Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

1 Decembrie 2019 – o radiografie a națiunii române

Primit pentru publicare: 01 Dec. 2019
Autor: Gruia COJOCARU, redactor Revista Luceafărul
Publicat:01 Dec. 2019
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Pentru decidenții zilei din toate palierele socio-culturale ale societății românești, debutul lunii decembrie a constituit de mai bine de un veac un prilej de a ilustra însemnătatea actului istoric de la 1 Decembrie 1918. Contează mai puțin dacă subiectul le e limpede sau tulbure, important e să-și manifeste plenar bucuria pentru împlinirea năzuinței supreme a poporului român – unirea teritoriilor românești într-un singur stat. Cine iese din acest tipar e perceput ca un individ care nu-și iubește patria și, evident, trebuie împins spre zgura societății ori chiar s-ar cuveni să fie basculat peste frontierele țării…

Într-o perspectivă cu parfum de abstractizare, România de acum un secol poate fi privită ca o uriașă familie țărănească, care dispunea de pământ generos pentru o ființare îmbelșugată. Totuși, după o perioadă de glorie, descendenții i-au împuținat ogoarele la ruleta istoriei. Astfel, se naște întrebarea: care ar fi argumentele care susțin bucuria mai sus invocată?! E oare fericit nepotul – ajuns la periferia societății, în urma slăbiciunii și a deciziilor lipsite de discernământ – că a avut un bunic care se bucura de considerație printre semenii lui, sau, digerându-și propria ratare, este obligat să se mobilizeze cu toată energia pentru redobândirea esențelor pierdute? Personal optez pentru ultimul demers și mă disociez de abordări din categoria celor care susțin că la 1 Decembrie 1918 ,,poporul român și-a înfăptuit destinul său, Marea Unire”, omițând elementele care au falimentat istoria zonei centrale a secolului XX.

Cuvintele goale, rostite din vârful piramidei națiunii nu sunt deloc o noutate în spațiul dâmbovițean, însă ele au venit la pachet cu cele ale diplomației românești care, prin însăși ambasadorul român în Ucraina, la recepția prilejuită de Ziua Națională, a afirmat că ,,România continuă, ca și până în prezent, să susțină cu fermitate independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. Altfel spus, România este mulțumită că, la ieșirea din Uniunea Sovietică și constituirea ca stat independent din anul 1991, Ucraina nu numai că a uitat să ne înapoieze Nordul Bucovinei, Ținutul Herța și Buceacul (Basarabia istorică, situată la sud de Republica Moldova), regiuni smulse de mâna rapace a lui Stalin în vara lui 1940. Și, pentru că la zile deosebite suntem campionii artei de a ne înveșmânta în ridicol, ambasadorul român a precizat că ,,România este nu numai vecin, dar și prieten al poporului ucrainean”, adăugând că ,,noi, în mod firesc, dorim o Ucraină puternică și înfloritoare”. Să înțelegem că românii își doresc ca vecinul din nord să fie suficient de puternic pentru a apuca mai strâns Insula Șerpilor și Golful Musura, pentru a adânci mai temeinic Canalul Bâstroe și pentru a-și lărgi platoul continental din zona Mării Negre în defavoarea României?!… Așa s-ar părea, câtă vreme cuvintele de încurajare și susținere ale Ucrainei, prin reprezentantul diplomatic al României la Kiev, sunt o invitație adresată țării vecine de a se înfrupta senin din resursele României.

… Am ieșit din perioada de adolescență a secolului XXI, suntem în deplina sa tinerețe și n-am priceput că, pentru a putea evolua, avem nevoie de un proiect de țară asumat matur de întreaga elită socio-economico-culturală românească, nu de o aripă politică de dreapta ori de stânga, care se subminează reciproc, folosind tehnici ce amintesc de războiul de partizani. Nu știm să facem pace reală cu noi înșine și cu cei din jur, lăudăm deșănțat pe te miri cine, zeflemisim când e cazul să fim sobri, iar străinii s-au prins cu cine au de-a face și ne tratează ca pe jucătorul de poker care, după ce a fost curățat de resurse, sărută mâna stăpânului când primește o votcă ieftină.

Sper că avem decența să nu mai pomenim de moștenirea comunistă, care ne-a distrus viețile, viitorul fiindu-ne pângărit de umbra roșie a secerii și a ciocanului. Știu că astfel de texte prindeau până de curând, dar acum, la treizeci de ani de la evenimentele din decembrie ’89 suntem ridicoli să eludăm adevărul: am devenit teribil de egoiști! Construim palate pentru binele individual, dar nu facem nimic pentru prosperitatea colectivă! Clamăm dragostea de țară, dar suntem dispuși să o vindem la tarabă cu mai puțin de 30 de arginți! Și ce e mai trist: nu ne dezlipim nici dacă am fi pălmuiți de complexul slugii în relație cu stăpânii din Vest și suntem infantili în conexiunea cu decidenții din Est!

Alți oameni? Cine?! Altă abordare? Când?!…