s-a scris şi ce nu s-a ştiut, despre viaţa şi opera lui, despre  geniul şi nebunia lui, despre patriotismul lui, care i-a declanşat prima criză de nebunie, despre bolile, moartea şi autopsia lui, despre faptul că în viaţă a fost nefericit, dar în moarte străluceşte şi e nemuritor ca un luceafăr”, încheind  cu cugetarea lui Noica: „cu oricâte reuşite în cercetarea critică şi istorică-i, continuăm să fim vinovaţi în două privinţe, întâi, nu-l cunoaştem încă în întregime, apoi, nu-l facem cunoscut altora în întregime aşa cum a fost”, cu aserţiunea: „Azi nu mai suntem vinovaţi, fiindcă acum îl cunoaştem pe Eminescu, dar rămânem datori să-l facem  cunoscut urbi et orbi”.

Ca să ajungă la ce spune, „Eminescu este şi va rămâne în veci, mândria şi simbolul de dreptate,libertate şi unitate al românilor de pretutindeni”, cel ale cărui păreri despre carte sunt folosite drept prefaţă, Ion N. Oprea ia drept paradox întâmplările : „Dr. Virgil Ene debutând literar la 80 de ani împliniţi are norocul ca prima  carte să i-o citească, „cu creionul în mână” profesorul C.D. Zeletin, care apreciind-o, îl ajută şi din 9 ianuarie 2011 devine membru scriitor în Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, un participant, cum se va adeveri, de cetăţean al unui oraş – Timişoara – de Capitală a Culturii Europene, la Iaşi, tot paradoxal, pentru asemenea   cutezanţă, de a scrie cărţi la vârstă înaintată, un lector universitar, 31 de ani, avea să categorisească asemenea preocupări drept impostură, afectată de ceva nebunie, situaţie de la care, alţii, ca să nu-i supere pe unii care scriu şi crează şi după ce împlinesc suta de ani, Neagu Djuvara sau Mihai Şora, au dat naştere unui cenaclu ai cărui membri, ca să dovedească contrariul, au dat unei edituri ieşene în lucru un ciclu de 15 volume, faţă de criticul, ajuns profesor universitar, n-a schiţat scuze, deşi admiterea oraşului lui dintre candidaţii la titlul de Capitală Europeană, se datoreşte,poate şi lui”. 

În „Mihai Eminescu între geniu şi nebunie…” timişoreanul, în cele cam 400 de pagini, opt capitole ale volumului, publicat la vnerabila vârstă de peste 90 de ani,  bazat pe ce a descoperit cercetând, pe N. Iorga, pe G. Panu, G. Gane, G. Călinescu, Tudor Vianu, Mihai Beniuc, Perpesssicius, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Gavril Istrati, Edgar Papu, C. Noica,  Eugen Simion, Theodor Codreanu etc., argumentează meritele omului de ştiinţă cu previziunile şi invenţiile eminesciene, capitolul VIII, unele în curs de demonstrare, – camera de luat vederi, panoul solar, apocalipsa  universului, ciclicitatea lui, cu „gaura neagră”, invocat în „Sărmanul Dionis”, mărgica albasrtră agăţată la gâtul Mariei, la OZN-ul eminescian decriptat din enigmeele extratereste cu culcuş în poeziile din tinereţe, „Venere şi Madonă”, „Mortua est!”, „Scrisoarea I” , despre extratereşti şi în „Luceafărul”, când acesta îndrăgostit  de fata de pe pământ, coboară şi o cere să o aibă soţie – fără a-şi uita colaboratorii, Addenda fiind un exemplu în acest sens: ”Între timp, relativ la persoana care l-a informat pe Einştein despre faptul că Eminescu ar fi anticipat Teoria Relativităţii în nuvela Sărmanul Dionis, am primit un nou material de la Ion N. Oprea intitulat  „Melania Şerbu din Braşov în corespondenţă cu Einstein despre Mihai Eminescu”. Domnul Ion N. Oprea e un mare  scriitor moldovean de la Iaşi, cu o bogată activitate literară, dând la lumină peste optzeci de volume, sute de referate critice asupra unor lucrări ale altor autori, precum şi zeci de articole originale publicate în numeoase reviste de specialitate, fiind cunoscut în  Moldova, în Chişinău ca şi în toată ţara. El singur cunoscând toate cele patru volume ale mele, în cae îl descriu pe Eminescu ca om de ştiinţă, fizician şi astrofizician şi geniu al absolutului, studiindu-le, a găsit că sunt valoroase şi de aceea a îndemnat şi pe alţii să le aprofundeze.

