Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Vreau să mă numesc Mihai!

Vreau să mă numesc Mihai!

Median,Ghorghe-foto-dictionar [320x200]

Autor, Gheorghe Median

 

Comemorarea, în vara anului 1929,  a 40 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, a fost marcată la Botoşani, în mod deosebit, de ziarul “Ştirea”, care a dedicat evenimentului ediţia din ziua de 28 iunie. Printre articolele referitoare la viaţa şi opera marelui poet semnate de personalităţi ale vieţii culturale botoşănene ale vremii  (Christian Ciomac, Barbu Lăzăreanu, Constantin Oprescu, Constantin Iordăchescu, Andronic Ţăranu etc.), ziarul publică, sub semnătura avocatului D. Mănăstireanu, articolul “Un episod din viaţa poetului”, în care era adus în discuţie un subiect neabordat până atunci şi anume faptul că poetul ar fi avut un fiu natural.

Articolul face cunoscute cititorilor demersurile intreprinse în justiţie, în luna decembrie a anului1927, de Ilie Lăzăreanu, locuitor din Ipoteşti, pentru a i se corecta actul de naştere, trecându-i-se în locul prenumelui Ilie cel de Mihai. Solicitarea acestuia era argumentată de faptul că dintotdeauna i se spusese Mihai şi dorea să se consemneze aceasta şi în actul de naştere.

Cât de necesar îi era lui Ilie Lăzăreanu să se numească Mihai, e un lucru discutabil. Mai interesat pare a fi fost în această problemă avocatul D. Mănăstireanu, care l-a şi susţinut, ca martor, în proces, aducând în pledoaria sa o serie de amănunte care sugerau faptul că petentul este fiul natural al lui Mihai Eminescu. Încercând să găsim o explicaţie  acţiunii  mai sus numitului avocat, înclinăm să credem că, lansâd în spaţiul public, într-un moment în care numele lui Mihai Eminescu era intens vehiculat, idea că acesta a avut un fiu natural la Ipoteşti,  îşi asigura un loc printre cei al căror nume urma va fi amintit în orice scriere referitoare la viaţa  marelui poet. Cu alte cuvinte, îşi asigura intrarea  în istoria literară,  fapt care, chiar dacă nu la dimensiunile aşteptării lui D..Mănăstireanu, s-a şi întâmplat.

Întrucât articolul din “Ştirea”, dat fiind raritatea ziarului şi numărului mic de exemplare care s-au păstrat, este cvasinecunoscut, îl redăm în cele ce urmează, oprindu-ne în final la câteva observaţii asupra subiectului acestuia şi dedesubturilor sale, făcute de profesorul I.D.Marin, unul dintre cei mai buni cunoscători ai biografiei lui Mihai Eminescu şi în mod deosebit a legăturilor acestuia cu Ipoteştii:

Dos, No. 4924/1927
Mihai I. Lăzăreanu din Botoşani, str. Lascăr Catargiu No 16, şef de secţie la adm. financiară Botoşani, născut în satul Ipoteşti din comuna Cucoreni, a făcut cerere la Trib. Botoşani să i se rectifice actul său de naştere No. 38 din iunie 1877 şi anume: să se facă menţiune pe marginea registrului de născuţi pe acel an, că numele său este acel de Mihail I. Lăzăreanu şi nu de Ilie Lăzăreanu, cum se află trecut.
Motivul cererii sale este că din eroare s-a pus în actul său de naştere numele de Ilie în loc de Mihail, căci chiar din botez, din mica copilărie în familie în satul său şi în celelalte acte de numire şi confirmare în funcţii, el a purtat mereu numele de Mihail I. Lăzăreanu şi nu Ilie Lăzăreanu şi că ţine nu numai la regularea actelor sale, ci şi pentru satisfacerea unui sentiment de souvenir al trecutului să pună de acord actele cu realitatea.
A propus martori; şi interesantă în cauză, atât pentru reclamant, cât mai ales pentru partea evocativ istorică.a unor episoade din viaţa marelui nostru poet Eminescu, este mărturia făcută, sub prestare de jurământ, a D-lui avocat D. Mănăstireanu din Botoşani, el însuşi fiu de sătean plugar din Ipoteşti-Cucoreni.

