Primit pentru publicare: 13 mai 2016
Autor: Georgică MANOLE
Publicat: 14 mai 2016
Editor: Olivian IVANICIUC

ZECE  ÎNTREBĂRI PENTRU… ELENA  FILIPESCU

„pentru a avea o şcoală a viitorului şi un model educaţional este nevoie de o identificare corectă a nevoilor copiilor”

Georgică Manole: O întrebare care necesită un răspuns concret: cu ce probleme
specifice vă ocupaţi la CCD Botoşani?

Elena Filipescu:  Sunt profesor metodist. Mă preocup de investigarea nevoilor de perfecţionare a personalului didactic şi nedidactic, de organizarea/găzduirea unor programe de formare şi dezvoltare profesională oferite de furnizorii de formare acreditaţi, de elaborarea si propunerea spre acreditare de către MENCS a unor programe de formare continuă, de  furnizarea de  programe de formare continuă avizate/acreditate de   MENCS,  de organizarea de  activităţi metodico-ştiinţifice, sesiuni de comunicări, simpozioane, colocvii etc.

G.M.: În România, educaţia îşi duce existenţa dintr-o criză în alta. Sunt multe voci care spun că n-ar trebui să ne agităm fiindcă mereu au existat crize ale sistemelor lumii, iar noul s-ar naşte din aceste crize. Ce recomandaţi cadrelor didactice aflate într-o astfel de situaţie continuă?

E.F.Fondurilor mici alocate educaţiei, desfiinţarea unor şcoli şi instabilitatea sistemului educational, au  indus în rândul întregii populaţii sentimentul nesiguranţei şi al lipsei de perspectivă.  Din cauza reducerilor salariale şi a veniturilor  cadrelor didactice,  nu se mai stimulează performanţa, ceea ce, coroborat cu lipsa mijloacelor didactice moderne şi a investiţiilor necesare, a condus la debusolarea întregului corp didactic. Pentru a atrage tinerii spre o carieră didactică, trebuie să fie redat prestigiul acestei profesii, adică trebuie salarii decente şi recunoaşterea publică pozitivă a statutului de cadru didactic. Cadrele didactice nu trebuie să uite că principala resursă internă a ţării este resursa umană. Educarea acestei resurse este forţa creşterii economice, a ridicării standardului de viaţă, a echilibrului şi bunăstării sociale. Toate cadrele didactice trebuie să acţioneze strategic, pe termen lung, pentru a oferi elevilor o educaţie, care să cuprindă trei componente esenţiale: educaţia spirituală, educaţia cognitivă şi educaţia inovativ-antreprenorială. Numai în acest mod putem depăşi această criză.

G.M.: Spuneţi-mi cel puţin trei situaţii care v-au determinat să alegeţi ca preocupare a vieţii laturi ale sistemului educaţional.

E.F.:  Mi-am ales meseria de cadru didactic  în ideea de a da  dovadă de iscusinţă, talent, răbdare și multă dăruire, făcând o pașiune pentru activitatea cu copiii, dar  și pentru munca în echipă alături de ceilalți colegi și totdată oameni, de la care pot învăța continuu, deoarece sunt oameni cu experiență, la fel de dornici ca și mine să împărtășească ceea ce  știu.    Unui elev îi rămane întipărit în minte atât portretul fizic cât şi moral al unui cadru didactic  îndrăgit  şi stimat, ce ştie să îşi apropie cu căldură umană pe cei din jurul său.   A fi cadru didactic  nu e una din acele meserii pe care le practici pentru bani sau pentru faimă chiar  dacă un pedagog înnascut nu se dă uitării de generaţii întregi datorită respectului său față de  meserie.

G.M.: Se constată, şi se admite, că violenţa în mediul şcolar e tot mai prezentă. Raportându-vă la spaţiul botoşănean, care ar fi cauzele ce conduc la intensificarea acestui fenomen?

E.F.:  Cei mai importanţi factori sunt cei de natură familială. Climatul socio-afectiv din familie, condiţiile economice ale familiei, nivelul de educaţie al părinţilor, etc., generează  violenţa elevului.
În judeţul nostru, veniturile părinţilor au scăzut, aceştia sunt apăsaţi de grija zilei de mâine sau sunt plecaţi în străinătate pentru un loc de muncă, în timp ce bunicii supravieţuiesc cu pensii insuficiente, iar fraţii mai mari au grijă de cei mici. Pe acest fond, rolul educativ al familiei s-a diminuat, familia nu a mai colaborat cu şcoala, ceea ce a determinat o tulburare puternică a mentalităţii elevului, care nu mai are o motivaţie certă privind drumul în viaţă şi care nu mai este dornic să aloce toată energia şi timpul pentru învăţare şi pentru performanţă.
Mass-media reprezintă un alt factor influent asupra comportamentului elevului, atât prin valorile pe care le promovează, cât şi prin consecinţele asupra modului de petrecere a timpului liber.
Programele TV şi filmele care promovează modele de conduită agresivă sau violenţă, jocurile video cu conţinut agresiv sunt, în opinia mea, factori de risc în potenţarea comportamentului violent al elevilor.
Influenţa grupului de prieteni şi a anturajului din afara şcolii (“găştile de cartier”), le consider ca fiind foarte importante în ierarhia cauzelor care conduc la apariţia violenţei în spaţiul şcolii.

G.M.: Se pune un accent tot mai mare pe cultivarea la elevi a interesului pentru lectură. Platon, la vremea lui, sugera că lectura clădeşte cititorului trei elemente de bază: gingăşia, înariparea şi sacralitatea. Într-o ofensivă agresivă a internetului, ce rol acordaţi astăzi lecturii?

