Experiențele Erasmus+ vin în întâmpinarea nevoii de formare a cadrelor didactice. Cursurile de formare, activitățile de tip job shadowing, schimbul de bune practici contribuie la îmbogățirea experienței profesionale și personale. În perioada 20 – 24 mai 2024, am participat la o mobilitate de tip job shadowing în Vila-Real, Spania. Pentru o săptămână, școala gazdă a fost CEIP Concepción Arenal.
Prin această mobilitate, au fost urmărite:
- analizarea culturii școlare spaniole și a valorilor acesteia;
- împărtășirea de idei, informații, experiențe cu personalul din școală;
- reflectarea asupra modului de transfer al bunelor practici;
- îmbunătățirea abilităților de utilizare a metodelor inovatoare de lucru cu elevii la clasă;
- sporirea capacității de a lucra diferențiat cu elevii pentru a le îmbunătăți performanța școlară.
În fiecare zi de mobilitate, am avut program în intervalul 9.00-14.00, timp în care am participat la diferite activități. Încă din prima zi, am vizitat școala și am cunoscut o mare parte dintre cadrele didactice. CEIP CONCEPCIÓN ARENAL este o școală mică, are un singur rând de clase (excepție clasa a IV-a, care a fost împărțită în două clase din cauza numărului mare de elevi), dispuse în două clădiri. Într-o clădire învață copiii de 2-5 ani (clase infantile), iar în cea de a doua se află clasele primare, copii de 6-12 ani. După ce elevii parcurg acest ciclu de școlarizare, merg la institut, până la 16 ani, apoi urmează doi ani de orientare profesională, iar la 18 ani pot urma studiile universitare. Important de reținut este că mulți urmează școli de meserii.
Anul școlar este împărțit în trimestre. Părinții primesc informări despre nivelul cognitiv al elevilor la finalul fiecărui trimestru. Învățătorii sunt specializați pe diferite niveluri: clasele I-II, III-IV și V-VI.
Clasele cu copii infantili beneficiază de propriul spațiu în aer liber, unde au acces permanent. Lucrează pe centre de interes: matematică, arte, construcții, joc de rol…. Clasele primare nu sunt foarte numeroase, maximum 24 de elevi pe clasă. CEIP CONCEPCIÓN ARENAL este o școală incluzivă, aproape în fiecare clasă sunt și elevi cu nevoi speciale, dar și elevi de diferite naționalități, pe lângă elevii spanioli erau și elevi români, peruani, marocani etc. Copiii cu nevoi speciale beneficiază de profesori de sprijin care îi asistă în activitățile de la clasă.
În ciclul primar, în general, activitățile sunt organizate pe ateliere: scriere creativă, matematică, arte., Fiecare centru beneficiază de supravegherea unui cadru didactic. Acest lucru este posibil datorită colaborării între acestea și a faptului că există mai mulți profesori de sprijin, profesor psiholog, profesor logoped. Profesorul de sprijin supraveghează grupul unde se află un copil cu nevoi speciale, dar oferă sprijin nu numai acestuia ci și celorlalți elevi care au nevoie de îndrumare. În același mod procedează și profesorul logoped. Individualizarea învățării este văzută ca oferire de sprijin în grupuri mici, dar și ca lucru cu sarcini diferențiate.
În cadrul atelierelor, se lucrează atât pe suport letric cât și pe suport digital. Copiii au tablete, laptopuri pe care le pot folosi în timpul activităților, dar prezența telefoanelor este interzisă în timpul programului școlar, elevii nu au telefoane la ei. Există situații în care clasa este împărțită în două, unii participă la ora de sport, iar alții la ora de engleză, urmând ca în ora următoare să se facă rotația, tot în ideea de a lucra cu grupuri mai mici de copii.
Am observat o preocupare legată de învățarea corectă a limbii engleze. Statul spaniol oferă burse unor vorbitori nativi de limba engleză pentru a participa la activități și a-i ajuta pe elevi să aibă o pronunție corectă.
Evaluarea nu este un factor de stres pentru elevi, aceasta are doar scop de constatare și reglare. Relația cadre didactice-elevi este una prietenoasă (elevii vorbesc cu profesorii folosind prenumele), dar bazată pe respect. Profesorii încurajează elevii și aduc permanent la suprafață aspectele pozitive, sunt punctate reușitele acestora. Elevii nu au manuale, cei care fac sau selectează materialele sunt profesorii (au la dispoziție mai multe platforme educaționale). Materialele realizate de profesori sunt gândite într-o manieră durabilă, realizează materiale pe care le pot folosi mai mult timp. Acestea sunt gândite să dezvolte gândirea, creativitatea, spiritul de echipă, imaginația.
Mobilitatea de tip job shadowing m-a ajutat să cunosc câteva aspecte specifice sistemului de învățământ din Spania, să interacționez cu profesori din alte școli, să realizăm schimburi de idei, să descopăr aspecte ale culturii spaniole, să aflu despre noi metode și tehnici de lucru utile în activitățile mele de la clasă.