Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

100 DE ANI DE LA CONFERINȚA DE PACE DE LA PARIS  1919–1920. MISIUNEA DELEGAȚIEI ROMÂNE LA CONFERINȚA DE LA PARIS-UN ADEVĂRAT CALVAR AL PĂCII

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

100 DE ANI DE LA CONFERINȚA DE PACE DE LA PARIS  1919 – 1920                 MISIUNEA DELEGAȚIEI ROMÂNE LA CONFERINȚA DE LA PARIS-UN ADEVĂRAT CALVAR AL PĂCII

Primit pentru publicare: 03 Febr. 2019
Autor: Prof. Ioan GRĂDINARU, Buzău
Publicat: 04 Febr. 2019
© Ioan Grădinaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Dușmanul cel mai de seamă din primul război mondial a fost doborât,războiul general putea fi considerat ca sfârșit și solii de pace soseau la Paris,capitala lumii,ca să înceapă marea și spinoasa lucrare. “Suntem aici, spunea Woodrow Wilson,pentru a asigura pacea lumii;opera noastră trebuie să mulțumească nu guvernele, ci popoarele”.Convocată de puterile victorioase în primul  război mondial(S.U.A.,Marea Britanie, Franța,Italia,Japonia etc.),în total 27 de state,pentru elaborarea tratativelor de pace cu țările învinse (Germania,Austro – Ungaria, Turcia și Bulgaria),Conferința de Pace de la Paris a avut între sarcinile fundamentale consacrarea internațională a statelor nou apărute sau reîntregite prin dispariția imperiilor austro-ungar, otoman și țarist.Totodată,la 25 ianuarie 1919,în cadrul Conferinței s-a hotărât înființarea Societății Națiunilor.La Conferința de pace au participat reprezentanți din 32 de state,printre care și România.Conducerea era asigurată de CONSILIUL DE ZECE, care a fost instituit ca autoritate oficială supremă a Conferinței de pace,respective șefii de guverne și miniștrii de externe din S.U. A., Marea Britanie,Franța,Italia și Japonia.Timp de mai mult de două luni (13 ianuarie-23 martie 1919), el a fost singura autoritate a Conferinței.Din Consiliul de Zece a ieșit printr-un fenomen ciudat CONSILIUL CELOR PATRU :Georges Clemenceau, poreclit Tigrul,Thomas Woodrow Wilson,David Lloyd  George și Vittorio Emanuele Orlando, care și-a însușit puteri dictatoriale.Din momentul constituirii acestui consiliu, nu mai putea fi vorba de căutarea soluțiilor prin discuțiile tuturor celor interesați,ci hotărârile se vor lua de Consiliul celor Patru si ele vor fi impuse, nu numai dușmanilor, ce nu vor fi chemați decât să le asculte, ci și aliaților mai mici, care nu vor fi consultați decât pentru a da informații și exprima dorințe.Astfel s-a ajuns sa se impună adeseori soluții lipsite de dreptate și de echitate, jignitoare pentru statele aliate.S-a plecat de la concepția că fiecare stat semnifica înaintea Conferinței în funcție de puterea sa militară,statele au fost împărțite în puteri mari,cu interese nelimitate și în state mici, cu interese limitate.Președintele Conferinței, vigurosul bătrân Clemenceau, era un temperament autoritar, el a tratat pe reprezentanții statelor mici cu bruschețe,dându-le să înțeleagă că trebuie să se mulțumească cu tutela ce li se impunea, deoarece războiul  a fost câștigat de cele 12 milioane de soldați ai marilor puteri.România nu fusese  încă eliberată  în anul 1919 de suferința războiului și un alt “război “,un adevărat calvar o aștepta,acela al păcii.Delegația română a trebuit să suporte un adevărat chin,suferință; numeroase încercări foarte grele din partea Consiliului celor Patru, în mod deosebit..Delegația română participantă la Conferință era alcătuită din Ion I.C.Brătianu,șeful guvernului și șeful delegației române,până la demisia din fruntea misiunii de a reprezenta România, la 12 septembrie 1919; ministrul plenipotețiar N.Mișu, ca al doilea delegat.S-au mai adăugat,pe lângă reprezentanții principali, și ministrul transilvănean Alexandru Vaida- Voevod,precum și miniștrii plenipotențiari Victor Antonescu și C. Diamandy.Dintre numele de rezonanță care au mai făcut parte din delegația României amintim pe N.Titulescu,dr.Ion Cantacuzino, Mircea Djuvara,Ermil Pangratti,Al. Lapedatu,Traian Vuia ș.a.Au fost înființate comisii și comitete pentru diverse probleme (sancțiuni,reparații de război, financiare, economice teritoriale,militare și navale interaliate ș.a.)România a avut delegați în următoarele comisii: 1. Societatea Națiunilor (C. Diamandy), 2.Răspunderi pentru război și sancțiuni (S. Rosenthal), 3.Reparații de război (G.Danielopol și E. Neculcea), 4.Regimul internațional al porturilor, căilor navigabile și căilor ferate( N. Mișu și N. Ștefănescu), 5. Chestiuni economice (E. Pangratti și E. Neculcea), 6. Condiții militare, navale și aeriene (Toma Dumitrescu).