O reproducem întocmai după dosarul No. 4924/1927; D. Mănăstireanu de 55 ani, din Botoşani, de profesie avocat, rudă nu este, nici în duşmănie cu părţile; jurând conform art. 196 pr. Civilă arată:
Eram copil de 10-11 ani şi ieşeam pe toloaca satului Ipoteşti-Cucoreni, unde cu copiii satului jucam mingea-ţic.
Tatăl reclamantului stătea în căsuţa boerescă din marginea pădurii, Ichim, iar peste drum stătea boierul Eminovici bătrânul. Lăzăreanu era paznicul acestei păduri.
Între noi se amesteca adesea şi juca mingea-ţic marele Mihai Eminescu, sau cum îi ziceam noi copiii satului:Cuconaşul Mihai.
Reclamantul era de 5-6 ani pe vremea aceea, pe la 1883 sau 1884 şi duduca Henrieta, sora lui Eminescu, venind să privească şi ea hârjoana noastră a tuturora, aducea de mânuţă pe fiul paznicului, reclamantul de azi, pe care-l dezmierda şi-l numea într-una Mihai, zicând că ea l-a botezat şi  ea i-a dat numele de Mihai, ca şi fratelui ei.
Mama reclamantului Ileana, o frumoasă blondină, venea câteodată să ia copilul, şi ştiu că duduia Henrieta ordona să nu-i zică Ilie, cum declarase tatăl la Primărie în actul de naştere, ci Mihai.
Şi aşa s-a făcut voia boierului.
De atunci ştiu mereu că reclamantul era cunoscut de Mihail Lăzăreanu, şi chiar la şcoală.
Ştiu apoi că poetul Mihai Eminescu, venind pe când era deja bolnav la liceul din Pomârla unde învăţam, la prietenul său Samson Bodnărescu, pe atunci Directorul liceului, s-a intetresat dacă e internat copilul Mihai, fiul paznicului, cărui copil îi purta interes şi îi arăta o deosebită tandreţe, chiar în timpul când jucam cu poetul mingea-ţic.
Cetindu-i depoziţia din cuvânt în cuvânt, stăruie şi semnează propriu.

s.s. D. Mănăstireanu
Supleant E.Costinescu
Grefier, Nedescifrabil

În cartea sa “Eminescu la Ipoteşti”, apărută în anul 1979 la Editura “Junimea” din Iaşi, pag. 123-126,  eminescologul I.D.Marin se opreşte asupra episodului evocat de D. Mănăstireanu în ziarul “Ştirea” şi ne dă câteva amănunte asupra acestuia.

Un prim amănunt se referă la Ilie I. Lăzăreanu, care, conform documentelor citate de autor, s-a născut la Ipoteşti-Cucorăni, la data de 19 iunie 1877, ca fiu al lui Ioan Lăzăreanu şi al soţiei sale, Ileana. În toamna anului 1927, când acesta împlinea 50 de ani, a fost sfătuit de avocatul D. Mănăstireanu să dea în judecată pe ofiţerul stării civile din comuna Cucorăni, pentru că în actul de naştere, în loc să i se treacă numele de Mihail i s-a trecut cel de Ilie. La proces, unicul martor pe care Ilie Lăzăreanu l-a avut, a fost avocatul D. Mănăstireanu, care s-a străduit să inducă instanţei de judecată ideea că, petentul, ar fi de fapt, fiul natural al lui Mihai Eminescu cu Ileana, soţia pădurarului din Ipoteşti. Atenţia deosebită pe care o acorda copilului Henrieta, care pretindea că-i este naşă de botez şi interesul pe care i l-a acordat poetul, dincolo de anii micii copilării, când era bursier la liceul din Pomârla, erau  argumentele cele mai importante care trebuiau să acrediteze ideea că Ilie Lăzăreanu, era fiul natural al lui Eminescu, iar cererea sa de a se numi Mihai, era întemeiată.

Convins că D. Mănăstireanu se implicase în această problemă doar din ambiţia de a-l scoate pe Ilie Lăzăreanu fiu natural al marelui poet, I. D.Marin aduce câteva argumente care demontează argumentele acestuia.

