Primit pentru publicare de la dr.Dan  Prodan, 11 aprilie 2014.
Editor: Ion Istrate, 11 aprilie 2014

PANTELIMON  (PAN)  HALIPPA (1883 – 1979)  ŞI  BASARABIA

Istoricii Ion Constantin şi Ion Negrei au continuat seria monografică consacrată unioniştilor basarabeni din prima jumătate a secolului al XX-lea. După Ioan Pelivan şi Gherman Pântea, a urmat Pantelimon (Pan) Halippa. După o primă monografie din 2009 (Ion Constantin, Pantelimon Halippa, neînfricat pentru Basarabia, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2009, 326 p.; Ion Constantin, Ion Negrei, Pantelimon Halippa – Tribun al Basarabiei, Bucureşti, 2009, 494 p.), a urmat prezentul volum: Ion Constantin, Ion Negrei, Pantelimon Halippa –Apostol al Basarabiei. Studii. Documente. Materiale, Editura Notograf Prim, Chişinău, 2023, 736 p. Impresionanta monografie, publicată la aniversarea a 130 de ani de la naşterea marelui patriot basarabean, cuprinde: un Studiu introductiv: Pantelimon Halippa –  Apostol al Basarabiei (scris de Ion Constantin şi Ion Negrei, pp. 17 – 60); un Omagiu: Pantelimon Halippa, o viaţă în slujba ideii de unitate naţională (scris de Nicolae Nitreanu, pp. 61 – 62), o foarte consistentă extensie documentară cu şapte părţi (pp. 63 – 663), cu rezumat în limbile: română, engleză, rusă (pp. 664 – 669), cu Pantelimon Halippa. Iconografie (cu 66 izvoare istorice cartografice, documentare, fotografice, timbre, plicuri, fişe de anchetă, hotărâri judecătoreşti) – (pp. 670 – 709), cu Bibliografie selectivă (pp. 710 – 714), cu Indice antroponimic (pp. 715 – 731), cu medalioane despre cei doi autori (pp. 732 – 736).

În Studiu introductiv: Pantelimon Halippa –  Apostol al Basarabiei, cei doi autori au prezentat principalele coordonate ale vieţii şi activităţii intelectuale, politice, ziaristice, literare ale patriotului basarabean. Pantelimon (Pan) Halippa, luptător unionist basarabean şi om politic român din perioada interbelică, s-a născut la 1 august 1883 în satul Cubolta, com. Cubolta, jud. Soroca, într-o familie modestă (tatăl: Neculai Halippa – dascăl bisericesc; mama: Paraschiva Halippa – casnică). A urmat şcoala primară în satul natal (1889 – 1893), apoi Şcoala Spirituală (gimnazială) din Edineţ (1893 – 1898) şi Seminarul Teologic de la Chişinău (1898 – 1904). Ulterior, s-a înscris la Universitatea din Dorpat – Juriev (azi Tartu, în Estonia), unde a fost student şi Ioan Pelivan, Facultatea de Ştiinţe Naturale, unde a urmat doar primul an (1904 – 1905). Apoi a participat, ca student, la revoluţia rusă burgheză din 1905 – 1907. În 1906 a reprezentat ţărănimea basarabeană la Congresul ţărănimii ruse din Imperiul ţarist, desfăşurat la Moscova. Încă din acei ani, tânărul Pantelimon Halippa s-a remarcat ca activist pentru drepturile naţionale, politice, sociale, economice, culturale, religioase ale românilor basarabeni, devenind ulterior conducătorul grupării radicale basarabene, care punea accentul pe reforme social – economice (agrară, financiară etc.).

