RĂZBOIUL DE AGRESIUNE DIN ANUL 1919
AL ARMATEI UNGARE  ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI MARI

Anul acesta nu sărbătorim, ci comemorăm, evocăm EROII MARII UNIRI prin prezentarea faptelor și evenimentele ce au avut loc acum 105 ani în războiul româno-ungar din anul 1919.
          Primul război mondial se terminase, Germania a capitulat, Austro-Ungaria s-a dezintegrat, iar pe 18 ianuarie 1919 a început Conferința de Pace de la Paris, care urma să edifice o nouă ordine  teritorială și mai ales liniștea, pacea în Europa.
Pentru România războiul nu s-a încheiat odată cu proclamarea MARII UNIRII de la 1 DECEMBRIE 1918. Un mare pericol a venit dinspre răsărit, unde Hotinul și Soroca au fost atacate în noaptea de 6/7 ianuarie 1919 ( românii sărbătoreau pe Sf. Ioan, nimeni nu se aștepta la atac, a fost o surprindere totală, reușită pe râul Nistru înghețat, în Hotin și Soroca era cantonată armata română, generalul Davidoglu , generalul Stan Poetaș) de trupele bolșevice de peste Nistru, la care s-a adăugat activitatea ostilă desfășurată de Cristian Racovski, care a urmărit  încă din anul 1918 , cu ajutorul lui Lenin să instaureze comunismul în România.

Dar cel mai mare pericol a venit dinspre apus, odată cu proclamarea în Ungaria a unei Republici a Sfaturilor (SOVIETELOR). Astfel armata română a dus în anul 1919, un greu și sângeros război cu Ungaria din cauza provocărilor și atacurilor numeroase executate împotriva României.
Dar, care sunt cauzele acestui război, pentru cine, pentru ce țară a fost un război drept sau un război de cotropire, nedrept ?
Să prezentăm un scurt istoric, iar cititorii vor trage concluziile necesare. Ungurii au migrat din stepele pontice în Câmpia Panonică, teritoriul dintre Tisa și Dunăre prin anii 895-896, în versiunea notarului Anonimus și a cronicelor maghiare care au urmat. Popor războinic, bine organizat militar și dotat, cu călăreți înarmați cu săbii, ungurii și-au întărit controlul asupra bazinului panonic, lansând o serie de invazii în Europa Apuseană și spre sud în Imperiul Bizantin.
Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor ) cronică terminată pe la 1200, menționează existența românilor în zona Carpaților Apuseni. Istoricul Ion Aurel Pop în prezent președintele Academiei Române afirma: ,, Toate cronicele latino-maghiare scriu despre existența românilor de la nord de Dunăre înainte de apariția nomazilor unguri”.

S-a putut vedea la televizor, în anul 1995 în Parlamentul României, un deputat UDMR afirma că națiunea maghiară sărbătorește 1100 de ani de când migratorii unguri s-au așezat în Câmpia Panonică, deci ungurii contemporani nouă recunosc că înaintașii lor s-au stabilit în Centrul Europei la sfârșitul sec. al IX-lea.
La începutul secolului al X-lea, a avut loc un proces lent de sedentarizare, în anul 1000 ungurii au fost creștinați în rit occidental, primul rege creștin fiind Ștefan.
În expansiunea teritorială spre est, i-a pus pe unguri în contact direct cu românii, care trăiau organizați în voivodate româno-slave, ocupându-se cu agricultura, creșterea animalelor și mai puțin cu ducerea războaielor.
Cucerirea teritoriului intracarpatic s-a realizat, pe etape succesive în secolele XI-XIII. În anul 1526 Regatul Ungariei a fost cucerit de turci pentru 160 de ani, fiind transformat în Pașalâc (provincie otomană), iar Ardealul a devenit în tot acest timp principat autonom sub suzeranitate otomană. În anul 1683 după înfrângerea turcilor la Viena, Ungaria și Ardealul au devenit provincii ale Imperiul Austriac.

