Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

„NU URMĂRESC NICI UN FEL DE OPORTUNITATE…” Microinterviu cu scriitorul Gellu DORIAN,iniţiatorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”

„NU URMĂRESC NICI UN FEL DE OPORTUNITATE…”

 Microinterviu cu scriitorul Gellu DORIAN,

iniţiatorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”

Aţi iniţiat, aţi muncit mult, v-aţi legat iremediabil numele de Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Nu demult, s-a încheiat cea de a XX-a ediţie a celui mai prestigios şi râvnit premiu pentru poezie, din România.

 – Cum apreciaţi evoluţia Premiului, de-a lungul celor 20 de ediţii desfăşurate până acum? Sunteţi mulţumit de ecoul naţional / internaţional al Premiului? În momentul lansării, mizaţi pe un asemenea succes? Aţi avut vreo clipă îndoieli?…

– Dacă nu aş fi mizat pe un real succes al acestui premiu, nu în timp, ci de la început, nu
m-aş fi gîndit să iniţiez un astfel de eveniment, cu toate că îndoieli existau şi printre cei mai buni prieteni, care, totuşi, au fost alături de mine, aşa cum, de la început, a fost alături regretatul Laurenţiu Ulici. Prima ediţie, după cum se ştie, a demarat cu o…amînare, din cauza unei neexplicabile (şi neexplicate nici atunci) atitudini a regretatului eminescolog si om de cultură Petru Creţia, stabilit la acea vreme la Ipoteşti. Petru Creţia era ales preşedinte al juriului. Şi cu o noapte înainte s-a retras, negirînd acordarea premiului poetului Mihai Ursachi. Încît, Laurenţiu Ulici, de comun acord cu organizatorii, a decis ca premiul să se acorde aceluiaşi poet în ianuarie anul următor, stabilindu-se astfel ca premiul să se acorde de fiecare dată pe 15 ianuarie a fiecărui an pentru anul precedent. De atunci nu au mai fost disfuncţionalităţi, decît doar în ceea ce priveşte atitudinea vanitoasă a unor consilieri locali care doreau să facă parte din juriu. Or din juriu nu puteau face parte decît mari personalităţii ale criticii literare româneşti, profesori universitari din mari centre culturale ale ţării. Acest lucru a conferit premiului prestigiu şi greutatea pe care le are acum. În rest, totul a mers ca pe roate. Niciun primar nu s-a pus contra acestei idei, ci toţi primarii care s-au perindat pe la primărie  au preluat totul de la ediţie la ediţie, fiind siguri că un astfel de brand le asigură o imagine naţională puternică. Şi aşa a fost cu trecerea timpului. Cele XX de ediţii explică de la sine puternica imagine naţională a Botoşanilor prin acest premiu şi prin faptul că cei mai buni poeţi români contemporani îşi aduc onoarea succesului lor onoarei urbei care l-a dat României pe Eminescu. În rest, ceilalţi cîrcotaşi pot scrîşni din dinţi pînă la gingii.

Rar mi-a fost dat să aud / să citesc vorbe de mai frumoasă şi meritată apreciere la adresa cuiva, aşa cum vi s-au adresat dumneavoastră, de către o pleiadă de personalităţi de vârf ale culturii române, începând cu criticii: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Mircea A. Diaconu, ca să amintesc doar câţiva. La aceştia aş adăuga lista integrală a celor 20 de Cetăţeni de Onoare ai Poeziei (…).

– Câtă forţă lăuntrică îţi trebuie, cât echilibru sufletesc este necesar pentru a gestiona asemenea aprecieri şi, mai ales, pentru a rămâne, pe mai departe, acelaşi scriitor şi om deosebit, Gellu Dorian?