La începutul anului 1906, Pantelimon Halippa a revenit la Chişinău unde, în colaborare cu alţi intelectuali basarabeni patrioţi, a editat ziarul sugestiv intitulat Basarabia, în limba română, cu litere chirilice (mai 1906 – martie 1907). Cenzura ţaristă a interzis gazeta Basarabia doar după 78 de numere. Apoi, Pan Halippa a editat Viaţa Basarabiei (1907 – 1908), prin care periodic a continuat să promoveze activ interesele complexe, juste, seculare, ale românilor basarabeni. În 1908 Pan Halippa a publicat la Chişinău, în limba română, cu alfabet chirilic, vol. Pilde şi poveţe, pentru cititorii basarabeni, copii, maturi, bătrâni.

Între anii 1908 – 1912, cu sprijinul direct al lui Constantin Stere, Pan Halippa a urmat cursurile Facultăţii de Litere, Secţia Istorie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În perioada studenţiei ieşene, Pan Halippa a colaborat la periodicele: Viaţa Românească (responsabilul rubricii „Scrisori din Basarabia”), la Arhiva, la V. Adamachi, semnând materialele publicate cu pseudonimele P. H. Basarabeanu sau P. Cubolteanu.  După absolvirea facultăţii, a refuzat oferta unei cariere universitare ieşene şi s-a întors în Basarabia în 1913, cu obiectivul luptei pentru promovarea drepturilor şi libertăţilor basarabenilor în cadrul Imperiului ţarist rus. A editat, împreună cu N. Alexandri, revista Cuvânt Moldovenesc din 1913, devenită ziar săptămânal din 1914.

Pe plan politic, Pantelimon (Pan) Halippa a activat constant şi ferm pentru promovarea intereselor românilor basarabeni în cadrul statului multinaţional rusesc, pentru cristalizarea conştiinţei naţionale româneşti basarabene, pentru trasarea viitorului politic basarabean: afirmarea personalităţii politice a Basarabiei şi unirea ei cu România. Viziunea şi concepţia politică ale lui Pan Halippa susţineau necesitatea şi rolul unui ziar şi al unui partid politic care să fie magnetul şi liantul mişcării politice, naţionale, sociale, ideologice, religioase a românilor basarabeni în timpul şi la sfârşitul Primului război mondial (1914 – 1918).

La începutul vulcanicului an 1917, Pan Halippa a asistat la prăbuşirea ţarismului rus şi a înţeles, totodată, că s-a ivit oportunitatea unică pentru promovarea activă, accelerată, a intereselor complexe ale românilor basarabeni. Astfel, la 4 aprilie 1917 a înfiinţat, împreună cu alţi patrioţi basarabeni, Partidul Naţional Moldovenesc (PNM). Pantelimon (Pan) Halippa a făcut parte din Comitetul de reînfiinţare a Societăţii Culturale Moldoveneşti (1917), a participat activ, din partea PNM, cu realiste şi pertinente luări de cuvânt, la congresele diferitelor meserii din Basarabia: al preoţilor (13 – 19 aprilie 1917), al studenţilor (20 mai 1917), al învăţătorilor (20 – 25 mai 1917), al ţăranilor (21 – 24 mai 1917), al soldaţilor şi ofiţerilor (20 – 28 octombrie 1917). A participat activ la constituirea Sfatului Ţării (Parlamentul Basarabiei), în ultima decadă a lunii noiembrie 1917, fiind vice-preşedintele (21.11.1917 – 25.11.1918) şi apoi preşedintele (25.11.1918 – 18.02.1919) instituţiei legislative a Basarabiei. A avut, ulterior, un rol important în proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti (2 decembrie 1917), formarea şi activitatea primului guvern al RDM, numit Sfatul (Consiliul) Directorilor Generali (7 decembrie 1917), proclamarea Independenţei RDM şi ruperea oricăror relaţii de dependenţă cu Rusia bolşevică (24 ianuarie 1918: dată simbolică: aniversarea Unirii Moldovei cu Ţara Românească în 1859!). În acele condiţii, singura opţiune realistă de politică externă, diplomatică a RDM, al doilea stat independent românesc pe harta Europei, a fost unirea cu Regatul României şi formarea unui singur stat naţional unitar românesc.