Dar desfășurarea lucrărilor Conferinței de pace a constituit o mare deziluzie pentru Ion I. C .Brătianu,iar delegația României avea să întâmpine mari dificultăți. Consiliul Suprem Interaliat a hotărât ca România să fie reprezentată la ședințele Conferinței de pace numai prin doi delegați oficiali, atunci când celorlalte state mici aliate,Belgia,Serbia,Grecia,li se acordase câte trei.La 20 ianuarie 1919 Brătianu a protestat la Secretariatul General față de faptul că României i-au fost rezervate numai două locuri.Tratatul de alianță încheiat cu Aliații la 17 august 1916, asigura României “aceleași drepturi ,ca și aliaților săi în tot ce privește preliminariile, tratativele de pace, ca și discutarea chestiunilor care vor fi supuse Conferinței de Pace „. Același tratat recunoște României dreptul asupra unui teritoriu care corespundea cu limitele expansiunii sale etnografice; cu toate acestea țara noastră a fost inclusă în rândul statelor cu „interese limitate”, putând participa la dezbateri numai atunci când era invitată,dreptul de decizie aparținând Consiliului celor Patru. În Comisia teritorială, inclusiv în Comitetul pentru studierea chestiunilor teritoriale privind România,delegații români nu au fost admiși.Ion I. C. Brătianu și-a dat seama, din cursul unor convorbiri purtate la începutul lunii ianuarie 1919,că tratatul din 1916 nu va fi respectat.Înainte de a pleca la Conferința de pace , premierul român îi spunea lui I. G. Duca: „Să știți că voi lupta la Paris pentru aplicarea integral a tratatului din 1916.Sunt aproape sigur că Aliații nu-mi vor da tot Banatul. Dar puțin îmi pasă,nu mă duc acolo pentru succese vremelnice,vreau, oricare ar fi hotărârile de azi, să mențin pentru viitor neștirbită,măcar pe cale solemn de protestare,integritatea drepturilor noastre etnice (…). Chiar dacă țara nu mă va înțelege și nu mă va aproba azi, am credința că odată va da dreptate atitudinii mele”.Poziția României a fost, de la început, anevoioasă,întrucât Antanta considera că tratatul din 1916 își pierduse valabilitatea ca urmare a semnării păcii de la București (1918),iar S.U.A. refuzau să recunoască orice acord încheiat înainte de intrarea lor în război,așadar și Tratatul politic din august 1916. Hotarele promise României sufereau știrbiri simțitoare și foarte păgubitoare intereselor și viitorului neamului românesc. Pe lângă aceasta, se impuneau o seamă de obligații de ordin politic și economic, care erau și dăunătoare și jignitoare pentru o țară independentă.În fața acestei situații,Brătianu se găsea în alternative,sau de a intra pe calea tranzacțiilor, renunțând la o parte din drepturile ce ni s-au recunoscut, sau de a afirma intangibilitatea acestor drepturi și a refuza orice tranzacție. Reprezentantul României la Conferința de Pace era de o păr ere cu totul deosebită.Brătianu socotea că nu are voie să renunțe la drepturile garantate țării sale prin Tratatul politic din 1916. El era șeful guvernului care a semnat tratatul și care avea conștiința însemnătății lui morale. Nu se cuvine și nu se putea ca omul care-l semnase să apară  în fața Europei și în fața istoriei, că el a admis ca acel tratat să devină caduc din pricina vreunei incapacități a acțiunii românești.