Cine s-ar fi gândit în urmă cu doi, trei ani că vom ajunge să predăm din fața laptopului? Provocare sau realitate? Odată cu pandemia, școala românească a suferit o serie de modificări. Pentru început am fost anunțați că vom rămâne în casă, urmând să ne vedem cu elevii prin intermediul tehnologiei.

Ca orice început, a fost destul de greoi. Am privit stângaci in stânga și în dreapta fără a ști dacă ceea ce facem în calitate de profesori este bine sau suficient. Feedback-ul se lăsa așteptat. Elevii, de la mic la mare, s-au trezit în fața unui dispozitiv, a unor aplicații. Părinții, la rândul lor, s-au simțit pe cât de frustrați, pe atât de depășiți.

Cred în puterea literei și a cifrei chiar și pitite după un ecran. Educația va învinge, cu siguranță. Are nevoie de viziuni avangardiste și de capacitate de adaptare. Fata mea, elevă în clasa a V-a a făcut față cu brio perioadei de școală online. Am ajutat-o la început, cu logarea pe platformă – mici indicații tehnice. Cu restul s-a descurcat singură. Sunt, cu siguranță, un părinte norocos. Dar au existat și telefoane la miezul nopții din partea mămicilor ce plângeau pentru că nu se descurcă copiii cu diversele provocări cauzate de „marele online”. A trebuit întâi să liniștim mămicile, ca abia apoi, a doua zi, să o luăm de la capăt cu cei mici. Și, într-un nou mâine, alte provocări aveau să ne aștepte. Am descoperit odată cu elevii noștri online-ul pentru că nimeni nu ne-a pregătit pentru așa ceva. Revin la adaptabilitatea mai sus numită. Nu cred că a fost factor implicat în educație care să nu aibă nevoie de resurse, de timp, de răbdare. A trebuit să ne implicăm activ și să fim curajoși. Să nu cedăm…

Am văzut în lunile de început o serie de pionieri ai online-ului care veneau cu exemple de bune practici. Cu exemple de activități și cu elevi entuziasmați. Dar, încetul cu încetul, entuziasmul a început să dispară. Micii fascinați purtau tot mai des ochelari. Am trăit o dramă la care se pare că vom fi din nou supuși. Nu depinde de noi. Traversăm vremuri dificile, incertitudinea planează deasupra școlii.

Revenind la umilul titlu al articolului meu, fereastră deschisă către viitor – avem nevoie de viziuni. De viziuni avangardiste. De strategii, tehnici și metode care să fie cu un pas înaintea zilei de mâine. Dincolo de utopia exprimării, avem nevoie de certitudini. Fizic sau online, educația va continua. Viața va continua și trebuie să avem curajul de a înfrunta provocările. Provocările avangardiste ale prezentului…

A fi profesor, în spatele etichetei, înseamnă o muncă de o viață. Nu poți spune acest lucru unui absolvent de facultate care se avântă  către cariera didactică. Cu siguranță vorbim despre un teren minat. Cariera didactică trebuie să parcurgă etape de devenire, asumate și conștientizate. Nu este ușor să fii omul din fața catedrei; cu atât mai mult este dificil să educi din spatele unui dispozitiv. A face educație înseamnă continuitate, înseamnă multă muncă și și pregătire atunci când vrei să faci lucrurile așa cum trebuie.

Întorcându-mă la viziunile avangardiste ale școlii actuale, propun o serie de soluții care pot fi urmate în drumul către succes:

• munca asumată zi de zi (de ambele părți, vorbind despre actorii educației: profesori și elevi);
• pregătire științifică temeinică, adaptată procesului actual (formare profesională modernă, actuală);
• relații interumane bazate pe sinceritate, onestitate și încredere;
• baza materială solidă (dispozitive corespunzătoare, platforme funcționale, lecții și curriculum adaptat);
• depășirea realității din manual (dincolo de lecțiile clasice, elevii trebuie pregătiți pentru viață).

A ști, a cunoaște, a face…drumul către realitate. Drumul pe care trebuie condus elevul zilelor noastre. Dacă toți  predăm la modul idealist, cu siguranță produsul finit – elevul – ar fi monoton. Nu putem trăi din teorii. Presiunea atingerii unor rezultate, sarcini prea multe, relațiile cu părinții. Toate vin și împlinesc imaginea cadrului didactic. Dacă în urmă cu câțiva ani puteam să facem o serie de previziuni, ne puteam proiecta peste un număr relativ de ani, cu siguranță în zilele noastre nu mai putem face acest lucru. Incertitudinea vieții curente își pune amprenta asupra școlii.

Cu siguranță că elevii au nevoie de profesori, chiar dacă sunt născuți în era digitală. Cu siguranță elevii au nevoie de relații, de colegi și de empatie. Motivațiile intangibile ne vor conduce zi de zi către școală. Zi de zi, în clasă sau online, avem datoria de a fi dascălii vremurilor pe care le trăim.

„Educația este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas”, spunea Socrate.

Viitorul este  flacăra, cu siguranță. Noi vom fi cei care transformăm prin intermediul focului fierul în metal prețios. Nu vom lăsa trecutul , vasul să se spargă și vom clădi noi construcții pe care școala se va așeza temeinic.