În anul 1918 Pantelimon Halippa s-a situat în fruntea curentului activist unionist basarabean, având un rol important în pregătirea acţiunilor pentru unirea Basarabiei cu România. Sfatul Ţării a votat, la 27 martie / 9 aprilie 1918, cu 86 voturi pentru, 3 voturi contra şi 36 de abţineri, unirea condiţionată a Basarabiei cu România. După votarea Unirii, Pan Halippa a făcut parte din diferite delegaţii oficiale: cea care a prezentat regelui Ferdinand I, la Iaşi, Proclamaţia Unirii de la Chişinău; cele care au participat la adunările istorice de la Cernăuţi (15 / 28 noiembrie 1918) şi Alba Iulia (18 noiembrie / 1 decembrie 1918). La începutul perioadei interbelice, Pan Halippa a fost membru al Partidului Ţărănesc din Basarabia, propunând fuziunea PŢB cu Partidul Ţărănesc din România. Ulterior, în 1926, Partidul Ţărănesc unificat a fuzionat cu Partidul Naţional Român, rezultând Partidul Naţional Ţărănesc, condus de Iuliu Maniu – Ion Mihalache, marele partid istoric al României interbelice. În perioada interbelică, Pan Halippa a fost de mai multe ori ministru, la diferite ministere, în perioada: 1 decembrie 1919 – 13 noiembrie 1933; a fost, de asemenea, senator şi deputat în Parlamentul României Mari (1918 – 1934). Datorită atitudinii sale intransigente şi verticale, Pan Halippa a fost considerat de basarabeni ca şi lider al regionalismului basarabean în relaţiile cu guvernul central de la Bucureşti. Academia Română l-a primit membru – corespondent la 15 octombrie 1918 iar Regalitatea l-a decorat cu ordinele: Ferdinand I în grad de Mare Cavaler; Coroana României în grad de Mare Cruce; Serviciul Credincios în grad de Comandor; cu medaliile: Crucea de Război, Peleş etc.

Pe plan literar – publicistic, Pan Halippa a publicat în 1921 vol. Flori de pârloagă, prefaţată laudativ de Mihail Sadoveanu, iar în perioada 1932 – 1944 a condus şi a publicat revista Viaţa Basarabiei, în continuarea, dar pe alte coordonate, a periodicului de la începutul secolului XX. După 1935, a adoptat o poziţie intransigentă, verticală, continuă, faţă de cuzism, legionarism, fascism. În 1940 şi în 1944 a protestat energic împotriva reocupărilor succesive ale Basarabiei de către Armata Roşie şi la reintroducerea regimului dictatorial comunist sovietic anti-românesc. A ajutat, de asemenea, pe refugiaţii basarabeni din 1940 şi din 1944 din faţa tăvălugului bolşevic roşu să se reintegreze în societatea românească încă democratică. În acest sens, a trimis un memoriu trimisului guvernului SUA în România, diplomatul M. Etherige, în 1945, solicitând ajutorul pentru rezolvarea diplomatică a refugiaţilor basarabeni în România.

Instaurarea definitivă a regimului comunist în România, susţinut de URSS şi de Armata Roşie, din 1948, a însemnat şi urmărirea patrioţilor basarabeni care, în 1918, au realizat şi au votat unirea Basarabiei cu România. Astfel, Pan Halippa a fost arestat şi închis la Sighet (1950 –  1952), apoi predat ruşilor comunişti şi trimis în lagăr în Siberia (1952 – 1955), eliberat şi retrimis în România, unde a fost închis la Gherla (1955 – 1957). A fost eliberat în 1957 şi a trăit în Bucureşti, alături de familie, ultimele două decenii de viaţă. Bătrân şi bolnav, nu a uitat şi nu a abandonat cauza basarabenilor din URSS. A elaborat şi a trimis memorii în sprijinul cauzei basarabene şi a rezolvării acesteia primului-ministru pro-comunist Petru Groza (1945 – 1946), liderului român comunist Nicolae Ceauşescu (1967, 1968, 1971, 1975, 1977), preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle (1968), preşedintelui SUA, Richard Nixon (1969), ambasadorului SUA în România, Harry Barnes (1974). Pantelimon (Pan) Halippa a murit la 30 aprilie 1979, la vârsta de 96 de ani, la Bucureşti, a fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă Bucureşti.