În timpul dualismului austro- ungar (1867-1918), Ardealul intră în componența Ungariei timp de 51 de ani, când instituțiile românești au fost interzise și a început o politică de maghiarizare forțată a românilor. Ardealul, străvechi teritoriu românesc, a făcut parte din Imperiul ungar.
Sfârșitul primului război mondial a adus destrămarea monarhiei austro-ungare, iar românii din fosta monarhie au hotărât la 1 decembrie 1918 să se unească cu România. Ungaria ca parte a imperiului destrămat, a pierdut teritorii întinse, firește ungurii nu s-au putut împăca niciodată cu pierderea Ardealului și unirea cu România.
          Nobilii, grofii, conții și magnații unguri care își aveau moșiile și castelele în Ardeal, care își aveau acolo robii, iobagii români voiau proprietățile înapoi, căci AURUL ȘI BOGĂȚIA ARDEALULUI AU FĂCUT BUDAPESTA.
          Văzând că nu găsește înțelegere în vest, la 21 martie 1919, guvernul a fost înlăturat și s-a proclamat Republica Sovietelor Ungare, conducătorul noului regim a fost Bella Kuhn, comunist originar din Transilvania apropiat a lui Lenin.
În noaptea de 15/16 aprilie 1919 armata ungară a trecut la atac în zona Munților Apuseni. Riposta românească nu s-a lăsat așteptată, trupele române au eliberat rând pe rând orașele Satu Mare, Carei, Salonta și Oradea, continuând ofensiva spre interiorul Ungariei. Conferința de Pace de la Paris a hotărât ca armata română să fie oprită și a stabilit o nouă linie de demarcație pe râul Tisa.
Guvernul bolșevic de la Budapesta, văzând că românii s-au oprit pe Tisa și-a făcut planul să atace Cehoslovacia, atacul trupelor ungare a început la 23 mai 1919 când au trecut la ofensivă în nord, ocupând mai multe localități.

Încurajat de aceste succese, Bella Kuhn concepe PLANUL URIAȘ de a organiza în grabă armata, de a ridica efectivele până la 10 divizii și cu aceste forțe, bine echipate și instruite cu material de război, prin sărăcirea și înfometarea populației civile, să pornească o CRUCIADĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR cu scopul de a-i alunga din Ungaria și chiar din Ardeal. Așadar, perioada de acalmie a fost de scurtă durată.
Bella Kuhn a luat inițiativa și la 20 iulie a declanșat o puternică ofensivă pe Tisa, au traversat râul creând mai multe capete de pod, în dreptul localităților Arad, Oradea, Debrețin și Satu Mare.
Armata română a fost obligată să se retragă, frontul nostru de peste 360 km, de la Csap până la Segedin (Szeget), ocupat din sută în sută de metri de câte un singur ostaș, n-a putut bineînțeles rezista puhoiului lui Atila.
În fața acestei situații destul de grave, Marele Cartier General și generalul Gheorghe Mărdărăscu, Comandantul trupelor din Transilvania au hotărât să păstreze defensiva în regiunea Tokay, la sud să arunce coloana inamică peste Tisa, iar apoi dinspre sud să lovească la centru cu grupul de manevră de sub comanda generalului Moșoiu și să respingă peste Tisa grupul de forțe inamice ce au trecut la Szolnoc și înainta spre Oradea.
Pe podul de la Tiszabo a continuat trecerea trupelor Diviziei 1 de vânători, pe malul râului regele Ferdinand și regina Maria au privit trecerea coloanelor militare române. Alături de ei, primul ministru al țării, Ion I. C. Brătianu, care a părăsit Conferința de la Paris rupând niște tratative sterile, a privit cu mândrie cum soldații României înfăptuiau ceea ce diplomații de la Paris au refuzat.
După o săptămână atacul ungar a fost respins, iar armata română s-a aflat în ofensivă pe teritoriul ungar pe direcția capitalei Budapesta. La rândul lor autoritățile române au ignorant recomandările Aliaților ca trupele române să nu înainteze pe teritoriul ungar și au decis să meargă până la capăt.
          Până pe 2 august, forțele maghiare au fost dezorganizate, încercuite și dezarmate, iar la 4 august 1919 intrau în capitala ungară și efectivele Diviziei 1 Vânători conduse de generalul Gheorghe Mărdărăscu, care devenea Comandantul trupelor române de ocupație. Bella Kuhn a fugit la Viena, ceea ce a însemnat și sfârșitul experimentului bolșevic din Ungaria.
De-a lungul marelui bulevard Andrassy au trecut coloane lungi române de infanterie, cavalerie și artilerie. În inima orașului Budapesta generalul Gheorghe Mărdărăscu a primit defilarea trupelor. Niciodată o armată românească nu a defilat mai mândru, mai marțial, solemn și impunător. Mut și resemnat norodul ungar privea de pe trotuarele largi la spectacolul unic.
          Era istoria care se desfășura răzbunătoare, nemiloasă și fatală, era întreaga poveste milenară a neamului românesc martir din Ardeal, s-au răzbunat umilințele și suferințele atâtor generații de strămoși.
          Nu trebuie să avem jenă când abordăm acest subiect. ISTORIA ESTE CE ESTE SAU CE A FOST. Nu trebuie să fie nimeni deranjat, suntem datori să ne cunoaștem istoria și să o apreciem așa cum este ea, mai ales în contextul relațiilor cu vecinii noștri care nu întotdeauna au fost cordiale.
În Gazeta Transilvaniei  din 5 august 1919, articolul Intrarea trupelor române în Budapesta, este o știre de ultimă oră, comunicată din București. Se relatează faptul că primele trupe române au pătruns ,,neoficial” în Budapesta încă de duminică,3 august.
Se vorbește de generalul Gheorghe Rusescu, comandantul Brigăzii IV Roșiori care cu 4 escadroane, 2 tunuri, 2 plutoane și 2 grupuri de mitraliere a intrat în Budapesta, fără a întâmpina nici o rezistență, în după amiaza zilei de 3 august, orele 18.30; s-a întâlnit cu guvernul maghiar nou format, solicitând cazarma de husari unde s-au instalat militarii români.
Doar ambiția generalului Gheorghe Mărdărăscu care și-a dorit să intre  în fruntea trupelor sale în capitala maghiară a făcut ca istoria să rețină data de 4 august, zi în care generalul împlinea 53 de ani.
Palatul Parlamentului din Budapesta a fost pus sub paza unui pluton de vânători, șeful gărzii sergentul Iordan a văzut cum deasupra palatului fâlfâia în vânt flamura ungurească. A luat câțiva militari spunând că vor face o faptă care va rămâne de pomină și va fi răzbunată și talpa țării. Astfel au urcat în norii Budapestei, au coborât steagul în lungul sforii și luând apoi opinca căprarului Bivolaru s-a urcat și au pus-o drept căciulă în vârful lăncii drapelului, lăsând nojițele să-i atârne în vânt. Și așa multă vreme opinca românească a fluturat în cerul Budapestei.
          De remarcat este faptul că regele Ferdinand a transmis autorităților militare române din Budapesta să nu arboreze drapelul României, cum ar fi fost normal, rușii au pus drapelul la Berlin cândva, pentru a nu deranja populația civilă .