De aceea ţin să-i mulţumesc şi cu această ocazie – lui INO –  pentru acest articol foarte valoros. Interesul lui este mult mai adânc decât pare la prima vedere şi de aceea merită reanalzat cu atenţie.

În primul rând facem cunoştinţă cu Şerbu Melania, o româncă evreică, absolventă a unei şcoli comerciale din Braşov, în vârstă de 18 ani. Ne frapează mai întâi, dragostea ei  pentru poporul român în mijlocul căruia trăieşte, fiind îmbrăcată într-o ie populară românească. Apoi cultura ei solidă, constând în cunoaşterea nuvelelor lui Eminescu, ca absolventă a unei şcoli de meserii, şi nu în  ultimul rând inteligenţa de care a dat dovadă descoperind în nuvela Sărmanul Dionis, Teoria Relativităţii.

În al doilea rând, faptul că ea l-a urmărit şi pe Einştein, la scurt  timp după ce acesta a descoperit celebra Teorie, a făcut imediat legătura ontologică dintre ei, şi i-a scris cu curaj lui Einstein. Destinatar „Pentru Profesorul Albert  Einstein, descoperitorul Teoriei Relativităţii, Berlin, Germania”.  Iar la expeditor, „Melania Şerbu, Breitfer  Bach (Valea Largă)2 Braşov-România”. Scrisoarea fără să fie bine datată, poşta germană l-a găsit pe Einstein! În scrisoare, Melania i-a transmis şi traduceri de  la începutul nuvelei. Eistein i-a răspuns prompt, şi în felul acesta legătura prin corespondenţă a durat 20 de ani, între 1928 şi 1948.

În răspunsul său, „Mult stimată domnişoară Şerbu…”  îi scrie că „fără cunoştinţe de fizică, teoria relativităţii nu poate fi înţeleasă”. Einstein  îi va expedia cărţi de matematică şi fizică, iar pentru că nu avea bacalaureatul, pentru a se  înscrie la facultate, Einstein îi scrie o scrisoare lui N. Iorga să intervină. Iorga, fiind o personalitate remarcabilă, a intervenit, astfel că şi alţi pretendenţi în aceeaşi situaţie au susţinut bacalaureatul.

Este totuşi de mirare, cum a auzit Melania de Einstein în 1928, când subsemnatul la liceu în 1944, nici la fizică, dar nici în ziare, nu se ştia de el, scrie autorul cărţii, adăugând:  De remarcat, că nici G. Călinescu în Viaţa lui Mihai Eminescu  n-a pomenit despre această legătură între Eminescu şi Einstein.

Cum se explică faptul, că o elevă a descoperit  Relativitatea la Eminescu, făcând legătura între previziunea ştiinţifică din Sărmanul Dionis şi Teoria Relativităţii a lui Einstein  Mă bucur că Şerbu Melania înaintea mea a făcut această descoperire, dar unde au fost oamenii de ştiinţă din România?  De eminescologi nu mă miră, că ei nici astăzi, unii, nu ştiu ce conţin ideile halucinante ale lui Eminescu, şi nici ce e aia Relativitate.

Problema  e că Einstein , fie n-a înţeles bine traducerea, fie n-a vrut s-o înţeleagă, fiindcă e clar că, Eminescu a avut prioritate în privinţa gândirii acestei teorii. Şi acest fapt reiese chiar din spusele lui Einstein ca răspuns la întrebarea: „Vă încredeţi mai mult în imaginaţie decât în  cunoaşterea dumneavoastră”, iată răspunsul luat dintr-un  interviu cu G.S. Vierek, Saturday Evening Post, 26  oct. 1922: „Imaginaţia este mai importantă decât  cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată, imaginaţia  face ocolul lumii”.

Deci imaginaţia lui Eminescu a fost cu cel puţin 35 de ani înainte, faţă de Relativitatea Restrânsă şi cu 45 de ani faţă de Relativitatea Generală.

În legătură cu înţelegerea  Relativităţii, Einstein pune condiţia că „ oricine trebuie să fie de acord că Timpul Relativităţii pune capăt ideii de  Timp Absolut”. Aristotel  şi Newton considerau că timpul este absolut cu condiţia să ai ceasuri bune. Eminescu  îndeplinea şi această condiţie când spunea: „O, acest blestemat de timp, care e când lung, când scurt” şi chiar l-a pus în practică, când tot în Sărmanul Dionis, îi spune  Mariei: „mergem în lună că acolo  o zi e cât un veac pe pământ”. 