Țara noastră a suferit și s-a jertfit pentru a-și îndeplini cu sfințenie angajamentele luate; acum, când a sosit vremea să-și găsească răsplata dreaptă, nu se putea recunoaște că acea răsplată nu i se mai cuvenea în întregimea ei.Ion I.C. Brătianu a protestat împotriva tratamentului discriminatoriu al marilor puteri față de statele mici și mijlocii,obligate să accepte,fără o consultare prealabilă, hotărârile luate. Brătianu a fost omul politic român care a dovedit cea mai puternică rezistență față de încercările marilor puteri de a-și impune voința în dauna independenței României.Venit să obțină la Paris, recunoașterea noilor frontiere ale țării,el a scris aceste cuvinte:”Am moștenit o țară independentă, și chiar pentru a-i întinde granițele,nu-i putem jertfi neatârnarea”. Intrasigența și mândria cu care primul delegat al României susținea drepturile țării sale, și refuzul său de a intra pe calea tranzacțiilor și a concesiilor, au provocat o stare de tensiune între Brătianu și unii membri ai Consiliului Suprem.Unul din oamenii cei mai bine informați asupra celor ce se petreceau în culisele Conferinței, Stephen Bonsal,a povestit in două cărți, publicate în 1946, amănunte caracteristice pentru mentalitatea americană,despre relațiile lui W. Wilson și Brătianu.Bonsal a fost la Conferință ,interpretul personal al lui Wilson și confidentul lui House, cel mai important membru al delegației americane, după Wilson.Bonsal este, în jurnalul său intim,foarte aspru și chiar injurios la adresa lui Brătianu,care era foarte antipatic lui Wilson și delegaților americani,din cauza tăriei și intrasigenței cu care apăra interesele țării sale. Într-un capitol special:”Sprâncenatul Brătianu și românii”, Bonsal arată că,din cauza aceasta,americanii preferau să discute cu Mișu sau cu Diamandy și în special manifestau simpatie pentru Tache Ionescu,foarte maleabil și galant în discuții.Tache Ionescu a fost unul din marii bărbați politici ai României, cu întinse legături personale printre oamenii de stat ai țărilor aliate.Fost colaborator al lui Brătianu în guvernul național de la Iași din 1917,însă acum o gravă divergență de păreri s-a ivit între ei;la Paris, Tache Ionescu nu avea o poziție oficială,nu putea lua decizii în numele țării sale.Consider o mare greșeală din partea lui Ion I. C. Brătianu, că nu la convocat pe omul politic Tache Ionescu să facă parte din delegația României la Conferința de Pace de la Paris. Mai ponderat, mai bun cunoscător al realităților și mai prietenos față de România,Andre Tardieu, politician de seamă francez,desemnat să conducă Comisia ce urma să studieze și să soluționeze problema complexă a frontierelor românești, s-a exprimat în termenii următori despre personalitatea și atitudinea lui Brăteanu: „Cu mai multă  mlădiere și conciliantă, Brăteanu ar fi putut scurta drama păcii române(…).Patriot mândru, sângerând la suferințele mortale ale țării sale, el nu asculta nimic și se irita la orice. Afirmația juriștilor:ați ieșit din alianță și tratatul din 1916 nu mai e valabil,îl arunca în paroxismul furiei.El întâmpina cu o aspră amărăciune pe Clemenceau, Lloid George și Wilson,puțin obișnuiți cu un astfel de ton”.Ajutorul lui Andre Tardieu,ca  mâna dreaptă a lui Clemenceau, ne-a fost deosebit de prețios, el a reușit să câștige de partea tezei române pe principalii ei adversari jurnaliști.