          Pe data de16 noiembrie 1919 armata română a început retragerea din Ungaria, Budapesta a fost predată Misiunii Militare Interaliată și autorităților maghiare. La 22 noiembrie, cele din urmă trupe care ocupau capetele de pod de pe malul apusean al Tisei au fost retrase, iar între 14 februarie și 20 martie 1920 întreg teritoriu unguresc a fost evacuat și trupele noastre au fost retrase pe prima linie de frontieră, stabilită de Conferința de Pace de la Paris și acceptată și de către România.
În cele patru luni de administrare a orașului Budapesta de către militarii români au fost reorganizate serviciile publice, s-a oferit sprijin populației civile afectate de război, s-au luat măsuri pentru reînființarea jandarmeriei.
CAMPANIA DIN TRANSILVANIA ȘI UNGARIA a ținut nouă luni. Tisa și Budapesta au fost cele două mari etape ale acestei campanii strălucite. RĂZBOIUL ROMÂNO-UNGAR din anul 1919 a reprezentat ACTUL FINAL cu care s-a încheiat participarea României la marele război mondial și a fost încoronat de cel mai strălucit succes.

          În anul 1936 a fost restaurat Arcul de Triumf de la București care comemorează victoria României în primul război mondial, atunci a fost adăugată ultima localitate în care armata română a reputat victorii: BUDAPESTA, după localitățile Muncelu, Vrancea, Coșna. În anul 1945 localitatea Budapesta de pe Arcul de Triumf a fost distrusă, dată jos, iar în anul 2012 Primăria Municipiului București a montat din nou oficial placa cu inscripția Budapesta, ultima victorie a armatei MARII UNIRI.
Soarta revoluției comuniste mondiale s-a jucat odată cu cea a României. Pericolul bolșevic a fost înlăturat cu ajutorul armatei române, iar experimentul comunist a fost amânat pentru sfârșitul unui alt război.
Războiul cu Ungaria din anul 1919 ne-a costat pierderi serioase; totalul lor se ridică la 188 de ofițeri și 11 479 de soldați, din care 69 de ofițeri și 3 601 de soldați morți.
          La 4 iunie 1920 a fost semnat Tratatul de la Trianon(Versailles) între Puterile Aliate învingătoare în primul război mondial și Ungaria în calitate de succesor al Imperiului Austro-Ungar învins. Tratatul a stabilit frontierele Ungariei cu statele vecine și a fost perceput la Budapesta drept o catastrofă.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ :
1.KONSTANTIN KIRIȚESCU, Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919), vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
2.Ziarul: GAZETA TRANSILVANIEI, BRAȘOV, marți, 5 august 1919, numărul158. Articolul: ROMÂNII AU OCUPAT BUDAPESTA, Duminică dimineață trupele române au pătruns în capitala Ungariei.
3.Ziarul ADEVĂRUL, București, din 6 august 1919, prim-redactor EMIL D.FAGURE, Articole: INTRAREA TRUPELOR ROMÂNE ÎN CAPITALA MAGHIARĂ și PROCLAMAȚIA ARMATEI ROMÂNE LA RETRAGEREA DIN BUDAPESTA.

COL.(R) PROF. IOAN GRĂDINARU DE CORDĂRENI – DOROHOI