Cât priveşte, că în 1940, Şerbu i-a cerut lui Einstein s-o ajute să ajungă în America, socotindu-l ca un prieten adevărat, dar acesta a refuzat-o, spunându-i, delicat,  că e mai bine să rămână în România, deşi aici erau la putere legionarii, aliaţi cu germanii, părerea lui Virgil Ene este că refuzul a avut un alt substrat, acela că sosită în America, cu ideile şi cunoştinţele ei despre Eminescu care a anticipat Relativitatea  înaintea lui, pe care putea să le facă publice, iar media putea să le preia şi difuza în masse, drumul spre gloria sa ar fi fost stingherită, iar cea ştiinţifică a lui Eminescu deschisă şi onorantă, autorii Relativităţii ar fi putut-deveni,  vrând-nevrând, Eminescu-Einştein…

Procedînd astfel, crede profesorul Ene, ca şi Ion Oprea, Einstein şi-a asigurat, prin egoismul manifest, singurătatea de care avea nevoie, gest care nu.l onorează nici astăzi. De aici şi întrebarea din volum a timişoreanului nostru: oare îl cunoaşte cineva pe Mihai Eminescu, şi alta a noastră, fac ceva oamenii noştri de ştiinţă astăzi pentru a ni-l dezvălui şi pune pe soclul unde i-i locul? Spre deosebire de armata academică, de literaţii de la Dilema, de unii eminescologi, profesorul medic Virgil Ene, autorul  cărţii „Mihai Eminescu între geniu şi nebunie. O psiho-patografie adevărată”, Editura Brumar, 2018, şi Editura Mirton, Timişoara, 2019, ne conduce la Dicţionarul Enciclopedic şi ne atenţionează că scrie acolo Iohan Wolfang Goethe, 1749-1832, este rămas  scriitor, gânditor, poet şi om de ştiinţă în timp ce Eminescu al nostru este trecut  cu „aceleaşi facultăţi”, minus cea de om de ştiinţă, deci, crede cercetătorul-medic, până nu obţinem acest titlu – OM DE ŞTIINŢĂ- nu-l putem numi „Omul total”, deşi, cum s-a demonstrat, îl merită pe deplin! Dar, cum am spus de la începutul rîndurilor noastre, care din oamenii de ştiinţă din România, în for costituit, se încumetă, citind cartea aceasta, la cercetările care se cer pentru a da avizul-decizia care trebuie românilor, lui Mihai Eminescu, dublu geniu în poezie şi ştiinţă, un patriot care luptă şi astăzi pentru România  cea Mare?!

Întrebare care mi-am pus-o şi când am citit despre cărţile universitarului  Ştefan Munteanu din Bacău, autorul cărţii „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu”, vol.II, scrisă în 2019  după „Filozofia indiană şi creaţia eminesciană” în 1997, cu promisiunea că îi vor urma altele şi altele, cum la Simpoziomul Naţional de Estetică, ediţia a XXIV-a din octombrie a.c., printre atâţia participanţi – academicieni, universitari, scriitori, istorici, critici literari, autori de versuri, artişti în diverse domenii – , nu a fost invitat şi prezent profesorul Virgil Ene de  la Timişoara să fie de faţă măcar la dialogul pe tema filozofiei lui Eminescu, mai ales că se pretinde, Ştefan Munteanu are simpatii pentru toţi care promovează un Eminescu total, în poezie, jurnalistică şi ştiinţă.

Dincolo de a fi un volum sentimental, să nu uităm, cartea profesorului dr. Virgil Ene din Timişoara, în afară că este lucrarea permanentă de sărbătorirea  poetului nostru nepereche, este dedicată sărbătoririi a o sută de ani a Marii Uniri din 1918, este o chemare la redeşteptarea Ştiinţei româneşti, îndatorată să-i elibereze fiului ei, Mihai Eminescu,  atestatul care certifică întâietatea lui nu numai în poezie şi jurnalistică, patriotism, ci şi în Ştiinţă, ca astrofizician.

Subliniez, alături de autor,unde-s cutezătorii şi îndatoraţii oamenii noştri de ştiinţă, cu programele lor?, – ce spunea şi Ion N. Oprea pe coperta a IV-a: „Volumul de faţă are darul să-i dea poetului nepereche şi astrofizicianului, încă nerecunoscut, ca şi eminescologilor, şi nu numai lor, ci şi cititorilor pasionaţi de Eminescu,merite şi noi veşti despre dublul geniu al României, un patriot, nici astăzi destul de înţeles…”. Deşi poezia „Doina” şi Imnul de luptă al  Societăţii Carpaţii pentru înfăptuirea Daciei Mari de la el le moştenim…

Ion N. Oprea, 20 decembrie 2019