Un prim argument este acela că D. Mănăstireanu era din Cucorăni şi nu din Ipoteşti, cei 5 km. care despărţeau cele două sate, nefiind atât de uşor de parcurs de către acesta, pentru a veni “adesea” la Ipoteşti să joace mingea-ţic cu copiii satului.

Cel de al doilea argument se referă la faptul că Ilie Lăzăreanu nu putea fi bursier al liceului din Pomârla, deoarece, ctitorul şcolii, Anastasie Başotă, prevăzuse în testamentul său, ca la liceul din Pomârla, întreţinut din fondurile lăsate de el, să fie primiţi ca bursieri, doar copiii născuţi pe una din moşiile: Pomârla, Lişna şi Cucorăni, care-i aparţineau. Ilie Lăzăreanu era născut la Ipoteşti şi nu putea fi bursier, iar dacă s-a numărat printre aceştia, faptul s-ar datora unei derogări pe care l-a rugămintea Henrietei sau chiar a lui Eminescu, directorul Samson Bodnărescu o putuse da.  Acest fapt însă, nu dovedea cu nimic vreo legătură de sânge între Ilie Lăzăreanu şi Mihai Eminescu..

De aceeaşi părere a fost şi instanţa de judecată, care, prin hotărârea luată în şedinţa din 10 iulie, 1928, a decis să se rectifice actul de naştere al lui Ilie Lăzăreanu, în sensul că “numele reclamantului este acela de Mihail-Ilie Lăzăreanu”. Era o decizie care nu făcea nicio trimitere la vreo legătură de sânge a petentului cu Mihai Eminescu.

Pledoaria lui D. Mănăstireanu, făcută publică prin articolul din zirul “Ştirea”, nu a avut, însă, ca urmare, doar corectarea actului de naştere al lui Ilie Lăzăreanu în sensul arătat mai sus, ci şi lansarea în spaţiul public a  ipotezei că Mihai Eminescu a avut un fiu natural la Ipoteşti, ipoteză însuşită, ceva mai târziu, de cunoscutul eminescolog Augustin Z. N. Pop.

În cartea “Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu”, Editura Academiei R. P. R. 1962, p. 70, referindu-se la legăturile poetului cu Ipoteşti, acesta  nota: “… Eminescu, în scurtele reveniri la Ipoteşti, se interesa de copiii din comună şi îndemna pe ţărani să-i pornească la învăţătură. Se dau: cazul lui Toader Bidău, ajuns mai târziu profesor la liceul din Brăila; cazul feciorului  lui Costache Borş, cazul lui MihaiI. Lăzăreanu, care a studiat la Pomârla şi care pare a fi fost fiul său natural cu Ileana, soţia pădurarului Ichim, din slujba lui Eminovici”. Referirea la Mihai Lăzăreanu este susţinută de declaraţia lui D. Mănăstireanu, preluată din ziarul “Ştirea” din 28 iunie 1929, pe care-l citează, ca sursă documentară.

Augustin Z. N. Pop nu detaliază problema, dar faptul că admite, pe baza mărturiei lui D. Mănăstireanu, că Eminescu ar fi avut un fiu natural la Ipoteşti, face ca numele avocatului botoşănean să-şi găsească locul printre biografii marelui poet. Că cei mai reputaţi eminescologi ignoră supoziţia lui D. Mănăstireanu, nu are vreo importanţă, obiectivul urmărit de acesta, fiind atins.

Prin urmare, acţiunea judecătorească iniţiată de Ilie Lăzăreanu în anul 1927, soldată cu completarea actului său de naştere şi cu prenumele Mihai, nu i-a folosit în niciun fel, beneficiarul de fapt fiind  Dumitru Mănăstireanu, devenit, prin aceasta, primul contemporan al lui Mihai Eminescu care a lansat idea existenţei unui fiu natural al acestuia, fapt care face ca numele său să nu poată fi ocolit, atunci când se vorbeşte despre viaţa marelui poet.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M.G. spune:

    …Necesara aceasta prezentare obiectiva a unei complicate situatii cu lansari de supozitii si contraargumente insuficient sustinute de probe concrete…

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5