E.F.: La vârsta școlară, lectura are un rol hotărâtor în îmbogățirea și dezvoltarea cunoștințelor elevilor, în formarea gustului pentru citit, în cultivarea și îmbogățirea limbajului prin formarea și dezvoltarea unui vocabular adecvat.
Criza lecturii în rândul elevilor, scăderea apetitului pentru carte în favoarea TIC și dificultățile în abordarea liricului m-au determinat, în activitatea cu elevii mei, să caut noi modalități prin care să readuc elevul în bibliotecă și în contact direct cu textul, paradoxal, prin materiale/aplicații din zona media. Importanța lecturii este evidentă și mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităților de gândire și limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esențial, care trebuie îndrumat și supravegheat de școală și familie.

G.M.: Există o nevoie a şcolii de a avea modele?

 E.F.: Pentru a avea o școală a viitorului și un model educațional este nevoie de o identificare corectă a nevoilor copiilor. Oricine poate fi model,  pozitiv sau negativ, pentru altcineva, prin realizările sau, din contră, prin eşecurile sale. Ideea de model pozitiv trece prin filtrul elevului, acesta hotărând ce consideră el că este potrivit sau nu pentru el, chiar daca este unul negativ.
În orice domeniu, înveţi meseria de la cineva, fie profesor ori practician. Pot fi consideraţi aceştia modele, în măsura în care au izbutit să exceleze în domeniul respectiv.
Educaţia,  mai  mult  decât  orice  alt  domeniu,  presupune  deschidere  şi receptivitate pentru a cuprinde sisteme sociale şi culturale în toată complexitatea lor,  pentru cunoaştere şi  analiză,  comparaţie  între  forme  de  pregătire,  între  sisteme educaţionale   diferite,   asocieri   şi   disocieri   operate   cu   luciditate   şi obiectivitate.

G.M.: Credeţi că Eminescu ar fi fost un bun profesor ?

E.F.: Dacă Eminescu ar fi fost profesor, după părerea mea, ar fi predat  istorie, literatură, geografie sau filosofie! Cu siguranţă ar fi  schimbat  mentalitatea  elevilor săi!  În şcoala românească, elevii  știu, totuși, cel puțin poeziile celebre ale lui Eminescu.

G.M.: Ce-i lipseşte învăţământului rural pentru a se bucura de o mai bună consideraţie?

E.F.: Pentru a realiza un anumit succes, o şcoală (indiferent din ce mediu: urban sau rural) trebuie să dispună de un minimum de spaţiu şcolar organizat şi dotat corespunzător. În multe şcoli, în special în mediul rural, acest minim nu este atins, deoarece se lucrează încă în schimburi, iar altele nu dispun de spaţii specializate, cabinete, laboratoare, săli de sport etc. Cum în ultimii ani finanţarea învăţământului per ansamblu nu a fost niciodată o preocupare a politicului care s-a succedat la guvernare, cu toate că au mai fost reabilitate diferite şcoli prin programe şi proiecte, unele cu finanţare externă, multe şcoli se găsesc în clădiri învechite, dispunând exclusiv doar de sălile de clasă, neexistând spaţiile necesare şi dotările pentru un învăţământ modern, de calitate.
Rezultatele şcolare scăzute ale unor elevi sunt consecinţa unor cauze diverse, pe care consider că le putem grupa astfel: greutăţi materiale şi lipsa unor cadre didactice motivate; greutăţi sociale de dezvoltare şi personale ale elevilor;  lipsurile şi chiar, în unele cazuri, perimarea organizării procesului de învăţământ. O altă cauză a succesului şcolar scăzut este insuficienţa cadrelor didacticecalificate din unele zone, în general din mediu rural, greu accesibil. Consider că o ameninţare efectivă o reprezintă insuficienta pregătire a lecţiei de către unii profesori, cauze multiple pe care cei din sistem le cunosc şi nu de acum. Ne vom bucura de o mai bună consideraţie atunci când, fiecare şcoală, va dispune de: profesori foarte bine pregătiţi; materiale didactice şi carte şcolară; condiţii civilizate în şcoală: apă, căldură, grupuri sanitare, mobilier şcolar!

G.M.: Vă propun un salt prin tunelul timpului şi opriţi-vă la etapa când eraţi elevă la clasele de gimnaziu. Faceţi portretul unuia dintre profesorii care, prin harul său, v-au influenţat viitorul?

E.F.: Diriginta clasei mi-a dirijat paşii spre profesia de dascăl. Era o ardeleancă,  una care răspândea în jurul ei dragoste, bunătate, blândeţe, respect, admiraţie, sinceritate şi  calm faţă de elevii ei.

G.M.: Câteva gânduri pentru cadrele didactice foarte tinere.

E.F.: Profesorul, indiferent de experienţa de la catedră,  este un model în viața unui copil. Este cel care îl învață să facă primii pași în drumul lung al experienței, plin de obstacole. Când părinții pierd din puterea pe care o au asupra copiilor lor, profesorului îi revine sarcina de a influența educația și, în sfârșit, evoluția copilului.  De aceea, un dascăl bun va avea în vedere: să convingă elevii că sunt foarte capabili, să  le arate  că ei pot avea performanță;  să îi încurajeze   în ceea ce învață, să îi motiveze la schimbare; să nu critice  elevii și nici pe alți profesori;  să aibă o metodă de lucru diferită care să îl scoată din anonimat; să aibă simțul  umorului fin care să reducă barierele dintre el și să  poată domoli  o atmosferă tensionată; să transmită elevilor  pasiunea sa pentru lectură, documentare şi interesul faţă de acumularea a cât mai multor informații de cultură generală; să știe ce tonalitate și ce volum al vocii să folosească, pentru a capta atenția elevilor săi, să știe când să se oprească, pentru a le stârni interesul  sau cum să încheie un discurs remarcabil.