– Uite, mie personal nu-mi plac astfel de encomioane, astfel de ditirambi. Tot timpul am avut de a face cu prejudecăţi care m-au umilit la maximum, însă nu le-am luat în seamă, le-am ignorat. Încît acum sunt călit şi pentru astfel de laude, laude pe care nu numai eu le merit, ci toţi ceilalţi care s-au implicat de-a lungul anilor în organizarea acestui premiu. Nu am fost niciodată un arogant, nu mi-am însuşit munca altora; am fost de fiecare dată corect, exact şi cinstit cu cei care au pus umărul, dar la fel de onest şi cu cei care m-au acuzat şi insultat de fiecare dată, fie în ianuarie, fie în iunie, de parcă erau programaţi cu umorile de fiecare dată în acele perioade, cînd veneau la Botoşani mari personalităţi ale culturii române, şi pentru că ştiau că aici, printre alţii, organizez şi eu aceste manifestări. Nu este puţin lucru să cîştigi în mod concret şi pe drept încrederea unor mari nume ale culturii româneşti în zilele noastre, cînd nu eşti sigur dacă nu cumva în spatele unor chestiuni ce par serioase se ascunde, în fond, o băşcălie. Eu am luat totul în serios, nu am privit acest fenomen ca pe un joc în care intru şi eu şi mai chem şi alte nume grele să-mi facă jocul. Dacă ar fi fost aşa, totul s-ar fi dus de rîpă. În rest, eu îmi scriu cărţile cu aceeaşi seriozitate, cu aceeaşi detaşare de tot ce se spune bine sau rău despre mine. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest echilibru.

 Pentru realizările şi meritele dumneavoastră, cred că oricare dintre cei care au fost, în seara zilei de 15 ianuarie, în sala Teatrului „Mihai Eminescu”, v-ar desemna  – fără rezerve – Personalitatea culturală a Anului, la Botoşani. Chiar dacă, din 2011, nu a trecut decât ceva mai mult de o lună…

– Vă aşteptaţi la o asemenea oportunitate, ivită chiar de Ziua Culturii Naţionale? Ce ziceţi de această propunere / sugestie? Cine credeţi că ar trebui să o audă?

– Nu înţeleg despre ce fel de oportunitate este vorba? Dacă este vorba de Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie, ziua oficială a naşterii lui Eminescu, atunci aceasta a venit foarte tîrziu şi într-un moment neprielnic. Dovadă şi slabul ecou naţional al acestei zile, sărbătorită doar cum se cuvine la Botoşani, nu şi în alte mari centre culturale, prin lipsa totală de fonduri, prin alocarea unor sume mici de către ministerul de resort. Instituţiile implicate în marcarea acestei zile, de data aceasta, ca de altfel de fiecare dată la Botoşani, au fost Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Teatrul „Mihai Eminescu” , Memorialul Ipoteşti-Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi nu în ultimul rînd Fundaţia Culturală „Hyperion-CB” Botoşani, care au făcut ca şi de data aceasta totul să iasă bine. Editarea colecţiei de carte de poezie „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, pe care au susţinut-o financiar Primăria Municipiului Botoşani şi Fundaţia Culturală „Hyperion-CB”, va rămîne ca reper în istoria literaturii române şi, evident, acum a însemnat apogeul acestui premiu, care, astfel a marcat cum se cuvine şi Ziua Culturii Naţionale, cum de altfel şi spectacolul „Cetăţeni de onoare ai poeziei”, regizat de Ion Caramitru, în care au evoluat actori ai teatrului botoşănean. În rest, nu urmăresc niciun fel de oportunitate şi nici nu voi ţipa niciodată în urechea cuiva cu astfel de chestiuni care să-mi aducă mie nu ştiu ce onoruri. Nu este treaba mea o astfel de chestiune şi, pur şi simplu, nici nu mă interesează!   

 – Sper că, printre cititorii noştri, se află (şi) oameni care vor aprecia – aşa cum se cuvine – atât oportunitatea întrebărilor, cât mai ales sinceritatea şi fermitatea răspunsurilor / opiniilor exprimate în acest microinterviu. Mulţumesc foarte mult, pentru amabilitate, domnule Gellu Dorian! Cu prietenie şi deosebită consideraţie…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5