Pe când la Paris se supraveghea și se hotăra pacea lumii, armata română a dus, în anul 1919, un greu război cu Ungaria, din cauza provocărilor și atacurilor numeroase executate împotriva României.Văzând că nu găsește înțelegere în vest, pentru recuperarea teritoriilor pierdute de către imperiul ungar, existent între anii 1867-1918,guvernul de la Budapesta a fost înlăturat și s-a proclamat Republica Sovietelor Ungare,conducătorul noului regim a fost Bela Kun,apropiat a lui Lenin,în speranța unui ajutor de la răsărit (ca și în zilele noastre Putin vizitează Budapesta ).În aprilie 1919 armata ungară a trecut la atac în zona Munților Apuseni,armata română a respins inamicul și s-a oprit la 1 mai pe râul Tisa, la recomandarea Aliaților. Indrăznesc să afirm,  că atunci dacă nu intervenea Parisul,România ocupa Budapesta și războiul cu Ungaria se termina mai repede. Guvernul bolșevic de la Budapesta,atacă tânărul stat Cehoslovac, ocupă mai multe localități și încheie un armistițiu.Consiliul Suprem de la Paris nu a luat nici o atitudine.Încurajat de aceste succese, Bela Kun mobilizează o armată de 10 divizii, prin sărăcirea și înfometarea populației civile,cu scopul declarat de a ocupa Ardealul.La 20 iulie armata ungară a declanșat o puternică ofensivă pe Tisa.Bela Kun a trimis o depeșă prin radio lui Georges Clemenceau, președintele Conferinței de Pace de la Paris în următorii termeni: „Am trecut Tisa, înaintăm victorioși,românii,cotropitorii Ungariei, fug în debandadă”.Cei care trebuiau să asigure pace Europei nu au nici o reacție.Întreb,ce relație exista între Bela Kun și Clemenceau,încât primul să-și permit un asemenea mesaj.Consider că în relația cu Ungaria, care a provocat un război în anul 1919,an de excepție pentru Paris,România a fost grav dezavantajată,”executată “.Armata română contraatacă, autoritățile de la București au ignorant, de data aceasta,recomandările Aliaților de la Paris, ca trupele române să nu înainteze pe teritoriul ungar și la 4 august intră și ocupă Budapesta.Legile războiului precizează că după respingerea unui inamic care te-a atacat,îl dezarmezi și închei un document, un armistițiu.Din nou intervine Consiliul Suprem de la Paris, hotărând că românii nu pot încheia un armistițiu unilateral, dar Ungaria a avut dreptul să semneze un armistițiu cu Cehoslovacia. În anul 2019, la primăria municipiului Buzău,a avut loc o întâlnire cu cetățenii a lui Adrian Năstase, însoțit de doi profesori de istorie pe tema: Politica externă a României în perioada interbelică.Am pus următoarea întrebare în plen,de ce României, ca stat cu interese limitate,i s-a adăugat la calvarul păcii de la Paris și această  execuție , că a îndrăznit să riposteze, pentru a se apăra, împotriva Ungariei în 1919, ce are ea și nu am eu,ce a putut  ea oferi Parisului și nu am eu? Ce are ea , nu am găsit răspuns. Adrian Năstase mi-a răspuns ca un diplomat și că e dur termenul de execuție. Profesorul de istorie care îl însoțea, mi-a dat un răspuns mai complet,unele idei sunt prezentate în articol,că România doi ani s-a uitat pe fereastră, pe când Aliații erau în război (neutralitatea) și că Georges Clemenceau era căsătorit cu o femeie din Ungaria, iar fiul lor avea afaceri în Budapesta. În final,las și pe cititori să tragă concluziile ce se cuvin, privind cauzele calvarului păcii suportat de delegația României la Conferința de la Paris.
Cu toate imperfecțiunile de detaliu, opera Conferinței de Pace de la Paris a fost uriașă. Delegația României a obținut, în final,consacrarea internațională a MARII UNIRI și a noilor frontiere a STATULUI NATIONAL UNITAR ROMĂN.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.618 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5