Portretul lui Pantelimon (Pan) Halippa, conturat de autorii monografiei, este completat cu Omagiul bine-meritat scris de Nicolae Nitreanu (Pantelimon Halippa: un om care n-a vrut să fie sub vremi, pp. 61 – 62). Anexa cărţii, foarte generoasă ca paginaţie, cuprinde şapte părţi, cu diferite categorii de izvoare istorice: amintiri, memorii, confesiuni, documente, materiale. Partea I (Pantelimon Halippa: amintiri, memorii şi spovedanii, pp. 63 – 143), cuprinde documente autobiografice ale tribunului basarabean, completate cu cele ale lui Alexandru Oatul şi ale lui Teodor Păduraru. Partea a II-a, Documente şi materiale (1906 – 1918), conţine izvoare istorice referitoare la acelaşi personaj istoric în primul deceniu al activităţii sale politico – naţionale, inclusiv în anii agitaţi, dar încărcaţi de semnificaţii şi de realizări politico – naţionale, 1917 – 1918 (pp. 145 – 201). Următoarele părţi includ Documente şi materiale referitoare la următoarele perioade istorice specifice cronologiei vieţii şi activităţii lui Pantelimon (Pan) Halippa: Partea a III-a (1919 – 1939) – (pp. 202 – 260); Partea a IV-a (1940 – 1947) – (pp. 261 – 354); Partea a V-a (1950 – 1978) – (pp. 355 – 602); Partea a VI-a (1979 – 1982) – (pp. 603 – 620); O anexă absolut necesară (1967 – 1991) – (pp 621 – 663).

Partea a II-a relevă cititorului documente fundamentale referitoare la Pan Halippa şi la Basarabia: lupta patrioţilor basarabeni   pentru realizarea obiectivului naţional secular, pentru autonomia, independenţa şi unirea provinciei, din decembrie 1917, ianuarie – martie 1918. Astfel, în Cuvântarea sa la Şedinţa de inaugurare a Sfatului Ţării, de la 21 noiembrie 1917, Pan Halippa a precizat că „Partidul Naţional nu urmăreşte scopuri şoviniste, ci vrea să intre în contact strâns cu restul naţionalităţilor mici ale ţării, ca împreună cu ele să muncească la reclădirea ţării pe principii noi. Noi dorim să trăim în înţelegere frăţească cu toate naţionalităţile şi de aceea noi le propunem să se organizeze. Declar că Partidul Naţional reprezintă naţiunea moldovenească. Dar odată cu aceasta declar că noi suntem departe de gândul de a subjuga pe alţii; dimpotrivă, dorim să lucrăm în Sfatul Ţării pentru binele tuturor naţionalităţilor din Basarabia, care au dreptul să trăiască pe pământul ei ospitalier” (p. 184).

În Declaraţia Sfatului Ţării de independenţă a Republicii Democratice Moldoveneşti, de la 24 ianuarie 1918, la Chişinău, document oficial la redactarea căruia Pantelimon Halippa a avut un rol important, s-a statuat: „Proclamarea neatârnării este o cerinţă politică a vremii, căci Republica Moldovenească nu mai poate aştepta de la nimeni orânduirea vieţii sale şi popoarele Republicii trebuie să înţeleagă că viitorul lor atârnă numai de dânsele şi că acest viitor poate să fie înfăptuit numai prin aşezământul înalt de ocârmuire – Sfatul Ţării şi stăpânirea pusă de el – Sfatul Miniştrilor.

