1901-2013. Peste 100 de ani în care s-a schimbat totul şi, de fapt, nimic

Reproducem mai jos un editorial din Revista Ilustrată Enciclopedică „Gazeta Săteanului”, din 3 Iulie 1901, Nr. 12 (311) – Anul XVIII, articol pe care, dacă îi actualizăm forma arhaică a exprimării, îl putem publica cu succes ca un editorial pe un portal de news, că doar în aceşti peste 100 de ani s-a schimbat totul şi, de fapt, nimic!

ÎN MUNŢII NOŞTRI

S’a aretat adesea în coloanele ,,Gazetei Săteanului”, că o naţie cu viitor e aceea, care mereu şi cu o energie neîntrecută şi neîntreruptă îşi măresce mijloacele de producţiune. Dacă a-di pentru multe popoare s’a trecut era cuceririlor teritoriale, le-a remas înse un câmp foarte larg de cuceriri, anume cuceririle economice, prin faptul de-a atrage în ţară cât mai mulţi bani de la alte popoare.

Ţeara noastră e atât de binecuvîntată de la natură în cât poate e prea, şi ni se întâmplă ca unui om care i se pune la îndemână atâtea minunate lucruri de ales în cât nu mai scie ce să aleagă.

Sînt ţeri cum bună oară Elveţia în care sumele lăsate de escursionişti joacă rol colosal. Se poate dice că-i o ţeară de birtaşi. Acolo escursionişti din lumea întreagă vin de-şi lasă banii. Bine înţeles nu vom asemuia munţii noştri cu Alpii, dar ori cum avem în ei frumuseţi şi privelişti vrednice de vedut. Sînt în Europa localităţi mai puţin ademenitoare şi cu toate acestea streinii le visitează.

Nasce întrebarea de ce frumoasele şi pitorescele noastre posiţii nu atrag escursionişti? Pur şi simplu fiind că nu sînt cunoscute. Ce-i mai trist e că chiar înşi-şi Românii, buni patrioţi, cunosc locurile de escursiune din streinătate, dar nu le cunosc pe ale noastre. Şi totu-şi sînt locuri feerice! Nu mai departe peştera de la Dâmbovicioara, lacurile din munţi şi câte alte locuri cunoscute şi necunoscute. Dar cum să le cunoască streinii pe acestea, când ei nu cunosc Bucureştii, şi mulţi îl cred în Bulgaria ori Serbia, nu cunosc România ori cel mult o cred că-i o parte din Turcia. Nu geografia îţi face ţeara cunoscută ci relaţiile comerciale, desvoltarea industrială şi culturală, şi vai! trist pentru noi, arta ei. Dar dacă n’am putut crea opere de artă, natura ni le-a dat de-a gata în minunatele peisage şi localităţi, dar nici de acestea nu scim a ne folosi!

La noi în ţeară greu ar putea fi atraşi streinii, fiind că nu-i nici o îndemânare pentru escursionişti: dacă nu vor fi bine aprovisionati, prin satele noastre pot să moară de foame, iar prin oraşe birturile sînt foarte scumpe, mai scumpe de cât în streinătate. Dar să dicem că amatorii ar călca toate aceste piedici şi cu vremea avînd escursionişti s’ar organisa şi îndemânările trebuitoare, s’ar efteni birturile, căci ar fi o mare desfacere de producte alimentare.

Primul lucru ce trebue de făcut e să facem cunoscute localităţile noastre. Pentru aceasta ar trebui ca statul să organiseze un serviciu de fotografiare a celor mai frumoase localităţi, şi să facă a fi descrise şi fotografiate în toate revistele de călătorii şi în toate almanahurile streine; pe urmă să facă mii de asemenea portrete – reclamă şi să caute a fi puse în articolele de comerţ mai respândite cum e şocolata Suchard în Francia, care-i respândită în lumea întreagă; în Germania, în Anglia şi America să caute alte articole care ar putea prin marfa lor respândi fotografiile noastre reclamă; pe urmă să se facă mari tablouri – peisage care prin stăruinţa consulatelor noastre să se pue în cele mai principale gări ale oraşelor europene.

Toate acestea le-ar fi făcut compania englesă cari acum câţi-va ani ceruse de la stat autorisaţie pe patru-deci de ani, ca să organiseze cele mai însemnate locuri de escursiune. Propunerea a fost respinsă şi nici noi nu facem nimic.

Par’că văd o droae de sceptici, inşi cari vor s’apuce taurul de coarne, zîmbind ironic la propunerile noastre, şi dicend: ,,Dar d’astea ne arde nouă!”. Acelora le vom respunde cu vechea dicetoare: ,,În luptă învinge acel care are mai multe cordi la arc”. În viaţa economică învinge acel popor care scie a se folosi din toate cu ce natura l’a înzestrat.

Dar dacă n’ar fi folosul bănesc, ar fi un colosal folos moral; căci ori cum e dureros când te vedi, tu Român, aproape necunoscut de lumea civilisată, pe când alte naţii mai puţin numeroase se bucură de fală şi numele lor a trecut oceanul.

Valea Prahovei e aproape organizată, puţin ar mai fi de făcut; mai remân unele localităţi muntoase din Moldova cum e bună oară valea Bistriţei.

Şi să mai dicem că în ţeara Romanească nu-i de lucru şi nu sînt întreprinderi de făcut! Sînt multe încă prea multe, dar ne lipsesce spiritul de iniţiativă, dorul nesăbuit de muncă, de la mare până la mic! Voim prea puţin şi muncim şi mai puţin.

Când vom reuşi s’alungăm de pe temperamentul nostru vioiu şi inteligent, această lipsă de voinţă şi indolenţă, această suprapunere orientală, în acea di vom pune adevărată basă a prosperităţei noastre economice şi civilisătoare.