Republica Moldovenească neatârnată îşi pune ca scop pacea şi înţelegerea prietenească în viaţa politică şi economică cu toate ţările îndepărtate şi vecine, socotind războiul ca cel mai vrăjmaş duşman al noroadelor şi ţărilor. Deci, în politica sa din afară Republica Moldovenească neatârnată va urmări încheierea cât mai grabnică a păcii obşteşti democratice în înţelegere cu toţi întovărăşită. În politica sa lăuntrică,  Republica Moldovenească neatârnată, chezăşluind drepturi depline tuturor naţiilor, va urma mai departe cu întărirea slobozeniilor câştigate prin revoluţie şi vestite prin declaraţia Sfatului Ţării de la 2 decembrie anul 1917” (p. 189).

În Declaraţia oficială a Sfatului Ţării de unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România, de la 27 martie / 9 aprilie 1918, s-a proclamat oficial: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: «Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mamă-sa România»” (p. 195).

În Părţile IV şi V sunt publicate Memoriile scrise şi expediate de Pantelimon Halippa diferitelor organisme interne româneşti şi preşedinţilor / ambasadorilor SUA şi Franţei în perioada 1945 – 1974, prin care solicită sprijin în rezolvarea problemei Basarabiei şi a basarabenilor. Partea a V-a include documente postume (1979 – 1982) referitoare la viaţa şi opera complexă a lui Pantelimon Halippa, iar O anexă absolut necesară adună documente referitoare la Basarabia / Republica Moldova în perioada 1967 – 1991.

Bibliografia selectivă enumeră 84 de fonduri arhivistice şi contribuţii istoriografice referitoare la Pantelimon Halippa şi Basarabia, pe durata unui secol (1883 – 1991). Izvoarele „iconografice” completează informaţiile textelor şi documentelor despre Pantelimon Halippa. În concluzie, cine a fost Pantelimon Halippa? Unul dintre cei mai mari luptători români basarabeni pentru drepturile naţionale, politice, sociale, economice, culturale, religioase etc. ale basarabenilor, pe durata a şase decenii. A fost liderul regionalismului basarabean în perioada interbelică, într-o perioadă în care atât Basarabia, cât şi România, căutau să identifice şi să aplice formula de coabitare şi colaborare realistă, armonioasă, reciproc avantajoasă, pe plan intern şi extern. Pantelimon Halippa a fost Apostolul Basarabiei, Tribunul Basarabiei în 1917 – 1918 şi în perioada României Mari, cum l-au caracterizat cei doi autori, Ion Constantin şi Ion Negrei. Pantelimon Halippa a fost unul dintre făuritorii importanţi ai României Mari, prin componenta Basarabia, pe care, din iulie 1940, revoluţionarul unionist basarabean a apărat-o cu forţele şi cu mijloacele sale până la moarte. Întrebându-se de ce România Mare a rezistat doar 22 de ani, de ce Basarabia a fost pierdută în 1940 iar în 1944 a fost reocupată definitiv de către ruşii comunişti, a găsit răspunsuri. Pe baza acestora, a redactat memorii pro-Basarabia şi pro-basarabeni şi a solicitat sprijin la Bucureşti, la Paris, la Washington DC. Cine uită de Pantelimon Halippa uită de Basarabia, de Unirea acesteia cu România de la 27 martie / 9 aprilie 1918, de România Mare, de problema Basarabiei după 1940. Şi nu ar fi corect, nu ar fi drept faţă de Pantelimon Halippa, de zecile de mii de basarabeni care s-au născut, au trăit, au muncit, au suferit, au murit româneşte!

O întrebare adresată autorilor Ion Constantin şi Ion Negrei: urmează monografia despre Ion Inculeţ?

Bibliografie minimală:
–          Constantin Ion, Pantelimon Halippa, neînfricat pentru Basarabia, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2009, 326 p.;
–          Constantin Ion, Negrei Ion, Pantelimon Halippa – tribun al Basarabiei, Bucureşti, 2009, 494 p.;
–          Constantin Ion, Negrei Ion, Pantelimon Halippa – apostol al Basarabiei. Studii. Documente. Materiale, Notograf Prim, Chişinău, 2013, 736 p.